103 matches
-
mozaic ( mozaicul era un atribut al puterii imperiale; vor apărea în sec XII și în Sicilia, fiind realizate de normanzi fără aprobarea împăratului). Orice revoltă împotriva împăratului era considerată "o revoltă îndreptată împotriva lui Dumnezeu", iar conducătorul revoltei era considerat "apostat". Erau și alte aspecte care țineau să evidențieze poziția împăratului. O descriere amplă a ceremoniilor de la curtea imperială bizantină o face Constantin VII în lucrarea sa "Despre ceremoniile curții bizantine". Potrivit acestei surse, ceremonialul bizantin este atât de strict reglementat
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
era folosită ca simbol al zeului Tamuz [având forma misticului Tau, inițiala numelui său]. Spre mijlocul secolului al III-lea A.D., bisericile fie se îndepărtaseră de unele învățături ale credinței creștine, fie le falsificaseră. Pentru a mări prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii erau primiți în biserici fără să fie regenerați prin credință și li se permitea să-și păstreze, în mare parte, semnele și simbolurile păgâne. Astfel, Tau sau T, în forma cea mai frecventă cu bara transversală lăsată mai jos
Cruce creștină () [Corola-website/Science/301447_a_302776]
-
creația lui M. Eminescu antiteza apare și în formularea unor titluri: Venere și Madonă, Înger și demon, Împărat și proletar. Exemplu „Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet apostat.” (M. Eminescu) Figuratul este o modificare a valorii semantice a cuvântului sau expresiei, utilizată în anumite împrejurări. Înțelesul devine altul decât cel uzual, propriu-zis. O figură de stil strâns înrudită cu figuratul este metafora. Exemple de expresii la figurat:
Figură de stil () [Corola-website/Science/300651_a_301980]
-
pe care s-o aducă la biserică împreună cu o sticlă cu vin, pentru a fi sfințite. Coliva a fost introdusă în practica Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârșită la 50 de ani după moartea sfântului, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) care, dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie
Colivă () [Corola-website/Science/298710_a_300039]
-
din Durostorum, Sabbastianus. Acesta este considerat sfânt în Biserica Ortodoxă, fiind prăznuit pe 18 iulie. Despre Emilian avem informații de la Ieronim și Teodoret, precum și dintr-o scrisoare a lui Ambrosiu de Milan adresată împăratului Teodosiu I cel Mare. Împăratul Iulian Apostatul voi să restabilească politeismul, dar aceasta a provocat o revoltă printre soldații de la Dristra (sau "Durostor"). Pe 16 iulie 362, bucurându-se de libertatea religioasă, câțiva dristreni au adus jertfă unui zeu, apoi au tocmit sărbătoare. Unul din soldați, Emilian
Emilian de la Durostorum () [Corola-website/Science/299661_a_300990]
-
traversa Dunărea, înspăimântat de pădurile întunecoase de pe malul celălalt. De-a lungul timpului, unii cronicari, voit sau întâmplător, i-au confundat pe geți cu goții. Primul care a utilizat etnonimul “got” că sinonim pentru “get” a fost împăratul filosof Iulian Apostatul (361-363 e.n.). În secolul al IV-lea, echivalentă a fost adoptată și de alți autori, iar prin scrierile istoricului latin Claudianus (începutul secolului V) și mai ales ale lui Orosius (autor iberic de origine gotă), apoi prin ale istoricilor Cassiodor
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
se vede atunci când Iisus îi întreabă pe ucenici cine zic mulțimile că este el. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în localitatea Sebastia (azi în Cisiordnia), unde ar fi fost îngropat. Împăratul roman anticreștin Iulian Apostatul (360-363) ar fi ars rămășițele lui Ioan Botezătorul, împrăștiindu-i cenușa. Capul ar fi fost salvat și dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus în provincia Poitou (Franța) de către regele francon Pippin al III-lea
Ioan Botezătorul () [Corola-website/Science/299282_a_300611]
-
persecuție gravă din cauza poligamiei, dar mormonii au perseverat deoarece credeau că se supuneau unei porunci a lui Dumnezeu. Biserica a interzis căsătoria multiplă în anul 1890; astăzi, oricare membru al Bisericii care practică poligamia este excomunicat. Există acum niște grupuri apostate care s-au rupt de Biserica principală din cauza discuției despre poligamie; Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă dezaprobă aceste grupuri și se detașează de ele, dar cu toate acestea, unii oameni confundă aceste mici grupuri cu Biserica
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă () [Corola-website/Science/307599_a_308928]
-
cinstea zeului fiind nașterea sa pe 25 decembrie. După convertirea lui Constantin cel Mare la creștinism, în anul 313 d.Hr., cultul acestui zeu persan a cunoscut un declin puternic. Senzația de reînviere a gloriei acestuia din perioada lui Iulian Apostatul (331-363), a fost urmată mai târziu de dispariția completă a lui din lumea romană. Cultul lui Mithra a pătruns și în Dacia după cucerirea traiană din 106 d.Hr.
