150 matches
-
că teoria formulată în Originea speciilor nu contravine credinței religioase. Darwin l-a aprobat pe deplin. Unii dintre admiratorii și susținătorii lui Darwin nu au obosit să avertizeze că prezentarea ideii originii animale a omului drept o idee prin excelență antireligioasă este falsă. Iar printre cei mai de seamă darwiniști ai secolului trecut au fost oameni profund religioși, ca americanul de origine rusă Theodosius Dobzhansky. Au existat, totuși, în toate generațiile, și naturaliști sau filozofi care au susținut că cel ce
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
mai mari diversități și că asociază contrariile în mod inseparabil. Iată de ce avem nevoie nu numai de o îndreptățită modestie, ci și de o gîndire justă care să cerceteze nodul gordian european, unde atîtea istorii politice, economice, sociale, culturale, religioase, antireligioase s-au întrepătruns și întrețesut într-un mod deopotrivă conflictual și solidar. Avem nevoie să pătrundem complexitatea care se ascunde îndărătul cuvîntului Europa. Regăsesc aici punctul-cheie al cercetării mele asupra problemei complexității 3, precum și necesitatea de a primi provocarea. * Europa
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
cultură, inclusiv cea ateniană, nu a existat o laicizare atît de amplă. Și totuși, nu totul a fost profanizat și prozaizat în sînul sferei laice. Dimpotrivă, am văzut că mitul și religia se infiltraseră în chiar inima ideilor demitizante și antireligioase. Însă mitul Rațiunii sau religia umanistă reprezintă neo-mituri și neo-religii care, în afara cazului partidului marxist-leninist aflat la putere, nu dispun de puterea instituită a unei Biserici și a unui Stat. Ele trebuie să se camufleze ca mituri și religii, și
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
astăzi în dosare încă nedezvăluite. • Cultul confesiunii este direct legat de imperativul purității, fiind o consecință a acestuia. În societățile totalitare de tip religios, confesiunea este stimulată pentru că apropie enoriașul de rînd de idealul "divinității umane" venerate. În regimurile totalitare antireligioase, imposibilitatea mărturisirii generează traume interioare, conștiințe ale păcatului amplificate de conflictele exterioare pe care cultul puterii le stimulează prin inventarea unor fictive motive de vină. • Știința sacră se străduiește să creeze o aură de sacralitate în jurul principalelor dogme ale ideologiei
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spune despre miile de fire de iarbă de pe o pajiște că sunt toate asemănătoare ori că fiecare diferă de celelalte, este în esență același lucru. Neputința însă nu e a comparativismului în genere, ci doar a celui cu "sens unic", antireligios, practicat de către etnologi la confluența secolelor și care încercau să reducă Evangheliile la narațiuni mitologice, fără a defini însă miticul. Chiar dacă violența spontană a comunității împotriva unui "țap ispășitor" pentru a dezamorsa o criză socială este o temă mitică des
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
2010, pp. 313-314.</ref>.”. Mai mult, „problema naționalităților conlocuitoare” este considerată a fi rezolvată chiar din 1948<ref id=”5”>Documentul 45. 1948 noiembrie 30. Procesul verbal al Ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R. privind unele aspecte ale campaniei antireligioase și Rezoluția în problema naționalităților conlocuitoare, (pp. 387 388). La punctul 2, tovarășul Miron Constantinescu citeșe proiectul întocmit de comisia însărcinată cu redactarea rezoluției în problema evreiască, germană și a celorlalte naționalități conlocuitoare. Tov. Rangheț arată că introducerea este prea
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
multe dintre comentariile referitoare la creațiile artis- tului sunt marcate de o oarecare “prudență”. Opera lui Stahi este privită cu rezervă, deter- minată de incompatibilitatea concepțiilor ideologice de tip materialist dialectice, ateiste, ale principiilor estetice din perioada respectivă, de propagandă antireligioasă, chiar dacă nu era vehementă și directă, cu universul tematic și iconografic al operei autorului. Nu trebuie să uităm ca Stahi a deschis ochii printre cru- cifixuri de argint, potire, veștminte preoțești, aghiazmatare, prescuri și icoane, smocuri cu busuioc, cozonaci îmbietori
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
lumea superioară a celor divine, după singura hotărâre a spiritului tău”. Recunoscând rostul plăcerii, a bucuriei în viața morală, gânditorii Renașterii apără perspectiva epicureană, viziune în care omul este văzut în adevărata sa natură. Umanismul renașterii nu are un caracter antireligios sau anticreștin, sunt menținute în discursul filosofic probleme legate de Dumnezeu, providență, suflet, nemurire, dar acestea capătă o nouă semnificație pentru că sunt puse în slujba înțelegerii și a justificării capacității de inițiativă a omului în lume. Se recunoaște existența cetății
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
