162 matches
-
spațiu și timp) nu-i cu putință decât referindu-și intuițiunile la ea. Unitatea numerică a acestei apercepțiuni e așadar apriori în fondul tuturor noțiunilor, precum varietatea spațiului și timpului e-n fondul intuițiunilor sensibilității. Tocmai această unitate transcendentală a apercepției face însă și din toate fenomenele posibile, cari-ntr-o experiență de bine de rău pot fi la un loc, un conex după legi al tuturor reprezentațiilor acestora. Căci această unitate a conștinței ar fi cu neputință dacă sufletul în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sânt a ni se da obiecte, trebuie să stea sub reguli apriorice a unității sintetice, după cari reguli singure raportul lor în intuițiune să fie cu putință, id est că trebuie să steie în experiență sub condițiile neapăratei unități a apercepției, în intuițiune, însă sub condițiile formale ale spațiului și timpului, cari condiții constituiesc abia posibilitatea oricărei cunoștințe. 4. Esplicare precursorie a posibilității categoriilor ca cunoștință apriorică Este numai o experiență în care toate percepțiunile se-nchipuiesc a fi în nex general
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu scop ca la fenomene să cugetăm obiecte, au dar o valoare obiectivă apriorică; ceea ce voiam să știm. Putința, ba chiar necesitatea acestor categorii consistă în referarea pe care toată sensibilitatea, și prin ea toate fenomenele posibile, o au cu apercepția primordială, în care apercepție toate celea trebuiesc să se supuie neapărat condițiilor unității pertraversante a conștiinței de sine, adică funcțiunilor generale ale sintezei, și anume ale sintezei după noțiuni, înăuntrul căreia numai apercepțiunea poate să probeze apriori identitatea ei inesceptantă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fenomene să cugetăm obiecte, au dar o valoare obiectivă apriorică; ceea ce voiam să știm. Putința, ba chiar necesitatea acestor categorii consistă în referarea pe care toată sensibilitatea, și prin ea toate fenomenele posibile, o au cu apercepția primordială, în care apercepție toate celea trebuiesc să se supuie neapărat condițiilor unității pertraversante a conștiinței de sine, adică funcțiunilor generale ale sintezei, și anume ale sintezei după noțiuni, înăuntrul căreia numai apercepțiunea poate să probeze apriori identitatea ei inesceptantă și necesară. Deci noțiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Toate fenomenele posibile fac parte din întreaga conștiință de sine posibilă. Însă de această conștiință, ca reprezentație 124 v transcendentală, este nedespărțit legată și apriori certă identitatea numerică, pentru că nimic nu poate veni în cunoștință decât numai prin mijlocul acestei apercepții originarie. Fiindcă aceasta identitate trebuie să intre în sinteza celor diverse ale fenomenelor, întru cât această diversitate este să devie cunoștință empirică, de aceea fenomenele sunt supuse unor condiții apriorice, cărora trebuie să se conformeze peste tot sinteza lor (a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
acel mod se numește lege. Așadar toate fenomenele stau într-o legătură pertraversantă după legi necesarii, stau prin urmare într-o afinitate transcendentală a cărei consecvență numai e cea empirică. Împrejurarea ca natura să se dirigeze după construcția subiectivă a apercepției noastre, ba chiar să atârne de ea în privirea regularității și legilor ei sună desigur straniu și paradox (absurd). Dar de socotim că această natură este numai un complex de fenomene și nicidecum un lucru în sine însuși, ci numai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numai un complex de fenomene și nicidecum un lucru în sine însuși, ci numai o mulțime de reprezentații ale sufletului nostru, atunci nu ne vom mai mira că o găsim numai în facultatea radicală a toată cunoștința noastră, adică în apercepția transcendentală: în acea unitate în privirea căreia ea poate fi numai obiect a toată esperiența posibilă, adică natură; căci tocmai numai de aceea putem recunoaște acea unitate în mod aprioric, erg o necesar, ceea ce nu ne-ar succede defel daca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
am despărțit noi în capitolul precedent și am propus izolat vom expune acuma în conex. Sânt trei izvoare subiective de cunoștință pe cari se bazează posibilitatea unei experiențe în genere și cunoștința obiectelor ei; iar aceste sînt: simț, imaginație și apercepție. Fiecare din ele poate fi privită și ca empirică, adică în aplicația ei asupra unor fenomene date; toate însă sânt totodată și elementele sau bazele apriorice care fac cu putință această întrebuințare empirică. Simțul reprezintă fenomenele empiric în percepție; imaginația
