11,066 matches
-
închina ode, epopei și sonete, nu-mi va fi reprodus chipul în milioane de picturi, fotografii, timbre poștale; nu mă voi mai naște dintr-o coastă de om sau din spumă de mare nici umbra mea nu se va mai apleca tainic, mică Lilith, din spatele unei obscure sfinte treimi; nu mă voi mai regăsi în cărți cu imagini, în dicționare de nume, în reviste de modă, jurnale. Da, a noastră e muzica asta sălbatecă, vastă: băutorii de bere-n cutii, mîncătorii
Poezii by Magda Cârneci () [Corola-journal/Imaginative/6108_a_7433]
-
cum în partea aceea a pământului lucrurile stau atât de diferit nu ne înțelegem noi unii cu alții și nici noi pe noi căci nu se știe când vântul personal numit și îngerul păzitor se va trezi și se va apleca doar o clipă asupra unei biografii fericite dându-i un sens mai pur frunzulițele verzi să pictezi o ramură de bambus nesfârșită pe care n-ai văzut-o niciodată și fiecare frunzuliță verde să-ți ia o zi din viață
Poezii by Nicolae Prelipceanu () [Corola-journal/Imaginative/6240_a_7565]
-
care ai fi vrut să te sinucizi inoperabil și alb ca varul cu picioarele cangrenate părăsit te vei gândi la moarte ca la un fruct înfășurat în sârmă ghimpată înțelege că frumusețea există îți va șopti un copil fără mâini aplecat peste o conservă de carne vei încerca să-nțelegi vei fi mai aproape ca niciodată
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/6387_a_7712]
-
Emil Brumaru , cîte doi, Să se joace, sărind din mușuroi în mușuroi De cîrtițe moi. Bat din aripe ca și cum palme-s Ce-apaludă șuvoaiele miresmelor calme Curgînd din flori mari spre Doamne-Doamne. Și-ncet se apleacă deasupra izvoarelor, Muindu-și nimburile și vîrful picioarelor, Și-adormind în boarea lor...
Îngerii noștri s-au învățat by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/6689_a_8014]
-
văd carnea. Uleioasă de transpirație. Și țîțele sărind ca nebunele. Are țîțe mari, vindecătoare. Ostoitoare. Care îți alină arșița. Și ți-o potolesc. Iar mie mi-i arșiță, nene, nu glumă. Atunci mă întind. Mă antrenez, așa, din ochi. Mă aplec în față, muult. Cît pot. Atît cît să nu cad. Dar să mă apropii de ea. Și mă chiar apropii sau doar mi se pare. Soluția ar fi să mă balnasez puțin. Și, apoi, să țînesc. Să o prind. De
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
parte din părinți. Opera, mai întîi, opera. Si opera părinților noștri sîntem noi. Noi, mai întîi. Sîntem rebuturi ale operei. Pămîntul e și împăciuitor. Stinge toate querelele. Toate dihoniile. Toate dizidențele. Toate nebunelele. Oalele. Și ulcelele. Și eu, acum, sînt aplecat asupra ei. O sărut. Îi simt buzele umede. Pe bună dreptate, căci se face de ploaie. Se aud, deasupra noastră, bubuituri. Tunetele. Bubuie lumea. Cerul. Orașele. Bubuie gura noastră. Se aud. Se aud tunetele. Se aude lumea, aruncîndu-și duhoarea. Sperma
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
Emil Brumaru Cum ne pîndește, de sub iederi moartea, Nu știe c-am îmbătrînit. Ne vrea frumoși, Și-adolescenți, și aplecați pe cartea Cu basmele în care-s zmeii scoși Din scorburi, pentru zîne buimăcite De cîți fiori le duc din flori în flori, Parcă purtate-n zori de subsuori, Lin să strecoare roua, ca prin site, Cu coapsele și sufletul
Cum ne pîndește, de sub iederi, moartea… by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/6991_a_8316]
-
ăia de la secție, până au aprobat cartea. Și ea dă din cap, reflexiv, și parcă cu un pic de simpatie. Mă uit pe lângă profilul ei, afară: norii nu s-au rărit. E încă furtună. Imi dați voie?, întreabă hindusul. Se apleacă spre noi, ținând două pahare înalte de coca-cola. Mi-l întinde pe al meu, și-mi spune: coca-cola asta e amestecată cu un rom cum n-ați băut niciodată. Dar dacă nu vă place, vă fac alta fără rom. Mersi
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
figura în minte. Modul în care aprinde altă țigară, pata de pe deget lipită prompt de țigară, modul cum inhalează... m-am întors la rutină, spun gesturile ei. Conversația noastră dinainte a fost ca o trufanda, dar s-a terminat. Se apleacă spre pantofii de sub scaun. Văd cum își împinge picioarele în pantofi, poate îi sunt puțin umflate picioarele. Ori pantofii sunt prea noi. Un crâmpei de secundă, văd în minte un nesfârșit urcuș de picioare desculțe. Golgota femeilor romance. Zoia se
