161 matches
-
stare de extaz, Blake are viziunea instantanee a întregului poem pe o poteca din Felpham. Totuși, ceea ce el vede este, simultan, un proces temporal și o clipă eternă, astfel încât conținuturile poemului devin o imagine a eternității în timp, în vreme ce momentul apercepției este o clipă de eternitate pură" (1981, pp. 110-111). Într-un alt rând, aceeași cercetătoare scrie: "În momentele vizionare, infinitul multidimensional poate înlocui tridimensionalitatea finita" (1981, p. 6). Devine, astfel, mai clar de ce contribuția personală a lui Blake la crearea
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
de acest lucru), dar pretenția să că un agent divin depășește exercițiul comun al intelectului în modelarea unei opere de artă trebuie privită cu circumspecție. Actul de a înlocui complet, în cadrul procesului de creație artistică, facultatea rațională cu facultatea unei apercepții superioare acesteia este pulverizat de studiul atent al manuscriselor, fapt care demonstrează, simultan, ca dimensiunea temporală a procesului, implicând talent și truda, nu poate fi anulată de declarații incendiare. În cazul lui Blake, un manuscris anluminat este completat pe masura
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
este individual și distinct se va pierde și Universul însuși va fi găsit (1958, p. 138). Puține texte din istoria gândirii pot fi aplicate mai cu succes în cadrul poeticii lui Blake, iar cel al lui Schleiermacher subliniază metodă infailibila a apercepției vizionare: contrariile individuale, fie ele de natură materială sau spirituală, trupeasca sau sufletească, trebuie sacrificate intru unitatea divină atotcuprinzătoare. Astfel se închide breșă dintre imanent și transcendent. Parcurgând rândurile acestui subcapitol, lectorul ar putea rămâne cu impresia, justificată până la un
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
s-a Întâmplat? — Nu știu. Ceva. „Fascinant“, Își zise Norman. Până atunci nu luase În serios problema, dar camera aceasta - și, din acest punct de vedere, Întreaga astronavă - era o imensă cameră Rorschach sau mai exact un TAT. Testul de apercepție tematic era un test psihologic, constând dintr-o serie de imagini ambigue. Subiecților li se cerea să spună ce credeau că se Întâmplase Într-o serie de imagini. Întrucât imaginile nu sugerau nimic evident, subiecții erau cei care imaginau scenariile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
întotdeauna, în aceeași vecinătate de către agnostic) i se dă un nume fals, el va rămâne definitiv cu acest nume. Agnozia de obiect se manifestă atât pentru obiecte amorfe, cât și pentru animale sau plante. Lissauer întrebuințează (în loc de agnozie) termenul de "apercepție", care este contradictoriu cu leziunea asociativă. Bolnava D.F., în vârstă de 40 de ani, în urma unei asfixii cu monoxid de carbon (se încălzea cu o sobă cu cărbuni) nu recunoaște obiectele de uz curent. Cazul a fost studiat de Goodale
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
pictura în narațiune. Personajele, obiectele sau peisajele posibile din spatele picturii, imposibil de cunoscut, sunt reinventate cu fiecare nouă narațiune prin forța mediatoare a unui agent imaginator care are acces la realitățile posibile ale picturii, închise și interzise fără mijlocirea lui. Apercepția acestei Imaginații Active este înțeleasă de Harold Bloom în Prefața la Alone with Alone. Creative Imagination in the Sufism of Ibn’Arabi, ca percepție mentală, ca proces de înțelegere și interpretare, ca proces de: „amplificare a unei iluminări” care ar
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
este la Descartes o simplă funcție logică ce va produce spontan predicatele sale, sau mai mult, judecățile sale. O asemenea aplicație a logicii predicative la subiectul gîndirii are drept consecință dedublarea subiectului în conștiință (sau percepție) și conștiința de sine (apercepție) și transformarea acestei dedublări în condiție a gîndirii. Această orientare transcendentală a gîndirii este mai mult de inspirație leibniziană decât cartesiană. Dedublarea între percepție (sau reprezentarea conștientă) și apercepție (sau conștiința de sine) semnifică faptul că spiritul, printr-o repriză
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
