881 matches
-
care m au adus aici, sunt de o prostie cu totul înfiorătoare și incorigibilă. Iar asta mă întristează și, totodată, mă învrăjbește continuu. Văd în ei niște spirite atât de primare și cu totul fără valoare, atât de mărunte și aplecate numai către fleacuri fără vreo însemnătate oarecare. Am constatat că ei toți nu știu altceva să facă, decât să ia parte la distracții ieftine și de prost gust, apoi să mănânce, iarăși să mănânce, iarăși să mănânce, iarăși să se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fixată în minte, când mergând pe ulița pustie împreună într-o seară, îmi zise să merg mai înainte că mă ajunge ea din urmă. Trăgând cu coada ochiului, am zărit cum bunica s-a apropiat de gard în poziție puțin aplecată și cu picioarele depărtate a efectuat o micțiune extrem de precisă la sol. Curând aveam să constat că nu era singura în parohie care uda colbul gros al ulițelor, nelipsit și azi, în ciuda proiectelor de asfaltare a străzilor, rămase doar pe
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Întrebe dacă am fost la priveghi (ar fi dorit să mergem Împreună). I-am spus că tocmai m-am Întors de câteva minute. Și că mă simțeam foarte obosit. A salutat politicos și s-a Îndepărtat, cu statura un pic aplecată spre Înainte și cu mersul său ticăit, de om cuminte. Domnul Stratulat era și el un om singur (fusese inginer În construcții, dar se pensionase de câțiva ani, iar de când rămăsese fără soție, Îl puteai zări doar rareori, și-atunci
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Gabi strălucea și sus, și jos. Robert râdea, iar buzele i se subțiară, făcându-l să pară un om mare. Și pentru un om mare lumea se micșorează, căci el vede totul numai de sus. Dar dacă stai cu capul aplecat lumea crește la loc. Mâinile lui Robert strângeau tare balansoarul, la fel și mâinile lui Gabi. Norul de praf acoperea tot parcul și urca spre cer, iar acolo erau alți nori. Numai capul lui Gabi rămânea aplecat ca să urmărească cum
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Stăteam lângă Andreea și priveam mulțimea în gol. În timp ce ne apropiam, casa parcă se făcea tot mai departe, iar stațiile se succedau spre periferia orașului. Când mă ajută să cobor mâna lui Mircea tremură, poate din cauza coloanei mele mult prea aplecate. Cine știe cu ce ochi mă vor privi când vor ieși singuri pe poartă, când mâna Andreei se va strecura în mâna lui Mircea, iar el o va strânge cu putere și nu-i va mai da drumul niciodată. Sau
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
iubește albul că e puritate. — Pe mucii mei că ești prost... bă, albul doar acoperă toate imperfecțiunile. Trenul frână înainte de stație. Doamna scăpă rujul din mână, iar merele alunecară spre bancheta din față. Se ridică instantaneu să le culeagă. Așa, aplecată, părea un copil care se joacă neîndemânatic cu niște bile, numai când întorcea capul era din nou bătrână și hidoasă. Grăbită, coborî cu plasele ei, uitând de rujul de pe podea. În spatele ei, cei doi puști salivau ostentativ, numai unul călcă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ne înțepa nările, și cu fiecare secundă ni se făcea tot mai greață, eram tot mai obosiți, ne luă și amețeala, iar unchiul nu mai murea. Continua în schimb să dea cu mâna pe sub pătură încercând să îndepărteze mâna mătușii aplecată asupra frunții sale. La un moment dat se întoarse într-o parte, cu genunchii adunați și cu cearșaful lipit de spate. Mătușa se duse după o pijama curată și alte cearșafuri, dar se întoarse repede fără nimic. — Până nu moare
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
preajmă. În timp ce mă întindeam să iau sticla, am privit deodată lucarna de aerisire. Pe câmpul din spatele casei, am văzut un bătrân cocoșat, așezat sub un chiparos, și o fată tânără, nu, mai degrabă un înger din cer, stând în fața lui, aplecată, și oferindu-i un nufăr albastru cu mâna dreaptă; bătrânul își rodea unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fata era chiar în fața mea, dar nu părea să acorde vreo atenție la nimic din ce se petrecea în preajma Ei. Privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
