445 matches
-
o voce care plutește peste tabloul iernatic al abației. Discursul cu valoare testamentară, cu ceva de prelgere teologică, nu transmite emoția reală a captivului, ci mesajul unui învățat expunându-și pascalian propria sa filozofie. Regizorul a simțit nevoia să dubleze apoteoza cu o teodicee. Ceea ce se câștigă prin expresivitate se pierde uneori prin cuvânt în acest film, iar chipurile acestor călugări transmit mai bine decât orice predică mesajul creștin al bunătății și dragostei puse în slujba aproapelui până la sacrificiul de sine
Când zeii tac by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5702_a_7027]
-
viața, a trăit-o mereu sub chipul intuițiilor și rareori sub forma conceptelor. Altfel spus, pictorul știe să facă un tablou, dar nu știe să scrie despre el. Sub unghiul convenției didactice, toți știm ce este o teză de doctorat: apoteoza birocrației universitare în viața fiecărui intelectual ambițios, adică îndurarea unui chin din nevoia de a urca treptele palmaresului. Și cum treapta era obligatorie pentru a astupa gura adversarilor, Horea Paștina a trebuit să primească jugul. Urmarea a fost o neașteptată
Pictura văzduhului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5913_a_7238]
-
a fost atribuit într-un alt context. Când va fi învestit ca președinte, Ceaușescu va primi nu numai o cocardă tricoloră, ci și un sceptru, butaforia rizibilă din filmele cu subiect istoric se transeră kitsch-ului aulic, conducătorul își trăiește apoteoza în uriașele desfășurări coregrafice ale Cântării României. Ceea ce a reușit să surprindă Ujică este degradarea lentă a liderului într-un contrast tot mai pronunțat cu iconurile care-i păstrează nealterată vârsta, degradare care o scandează pe aceea a regimului și
Ceaușescu par lui-même by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6250_a_7575]
-
mult mai mult decât personală (dar, cât privește credința, merită citite frumoasele pagini dedicate rolului pe care istoricul religiilor îl conferă acesteia în sistemul său de valori încă dinainte de trecerea către ultima etapă). Astfel, unul din ultimele paragrafe referitoare la apoteoza lui Culianu pare scris cu aceeași febricitate la care face referire: „Ceva din tonul implacabil al binecuvântării răzbătea, împreună cu un fior de obiectivitate înghețată, în textele acestor proiecte. Păreau adresate urbi et orbi. Tonul lor e sigur de sine, stilul
Teoria ultimului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6257_a_7582]
-
deșertului cu aceea a războiului și cu povestea infirmeriei improvizate. De la Cairo și de la deșert învață Almâsy inclusiv cum un bărbat pustnic poate deprinde erotica extremă, întrucât maestrul lui Almâsy este deșertul, inclusiv moartea Katherinei în deșert fiind preschimbată în apoteoză. Deșertul este luxuriant, o formă de înflorire maximă, așa explicându-se de ce personajele sunt suculente lăuntric (cu o singură excepție - Geoffrey Clifton, soțul înșelat). Ratarea și împlinirea dragostei dintre Almâsy și Katherine își au corespondent în împlinirea și ratarea dragostei
Arta cititului pentru aleși by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/6173_a_7498]
-
lui George Valentino și al lui Peppy Miller din povestea lui Hazanavicius stă sub semnul clișeului manevrat ludic al „grandorii și decadenței” artistului, încununat de un neverosimil happy end în spirit hollywoodian: nicio lacrimă fără zâmbetul ei, nici un eșec fără apoteoza finală. Apariția sonorului, a lui talkie care concurează, fără a-i oferi vreo șansă, filmul mut, provoacă criza artistului care nu-și găsește vocea, din moment ce toată arta sa se află în mimică și gesticulație, zâmbetul ca și grimasa intrând în
Nostalgie și retro-popcorn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4843_a_6168]
-
căsnicie, o prosperitate burgheză și o amnezie sănătoasă dincolo de care stau grijile inerente pe care orice familie le administrează judicios ca pe borcanele cu marmeladă din cămară. Ei bine, acesta este anticlimaxul, pentru că avem și un climax, pe care orice apoteoză îl cere. Înfruntarea dintre lordul Voldemort (Ralph Fiennes) și Harry Potter (Daniel Radcliffe) nu lasă loc îndoielilor, de câte ori se spune în film că nu mai există nicio șansă poți fi sigur că finalul va rezolva și micile disperări inerente, incredulități
Harry Potter, Peter Pan și sfârșitul copilăriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5308_a_6633]
-
în strîmba orientare pe care o dă minții sale. Căci a fi intelectual înseamnă a te mișca scolastic într-o lume precumpănitor seculară, intelectul nefiind decît facultatea care adună la un loc cele două elemente-cheie: scolasticul și secularul. Scolastica e apoteoza sterilității în varianta ei livrescă, genul de optică care, făcîndu-și din comentariu o rațiune de a fi, repudiază din instinct orice apel la esențe tenebroase. Ultimul lucru pe care i-l poți cere unui scolastic e să fie mistic, întreaga
Scolastica științei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5449_a_6774]
-
că „adevărul e ceea ce mă însuflețește“ (p. 22), caz în care doar tomurile impregnate de o revelație spirituală au consistență propriu-zisă. Ficțiunea literară îl răstoarnă de plictiseală, între adagiile părinților Bisericii și un roman modern neexistînd comparație: primul e o apoteoză de duh, celălalt o lespede de mediocritate, criteriul de separare stînd în dispoziția pe care ți-o insuflă: entuziasm senin sau excitație trecătoare. Dar cine n-are aderență la ficțiunea artei, iar Dan Iacob intră în această categorie, acela își