consecință dedublarea subiectului în conștiință (sau percepție) și conștiința de sine (apercepție) și transformarea acestei dedublări în condiție a gîndirii. Această orientare transcendentală a gîndirii este mai mult de inspirație leibniziană decât cartesiană. Dedublarea între percepție (sau reprezentarea conștientă) și apercepție (sau conștiința de sine) semnifică faptul că spiritul, printr-o repriză reflexivă, se dualizează și face să apară reprezentarea în câmpul adevărului. Atunci acesta este felul în care, așa cum a spus Kant, . Nu se poate nega faptul că Descartes distinge
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
artistic pentru a-i stabili proprietatea de obiect suficient. Un obiect artistic suficient este un obiect care nu are nevoie de nicio relație exterioară pentru a exista. Relația dintre Ingaden și Hartmann este o relație intimă în care regăsim problema apercepției operei de artă. Pentru a putea ajunge la singularitatea operei de artă trebuie să interogăm, prin cercetarea ontologică, problemele particulare ale artei. Prin această cercetare a problemelor fundamentale ale artei și ale operei de artă vom ajunge la adevărata esență
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
participativă, Abram Kardiner (1891-1981), psihiatru, a introdus utilizarea de teste proiective (projective tests). Menite să distingă trăsăturile majore ale caracterului și personalității (testul lui Rorschach, numit și testul petelor de cerneală, sau testul lui Murray, cunoscut și ca testul de apercepție tematică șTATȚ), ele au asigurat celebritatea acestui curent. Utilizarea lor este destul de amplă În antropologia americană. În antropologia franceză, ele au fost mai puțin utilizate, cu atât mai mult cu cât aceasta a adoptat orientări cu totul diferite, fiind puternic
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
forma trupului, tunsoarea, expresia feței (tendința de a se încrunta cu capul lăsat în jos, opusă predispoziției de a zîmbi cu capul ușor înclinat) sînt considerate ca fiind în parte sub controlul personajului, ceva de care acesta este responsabil. Sursa apercepției personajelor, pe care am neglijat-o pînă acum, o reprezintă caracterizarea implicită, bazată pe felul în care acționează personajul. Desigur, oricînd putem fi judecați după faptele noastre și, în unele narațiuni orientate pe evenimente, descrierile și evaluările personajelor sînt atît
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
cît te-ar fi dus textul vorbit, dacă îl însemnai în note pe partitură, pîine cu salam, un mod ciudat de a mă hrăni, se vede că nu ți-e foame! Vaslui al aberației locuirea, ejusdem farinae, ciudată din schema apercepției sale, locuiește aerul de deasupra, împins de panta dealului, cu oamenii acestor cuvinte, peron pe care eu te-am așteptat și alerg semiotic tropăit mărunțel că mă sărută cu sărutările gurii lui! mai era o explicație, cu osteneala lumii ostoită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
tema categoriilor, acestea sunt întotdeauna privite, dacă se ia în seamă dimensiunea lor logică, numai ca elemente ale unei "enunțări"; cum se întâmplă, de altfel, și la Kant, unde categoriile (ca forme a priori ale intelectului) sunt "deduse transcendental" din apercepția originară "eu gândesc" și în aplicarea lor la un material sensibil, dar ca funcții în judecată. Am putea spune că sub aspect logic, categoriile au semnificație numai dacă participă la forma de gândire și de exprimare "propoziție" sau "judecată". Aceasta
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-l exprima întocmai: simplele date senzoriale devin indicii pentru un "obiect", constituit ca atare de noțiune, în context judicativ. Sau putem socoti valabil scenariul kantian al constituirii cunoștințelor prin contribuția formelor a priori ale facultății de cunoaștere, de fapt, a apercepției originar transcendentale, a categoriilor "aplicabile" la "obiecte" prin schemele temporale ale imaginației; sau scenariul fenomenologic al "umplerii intuitive, al "sintezei" și al "ideației" (Heidegger, după Husserl), desprinzând din toate acestea ceea ce ar corespunde unui "lucru" anume și unui "nume" determinat
