289 matches
-
din cauza căderii în anacronism, e și el cât se poate de sugestiv pentru mizele cărții: „Util îmi pare să urmăresc pe firul vremii, cu precădere, fapte, întâmplări, situații și destine. Consemnându-le, le comentez doar rareori. Evit, pe cât pot, enunțurile apodictice. Las verdictele în seama materialului probator”. Așa încât, mai mult decât o autobiografie reconstituită memorialistic, Internaționala mea e o reconstrucție documentară cu intenție de frescă. Oricât de ciudat ar părea faptul, Ion Ianoși își documentează propria existență cu acribia și cu
O frescă autobiografică by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4388_a_5713]
-
nepublicarea. În felul acesta, succesul de public e minim (adică nul), iar valoarea, maximă (p. 136). Concluzia e și mai aspră: „contradicția din afirmațiile lui Daniel Cristea-Enache probează fragilitatea logică a discursului criticului și, prin sărăcia inerțială a ideilor enunțate apodictic, limitează posibilitatea unei dezbateri cultivate.” (p. 136) Citatele sunt elocvente, și din punctul acesta de vedere Ion Manolescu nu poate fi contrazis. Nu știu însă, cu toată subtilitatea raționamentului său, cât de întemeiată e încercarea de a integra BD-ul
Anii nouăzeci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5614_a_6939]
-
e plin de astfel de dări de seamă, imposibil de exemplificat în spațiul unei cronici. Ce trebuie subliniat, în schimb, e ritmul extrem de alert al romanului. Nicăieri nu se oprește naratorul pentru a formula teze abstracte sau pentru a împărți, apodictic, în bune și rele, valorile acestei lumi. Din punctul de vedere al respingerii sentimentalismului și al aurei metafizice, cartea e tot ce poate fi mai îndepărtat de stilul propriu-zis telenovelistic. Retorica e directă și frustă, lipsită cu totul de fasoane
Socialismul (à la ) Pop by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3762_a_5087]
-
ce-și dovedeau treptat inconsistența; ideologia socialistă de import cedează treptat locul unei viziuni tot mai autohtone asupra literaturii. încă din ultimii ani ai secolului al XIX-lea, Gherea începuse să-și concentreze energia pentru atenuarea, revizuirea și amendarea aserțiunilor apodictice din primele sale articole. Se vede că marxistul ajunsese "revizionist"! Acestei treptate reconversiuni i se adăuga un fapt imposibil de ocultat: literatura de inspirație socialistă, pe a cărei apariție în România mizase Gherea, lipsise de la întîlnire; revista "Contemporanul", de apariție
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
autobiografia, Mircea Mihăieș nu utilizează demonstrația doctă, aserțiunile cu aer savant sau formulările sentențioase, cu alură dogmatică: dimpotrivă, fraza sa are cursivitate, uneori lirism, un anume parfum afectiv, alteori simț al formulării memorabile. Autorul nu conchide, ci nuanțează, nu impune apodictic o anumită idee, ci caută să persuadeze cu eleganță, reprimându-și postura autoritară în favoarea unei îndoieli metodice care are darul de a realiza aserțiunile, de a le face mai credibile, de a le conferi un ton autentic. Iată o astfel
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
asupra cărora se pronunță (dacă ar fi ,absolute", oare critica nu și-ar pierde una din justificările cele mai temeinice?), ci și pe relativitatea raportului subiectului cu sine. Și anume renunțînd la formulele sentențioase pentru a analiza degajat, la morga apodictică pentru a discuta dialectic, la gravitatea inhibantă pentru a se rosti firesc. însă nu oricum. Stirpea ardelenească din care se trage i-a adus ca zestre o coastă de solemnitate livrescă de care - cuviincios fiind - nu se îndură a se
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]
-
fascinat în anii '40 de autorul Considerațiilor inactuale. Pe de altă parte, putem vedea în antimoderni o replică a postmodernilor. Originalitatea demersului lui Compagnon n-ar trebui scăpată. Criticul, metamorfozat în istoric al ideilor, demontează în primul rînd clișee ideologice apodictice: dacă modernitatea e și reacțiune - și e - poate ar fi bine să ne gîndim că nici stînga nu e doar progresism năuc, corectitudine politică tîmpă și mult cabotinism; poate nu toți cei "din stînga" sînt, moral și intelectual, niște siniștri
