308 matches
-
Istrate o utilizează în cazul antroponimelor se dovedește funcțională și în situația toponimelor pe care dihotomia spațiu real/ficțional le clasifică în reperabile, atestate și inventate. Toponimele contribuie la "crearea spațiului ficțional, întărind autenticitatea și verosimilitatea acestuia"164. În cazul antroponimelor atestate definite ca "toate acele nume proprii care, deși sunt sunt construite în conformitate cu sistemul de denominație existent în limbă, sunt utilizate într-o operă literară fără a trimite la un prototip omonim, sau despre care nu știm să aibă un
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
nume), "nume bogat literar/ nume nou, fără greutate literară"182. Trasarea jaloanelor unei poetici a numelui propriu, o onoma-poetică pornește de la următoarele premise și are în vedere analizele făcute romanelor românești: rolul fundamental al contextului în procesul de semnificare a antroponimului, relevanța numelui în funcție de semantismul/ etimologia sa, expresivitatea sonoră, frecvența, relația cu întregul sistem onomastic al operei (absența nominală poate avea frecvent o semnificație contextuală), posibilitatea de a vorbi de propriul idiom onomastic al fiecărui scriitor (marii scriitori au conștiința rolului
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
indo-european din numele Sânzienelor se regăsește și în numele Ileana (ca și în celelalte forme pe care le folosește Eliade, respectiv Lena și Leana), așadar, același radical (nucleul mitic al numelui) care desemnează soarele stă la baza celor două cuvinte, a antroponimului și a sărbătorii, pe care le regăsim alăturate în sintagma Ileana Sânziana (Cosânzeana). Pentru Matei Călinescu numele personajelor din Noaptea de Sânziene devin inteligibile prin utilizarea mitologiei solstițiale, iar faptul că numele personajului feminin din acest roman este purtat și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
acest personaj feminin, văzut ca o întrupare a unui a etern feminin românesc irecognoscibil, duc la ideea unui mit (recreat) al soarelui și lunii, și, de aceea, proiectat în rândul iubirilor imposibile. Interpretarea este susținută la nivel etimologic, analiza structurii antroponimului și a numelui sărbătorii demonstrează prezența aceluiași radical indo-european *swel- (desemnare a soarelui) atât în corpul fonetic al numelui personajului principal, cât și în numele sărbătorii, alăturare regăsită în sintagma Ileana Sânziana (Cosânzeana). 4.2. Litomantul Eliade sau figura din covor
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
adăuga faptul că procedeul folosit în exprimarea statutului aristocratic prin patronim, este dublat de semnificația prenumelui, Eugen, al cărui sens originar este "de neam bun, nobil", conferind celui ales o origine sacră; Eugenios se încadrează într-o largă serie de antroponime, cunoscute la multe popoare vechi, care se refereau inițial la originea nobilă a purtătorului 214. Numele Lenorei funcționează ca "designator intertextual"215, prin referința livrescă la o logodnică părăsită de cel care aparține unei lumi iremediabil opuse; dacă în balada
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
marea putere a Iluziei. 4.5.3. Brânduș, copilul din flori, și "fata căpitanului" Numele băiatului de doisprezece ani, Brânduș din nuvela Fata căpitanului este - folosind o sintagmă din nuvela În curte la Dionis - un "nume fanic"; încadrat în seria antroponimelor provenite din nume de plante, format de la femininul Brândușa, prin derivare regresivă (substantivul comun este, probabil, un cuvânt autohton traco-dacic)243 traduce condiția copilului "găsit" sau "din flori". Natura excepțională a destinului său ("nu mi-e frică de durere, pot
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
doar a triumfa asupra oboselii fizice, ci mai ales a da dovadă de putere spirituală. Pentru că a învinge somnul este "cea mai dură probă inițiatică", a rămâne "treaz" echivalează cu o transmutare a condiției umane"336. 4.7. Toponime și antroponime epifanice. "Eșecul referinței" Despre nuvela Podul, Eliade își mărturisea în Jurnal dorința de a se fi înțeles ideea, aceea a "camuflajului misterelor în evenimentele realității imediate", enunțată, de altfel, de unul dintre personaje: "pe mine mă interesează în primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
artistic", dar "greu de citit"415, "teribil de prolix"416 (Anca Vogel), el însuși își recunoaște o grafie "anevoie descifrabilă", o scriere "ilizibilă"417, care se poate interpreta ca dificultate de constituire a narațiunii mitice 418. Vom observa existența unor antroponime și toponime epifanice (Zaharia Fărâmă, Mănăstirea Paserea, strada Mântuleasa), a unor serii sinonimice de nume, precum și a unor nume de camuflaj (Doftorul, Leana) sau de împrumut (Marina care își spune Zamfira). Există personaje care cunosc numele tuturor (Doftorul) și personaje
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cu acest timp sacru face posibilă extinderea acestei grile de interpretare și la alte proze, cum ar fi În curte la Dionis și Pe strada Mântuleasa. Faptul că același radical care desemnează soarele este prezent atât în corpul fonetic al antroponimului, cât și în cel al sărbătorii, și că le regăsim alăturate în sintagma Ileana Sânziana (Cosânziana), precum și raportarea la cercetările mai vechi de mitologie și folclor despre mitul soarelui și al lunii susțin relaționarea numelui cu acest mit și proiectează