Mithra () [Corola-website/Science/302118_a_303447]
-
din nou mutată, de această dată la Ravenna. Imperiul de Apus a existat intermitent în mai multe perioade între secolele al III-lea și al V-lea, după tetrarhia lui Dioclețian și reunificările asociate lui Constantin cel Mare și Iulian Apostatul (324-363). Teodosiu I (379-395) a fost ultimul împărat roman care a domnit peste un Imperiu Roman unificat. După moartea sa în 395, Imperiul Roman a fost divizat. s-a încheiat oficial cu abdicarea lui Romulus Augustus sub presiunea lui Odoacru
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
Romanocatolicism rudele i-au fost înnobilate, a primit titlul de consilier imperial, distincție pentru "meritele sale înalte și speciale" și un salariu anual de 4.000 de florini. Cu această ocazie a fost realizat și actul, prin colaborarea unor protopopi apostați, completat de mitropolitul lepădat de Ortodoxie cu textul din pagina 5 (de după semnături, dar pecetluit!) și datat apoi... 1698, pentru a justifica o serie de declarații false ale iezuiților în fața Dietei și a Curții de la Viena. Merită notat că încheierea
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
1-36; aproape complete - cărțile 36-56; complete - cărțile 56-60, iar cărțile 61-80 au fost rezumate de către Ioan Xiphilinus, un călugăr bizantin. Eutropius s-a remarcat ca istoric și funcționar roman în a doua jumătate a secolului IV. Apropiat a lui Iulian Apostatul (361-363), ultimul împărat păgân și, mai apoi, colaborator al lui Valens (364-378), a scris o istorie a Romei, superficială, în 10 cărți, ce merge de la fondarea Romei și până la anul 364. Lucrarea sa era o compilație generală, imparțială, simplă, clară
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
rândul său o a șasea lojă, „Zorile”, majoritar românească, la Silistra, și apoi încă una, bulgară, la Ruse, în 1830. Francmasonii și Biserica Ortodoxă au avut până în 1937 relații bune, pe când biserica romano-catolică i-a socotit timp îndelungat eretici și apostați. Ca exemplu, episcopul Dunării de jos și academicianul Mihail Ștefănescu (1823-1892, cunoscut sub pseudonimul de „Melchisedec”) a fost și un însemnat demnitar francmason. În 1821, numeroși au fost românii afiliați la „Eteria” masonică condusă de Alexandru Ipsilanti, descendent al domnitorului
Istoria francmasoneriei în România () [Corola-website/Science/312542_a_313871]
-
epocă. S-a născut în Asia Mică, la Pergam, acolo unde văzuse lumina zilei și Galenus. Se stabilește la Alexandria, capitala culturală imperiului, unde studiază medicina. Devine atât de celebru că, în 355, este chemat la curtea imperială de către Iulian Apostatul (331 - 363) și ajunge medicul personal al acestuia. După moartea împăratului, este exilat de succesorii acestuia, Flavius Iulius Valens (328 - 378) și Flavius Valentinianus (321 - 375). Ulterior, datorită prestigiului său, este rechemat la Constantinopol, capitala imperiului. Cea mai celebră realizare
Oribasios () [Corola-website/Science/312600_a_313929]
-
theodosian care a intervenit asupra lucrării originale a celor șase, ideea fiind ulterior reluată și de alți specialiști. Alții, ca Norman H. Baynes, au abandonat ideea datării la începutul secolului dar nu avansat-o mai departe de domnia lui Iulian Apostatul (idee utilă pentru a califica lucrarea drept propagandă pro-politeistă). În anii 1960-1970 însă argumentele lui Dessau au fost întărite și completate de Sir Ronald Syme, care a dedicat trei cărți subiectului și a datat lucrarea din preajma anului 395 d.Hr
Istoria Augustă () [Corola-website/Science/311740_a_313069]
-
cea musulmană. Chiar dacă musulmanii considerau că necredincioșii formau o comunitate, în realitate aceștia erau împărțiți în două categorii: necredincioșii din Dar al-Islam și cei din Dar al-Harb. Harbî era termenul atribuit tuturor locuitorilor Casei Războiului, dar și rebelilor sau musulmanilor apostați, ale căror teritorii deveneau dar al-harb în urmă rebeliunii. Casă Războiului trebuia să se diminueze progresiv, în favoarea Casei Islamului, astfel că termenul de harbî era asociat cu inamicul potențial al musulmanilor. În concepția hanefiților, harbî erau atât supușii statelor creștine
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