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fi privită și ca empirică, adică în aplicația ei asupra unor fenomene date; toate însă sânt totodată și elementele sau bazele apriorice care fac cu putință această întrebuințare empirică. Simțul reprezintă fenomenele empiric în percepție; imaginația în asociație (și reproducere); apercepția în fine în conștiința empirică a identității acestor reprezentații reproductive cu fenomenele prin cari ele ne-au fost date, prin urmare [în] recognițiune. Însă toată percepția se-ntemeiază pe intuițiunea pură (în privirea-i ca reprezentație, forma intuițiunei interioare, timpul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
prin cari ele ne-au fost date, prin urmare [în] recognițiune. Însă toată percepția se-ntemeiază pe intuițiunea pură (în privirea-i ca reprezentație, forma intuițiunei interioare, timpul); asociația se bazează pe sinteza pură a imaginației; iar cunoștința empirică pe apercepția pură, adică pe identitatea continuă de sine însuși ce acompaniază toate reprezentațiile posibile. Acestea toate apriori. {EminescuOpXIV 412} Dacă voim a urmări fondul intern al împreunării reprezentațiilor până la punctul în care ele trebuie să se concentreze spre a forma acolo
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Acestea toate apriori. {EminescuOpXIV 412} Dacă voim a urmări fondul intern al împreunării reprezentațiilor până la punctul în care ele trebuie să se concentreze spre a forma acolo abia imitate de cunoștință pentru-o experiență posibilă, atunci trebuie să-ncepem de la apercepția pură. Toate intuițiunile sânt pentru noi nimic și nu ne pot interesa câtuși de puțin, dacă nu vor fi recepute în conștiință, influez-o ele direct sau indirect, căci numai prin aceasta cunoștința e posibilă. Apriori suntem conștii despre identitatea de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vor putea fi prin urmare împreunate). Acest princip stă apriori și poate fi numit principiul transcendental a unității celor varie din reprezentațiile noastre (deci și a celor diverse din intuițiune). Acuma într-un subiect unitatea celor varie este sintetică; deci apercepția pură ni dă amână un principiu al unității sintetice a celor diverse din toată intuițiunea posibilă. Această unitate sintetică însă implică presupoziția unei sinteze care, dacă cea dentăi e apriori necesară, cea din urmă trebuie să fie o sinteză apriorică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
un principiu al unității sintetice a celor diverse din toată intuițiunea posibilă. Această unitate sintetică însă implică presupoziția unei sinteze care, dacă cea dentăi e apriori necesară, cea din urmă trebuie să fie o sinteză apriorică. Deci unitatea transcendentală a apercepției se referă la sinteza pură a puterei de imaginație, ca o condiție apriorică a posibilității compunerii celor diverse într-o cunoștință. Dar numai sinteza productivă a imaginației are loc apriori; căci cea reproductivă presupune condițiile experienței. Deci principiul unității necesare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
imaginație, ca o condiție apriorică a posibilității compunerii celor diverse într-o cunoștință. Dar numai sinteza productivă a imaginației are loc apriori; căci cea reproductivă presupune condițiile experienței. Deci principiul unității necesare a sintezei pure (productive) a imaginației este, înaintea apercepției, baza posibilității cunoștinței toate, mai ales a experienței. Sinteza varietății din imaginație o numim transcendentală când ea, fără distingere de intuițiuni, se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
experienței. Sinteza varietății din imaginație o numim transcendentală când ea, fără distingere de intuițiuni, se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca apriori necesară în predmetul unității primordiale a apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul posibilității tuturor cunoștințelor, de aceea unitatea transcendentală a sintezei imaginației este forma pură a cunoștinței posibile toate, prin care formă trebuie deci să se reprezinte apriori toate obiectele unei experiențe putincioase. Unitatea apercepției
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
o numim transcendentală când ea, fără distingere de intuițiuni, se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca apriori necesară în predmetul unității primordiale a apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul posibilității tuturor cunoștințelor, de aceea unitatea transcendentală a sintezei imaginației este forma pură a cunoștinței posibile toate, prin care formă trebuie deci să se reprezinte apriori toate obiectele unei experiențe putincioase. Unitatea apercepției în referință la sinteza imaginației