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
inițiatică. (Veghea este un motiv de importanță cardinală în proza lui Eliade; unul dintre personajele Nopții de Sânziene își intitulează piesa Priveghiul). Numele al căror semantism transpare, designatori puternic motivați (procedeu folosit în basme) sunt utilizate de către Eliade în cazul antroponimului cu nume de floare pentru a-l reda pe Brânduș, copilul găsit din Breaza, care trăiește în folclor (Fata căpitanului), pe Thecla (O fotografie veche de 14 ani) și, mai ales, în cazul lui Zaharia Fărâmă, prin care, își intitula
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Miturile creației. Lecturi semiotice, Editura "Performantica", Iași, 1995. Steinhardt, Nicolae, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991. Șăineanu, Lazăr, Basmele române în comparație cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice, Editura Minerva, București, 1978. Șerbănescu, Andra, "Antroponimele în discursul lingvistic", în Studii și cercetări lingvistice, nr. 4, 1992. Ștefănescu, Alex, Istoria literaturii române contemporane 1941-2000, Editura Mașina de scris, București, 2005. Teiuș, Sabina, "Despre conceptul de nume propriu și sfera onomasticii", în Limba română, nr. 6, 1967
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
137 Pe baza cercetărilor consacrate ale lui Ștefan Pașca, Nume de persoane și nume de animale în Țara Oltului, Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, Domnița Tomescu, Numele de persoană la români. Perspectivă istorică. etc., Dana Luminița-Teleoacă enumeră antroponimele care pot fi puse în relație cu sărbătoarea Paștelui "mai numeroase în raport cu toponimele și în mare parte împrumuturi grecești și slave": Pasca, var. Pască; Pascalu Pascali; Pascaliu; Paschievici; Pascotă; Pasculescu, var. Păsculescu; Pashal; Paskov; Pasti(ia); Păscălin(e); Păscăloiu; Păsculeț
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Punând sub semnul posibilității "valoarea ironică și depreciativă" (pe care sufixul o are în opera lui Caragiale și în limba de azi) și având în vedere "valoarea lui neutră" din limba de origine, procedeul redă un mod de formare a antroponimului literar cu trimitere clară la referent (Meșterul Manole). Zafiu, Rodica, "Păcatele Limbii: "Românache", "străinache"", în România literară, nr. 10/2001, articol disponibil la adresa web: http://www.romlit. ro/romnache strinache, accesat la data 27 ianuarie 2016. 640 Lăcrămioara Berechet, op. cit., p.
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
proprii, atît în ceea ce privește numărul lor dintr-o limbă, importanța pentru comunicare, frecvența în exprimarea scrisă și orală, cît și, mai ales, în ceea ce privește statutul lingvistic. Dar și între cele două clase fundamentale de nume proprii, de locuri (toponime) și de persoane (antroponime), există deosebiri importante, de care trebuie ținut seama în cadrul procesului de cercetare științifică. O diferență care generează, de fapt, și alte deosebiri între cele două categorii este cea care privește gradul de abstractizare și, implicit, caracterul convențional al acestor nume
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
un caracter mai pur ca nume proprii decît numele de locuri, care se mențin mai aproape de apelative din cîteva puncte de vedere. Un exemplu sugestiv îl constituie genul personal (genitivul cu articol postpus și acuzativul cu prepoziția pe), caracteristic numai antroponimelor, nu și toponimelor (Cartea lui Ion, L-am văzut pe Ion, Luminile Clujului, Am văzut Bucegii). Desprinderea numelor de loc de apelative se face treptat, fiecare nume aflîndu-se la o anumită distanță de apelativele originare și implicit de statutul de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
studiu pentru cercetătorii literari (numele personajelor literare pot avea relevanță estetică, socială, culturală etc.). De altfel, numele de persoane sunt implicate în formarea numelor de locuri într-o măsură importantă, mai mult decît sunt numele de locuri implicate în formarea antroponimelor. O deosebire esențială între numele de lucruri și cele de persoane privește crearea acestora. Numele de locuri au un caracter „formativ“, decupînd și denumind simultan realitatea desemnată, existentă anterior ca o masă amorfă, în timp ce antroponimele denumesc indivizi umani, așadar entități
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de locuri implicate în formarea antroponimelor. O deosebire esențială între numele de lucruri și cele de persoane privește crearea acestora. Numele de locuri au un caracter „formativ“, decupînd și denumind simultan realitatea desemnată, existentă anterior ca o masă amorfă, în timp ce antroponimele denumesc indivizi umani, așadar entități fizice și sociale deja existente ca atare. În primul caz, relația denominativă este realizată prin descriere sau calificare, pe cînd în cazul numelor de persoane este bazată pe convenție. De aceea, toponimele sunt, în mare