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
crîcnești. Întîi apa a aruncat-o afară cu putere, a refuzat s-o primească în burta ei învolburată. Era a doua oară într-o singură zi cînd i se întîmpla asta. Așa ai găsit-o. Spatele tău cald s-a aplecat pînă la ea, te-a privit drept în ochi, n-a fost nevoie să spună nimic, din două vise plecase în aceeași zi, simplă, mică, albită de spaimă, dar atît de norocoasă. Spatele tău cald s-a aplecat pînă la
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
s-a aplecat pînă la ea, te-a privit drept în ochi, n-a fost nevoie să spună nimic, din două vise plecase în aceeași zi, simplă, mică, albită de spaimă, dar atît de norocoasă. Spatele tău cald s-a aplecat pînă la ea, mîinile tale reci au primit-o: era exact cît să-ți încapă între palme. Atît. I-ai șoptit: "Lasă visele urîte deoparte. Uită-le. Peste un an vei fi mare, puternică, peste un an picioarele tale fine
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
și-i dă bariu cu biberonul la ore fixe pășim într-o lumină etilică fețele ni se lichefiază încet curg pe umeri pe piept pe scrisori - lumânările - flacăra-nghite vânătăi asortimente în cerneală și-un rânjet rânced până i se-apleacă sub cearșafuri fumul ne desface umbra de noapte ca pe indigou cum scrijelești cum mâzgălești mi se ia pe piele sau înăuntru în aerul expirat - scene de final și angoasa și difuzele amețeli mai salvează câte ceva obrajii mi-ar sta
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
să nu mă atace, m-am apropiat de câine, dar el a țâșnit ca din pușcă sub terasă, ascunzându-se în cel mai întunecat colț. Agit din nou brațele spre corbi, strig și aud un croncănit slab dinspre tufe. Mă aplec curioasă, bănuind că acolo ar fi putut rămâne o pasăre. Croncăniturile și fâlfâitul de aripi din nuc s-au întețit brusc. în fața mea, printre ierburi, doi ochi rotunzi ca două hăuri negre, o gură ca o despicătură de stâncă. Aș
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
fâlfâitul de aripi din nuc s-au întețit brusc. în fața mea, printre ierburi, doi ochi rotunzi ca două hăuri negre, o gură ca o despicătură de stâncă. Aș fi vrut să plec, dar nu reușeam să mă desprind. M-am aplecat cu mâna întinsă și desfăcută ca să pot prinde pasărea, când am simțit ciocul ascuțit și ghiarele sfâșiindu-mi carnea mâinii drepte. Picuri mari de sânge cădeau pe iarbă și dispăreau în pământ. Ochii corbului se făceau tot mai mari, tot
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
arome subtile." Nu-i de mirare, de vreme ce: În pâine au fost identificate nu mai puțin de 130 de savori diferite. Odoratul poate distinge aroma untului, a alunelor, a caramelei și a multor parfumuri florale." Și iată o gravură în care, aplecat spre gura cuptorului de piatră, apare primul brutar profesionist. I se spunea pistore, în anul 79 al erei noastre, la Pompei. Alte desene și texte înfățișau ipostaze ale pâinii: "Inimă de In", "Secară Regală", pâine cu fibre de fructe, cu
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
în care bărbatul arab o-n-tin-dea pe spate, posedând-o cu ochii, ca un șoim pregătit pentru vânătoare. În Africa uitase să plângă. Prin ușa bucătăriei o zări pe Zaouf frământând o lipie, cu degetele ei negre ca niște vreascuri. Stătea aplecată peste aluat, punând marginile pâinii peste jăratic, iar lumina cuptorului era atât de aproape că-i intra în liniile feței, în nări și între buzele care șușoteau. Abia atunci înțelese că era vineri și că bătrâna se ruga. Zaouf era
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
în stomac, iar urechile începuseră să-i țiuie ascuțit, ca un radio stricat. Nu trebuia să se sperie, era doar o stare trecătoare, așa că încercase să se liniștească sprijinindu-și palmele de genunchi, cu coatele în afară, poziția lui preferată, aplecându-și capul în față, ca să-i vină mai mult sânge înspre tâmple. Din când în când, o căruță trecea prin fața casei, iar praful de pe drum se ridica până spre coroanele copacilor de pe margine, împreună cu vocile care-l salutau din mers