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
prin viziune, prin concepere, prin metodă. Așa cum observă și editorul ultimului volum (dl Ștefan Ion Gilimescu), „O atare ordonare și abordare a materialului analitic, punând accent deopotrivă asupra interrelațiilor biografiei autorului și operei, evidențiază o metodă de lucru suplă, nefixată apodictic pe vreun postament teoretic, atâta vreme cât opera caragialiană continuă să despletească generos sensuri din direcții multiple, adesea contradictorii.” (p. 7) Pentru cititorul doar al acestor rânduri poate părea totuși disproporționat raportul între numărul de pagini rezervate vieții și acelea care se
Harta ținutului Caragiale by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13510_a_14835]
-
de fapt, de cunoaștere polilaterală, îndepărtându-se, practic, de toate formele de manipulare și îndobitocire existente din plin pe piață în albia timpului prezent. Încrederea în Biserică privită ca instituție administrativă se prea poate să fi scăzut, după cum ne glăsuiește apodictic concluzia ultimei sondări sociologice întreprinse, având în vedere anumite atitudini imorale ale slujitorilor săi și seria de taxe percepute de aceasta pentru servicii religioase diverse aduse comunității. Încrederea însă în Biserica gândită din perspectivă sacră, teologică nu numai că nu
REALITATEA DIN SPATELE REALITĂŢII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 929 din 17 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/357216_a_358545]
-
a tâlcurilor subtile ale Limbii Române. Într-un dialog cu oltenii, ceilalți locuitori ai țării noastre trăiesc un stres special, deoarece nu știu, mai niciodată, când vorba acestora este în glumă, cu un umor amical imperceptibil, ,,în doi peri” ori apodictică. Pe oltean nu prea ai de unde să-l apuci și să-l ții sigur în mână, întrucât este iute ca ardeiul cel mai iute, furtunatic și alunecos precum peștii numiți oclei și bibani, fâțe, păstrăvi sau Regina Bălții, dar și
Oltenească, primăvara umorului românesc [Corola-blog/BlogPost/92930_a_94222]
-
antene ale Dragostei, măsurând rostogolirea de gemene astre: durata lui Monos și Una, vie, agrigentina Dragoste!" Dar Monos, axă unipolară în singur cer intelectual, sculptă o pauză așa de pustiită dezordonatei improvizații a unui maestru astarteic și rar, încît fâlfâitor, apodictic, un duh se aminti din sustrageri, înmînînd în sfârșit amanetarea de suflet, replica din acel oprimat Decembre al Corbului. " Și tristul decorum, și multul eben (pasărea dar, sigur, și bustul) făceau atunci deficiente silabele-prăpăstii, vida enunci-ație "nevermore". Aici, însă, auzuri
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
lui Derrida. Noțiunile „tari“ ale filozofiei - esență, sens, ordine, adevăr, finalitate - lipsite aici de rigiditatea tradițională, capătă o consistență greu de definit, între soliditate și fluiditate. Discursul este curgere dialectică seducătoare; îi este străin pozitivismului separațiilor extreme, al dihotomiilor stabile, apodictice (de tipul bine - rău, virtute - viciu). Volumul evită atât structura împietrită a tratatului, cât și organizarea aleatorie a reflecțiilor eseistice fragmentate. Minima moralia se definește ca o carte în căutarea sophiei (înțelepciunii), ca o maieutică pe care autorul o exercită
ANDREI PLEŞU, MINIMA MORALIA, EDIŢIA A IV A, EDITURA „Editura Humanitas”, BUCUREŞTI, 2008, 162 PAGINI. de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 440 din 15 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354806_a_356135]
-
artiști adevărați, au o alchimie psihică misterioasă, pe jumătate conștientă și totuși pe trei sferturi ascunsă, pe care ei înșiși n-o pot defini decît ca instinct , fler , vocile mele , care le permite să-și dezvolte viziunea și arta.”, scria apodictic în „Spațiul gol” Peter Brook. Ei bine, Silvia Dumitrescu-Timică face parte din această pleiadă de artiști titanici, care a reușit să traseze prin linia destinului său un segment deosebit de important din însăși linia destinului teatrului nostru național. „Dacă ar fi
110 ANI DE LA NAŞTERE) de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 566 din 19 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/355076_a_356405]
-
