232 matches
-
parte integrantă, cel puțin din punct de vedere istoric, din proiectul științific pe care este construit capitalismul (de exemplu, Merchant 1980). Cu alte cuvinte, eticii mediului îi este conferită o specificitate istorică și o bază materială apariția formelor moderne de antropocentrism este legată de apariția modernității sub toate aspectele sale. Această interpretare susține astfel că, din moment ce știința modernă este legată inextricabil de alte instituții moderne cum ar fi capitalismul, statele-națiune și formele moderne de patriarhat, nu este potrivit să reacționezi dezvoltând
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
sorta și ordona ceea ce pare adunat de-a valma Într-o masă amorfa. Până și simpla cunoaștere a numelor și comportamentului florilor sau copacilor declanșează acest proces de diferențiere sau individualizare, Îndepărtându-ne cu un pas de realitatea totală către antropocentrism; cu alte cuvinte, acționează mental ca un echivalent al teleobiectivului camerei de luat vederi. Ea distruge sau limitează deja anumite posibilități de a vedea, de a Înțelege, de a experimenta. Acesta este fructul amar al pomului cunoașterii din Uppsala. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
TRANSMODERNISMUL Colecția ANANTA. Studii Transdisciplinare Coordonator: Tiberiu Brăilean Coperta I: Reproducere Salvador Dali COPERTA COLECȚIEI: FLORENTINA VRĂBIUȚĂ VOLUM EDITAT CU SPRIJINUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ (c) Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA Theodor CODREANU TRANSMODERNISMUL EDITURA JUNIMEA, IAȘI, 2005 I. NOUL ANTROPOCENTRISM 1. Ce putem alege. Unul dintre ultimii teoreticieni ai postmodernismului de la noi, poetul Daniel Corbu, își încheia cartea dedicată temei, în spiritul unei democrații culturale, cu invitația alegerii între modernism și postmodernism: "Cum postmodernismul coexistă în acest moment cu modernismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la ontologic, cât și la epistemologic. De la Nietzsche, considerat strămoșul postmodernității filosofice, și până la Vattimo sau Lyotard, toate se-nvârt în jurul transcendenței, discursurile contestatare rostogolindu-se în două valuri masive, corespunzând, în linii generale, cu modernismul și postmodernismul. 2. Noul antropocentrism postmodern. Când spun că maniera este fațada nimicului, nu mă refer la manierismul teoretizat de un Hocke, fiindcă acesta, la marii poeți barochiști, nu este manieră. La Góngora, de pildă, e stil. Firește, se poate discuta despre raportarea artei la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nevoie de nici un fel de transcendență pentru a se susține. Altfel spus, lumea centrată pe om își este suficientă sieși, fără "ipoteza" sprijinului în Dumnezeu. Postmodernismul se desparte aici definitiv de tradiționalism și de modernism, asumându-și nașterea unui nou antropocentrism. Ce-i drept, un Alexandru Mușina, adept al existenței unei unice paradigme, o constată pentru modernism: "Desacralizarea lumii antrenează și descentrarea ei: atât în dimensiune temporală (dispare timpul sacru), cât și în cea spațială (dispare, se ocultează, sau se deplasează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
devin centrul temporal. O sarcină mult prea dificilă pentru omul concret"11. Cu toate acestea, cei mai mulți teoreticieni ai postmodernității rezervă, nu fără temei, noua Kehre postmodernismului. Un sintetizator ca Liviu Petrescu identifică revoluția poetică optzecistă tocmai în asimilarea acestui "nou antropocentrism": Această poezie, postmodernistă, aș îndrăzni să o caracterizez ca pe o poezie a noului antropocentrism. Trăsăturile ei esențiale mi se par a fi simplificând mult și sub beneficiul de concluzie provizorie: centrarea atenției pe ființa umană, în datele ei concrete
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cei mai mulți teoreticieni ai postmodernității rezervă, nu fără temei, noua Kehre postmodernismului. Un sintetizator ca Liviu Petrescu identifică revoluția poetică optzecistă tocmai în asimilarea acestui "nou antropocentrism": Această poezie, postmodernistă, aș îndrăzni să o caracterizez ca pe o poezie a noului antropocentrism. Trăsăturile ei esențiale mi se par a fi simplificând mult și sub beneficiul de concluzie provizorie: centrarea atenției pe ființa umană, în datele ei concrete, fizic-senzoriale, pe existența noastră de aici și de acum și anume o <<claritate a privirii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