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
puțin. N-o să moară... Cuvântul îl făcu să zâmbească. Deschise ușa de la singura încăpere a casei, păși fără ezitare înăuntru și se întoarse ca să închidă ușa. O pală de vânt deschisese ușa puțin mai mult, așa că fu nevoit să se aplece ușor înainte ca să poată apuca clanța. I se păru neobișnuit de rece fața de căldura de afară și reacția sa fu s-o țină strâns în mână, ca s-o încălzească, în timp ce trăgea ușa spre el. Prin fâșia de lumină
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
puțin, ultima mutare." Prima Diminețile erau de lumină. - Vino, vino să vezi cum răsare soarele! - m-a trezit vocea Mamei. îl striga pe Tata. M-am sculat și eu. Desculț, în cămașa de noapte lungă ca o sutană. Tata era aplecat pe fereastră. M-a luat în brațe și mi-a arătat Marea incendiată. Focul era însoțit de clipocitul valurilor, ușor, sub briză, ca o adiere sonoră. De dimineața până seara, soarele înconjura prima "mea" casă. Era o baie de lumină
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
era un bărbat atât de aprins, că, doar privindu-l, te-ai fi simțit imediat contaminat de dorința lui vanilată. Aștepta rezemat de trunchiul copacului, ținându-și un picior ridicat, încât părea că abia își sărutase genunchiul. Ea s-a aplecat, dând la o parte crengile curgătoare, și-a privit o clipă, zâmbind, cum zâmbea ea fără să-și miște buzele, înclinându-și doar capul, în timp ce șuvițele alunecau exact ca niște șerpișori de nisip. El s-a ridicat, părând că doar
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
unde găseai de toate. Tata-mare cumpărase ilustrata într-o papetărie de pe strada Lipscani, pe care mi-o închipui ca pe un spațiu în formă de furtun absorbant, întunecat și datorită storurilor cu dungi roșii din fața vitrinei și tata-mare s-a aplecat peste cărțile poștale, a scos una sau alta din teanc cu degetele lui înmănușate, și-a fixat pince-nez-ul mai bine pe nas și a mormăit: Bun, o iau. Vederea strălucitoare a pieței și a străzii comerciale, ajungând cu cupolele ei
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
sunt, utile și oportune. În definitiv, puterile europene sunt națiuni civilizate, nu-i așa? Și dumneavoastră, ca inginer, îmi veți da dreptate că științele ne-au dăruit în ultima vreme o tehnică, datorită căreia putem rezolva majoritatea problemelor. Tata-mare se aplecă înainte și aprobă din cap, de parcă ar fi fost un compliment personal. Sunt întru totul de părerea dumneavoastră, a spus hotărât.
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
derizoriu, dacă nu de-a dreptul caricatural. „Metafizica” apare doldora de materialități, nu e decît un vis (cel mai adesea urît) al materiei. E cel mult un efort de spiritualizare eșuat: și vede chipul gălbejit în apa din/ găleata/ fîntînii, aplecat să bea cîteva înghițituri: «obiect/ netrebnic, asta sînt» - oare, în «mîna cui/»// Străpuns în inimă de sabia/ destinului, că el nu/ a ținut isonul celorlalți: unde nu e nici întristare, nici/ durere, nici amărăciune, nici suspin./ Ieșit din rînd, rămas
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
adică înainte de a împlini treizeci de ani, el scrie un număr semnificativ de texte, un fel de microeseuri, așa cum le numește el însuși, parțial experiențe fugare din expoziții, parțial observații de lectură, parțial mici note de călătorie, în care se apleacă riguros și cu o acribie mult mai mare decît ar da de înțeles tonul său paradoxal și jucăuș, asupra unora dintre cele mai importante personalități artistice de la noi și de aiurea și asupra unor probleme extrem de complicate al istoriei artei
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
o batistă, unde putea sta la soare când nu ieșea pe stradă și unde erau vietăți cu care se distra. Acum doar găini, dar avusese și iepuri de casă. Isprăvise cu ei când a început să nu se mai poată apleca să le adune iarbă. I-a părut rău, dar, stând și chibzuind, găinile erau suficiente. Avea totdeauna ouă, din când în când puișori, și pe urmă fiica portăresei se ducea să vândă puii la piață. Pui de țară, mai scumpi
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]