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Metoda de constituire a ierarhiei în cauză, odată descoperit fenomenul coparticipării conștiinței (prin actele sale) și obiectului ei (intențional) la orice fapt de cunoaștere, la structura oricărei cunoștințe, coparticipare condiționată de unitatea conștiinței (un fel de "eu gândesc" kantian, ca apercepție originară), devine "fenomenologie". Teoria pură a multiplicității încheie, cumva, planul de discurs al părții principale (și principiale) a lucrării, instituind un sens "final" pentru orizontul de cercetare al logicii pure: stabilirea "formei" unui domeniu alcătuit din "obiecte ale gândirii", ele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a indica sursele celei aparente, mai multe operații, desigur, posibile prin activarea (punerea în funcțiunea proprie a) sensibilității, intelectului și rațiunii: receptivitatea de a primi reprezentări, sinteza productivă a imaginației, apercepția originară etc. Oricum, o cunoștință veritabilă are ca formă a sa judecata sintetică a priori și rezultă numai printr-o "sinteză" a intelectului cu sensibilitatea. Fără cel dintâi, sensibilitatea nu poate lega conținutul ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă că
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
bun început, fiindcă este vorba, întotdeauna, despre un divers care trebuie adus într-o singură "formă", adică la unitate, nefiind vorba, așadar, doar despre doi termeni care trebuie legați pentru a ajunge la o "formă" finală. Dar Kant susține că apercepția este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adus într-o singură "formă", adică la unitate, nefiind vorba, așadar, doar despre doi termeni care trebuie legați pentru a ajunge la o "formă" finală. Dar Kant susține că apercepția este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă. Constituirea fenomenală la Kant are acest sens, deși o descriere a sa este, cumva, nevoită să procedeze invers. Desigur, aici se află multe probleme, care, pe de o parte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a diferenței dintre faptul de a cunoaște și faptul de a gândi. Analogiile experienței constituie o dovadă pentru cele afirmate mai sus în privința sensului constituirii fenomenale. Dar ceea ce este important acum ține de sensul de judecată, pe care îl impune apercepția originară. De fapt, cunoștința nu este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de prelucrare a materialului cunoașterii, pentru a dobândi cunoștința veritabilă. Apercepția originară, în forma "eu gândesc
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândi. Analogiile experienței constituie o dovadă pentru cele afirmate mai sus în privința sensului constituirii fenomenale. Dar ceea ce este important acum ține de sensul de judecată, pe care îl impune apercepția originară. De fapt, cunoștința nu este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de prelucrare a materialului cunoașterii, pentru a dobândi cunoștința veritabilă. Apercepția originară, în forma "eu gândesc", constituie forma "judecată sintetică a priori", adică sensul de judecată în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecată, pe care îl impune apercepția originară. De fapt, cunoștința nu este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de prelucrare a materialului cunoașterii, pentru a dobândi cunoștința veritabilă. Apercepția originară, în forma "eu gândesc", constituie forma "judecată sintetică a priori", adică sensul de judecată în genere și, în mod special, ceea ce corespunde formal dar constitutiv cunoștinței veritabile. Într-un fel, judecata este forma originară a tuturor sintezelor operațiilor de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în constituirea cunoștinței, fiindcă raportul de timp în orice ipostază a sa are în însăși structura proprie "conștiința de timp"; iar aceasta, deși este activă chiar și în raporturile de timp elementare, își află sediul în aprehensiunea originară, adică în apercepția transcendentală ca unitate sintetică a subiectului transcendental, exprimată prin formula "eu gândesc". Timpul ca determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației. Nu este posibilă cunoștința, susține Kant, decât prin intervenția
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Timpul, prin urmare, întemeiază sinteza schematică a imaginației transcendentale și o deschide concomitent către obiectul dat în sensibilitate și către unitatea sintetică corespunzătoare categoriei. Dar, așa cum s-a mai spus, nimic din toate acestea nu ar fi posibile în absența apercepției originare, a lui "eu gândesc". Dar ce anume îi corespunde acesteia, dintre ipostazele cunoștinței? Căci la Kant funcționează un soi de "trialism" al facultății, al funcției sale sintetice și al produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în judecata sintetică a priori. Iar ipostaza cunoștinței, corespunzătoare apercepției originare, este ceea ce Kant numește experiența posibilă. Timpul ca raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]