289 matches
-
feluri: asertorice (formulează logic identificarea lucrului), problematice (structurează logic faptul că noțiunea nu se referă numai la lucrurile reale de același gen ci și la cele posibile) și apodictice (cristalizează în ea dezvăluirea explicită a esenței). Ajunsă la înălțimea judecății apodictice, gândirea sparge judecata și începe să se desfășoare în silogism. Așadar, judecățile clasificate după calitatea copulei (afirmative și negative), după cantitatea subiectului (particulare și universale), după natura raportului dintre subiect și predicat (categorice, ipotetice și disjunctive) și după modalitatea raportului
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
desfășoare în silogism. Așadar, judecățile clasificate după calitatea copulei (afirmative și negative), după cantitatea subiectului (particulare și universale), după natura raportului dintre subiect și predicat (categorice, ipotetice și disjunctive) și după modalitatea raportului dintre subiect și predicat (asertorice, problematice și apodictice), constituie „cele patru trepte logice pe care pășește gândirea în procesul de cunoaștere a lucrurilor. Pe prima treaptă oglindește întâmplătorul, pe a doua comunul și generalul, pe a treia dezvăluie necesarul iar pe a patra însăși esența”42. Inferența este
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
determinate de poziția pe oare o ocupă termenul mediu în cele două premise. Un silogism este format din trei judecăți și din trei termeni. Judecățile pot fi afirmative sau negative, universale sau particulare, categorice, ipotetice sau disjunctive, asertorice, problematice sau apodictice, de esență sau de relație, iar termenii, care se repetă fiecare de doua ori pot ocupa diferite poziții: termenul major, care este totdeauna predicatul concluziei, poate fi atât predicatul majorei, cât ș i subiectul ei: termenul minor, oare este totdeauna
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
primare și gimnaziale din România, Constantin Cucoș (2002)1 enumeră elementele acestora care pot purta ideologii sau conținuturi ascunse: 1. Conținuturile formale și dozarea acestora. 2. Prezentarea și prelucrarea didactică a conținuturilor, putându-se distinge între variante curriculare directive - imperative, apodictice -, pe de o parte, și sugestive sau deschise, pe de alta, care permit alternative sau incită la reflecție. 3. Utilizarea unor teme, cuvinte, figuri de stil cu mare încărcătură ideologică - „democrație”, „patriotism”, „bine” etc. - în anumite situații și cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
în mascarada jucată pe scenă de vechea, falsa putere în plină falsă reacțiune, autoritățile școlare și elevii se înțeleg perfect, într-o odioasă frenezie mercantilă a integrării. Dar cu siguranță au existat cazuri în care elevii au polemizat cu enunțurile „apodictice” cuprinse de subiecte (fraze șantazist extrase din context); însă, chiar și așa, scena pe care se produce opoziția dintre autoritățile școlare și elevi este aceeași: cea pe care noua putere, în reacțiunea sa revoluționară, o îngăduie vechilor obișnuințe. Elevii care
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
descriind felul cum se săvârșea botezul în timpul său, mărturisea destul de tranșant: „Se botează mai întâi copiii ... apoi bărbații și femeile”<footnote La tradition apostolique, în Sources Chrétiennes, n. 11 bis, Les Éditions du Cerf, Paris, 1968, p. 80. footnote>. E apodictic deci că acesta e un argument solid al botezării pruncilor și o nezdruncinată mărturie de la Sfântul Ipolit al Romei. În timpul Fericitului Augustin, Și ulterior, întrebările baptismale referitoare la nou-născut erau încă adresate părintelui sau patronului său spiritual (nașului) la persoana
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
1922 (se adaugă funcția reflexivă și cea actorială). - Personajul reflector (raisonneur) este eroul învestit cu funcție reflexivă, dublată sau nu de funcția actanțială. El formulează judecăți de valoare/cugetări, despre evenimente, situații sau despre celelalte personaje, în discurs asertiv sau apodictic (bătrâna, mama Anei din Moara cu noroc de I. Slavici). - Personajul focalizator (focal character) este „personajul central din al cărui punct de vedere se prezintă situațiile și evenimentele narate“ (Gerald Prince), numit de Nicolae Manolescu „persoana a IIIa ca protagonist
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
produce o emoție, iar nu o convingere proprie cunoașterii. În Retorica sa, Aristotel a susținut utilitatea retoricii ca artă formală de a învăța pledoaria pentru o anumită teză. Sînt distinse în acest cadru trei genuri de discurs: deliberativ, judiciar și apodictic. Primul, genul deliberativ, are în vedere guvernarea și se bazează pe criteriul utilității pentru viața cetății, al doilea, genul judiciar, realizează acuzarea sau apărarea în tribunal, în vreme ce ultimul, genul apodictic, are rolul de a elogia sau de a blama, avînd