în aprilie 1978, în urma unei lovituri de stat, comuniștii afgani au pus mâna pe putere, fiind însă rapid amenințați s-o piardă sub efectul combinat al rivalităților din sânul grupului conducător* și mai ales, al revoltei generalizate. Reformele și politica antireligioasă impuse de comuniști nemulțumesc profund o societate încă foarte tradițională. Represiunea sângeroasă dovedindu-se ineficientă, comuniștii afgani se adresează conducerii sovietice care, după îndelungi ezitări, decide să preia controlul situație. Războiul din Afganistan are consecințe imense. Pe plan internațional, el
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
persecutarea Bisericii ortodoxe în Rusia și a Bisericii uniate în Ucraina. în 1925, este înființată o Ligă a ateilor militanți, condusă de ideologul E. Iaroslavski, care difuzează o propagandă anticlericală (broșuri, conferințe, filme, manifestații) și ajunge chiar să deschidă muzee antireligioase. în paralel, gazeta Sub stindardul marxismului apără concepțiile atee ale guvernării. Aceleași orientări sunt difuzate în partidele comuniste, așa cum o proclamă programul Internaționalei Comuniste* în 1928: „Printre obiectivele Revoluției Culturale care interesează masele cele mai largi, lupta împotriva religiei, acest
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
față de regim în iulie 1927, iar Biserica obține dreptul de a exista, de a publica, de a forma viitori preoți, însă nu evită persecuțiile. în 1929, ca o prefigurare a colectivizării* care va lovi cu violență țărănimea, Stalin relansează persecuția antireligioasă. La 8 aprilie 1929, un decret pedepsește cu trei ani de închisoare „folosirea prejudecăților religioase ale maselor în scopul slăbirii statului”; și, la 26 august, este instaurată săptămâna cu cinci zile lucrătoare, urmate de o zi liberă, care suprimă duminica
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a clerului și a credincioșilor. Musulmanii trec printr-o relativă destindere odată cu războiul și până la moartea lui Stalin, dar atacurile se reiau sub Hrușciov* și, într-un mod mai puțin violent, sub Brejnev*. Evreii* sunt și ei victime ale represiunii antireligioase. Din 3000 sinagogi în 1917, nu mai rămân decât 1100 zece ani mai târziu, 500 în 1945, 450 în 1956 și 150 în 1960. Iar puterea încearcă să-i controleze pe credincioși prin al său „Consiliu pentru afacerile religioase”. Persecutarea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
corespunde laicizării puterii politice, ceea ce implică separarea Bisericii de stat. Consecința cea mai directă este că statul nu mai este privit drept confesional, În sensul că nu mai reprezintă nici o religie, așa cum nu reprezintă nici vreun ateism sau vreo ideologie antireligioasă. Pur și simplu, nu acordă vreun loc special nici unei religii. În acest caz, În măsura În care credința rămâne o problemă individuală, religia va ține de dreptul privat, și nu de cel public. Ordinea temporală are autonomia ei și nu se poate erija
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
de Adunarea clerului. Promulgat ca lege de stat, acest text afirmă, pe lângă obligația papei de a respecta regulile și cutumele Bisericii galicane, independența monarhilor față de Sfântul Scaun În toate chestiunile laice. Intenția politică, se simte, nu este nici anticlericală, nici antireligioasă, ci urmărește doar ca, prin constituirea unui cler autonom dependent de puterea civilă, să asigure autonomia statului față de orice tutelă exterioară. Desigur, Încă nu se pune problema scoaterii legilor, a guvernământului, a deciziilor administrative și a serviciilor publice În afara oricărei
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
și În cazul articolelor organice. Conflictul laic va căpăta o nouă dimensiune În secolul al XIX-lea. Nu doar că lupta a devenit mai dură, ci, mai mult, conflictul a devenit franco-francez, luând o turnură vizibil anticlericală, dacă nu chiar antireligioasă. Bătălia nu se mai dă Între galicani și ultramontaniști, ci se extinde și devine mai clară: ea Îi opune acum pe cei care doresc reclericalizarea domeniului politic anticlericaliștilor radicali. Lupta deschisă Lupta care urmărește luarea puterii politice și administrative din
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Întețească conflictul. Anticlericalismului militant Îi este ușor să-i denunțe pe catolici drept inamici din interior care dau ascultare unui șef de stat străin și care nu doresc decât să recucerească vechea poziție politică a „creștinătății sacrale”. În forma sa antireligioasă, anticlericalismul nu devine cu adevărat virulent decât o dată cu Comuna din Paris. Apare atunci un laicism ateu care va duce la antireligia militantă a lui Viviani, În 1906. În punctul culminant al discuțiilor privind separarea Bisericii de stat, acesta declară În fața
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Clemenceau declarase foarte clar În privința partidei clericale: „Războiul dintre noi nu se va desfășura În stradă, ci În școli”. Viviani a mai răsucit puțin cuțitul În rană: „Nu am avut niciodată alt scop afară de acela de a Înființa o universitate antireligioasă”. Din fericire pentru pacea socială, reglementările nu vor merge atât de departe pe cât ar fi dorit aripa radicală a curentului antireligios. Legea din 1905 stipulează prudent: „Republica asigură libertatea de conștiință a cetățenilor și garantează libera practicare a cultelor”, mulțumindu