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sunt, în mare parte, la origine și chiar pe parcursul funcționării ca nume proprii (și) apelative, pe cînd numele de persoane nu mai au de mult un înțeles comun. Relația numelor cu topicele corespunzătoare nu e întotdeauna stabilă, ca în cazul antroponimelor, ci poate evolua prin restrîngeri, extinderi sau transferuri, ca urmare a restructurării permanente a sistemului toponimic care divizează și deosebește denominativ un teritoriu. Sunt frec vente cazurile de existență paralelă a mai multe nume pentru un loc; cu aceste nume
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu timpul, nu mai sunt înțelese (și) ca apelative. Este unul dintre motivele pentru care se păstrează în nomenclatura topică a teritoriului romînesc un număr apreciabil de toponime străine, mai ales slave și maghiare. Pentru același considerent, avem foarte multe antroponime în funcție toponimică (numele de persoane sunt opace în ceea ce privește înțelesul originar, fiind în consecință propice individualizării, inclusiv celei topice). Învestirea unor nume de persoane cu funcția de nume de locuri se poate face prin simpla conversiune, fără adăugarea unor formanți
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Moțăței, Văcușari, Mîrșani, Dicuțari, Bădești) ori prin determinanți în nominativ, în genitiv sau în acuzativ, care exprimă posesiunea, apartenența sau alte relații sociale (Pădu rea Gigîrtu, Hanu Despinii, Bîrîca lu Ivan, Fîntîna Ivantiștilor, Vîlceaua lu Sandu, Ulița de la Nae). Formarea antroponimelor de la toponime se realizează pe baza unui singur model: toponimul plus sufixul specializat (Craioveanu, Vălenaru, Cioroiașu). Numele de locuri provenite din apelative necesită cu precădere o investigație lingvistică și geografică, pe teren și în lexicoanele de termeni entopici, în timp ce geneza
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lucrarea de față are ca obiectiv central viața cuvintelor, adică „nașterea“, „viețuirea“ și „moartea“ acestora, aspecte pe care le vom urmări și în legătură cu numele de locuri. „Nașterea“ numelor de locuri este, de fapt, re nașterea toponimică a unor apelative sau antroponime, existente în limbă, așadar „născute“ și „crescute“ inițial într-o altă sferă lexicală, vocabularul comun, respectiv sistemul antroponimic. Putem vorbi eventual de o altoire a funcției toponimice în trunchiul cuvîntului originar (apelativ sau antroponim), care, treptat, se desprinde ca entitate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nașterea toponimică a unor apelative sau antroponime, existente în limbă, așadar „născute“ și „crescute“ inițial într-o altă sferă lexicală, vocabularul comun, respectiv sistemul antroponimic. Putem vorbi eventual de o altoire a funcției toponimice în trunchiul cuvîntului originar (apelativ sau antroponim), care, treptat, se desprinde ca entitate lexicală autonomă de trunchiul original, „viețuind“ în continuare, în paralel cu acesta. Formulările metaforice privind „altoirea“ sau „renașterea“ ca toponime ale apelativelor/antroponimelor-bază sunt sugestive, dar nu clarifică nici pe departe mecanismul complex al
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
funcțională a numelui de loc. Metoda Wörter und Sachen (cuvinte și lucruri) din lingvistica numelor comune devine, în lingvistica numelor proprii (de locuri) metoda cuvinte, oameni și locuri, îndreptățind aprecierea lingvistului ieșean Dragoș Moldovanu, potrivit căruia toponimizarea unui apelativ (sau antroponim), care constituie ținta finală a demersului etimologic în legătură cu numele de locuri, trebuie să fie corectă lingvistic (să respecte legile evoluției fonetice și regulile devenirii semantice apelativ toponim), dar, în același timp, trebuie dovedită ca verosimilă din punct de vedere sociogeo
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
să fie corectă lingvistic (să respecte legile evoluției fonetice și regulile devenirii semantice apelativ toponim), dar, în același timp, trebuie dovedită ca verosimilă din punct de vedere sociogeo grafic (referentul geografic denumit trebuie să justifice asocierea cu apelativul sau cu antroponimul, ținînd seama de eventualele restrîngeri, extinderi sau transferuri ale raportului de desemnare) și probabilă din punct de vedere socioistoric (să concorde cu împrejurările vieții și activității oamenilor din perioada vizată). Cele trei abordări menționate sunt menite să asigure aceste cerințe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Criș, Someș, Timiș, Turda, Buzău, Nistru, Prut, Siret etc. - au fost „reconstituite“ pornindu-se de la acest indiciu. O altă sursă a toponimelor cu ipotetică origine traco-dacică sau latinească o reprezintă numele greu de asociat formal și semantic cu apelative ori antroponime romînești sau aparținînd populațiilor cu care au trăit romînii de-a lungul timpului. Pînă în prezent, doar cîteva toponime neatestate în perioade foarte vechi au fost puse pe seama moștenirii traco-dacice ori latine, gradul de probabilitate al acestor soluții nefiind foarte
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]