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în acest cadru trei genuri de discurs: deliberativ, judiciar și apodictic. Primul, genul deliberativ, are în vedere guvernarea și se bazează pe criteriul utilității pentru viața cetății, al doilea, genul judiciar, realizează acuzarea sau apărarea în tribunal, în vreme ce ultimul, genul apodictic, are rolul de a elogia sau de a blama, avînd drept criteriu frumosul și, ca mijloc, amplificarea. Această tipologie este rezultatul interpretării elementelor ce țin de situația discursivă, precum situațiile de enunțare, statutul locutorului, tipul auditorului, credințele acestuia etc. Practica
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stil, deopotrivă al discursului și al gândirii. Sub raportul discursului, stilul „ultimului Socrate” (cum a fost numit adesea) implică tocmai eludarea demonstrației în favoarea „zicerii”; opiniile nu se întemeiază pe stringența argumentelor, ci pe abilitatea de a plasticiza abstracțiunile, pe tonul apodictic și pe plăcerea de a-și contraria auditoriul: „Americanii nu mor în război. Sunt supraînarmați. Dau lovituri zdrobitoare. La ei cine face economie de muniție răspunde în fața Senatului”, „I-am asemănat odată pe ruși cu vacile care dau douăzeci și cinci de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290316_a_291645]
-
dar reprezintă o îndepărtare de la esența artei și nu pot da răspunsuri satisfăcătoare privitor la ceea ce este ciudat, nou, unic, excepțional în opera de artă. Criticul trebuie să aibă în vedere individualitățile și diferențierile și nu asemănările. Mioara Apolzan concluzionează apodictic: „Eșuarea criticii în „contemplarea misterului”, șocantă la unul din autorii manifestului intelectualist și raționalist de la „Kalende”, este tributul plătit de critic teoriilor iraționaliste, la modă în epocă.”1 Conceptul de perfecțiune este înlocuit de critic cu binecunoscuta sintagmă dublete artistice
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
rațiune”2. Adevărata „demonstrație” sau „apologie” a Evangheliei impune trecerea într-o zonă interzisă rațiunii dialectice. Validarea enunțului fondator al Bisericii - „Hristos este Domn și Dumnezeu” - s-a produs într-o altă sferă de semnificație decât cea presupusă de întemeierea apodictică a adevărurilor triviale (i.e. pământul este rotund). Când Petru recunoaște public dumnezeirea lui Hristos, el face mai mult decât să compenseze verbal o dramatică voință de a crede. Recunoașterea este un dar venit în întâmpinarea unui lucru mai profund decât
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prevenitoare le descoperă în adâncul său”2. Omul, revelat ca persoană, nu este reductibil la o sumă de atribute substanțiale; „păstor al ființei” (Heidegger), el trăiește „întru mister și revelare” (L. Blaga). „E adevărat - spunea Petre Țuțea, cu tonul său apodictic și ireductibil - că misterul nu e comod, te neliniștește. Dar dacă misterul ar fi absent, neliniștea metafizică a cunoașterii ar dispărea și omul ar deveni mineral. Funcția pozitivă a misterului este incitația spiritului nostru de a-l dezlega. Lupta dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Michel Henry a elaborat o epică filozofică epatantă, distinsă prin consecvență retorică și solemnitate barocă. De la cele nouă sute de pagini ale Esenței manifestării (1963) până la mai recentele contribuții teologice - aici analizate -, filozoful francez și-a obișnuit cititorii cu un ton apodictic și o rostire suverană. Acestea evocă rădăcini străine spiritului enciclopedic și ancorează mize inaccesibile unui travaliu academic unilateral. Citit în oricare dintre fragmentele operei sale (care deține structura unei holograme), Michel Henry nu probează virtuțile doxografului hrănit din superstiția exhaustivității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este și un excelent romancier, laureat al mai multor instituții literare din Hexagon, trecut însă aproape neobservat la noi3. De această calitate esențială a autorului, exegetul operei sale nu va putea să nu țină cont, fără ca această obligație să furnizeze, apodictic și a priori, o singură și sigură cheie de lectură a literaturii și, respectiv, a filozofiei henryene. Pe de altă parte, Michel Henry nu s-a bucurat întotdeauna în rândul fenomenologilor de strictă filiație husserliană de o recepție foarte generoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
absolut, a căror monosemie structurală realizează trecerea, în viziunea autorului lor, de la convenția naturalist-mimetică, exterioară și superficială, la furtuna turbionară a „răsfrângerii în sine însuși” ( D-ra Ventura și Bernard Shaw), înlocuind tabloul clasic al conflictului social și moral cu afirmarea apodictică, nondialectică, a purității și unicității ontologice a ideii. Gelu Ruscanu (Jocul ielelor), intelectualul ajuns director al unui ziar socialist din iluzia de a fi întrezărit în utopia marxistă propriile sale convingeri himerice referitoare la posibilitatea unei existențe nedivizate de antinomii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
prin mintea lui Aristotel, logica a ieșit din limba greceasca precum Atena din capul lui Zeus” 10 . În formula „Organonului”, logica lui Aristotel include teoria noțiunilor și a conceptelor, teoria judecăților și a judecării „apofantica”, teoria demonstrației și a demonstrării - „apodictica”, teoria argumentării sau „topica” și teoria combaterii sau a respingerii falselor argumente 11. După Francis Bacon logica este o știința antropologică. În „Noul Organon” el considera logica mai abstractă decât oricare altă știință în măsura în care cercetează condițiile tuturor științelor, logica fiind