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
mai răsucit puțin cuțitul În rană: „Nu am avut niciodată alt scop afară de acela de a Înființa o universitate antireligioasă”. Din fericire pentru pacea socială, reglementările nu vor merge atât de departe pe cât ar fi dorit aripa radicală a curentului antireligios. Legea din 1905 stipulează prudent: „Republica asigură libertatea de conștiință a cetățenilor și garantează libera practicare a cultelor”, mulțumindu-se să nu recunoască, să nu subvenționeze și să nu plătească salarii nici unui cult. Bunurile ecleziastice sunt de-acum proprietatea statului
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
nu plătească salarii nici unui cult. Bunurile ecleziastice sunt de-acum proprietatea statului; ele sunt gestionate de asociații cultuale declarate și În cadrul cărora laicii trebuie să fie majoritari. Așa cum a spus foarte clar Aristide Briand, „statul nu este nici religios, nici antireligios; el este areligios”. Protestanții și israeliții acceptă această separare a puterilor. Pentru cei mai extremiști dintre catolici, „este sfârșitul puterii Bisericii”. Pentru alții, separarea permite În sfârșit o distanțare completă față de stat și, prin urmare, o mai mare libertate spirituală
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
singurul vinovat de dificultățile pe care le Întâmpină puterea civilă laică În menținerea distincției Între puterea politică și autoritatea religioasă. La rândul său, anticlericalismul tinde adesea și astăzi să alunece de la simpla apărare a laicității instituțiilor civile Înspre o luptă antireligioasă. A dori să aperi instituțiile politice de orice contaminare clericală nu Înseamnă a dori sfârșitul Bisericilor, moartea religiilor sau dispariția credinței. Multe asociații care proclamă un ideal laic ar trebui să reflecteze puțin asupra acestor lucruri. De altfel, acest tip
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Risorgimento (1860-1861), Kulturkampf (1871-1878) și Sonderbund În Elveția au fost mișcări marcate depreocuparea pentru o neutralitate laică. Modelul iacobin francez a influențat Însă mai mult țările latine. Republica spaniolă (1868-1876), Portugalia (1908-1917) și Mexicul au cunoscut puternice manifestări de laicitate antireligioasă, ca reacție la clericalismul creștin triumfător. În domeniul școlar, intenția laică s-a afirmat la nivel internațional cel mai rapid și cu cea mai multă suplețe. Încă din 1806, Olanda adoptă În parte principiul școlii neutre. Învățământul religios dogmatic se
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
sabotaj industrial” și propaganda în fabrici să se facă numai de la om la om. Germanii își continuau atitudinea neprietenoasă la adresa statului și elementului românesc prin ignorarea autorității, tendințe de autonomie, pregătirea tineretului după principiile național-socialiste (naziste) și adoptau o atitudine antireligioasă, în schimb ungurii au continuat „pe aceeași linie revizionistă și de ostilitate față de românism”, exemplele fiind emiterea timbrelor poștale cu sloganul «Del viszater» („Sudul se va reîntoarce”), vase cu pavilionul la jumătatea catargului (în semn de doliu), iar marinarii cântau
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
această întrebare nu există decât un singur răspuns: spre deosebire de chimia organică, religia e un „opium“... S-o trecem atunci, pe urmele lui Marx, la studiul opiaceelor. Deocamdată, nu mi-e clar de ce studiul religiilor e o „intoxicare“ insidioasă, iar propaganda antireligioasă, nu. De ce s-ar interzice copiilor dreptul la o instrucție completă, dreptul de a fi liberi în cunoștință de cauză și, mai ales, dreptul de a fi bine educați nu prin decret social, nu pe bază de etichetă convențională, ci
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Iorga și-a început rodnicele cercetări despre Șerban Vodă Cantacuzino. Apoi la Vicenza, Verona și la Roma, capitala imperiului. Pentru el (ca și pentru oricine altcineva), trecutul măreț făcea la Roma ca prezentul să fie comparativ insignifiant. Pentru un agnostic antireligios ca Iorga, bogățiile bisericii constituiau un afront. Nu scăpa ocazia să facă ori de cîte ori putea un calambur pe seama ei. Milano, singurul oraș modern din Italia zilelor acelea, îi repugna din toate punctele de vedere. Neapole a fost cel
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
ei pe la spate"53. Iorga a ținut întotdeauna un jurnal meticulos al impresiilor lui de călătorie care va fi publicat mai tîrziu 54. Și-a manifestat interesul față de un poet contemporan, Giosué Carducci, care și-a început cariera ca revoluționar antireligios, devenit ulterior naționalist și glorificînd domnia Casei de Savoia. Carducci avea strînse legături cu primul-ministru naționalist Crispi și cu Regina Margareta și mai tîrziu l-a inspirat în mare măsură pe Mussolini. După ce s-a întors din Italia, Iorga a
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]