le fie aplicat calificativul de „infideli”. Cu toate că aceștia nu era împotriva războiului coercitiv, răboaiele împotriva musulmanilor erau definite drept kitâl, adică lupte. Al-Maverdî a declarat că în afara djihad-ului existau trei tipuri de războaie: împotriva apostaților, împotriva rebelilor și împotriva răufăcătorilor. Apostați erau considerați cei care musulmani fiind renunțau la religia lor din diferite motive. Aceștia avea două variante: reveneau la Islam sau erau pedepsiți cu moartea ( se știa că în perioada lui Abu Bakr au fost duse războaie împotriva apostaților). Atitudinea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Patrimoniul Mondial UNESCO. Numele "Paris" derivă de la primii săi locuitori, tribul galic cunoscut ca "Parisii". Orașul era denumit "Lutetia" (mai complet, "Lutetia Parisiorum", „Lutetia Parisii-lor”), în perioada romană între secolul I și al VI-lea, dar în timpul domniei lui Iulian Apostatul (360-363) numele orașului a fost schimbat în Paris. Se crede că numele provine de la numele tribului "Parisii" care provine din cuvântul galic "parisio" care înseamnă „oameni muncitori” sau „meșteșugari”. Parisul are multe porecle, cea mai cunoscută fiind „La Ville-Lumière („Orașul
Paris () [Corola-website/Science/296639_a_297968]
-
supus multor controverse deoarece, de-a lungul timpului, unii cronicari, în mod voit sau întâmplător (din ignoranță), i-au confundat pe geți cu goții. Primul care a utilizat termenul de "got" ca echivalentul lui "get", a fost împăratul filozof Iulian Apostatul (361-363 e.n.). În secolul IV, echivalența eronată geți-goți a fost adoptată și de alți autori, iar prin scrierile istoricului latin Claudianus (începutul secolului V) și mai ales ale lui Orosius (autor spaniol de origine gotă), apoi prin ale istoricilor Cassiodor
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
de la Niceea: Biserica Creștină face diferențierea dintre data Paștelui creștin și Paștelui evreiesc sugerând astfel că cele două confesiuni religioase nu trebuie să aibă nimic în comun, deoarece renumele evreilor ar fi pătat de uciderea lui Hristos. Împăratul roman Iulian Apostatul permite evreilor să se reîntoarcă în Ierusalim și să reconstruiască Templul. Ioan Chrysostom din Antiohia scrie opt predici împotriva evreilor, intitulate "Adversus Judaeos". În Callinicum, o mulțime de creștini, la invitația episcopului local, arde și jefuiește o sinagogă. Împăratul roman
Cronologia antisemitismului () [Corola-website/Science/320013_a_321342]
-
precum și cu ajutorul computerului. După Tratatul talmudic Gittin 45 b, "cărțile Torei, tfilin și mezuzot care au fost scrise de un "mosser" (informator), un "eretic", un "adorator al stelelor", un rob, o femeie, un minor, un "Kutit" (samaratean) sau un evreu apostat, nu sunt valide pentru cult". Codul medieval „Arbaá Turim” )(„Tur”) nu include, totuși, femeile în lista celor care nu au voie să copieze cărți de Torá, ceea ce este privit de unii ca o dovadă că femeile ar putea fi „sofrot
Sofer Stam () [Corola-website/Science/325703_a_327032]
-
ai islamului" Al-Gama'a al-Islamiyya explicitly referred to the Al-Azhar fatwă when claiming responsibility.. Gruparea islamistă Al-Gama'a al-Islamiyya face referire la această fatwa atunci când își asumă responsablitatea crimei. Un 'ulama de la Al-Azhar, Mohammed al-Ghazali, care îl numise pe Foda apostat, a fost chemat la procesul ce judeca soarta ucigașilor săi și a declarat: "Omorârea lui Farag Foda a fost, de fapt, implementarea pedepsei asupra lui apostat pe care imamul (conducătorul unei comunități de musulmani, aici critică la adresa guvernului) a dat
Farag Foda () [Corola-website/Science/331017_a_332346]
-
moartea sa a fost acuzat din nou că a lucrat pentru britanici pentru a înfrâna ideologia musulmani privind jihad-ul. După afirmațiile sale, unul dintre adversari a pregătit un decret (fatwa) de necredință împotriva lui Mirza Ghulam Ahmad, declarându-l apostat și mincinos, permițând uciderea sa și a adepților săi. Decretul a fost semnat de aproximativ două sute de teologi din India. Ani mai târziu, un proeminent lider și teolog musulman, Ahmed Raza Khan, a călătorit în Hejaz pentru a strânge părerile
Mirza Ghulam Ahmad () [Corola-website/Science/331932_a_333261]
-
mai târziu, un proeminent lider și teolog musulman, Ahmed Raza Khan, a călătorit în Hejaz pentru a strânge părerile teologilor din Mecca și Medina, compilându-le în opera sa Hussam ul Harmain 25, declarându-l din nou pe Ghulam Ahmad apostat. Consensul unanim a aproape 34 de teologi era că opiniile acestuia erau blasfemii și echivalau cu apostazia, iar Ahmad trebuie pedepsit prin încarcerare sau, dacă este necesar, prin execuție. După ce a anunțat că este Mahdi și Mesia, oponeții i-au
Mirza Ghulam Ahmad () [Corola-website/Science/331932_a_333261]
-
mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în diferite chipuri și a fost omorât prin arderea de viu într-un cuptor aprins. La 50 de ani după moartea lui Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. , apărându-i în vis Arhiepiscopului Constantinopolului Eudoxie, i-
Teodor Tiron () [Corola-website/Science/335038_a_336367]