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
Cartea Românească, București, 1936, p.97-139, apud op.citată, p.27. 16 aferente: logica știință a subiectului gândirii (cuprinde teoria argumentării, logica pragmatică, logica zisa concretă, logica materială), psihologica, logica transcedentală, logica intuiționistă, etc.; logica știință a obiectelor gândirii (cuprinde apodictica, logica semantică, logica operatorie concretă, logica dialectică, logistica sau auto-logica); logica știință a formelor gândirii (cuprinde logica formală tradițională, logica sintactică, logica formală operatorie, logica formală modernă); logica știința a operațiilor gândirii (cuprinde logica operatorie naturală și formală, logica deducției
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
41 H.Wald, op.citată , p. 144-145 30 judecățile sunt de trei feluri: asertorice (formulează logic identificarea lucrului), problematice (structurează logic faptul că noțiunea nu se referă numai la lucrurile reale de același gen ci și la cele posibile) și apodictice (cristalizează în ea dezvăluirea explicită a esenței). Ajunsă la înălțimea judecății apodictice, gândirea sparge judecata și începe să se desfășoare în silogism. Așadar, judecățile clasificate după calitatea copulei (afirmative și negative), după cantitatea subiectului (particulare și universale), după natura raportului
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
feluri: asertorice (formulează logic identificarea lucrului), problematice (structurează logic faptul că noțiunea nu se referă numai la lucrurile reale de același gen ci și la cele posibile) și apodictice (cristalizează în ea dezvăluirea explicită a esenței). Ajunsă la înălțimea judecății apodictice, gândirea sparge judecata și începe să se desfășoare în silogism. Așadar, judecățile clasificate după calitatea copulei (afirmative și negative), după cantitatea subiectului (particulare și universale), după natura raportului dintre subiect și predicat (categorice, ipotetice și disjunctive) și după modalitatea raportului
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
desfășoare în silogism. Așadar, judecățile clasificate după calitatea copulei (afirmative și negative), după cantitatea subiectului (particulare și universale), după natura raportului dintre subiect și predicat (categorice, ipotetice și disjunctive) și după modalitatea raportului dintre subiect și predicat (asertorice, problematice și apodictice), constituie „cele patru trepte logice pe care pășește gândirea în procesul de cunoaștere a lucrurilor. Pe prima treaptă oglindește întâmplătorul, pe a doua comunul și generalul, pe a treia dezvăluie necesarul iar pe a patra însăși esența”42. Inferența este
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
determinate de poziția pe oare o ocupă termenul mediu în cele două premise. Un silogism este format din trei judecăți și din trei termeni. Judecățile pot fi afirmative sau negative, universale sau particulare, categorice, ipotetice sau disjunctive, asertorice, problematice sau apodictice, de esență sau de relație, iar termenii, care se repetă fiecare de doua ori pot ocupa diferite poziții: termenul major, care este totdeauna predicatul concluziei, poate fi atât predicatul majorei, cât ș i subiectul ei: termenul minor, oare este totdeauna
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
a nu vulnera susceptibilitățile firești și sensibilitatea creatorilor de frumos. A înveșmântat adevărurile poate dureroase în metafora elegantă a stilului său, le-a expus în mod temperat, uneori prin aluzii și sugestii, privilegiind citatul, evitând duritățile de expresie și postura apodictică. Liviu Rebreanu credea că P. „aduce o notă nouă în critica românească: omenia”. Pe de altă parte, glosele lui impun stilul artist al criticii. Fraza este bogat ornamentată, are o vibrație euritmică, o fluiditate melopeică, discursul se desfășoară în falduri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
tiparul general, prezumții de ceteris paribus atunci când toate celelalte nu rămân constante. După cum am susținut în Cursul 2, nici verificarea și nici dovedirea falsității nu se bazează doar pe rețete mecanice; nici una dintre acestea nu poate fi susținută cu convingere apodictică. Cercetătorul trebuie să decidă, pe baza datelor colectate, dacă ipoteza oferită merită a fi susținută, sau nu. Încrederea în această decizie este sporită atunci când cercetătorul se bazează pe reguli logice solide de inferență și când încearcă mai ales să contrazică
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
necesar și nerevizuibil fixat pentru totdeauna; și b. constitutiv pentru conceptul obiectului), Michael Friedman argumentează că putem salva înțelegerea caracteristică lui Kant a principiilor a priori ca fiind constitutive, iar, în același timp, să abandonăm sensul de necesar, nerevizuibil, certitudine apodictică. Pentru asta este suficient, după Friedman, să înțelegem că teoriile fizice precum cea a lui Newton și cea a lui Einstein sunt alcătuite din două părți care funcționează asimetric: o parte empirică (conține legi precum legea gravitației, ecuațiile lui Maxwell
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]