beneficiul de concluzie provizorie: centrarea atenției pe ființa umană, în datele ei concrete, fizic-senzoriale, pe existența noastră de aici și de acum și anume o <<claritate a privirii>>"12. În ce grad s-ar putea spune că postmodernismul, nemulțumit de antropocentrismul creștin, e o întoarcere la antropocentrismul precreștin al lui Protagoras, cu al său homo mensura ? Într-o măsură care, iarăși, pune în joc transcendența, fiindcă omul măsură a tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe ființa umană, în datele ei concrete, fizic-senzoriale, pe existența noastră de aici și de acum și anume o <<claritate a privirii>>"12. În ce grad s-ar putea spune că postmodernismul, nemulțumit de antropocentrismul creștin, e o întoarcere la antropocentrismul precreștin al lui Protagoras, cu al său homo mensura ? Într-o măsură care, iarăși, pune în joc transcendența, fiindcă omul măsură a tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă ne raportăm la acest tip de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
precreștin al lui Protagoras, cu al său homo mensura ? Într-o măsură care, iarăși, pune în joc transcendența, fiindcă omul măsură a tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă ne raportăm la acest tip de antropocentrism, avem îndreptățirea parțială să vorbim de un "progres", deși noul antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
măsură care, iarăși, pune în joc transcendența, fiindcă omul măsură a tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă ne raportăm la acest tip de antropocentrism, avem îndreptățirea parțială să vorbim de un "progres", deși noul antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
făcuse decât să înlocuiască pe Dumnezeu cu materia. Se înscria, altfel zis, în tradiția metafizicii occidentale, deși credea într-un salt de eră geologică în comparație cu aceasta. Iată de ce materialismul, la rându-i, a jubilat la ideea că întemeiază un nou antropocentrism. Când Michel Foucault s-a desprins decisiv de marxism, el a intuit dificultățile pretenției unui nou umanism și, în consecință, a respins brutal ideea de umanism, trezind protestele brutale, în aceeași măsură, ale lui Sartre și ale comilitonilor care veneau
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
decisiv de marxism, el a intuit dificultățile pretenției unui nou umanism și, în consecință, a respins brutal ideea de umanism, trezind protestele brutale, în aceeași măsură, ale lui Sartre și ale comilitonilor care veneau dinspre marxism și existențialism. Cu "noul antropocentrism" postmodern, dincolo de om și de lume nu se mai află nici măcar o entitate materială, ci chiar nimicul. Deci postmoderniștii se pot revendica simultan din materialismul marxist, prin pariul concretului și din existențialism, prin asumarea nimicului, pe care nu-l ocolise
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nimicului, pe care nu-l ocolise, evident, nici Heidegger, deși el a fost un existențialist de o factură nonsartriană. Despărțirea postmodernismului de existențialism se produce, totuși, prin eliminarea efectelor acestui tip de "transcendență vidă" angoasa. Omul postmodern, în perspectiva "noului antropocentrism", se consideră fericit, cu adevărat liber de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță spiritualistă sau materialistă. La existențialiști, nimicul produce angoasă, neliniște metafizică, în plin sentiment al absurdului, subliniat nu numai de filosofi, ci și de scriitori ai modernismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță spiritualistă sau materialistă. La existențialiști, nimicul produce angoasă, neliniște metafizică, în plin sentiment al absurdului, subliniat nu numai de filosofi, ci și de scriitori ai modernismului precum Kafka, Beckett sau Eugen Ionescu. Antropocentrismul modernist-existențialist putea fi "inuman", "torturant". Noul antropocentrsim se dorește eliberator fără limite, într-o postistorie globală, capabilă să asigure fericirea planetară. Întoarcerea ființei umane la joc este semnul indubitabil al noului umanism, garanția bucuriei existențiale. Minunea e cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
întrebarea dacă n-avem de ales decât între modernism și postmodernism, e posibil un al treilea răspuns: ni se deschide înainte calea transmodernității. Între deism și panteism, Părintele Stăniloae lucrează cu un nou concept de lume, în perspectiva unui nou antropocentrism solidar cu teologia patristică și ortodoxă, în general, dar și cu ontologia lupasciană a celor trei materii, absorbită azi de ethosul transdisciplinarității. E aici și o consecință a creștinismului cosmic răsăritean și cu precădere cel românesc, despre care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