afla pe malul unui pârâu secat. Spuse: - E bine aici? Fără să aștepte răspunsul, începu să sape cu un hârleț și un târnăcop pe care le avea cu el. Am pus cufărul jos și am rămas în picioare, năuc. Bătrânul, aplecat, se puse pe treabă cu toată dexteritatea unui specialist. Săpând în pământ, găsi un obiect care mi se păru un vas emailat. Îl înfășură cu o batistă murdară. Se ridică în sfârșit: - Asta-i groapa. La fix, pe măsura valizei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Am o drișcă la doi pași de aici. Hai să te duc, ha! E foarte aproape. Puse vasul pe pulpana hainei mele și se ridică. Râdea atât de tare, că-i tremurau umerii. Am luat obiectul și am urmat silueta aplecată a bătrânului. La cotul drumului staționa un car funebru rablagit, cu doi cai negri costelivi. Cu o agilitate deosebită, bătrânul se cățără pe capră. Am urcat și eu în drișcă și m-am întins pe locul în care se amplasează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și vegetal. Evoluam deci într-o lume vegetală. Devenisem plantă. Dar tot picotind pe covorul de piele, în fața reșoului, cu abaua mea pe umeri, mă gândii, nu știu de ce, la bătrânul negustor de mărunțișuri. Stătea în fața mărfii sale, cu spatele aplecat, în aceeași poziție ca mine. Gândul ăsta mă umplu de spaimă. M-am ridicat, aruncându-mi haina departe de mine și m-am dus să mă privesc în oglindă. Aveam obrajii în flăcări: erau la fel de roșii precum carnea care atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
gând să mai iasă. Îmi propusesem ca, dacă Puiu nu va apărea într-un sfert de oră, voi ieși din bazin și voi povesti cu el. În bazin nu prea stăteam eu în primul rând comod, adică stăteam mai mult aplecat. N-aveam pe ce ședea și, mai mult decât atâta, nici nu aveam geaca pe mine, fapt care mă făcuse într un timp, să tremur de frig. Stând așa și așteptând a pagubă, se aude din nou cheia în portiță
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
eventual, transparent. Oftînd, Pumpkin făcu semn unuia din soldații cu cagulă să-l urmeze. Din proprie inițiativă, Iuffo veni după ei. Înaintară prudent de-a lungul plajei. Soldatul mascat Își fixase pistolul automat În poziție de tragere și mergea mult aplecat, așa cum Învățase la ședințele de instrucție tactică. Dar meduza, sau craniul, sandvișul argintiu, castravetele sau, În fine, calota sferică le ghici din vreme intențiile, Încă Înainte ca ei Înșiși să fi știut că le au. Împotriva oricărei logici, se lăsă
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
În legătură cu asta, imboldul de a face cîteva mișcări de Înviorare, sau vreun alt gest energic și eliberator. Deocamdată, se mulțumi să-și Întindă mult picioarele amorțite, dinspre care venea un miros nu tocmai plăcut. Abia după ce se ridică, ținîndu-și capul aplecat și gîtul Înghesuit Între umeri, pentru a nu se lovi de tavanul grotei, Îl văzu pe Vic Într-un cotlon mai Îndepărtat, răsfoind preocupat un caiet. Avea aerul unui bătrînel de treabă care citește povești pentru nepoțeii lui. Nici de
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
că totuși Michel dormea. Atîta doar, că nu-l chema Michel, ci David. După ce ieșiră din peșteră, Vic stinse lanterna, deși afară era aproape la fel de Întuneric; luna Încă nu răsărise, sau poate că apusese deja. Pablo Îl urma pășind mult aplecat, Încercînd să se ferească astfel de tăișul rece al aerului. În cele din urmă, cărarea pietroasă pe care urcau se pierdu printre alți bolovani albi și umezi. Pesemne că mai devreme plouase. Curînd, ajunseră la marginea unui desiș de jnepeni
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
din Potsdam apăru imediat. Ținându-se c-o mână de pantalonii de pijama, cu cealaltă domnul Vogelsang Își mângâie ușor părul rar. L-am apucat de sub braț. Se sprijini de mine reținut, târșâindu-și picioarele spre locuința lui, cu spatele aplecat și pași mici. — Ne Îndreptăm spre front, ă, Knisch? Cele câteva smocuri de păr care-i Încadrau capul stăteau vâlvoi și, ca toți bătrânii, nu era bărbierit la fel de meticulos peste tot. Pe alocuri Își lipise bucăți de hârtie igienică pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îmi aminteam: covoarele uzate, florile moarte, scaunele lucind din cauza murdăriei, grupate În jurul unei mese pe care erau niște prospecte Împrăștiate sub o formă aproximativă de evantai. Chiar și ghereta portarului, cu lambriul de stejar scorojit, era aceeași. Dar, În locul cheliei aplecate deasupra unei integrame, pe tejghea se odihneau două tălpi gigantice de pantof. Pentru o clipă am crezut că sunt aceleași tălpi care Îmi inspectaseră casa. Apoi mi-am amintit de labirintul În care mă aruncase tendința asta de a construi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