se poate pronunța în aceste chestiuni, nestingherit și nepedepsit. Dacă în agricultură și fotbal poți, totuși, să o dai în bară și să te faci de râs, în problematica religioasă, nu. Libera cugetare din România se exprimă prompt, vigilent și apodictic pe orice temă creștină, în special creștin-ortodoxă, cu toate că subiectul, inclusiv în datele sale elementare, îi este de cele mai multe ori străin. Iar ideea instituită tacit că nu contează competența când te pronunți pe chestiuni religioase (Biserică, credință, cler, dogmă etc.) este
DESPRE CINE SUNTEM NOI ASTĂZI, CUM (MAI) SUNTEM NOI ASTĂZI ORTODOCŞI ŞI ÎN CE (MAI) CREDEM NOI, ROMÂNII DE ASTĂZI – DIN PERSPECTIVA ŞI ÎN VIZIUNEA SOCIOLOGULUI ROMÂN DAN DUNGACIU ... de STELIAN GOMBOŞ [Corola-blog/BlogPost/358630_a_359959]
-
categorie. Nu există, prin urmare, un model, pentru că această relație s-a constituit în timp, printr-o chimie socială și religioasă sofisticată, în care intră, deopotrivă, tradițiile, istoria locală, gradul de religiozitate al populației, influențele externe sau pecetea confesională. Referința apodictică la un așa-numit „model european“ în gestionarea relațiilor Stat-Biserică este deci un abuz, iar acceptarea ei tacită este o altă manieră a laicatului de a rămâne timorat și defensiv (fie că este vorba despre icoanele din biserici sau de
DESPRE CINE SUNTEM NOI ASTĂZI, CUM (MAI) SUNTEM NOI ASTĂZI ORTODOCŞI ŞI ÎN CE (MAI) CREDEM NOI, ROMÂNII DE ASTĂZI – DIN PERSPECTIVA ŞI ÎN VIZIUNEA SOCIOLOGULUI ROMÂN DAN DUNGACIU ... de STELIAN GOMBOŞ [Corola-blog/BlogPost/358630_a_359959]
-
dramatice și îmbrobonată de o emoție insesizabilă. Poetul pune la bătaie figure caracteristice ‘'evului baroic'', ca și motive și teme ce ilustrează pentru finii cunoscători de Shakespeare o lume ce poate fi atât de bine anti-lume. Sau sub-lume. Stilul este apodictic, se aglomerează reflecții exprimate cu ton catedratic și catedral. Remarc pasiunea pentru rostit, proprie unor gânditori pe cont propriu, excedați de cunoaștere, pasionați de grația, ca și de abjecția, propriului rol, cuplate la tensiunea unui scenariu pentru care au fost
VASILE BURLUI UN MARE POET de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1223 din 07 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350672_a_352001]
-
se poate pronunța în aceste chestiuni, nestingherit și nepedepsit. Dacă în agricultură și fotbal poți, totuși, să o dai în bară și să te faci de râs, în problematica religioasă, nu. Libera cugetare din România se exprimă prompt, vigilent și apodictic pe orice temă creștină, în special creștin-ortodoxă, cu toate că subiectul, inclusiv în datele sale elementare, îi este de cele mai multe ori străin. Iar ideea instituită tacit că nu contează competența când te pronunți pe chestiuni religioase (Biserică, credință, cler, dogmă etc.) este
DESPRE CINE SUNTEM NOI ASTĂZI, CUM (MAI) SUNTEM NOI ASTĂZI ORTODOCŞI ŞI ÎN CE (MAI) CREDEM NOI, ROMÂNII DE ASTĂZI – DIN PERSPECTIVA ŞI ÎN VIZIUNEA SOCIOLOGULUI ROMÂN DAN DUNGACIU… de STELIAN GOMBOŞ în [Corola-blog/BlogPost/378919_a_380248]
-
categorie. Nu există, prin urmare, un model, pentru că această relație s-a constituit în timp, printr-o chimie socială și religioasă sofisticată, în care intră, deopotrivă, tradițiile, istoria locală, gradul de religiozitate al populației, influențele externe sau pecetea confesională. Referința apodictică la un așa-numit „model european“ în gestionarea relațiilor Stat-Biserică este deci un abuz, iar acceptarea ei tacită este o altă manieră a laicatului de a rămâne timorat și defensiv (fie că este vorba despre icoanele din biserici sau de
DESPRE CINE SUNTEM NOI ASTĂZI, CUM (MAI) SUNTEM NOI ASTĂZI ORTODOCŞI ŞI ÎN CE (MAI) CREDEM NOI, ROMÂNII DE ASTĂZI – DIN PERSPECTIVA ŞI ÎN VIZIUNEA SOCIOLOGULUI ROMÂN DAN DUNGACIU… de STELIAN GOMBOŞ în [Corola-blog/BlogPost/378919_a_380248]
-
pare că toți definesc, puțini experimentează și câțiva cunosc. Așa că te întreb, cititorule: tu cunoști Adevărul? Ce este Adevărul, te-ai gândit vreodată? Adevărul constă în Dumnezeul din tine, din mine, din noi, în acea forță universală, omiprezentă, omnipotentă și apodictică prin excelență. Acesta este Adevărul Absolut, materializat prin verb creator, desăvârșit. Adevărul în valoarea lui intrinsecă nu este relativ, el este Suprem, de sorginte divină și incontestabil, tocmai pentru că el este direct relaționat cu Hristosul. Eu sunt Calea, Adevărul, Viața