operă unificatoare"33. Iată de ce creștinismul rămâne cea mai înaltă cinste acordată omului. Supraomul lui Nietzsche era o soluție disperată, o încercare de a da unitate omului cu mijloace anticreștine, radical utopice, cum, altminteri, în cheie minoră, pretinde și "noul antropocentrism" asumat de postmodernism. Dar pe ce se baza Nietzsche? El îl vedea, cum am mai atras atenția, pe omul creștin un bicisnic, lipsit de dinamism, de voința de putere, moleșit în milă. Părintele Stăniloae, dimpotrivă, accentuează dinamismul energiilor divine lucrătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca afundare în labirint. Primul este iubire, celălalt cădere în timp, în suferință. Gloria dată de Dumnezeu omului este libertatea. Așadar, omul este liber să aleagă. Dar nu există o garanție a justeții alegerii, în afară de libertate. În libertate se vede antropocentrismul creștin, dezvoltat de teologia Părintelui Stăniloae. Credința că lumea a fost creată pentru om esențializează, la nivel de dogmă, acest antropocentrism. Nichita Stănescu l-a intuit, la modul poetic, în insolita lui laudă adusă lui Ptolemeu. (Vezi volumul Laus Ptolemaei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
omul este liber să aleagă. Dar nu există o garanție a justeții alegerii, în afară de libertate. În libertate se vede antropocentrismul creștin, dezvoltat de teologia Părintelui Stăniloae. Credința că lumea a fost creată pentru om esențializează, la nivel de dogmă, acest antropocentrism. Nichita Stănescu l-a intuit, la modul poetic, în insolita lui laudă adusă lui Ptolemeu. (Vezi volumul Laus Ptolemaei, 1968). Creând omul, Dumnezeu a dat sens creației sale. Dar omul căzut e chiar cel care suferă de maladia altui tip
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Stănescu l-a intuit, la modul poetic, în insolita lui laudă adusă lui Ptolemeu. (Vezi volumul Laus Ptolemaei, 1968). Creând omul, Dumnezeu a dat sens creației sale. Dar omul căzut e chiar cel care suferă de maladia altui tip de antropocentrism, cel luciferic, împărtășit de moderni și adâncit de amintitul "nou antropocentrism" postmodern. Omul izolat de Creator este egoist, opunându-se lumii ca lumen și neantizând-o, convins că i se cuvine orice. Antropocentrismul Părintelui Stăniloae este personalist, nu individualist. Este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
adusă lui Ptolemeu. (Vezi volumul Laus Ptolemaei, 1968). Creând omul, Dumnezeu a dat sens creației sale. Dar omul căzut e chiar cel care suferă de maladia altui tip de antropocentrism, cel luciferic, împărtășit de moderni și adâncit de amintitul "nou antropocentrism" postmodern. Omul izolat de Creator este egoist, opunându-se lumii ca lumen și neantizând-o, convins că i se cuvine orice. Antropocentrismul Părintelui Stăniloae este personalist, nu individualist. Este prăpastia eonică dintre creștinism și orice formă de ateism. Cel din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care suferă de maladia altui tip de antropocentrism, cel luciferic, împărtășit de moderni și adâncit de amintitul "nou antropocentrism" postmodern. Omul izolat de Creator este egoist, opunându-se lumii ca lumen și neantizând-o, convins că i se cuvine orice. Antropocentrismul Părintelui Stăniloae este personalist, nu individualist. Este prăpastia eonică dintre creștinism și orice formă de ateism. Cel din urmă nu încetează să aducă laude la adresa omului, contrapunându-l unei divinități fioroase, tiranice și obscure, ca simplă născocire a minții neputincioase a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mâine își scoate un ochi, poimâne își amputează un picior etc. Cea mai mare primejdie care-l paște pe om este "complexul lui Iuda". Neputându-și suporta și înfrânge păcatul trădării, Iuda a comis un păcat și mai mare sinuciderea. Antropocentrismul creștin al Părintelui Stăniloae produce și o altă răsturnare, cea a raportului dintre microcosm și macrocosm. În antropocentrismul profan, asimilat de postmoderni, omul este un microcosm care oglindește macrocosmul. Pe urmele Sf. Maxim Mărturisitorul, Părintele Stăniloae recurge la o răsturnare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe om este "complexul lui Iuda". Neputându-și suporta și înfrânge păcatul trădării, Iuda a comis un păcat și mai mare sinuciderea. Antropocentrismul creștin al Părintelui Stăniloae produce și o altă răsturnare, cea a raportului dintre microcosm și macrocosm. În antropocentrismul profan, asimilat de postmoderni, omul este un microcosm care oglindește macrocosmul. Pe urmele Sf. Maxim Mărturisitorul, Părintele Stăniloae recurge la o răsturnare "copernicană", căci în viziunea lui, omul este adevăratul macrocosm, iar macrocosmul fizic devine microcosm. E cea mai înaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de postmoderni, omul este un microcosm care oglindește macrocosmul. Pe urmele Sf. Maxim Mărturisitorul, Părintele Stăniloae recurge la o răsturnare "copernicană", căci în viziunea lui, omul este adevăratul macrocosm, iar macrocosmul fizic devine microcosm. E cea mai înaltă treaptă a antropocentrismului creștin ortodox. Iată și motivația: "Omul are capacitatea de a le uni toate între ele și cu Dumnezeu, pentru că în gândirea lui se-ntâlnesc toate, iar prin voința lui poate realiza o unitate în sine însuși, o armonie cu toți
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]