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul posibilității tuturor cunoștințelor, de aceea unitatea transcendentală a sintezei imaginației este forma pură a cunoștinței posibile toate, prin care formă trebuie deci să se reprezinte apriori toate obiectele unei experiențe putincioase. Unitatea apercepției în referință la sinteza imaginației este inteligența; și aceeași unitate, referindu-se la sinteza transcendentală a imaginației, este inteligența pură. Deci în inteligență sânt conținute cunoștințe apriorice pure, cari conțin unitatea necesară a sintezei pure a imaginației în privirea tuturor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și a le băga-n seamă) atunci ar fi ca și când am zice că ele nu există defel. Însă toată conștiința empirică se referă necesarminte la o conștiință transcendentală (care premerge esperiența concretă și spețială) adică conștiința de mine însumi ca apercepția primordială. Este așadar absolut necesar ca în cunoștința mea toată conștiința să aparție unei conștiinți (de mine însumi). Aici deci este o unitate sintetică apriori de recunoscut (a varietății conștiinței), care servă tot așa de bine drept fundament tuturor axiomelor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu putință) este conștiința transcendentală. Această reprezentație fie clară (conștiința empirică) sau întunecoasă, aceasta ni-i indiferent, ba chiar realitatea ei ni-i indiferentă; principalul este că posibilitatea formei logice a toată cunoștința se bazează necesarminte pe referarea la această apercepție ca la o facultate. {EminescuOpXIV 413} mijlocul categoriilor sale, este un princip formal și sintetic a toată esperiența și că fenomenele au în raport necesar la inteligență. Acum vom expune sub ochi nexul necesar dintre inteligență și fenomene prin mijlocul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ar fi pentru noi nimic și, fiindcă în sine însuși nu are realitate obiectivă și există numai în cunoștință, ar fi peste tot și pretutindenea nimic). Fiindcă însă orice fenomen conține o varietate, prin urmare aflăm în sufletul nostru diferite apercepții risipite și singuratice, este de trebuință o împreunare a lor pe care în simț ele nu o pot avea. Este dar în noi o facultate activă a sintezei celor diverse pe care o numim imaginație și a cărei acțiune exersată
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
multă conștiință empirică ca material în sufletul meu, însă risipit și fără ca să se ție de una și aceeași cunoștință de mine însumi; împrejurare care nu-i cu putință. Căci numai prin aceea că număr toate aprehensiunile la o conștiință (apercepția primordială) pot predica despre toate aprehensiunile că sânt conștiu de ele. Trebuie deci să existe un temei obiectiv care să poată fi evident apriori și-nainte de orice legi empirice ale imaginației pe care să se-ntemeieze putința, ba chiar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sine să fie asociabile și supuse unor reguli generale ale unei împreunări peste tot în reproducție. Acest temei obiectiv a toată asociațiunea fenomenelor o numesc afinitatea lor. Acest temei însă nu-l putem găsi nicăieri decât în principiul despre unitatea apercepției în privirea tuturor cunoștințelor acelora cari sânt să-mi aparție mie. După acest principiu toate fenomenele trebuie să vie astfel în suflet sau să fie aprehendat în așa fel încît să concorde cu unitatea apercepției, care ar fi cu neputință
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
decât în principiul despre unitatea apercepției în privirea tuturor cunoștințelor acelora cari sânt să-mi aparție mie. După acest principiu toate fenomenele trebuie să vie astfel în suflet sau să fie aprehendat în așa fel încît să concorde cu unitatea apercepției, care ar fi cu neputință fără unitatea sintetică în împreunarea lor, care de aceea e și obiectiv-necesară. Unitatea obiectivă a toată conștiința (empirică) într-o conștiință (apercepția primordială) este așadar condiția necesară a toată aprehensiunea posibilă, și afinitatea tuturor fenomenelor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
suflet sau să fie aprehendat în așa fel încît să concorde cu unitatea apercepției, care ar fi cu neputință fără unitatea sintetică în împreunarea lor, care de aceea e și obiectiv-necesară. Unitatea obiectivă a toată conștiința (empirică) într-o conștiință (apercepția primordială) este așadar condiția necesară a toată aprehensiunea posibilă, și afinitatea tuturor fenomenelor (depărtată ori apropiată) este consecvența necesară a unei sinteze în imaginație care e apriori fondată pe reguli. Deci și imaginația este o facultate a unei sinteze apriorice
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
putea să conflueze într-o experiență. Căci Eul permanent și stabil (al apercepțiunei pure) este corelatul tuturor reprezentațiilor noastre, întru cât ni-i cu putință de-a fi conștii de ele, și toată conștiința de sine e implicată într-o apercepție pură atotcuprinzătoare, precum toată intuițiunea sensibilă ca reprezentație e-mplicată într-o intuițiune pură internă, adică aceea a timpului. Aceasta apercepțiune trebuie să se adaoge imaginației pure pentru ca funcțiunea ei să devină intelectuală. Căci, deși exersată apriori, sinteza imaginației în sine
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]