PREMIUL III LA CONCURSUL INTERNAȚIONAL MEMORIA SLOVELOR, EDIȚIA A II-A, 2016 [Corola-blog/BlogPost/379396_a_380725]
-
se întoarce în mirajele copilăriei, pe o undă elegiacă, transcriindu-și în acorduri lirice regretul după ingenuile clipe revolute. Autoarea Ofrandei omeniei procedează la o stabilire a unei tabele de valori pozitive și negative, însoțită de o tonalitate justițiară (spuneam) apodictică, neconcesivă. E respinsă, astfel, invazia în ființa umană a cruzimii, lașității, trădării, bolii de lux și fală, minciunii, lingușirii, bârfei și zeflemelii, ”erorii împietrite”. E elocventă, în acest cadru de ”riposte” (cuvântul e al poetei însăși) o viziune originală a
CARDIOGRAMA LIRICĂ A RENATEI VEREJANU de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1278 din 01 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347375_a_348704]
-
reușind să creeze o operă cu certă valoare beletristică. Lor li se adaugă cu cinste și monologul interior, ce surprinde adesea zbuciumul naratoarei care se gândește la drama defunctei. Între ele însă, cea mai de seamă este descrierea, care reprezintă apodictic un atuu al scriitoarei. Aceasta reușește să alăture adesea expresii uzuale sau chiar arhaice, altora neologice, într-o simfonie care încântă atât auzul cititorului ce posedă ureche muzicală, cât și privirea și simțirile lăuntrice. Dat fiind rolul descrierii, după cum era
POVESTEA DANEI de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 658 din 19 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346437_a_347766]
-
dramatice și îmbrobonată de o emoție insesizabilă. Poetul pune la bătaie figure caracteristice ‘'evului baroic'', ca și motive și teme ce ilustrează pentru finii cunoscători de Shakespeare o lume ce poate fi atât de bine anti-lume. Sau sub-lume. Stilul este apodictic, se aglomerează reflecții exprimate cu ton catedratic și catedral. Autorul celor două volume nu se dorește un vizionar, ci este un sceptic, un maieut expert în chestionarea ‘'frunzei umane''. De aceea văd în poemele sale mai degrabă un efect decât
VASILE BURLUI ESTE, CA TOŢI POEŢII MARI ŞI ADEVĂRAŢI, UN VECHI CARE STĂ PRINTRE NOI de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 470 din 14 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348325_a_349654]
-
pe care autoarea ni l-a și citit la serata literară, „Oală de lut”, „În veci”, „Împărăteasa cu căruțul din lemn”, „Prostia”, „Bunica”, ultimele două amintindu-mi, pregnant, pe inegalabilul povestitor, Ion Creangă, fiecare text lăsând, la final, un spațiu apodictic pentru meditație. Tot în registrul formator ludic se înscriu și poemele doamnei Olimpia Sava, din Galați, prezența în numeroase antologii naționale și internaționale, despre a cărei personalitate multiplă găsim referințe în „Monumentul cărții și ucenicia cuvântului”, „Întâlniri semnificative” (Cezarină Adamescu
SĂRBĂTOAREA LIMBII ROMÂNE LA MĂNĂSTIREA BRÂNCOVEANU ORGANIZATĂ DE REVISTA STARPRESS de RODICA P CALOTĂ în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375885_a_377214]
-
că deosebirile ar fi numai nuanțe neînsemnate e greșită. E prea adevărat că în principiile invocate nu e deosebire, dar o asemenea deosebire nu există nici în Anglia, unde programele nu sânt fixe, nu sânt o serie nestrămutată de principii apodictice, ci schimbăcioase după împrejurări, c-un cuvânt sânt programe electorale stabilite anume asupra cestiunilor la ordinea zilei. Deosebirea mare însă între engleji și noi e că cei dentîi țin ceea ce promit, noi nu. N-are cineva decât să citească programa
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Renoir către venețianul Zandomeneghi, stabilit la Paris: "Haide, Zandomeneghi, doar nu sînt eu de vină că Italia n-a cucerit încă Franța și că nu poți intra în Paris în costum de doge și călare pe un armăsar înzorzonat...". Același, apodictic: "Îți vine să crezi că pentru a avea succes trebuie neapărat să fii plicticos". Cam drăgălășenii din astea își livrau bărboșii coloși ai picturii moderne de la cumpăna secolelor XIX-XX. Tiranici și mofluzi, își jucau teribil de convingător cochetăriile menite a
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]