delicat cu ea, deși cu acea impersonală și experimentată delicatețe a doctorilor. Puse mâna pentru a-i simți bătăile inimii, apoi Îi ridică pleoapele. Fata Își reveni la un fel de trezie confuză. Avea impresia că ea era de fapt aplecată deasupra unui străin cu mustață lungă și rufoasă. I se făcu milă la gândul că incidentul Îi provocase tânărului atâta neliniște, iar solicitudinea ei se transferă În prietenia pe care și-o imagină În ochii lui. Fata Își coborî mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu? Îi rânji cu subînțeles: — Cred că sunteți doctor. Am fost cândva doctor, recunoscu omul. — Și mergeți la Belgrad? El o privi scurt, cu un sentiment de neliniște, și o prinse nepregătită, cu silueta ei pătrățoasă Înveșmântată În tweed și aplecată puțin În față, cu strălucirea inelului cu sigiliu, cu fața flămândă și congestionată. Nu, spuse el. Nu atât de departe. — Eu mă duc doar până la Viena, spuse domnișoara Warren. El spuse rar: — Ce v-a făcut să credeți...? Se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și subțire se aplecă asemeni unei perechi cenușii de foarfece, se puse În genunchi și pescui batista de sub bancă. Stângăcia lui o făcu să zîmbească. Uită de neîncrederea ei și-i mulțumi cu exagerată recunoștință. Ieșind, el păși cu capul aplecat, ca să evite zăpada, zâmbind singur. Unul din soldați Îi conducea și celălalt mergea În urmă, cu pușca scoasă de pe umăr și baioneta pusă. Vorbeau Între ei peste capetele prizonierilor, Într-o limbă pe care ea n-o Înțelegea, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ea se Întrebă ce-ar fi dacă l-ar lăsa acolo. Își spuse sieși cu convingere că el n-ar fi așteptat-o. Dar nu ea era cea care se afla În mare pericol, ci el. Ea se opri, ezitând, aplecată să-i vadă fața palidă și bătrână. Observă că doctorul avea sânge pe mustață. De după colț se auzeau voci și fata constată că nu avea timp să se decidă. Dr. Czinner stătea așezat, cu spatele rezemat de o ușă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mucegaiul. În fiecare buchet este înfipt câte un cartonaș pe care scrie „Sincere condoleanțe“. Și Helen zice: — Acum acoperă-ți fața - și începe să agite un tub de fixativ, apoi îl pulverizează spre ea. Femeia se ghemuiește cu ochii acoperiți, aplecată înainte, cu amândouă mâinile apăsate pe față. Și Helen dă din cap spre camera din capătul celălalt al rulotei. Mă duc. Îndesând o pensulă de rimel în tub, zice: — Nu te superi dacă soțul meu se duce la toaletă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
loc. Poate chiar vreunui detectiv care investighează moartea copilului, cine știe. Și Helen zice: — Baia aia era de coșmar. Parcăm mașina după colț. Pe bancheta din spate, Mona mâzgălește ceva. Stridie vorbește la telefon. Apoi Helen așteaptă, în timp ce mă furișez, aplecat, înapoi spre casă. Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei copilului, pe care mi-a arătat-o Helen. Fereastra e încă deschisă, cu perdelele atârnând un pic în afară. Perdele roz. Bucățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
peste vreo trei sferturi de oră. A pornit încet, la vale, spre cartierul cu case vechi, împodobite de iederă, printre care, ca o prezență aparte, vila doctorului Marcu se vede încă de departe. Socotea că, mergînd așa încet, cu privirea aplecată, gîndind aiurea, puțin obosit, va ajunge la vremea propusă de doamna. Vlad! s-a auzit strigat din spate la un moment dat. În susul străzii, cu geanta pe umăr, stătea Sorina și-l privea cu ochii plini de emoție. Doamne, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Post. De acolo am putut să sar pe altarul cel Înalt, care s-a dovedit a fi un alt bazin, Însă de data asta unul gol, cu o gaură rotundă, cu margine argintată În partea de jos. Deasupra lui, ușor aplecată pieziș, atîrna o oglindă uriașă cu ramă metalică, În care Încăperea din spatele meu se legăna nebunește. Deși inteligența mea era Încă destul de nedezvoltată, am prins imediat principiul acelui lucru. Am stat pe picioarele dinapoi pe marginea exterioară a bazinului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]