Spiritul vacilant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5398_a_6723]
-
atomii din mezul acelui mărgăritar a cărui margini îi era cerul, a cărui stropi soare, lună și stele, acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor, purtau războaie, și poeții lor nu găseau în univers destule metafore și comparațiuni pentru apoteoza eroilor. Dan se uită cu ocheana prin coaja acelui mărgăritar și se miră cum de nu pleznește de mulțimea urei ce cuprindea. Îl luă și, întorcându-se, atârnă în salba iubitei sale albastrul mărgăritar". Dan seamănă cu Gulliver sau cu
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
în ele urme ale prezenței divine. Cu alte cuvinte, scolasticii fac filozofie cu ochii îndreptați spre Dumnezeu și, de aceea, textele lor nu pot fi gustate decît, de cei a căror minte e însuflețită de credința în Hristos. Scolastica este apoteoza tehnică a credinței, adică forma pe care o ia pietatea atunci cînd e transpusă în jargon filozofic. Potrivit lui Mathaeus, cunoașterea este un periplu în cursul căruia mintea omului urcă treptat de la partea sensibilă a lumii la partea ei inteligibilă, stația
Vetustele și desuetele by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6370_a_7695]
-
autocompasiune în fragmentele de aici putem afla comparîndu-l pe autor cu alte cîteva poziții radicale privitoare la bătrînețe: cea a lui Noica și cea a lui Jean Améry, mijlocul dintre ei fiind dat de Marc Aureliu. Pentru Noica bătrînețea e apoteoza vieții, cu condiția să nu-ți fi bătut joc de singurul factor care rămîne viu atunci cînd trupul se sleiește: spiritul. Bătrînețea e un apogeu fiindcă, odată cu dispariția instinctelor secundare, spiritul se poate manifesta fără frîna pornirilor joase. În schimb
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
și compoziție la Iași, tînărul Sergiu pare a fi victima predilectă a coercițiilor paterne, dovadă docilitatea cu care, încălcîndu-și predispozițiile, vine în București și se înscrie la Politehnică, spre a da curs ambiției tatălui, care vedea în statutul de inginer apoteoza împlinirii pentru orice om cu scaun la cap. Numai că viitorul „Celi“, cum aveau să-i spună cu admirație colegii de breaslă, nu are scaun la cap. E un tînăr apucat și irascibil, cochetînd cu plăcerile vîrstei. În București se
Bagheta lui "Kolb" by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4401_a_5726]
-
omul crapă, ci că, înainte de a crăpa, trece prin calvarul mizeriilor senile. De aici și prima constatare cu putere de verdict: îmbătrînind, trupul nostru este tot mai mult masă și tot mai puțin energie. Cartezian vorbind, un om bătrîn este apoteoza lui res extensa în dauna lui res cogitans. Cine intră în categoria lui „vetero” crește în carne și scade în suflet, devenind un conglomerat inert de părți care nu mai pot alcătui o armonie. Nu mai ești un trup bucurîndu-se
La force des choses by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5766_a_7091]
-
de cercetare cu nemiluita. Acestea sunt explicațiile de bază, și nu credința fierbinte în „viitorul de aur al omenirii.” Unii din acești intelectuali nu țin secret faptul c-ar fi coordonați de Servicii Secrete pentru care perioada comunistă a reprezentat apoteoza existenței. În acest context, apariția câte unei cărți, precum Why Marx Was Right (Yale University Press, 2011), sub semnătura unei celebrități de talia lui Terry Eagleton (un ins celebru pentru faptul că e celebru!) e chiar argumentul că umanitatea își
Neobositul cinism al asasinilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5517_a_6842]
-
Îi lipsește agresivitatea, imboldul de frondă, urmarea fiind o omiletică previzibilă, cu deziderate etice care sună frumos. Neavînd forță speculativă, eseurile morale ale lui Creția sunt moderate pînă la pragul convenției, tonul lor neieșind din uzanța bunului-simț. Căci Creția e apoteoza bunului-simț în varianta supunerii la calapodul normelor curente. Filologul nu-și îngăduie îndrăzneli, impietăți și sacrilegii, textele fiind scăldate într-o blîndețe curtenitoare și precaută. Delicatețea frazelor plutește într-un eter speculativ de factură prudentă, autorul repudiind profilactic tentele ilicite
Un stoic elegant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5519_a_6844]
-
șef de generație și de școală, recunoscut apoi în această calitate de publicul larg - Heliade expune încă de la început profilul unei personalități complexe și patetice. Momentul 1848, pregătit prin toată activitatea lui de pînă atunci, a fost unul apoteotic - iar apoteoza a continuat în primii ani de exil. Și-a prelungit exilul cît a putut mai mult, peste un deceniu, în speranța de a dobîndi o statură culturală și politică de nivel european (pe cea de nivel național o avea deja
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
ea aduce a incantație. Wittgenstein este cazul unui logician de expresie imnică, genul de hipnotizat a cărui atenție, absorbită fiind de o problemă, o prinde într-o formulare de tip sibilinic, care izbește obișnuințele de gîndire ale cititorului. În fond, apoteoza logicii e atinsă atunci cînd precizia exprimării frizează invocația irațională, și nimănui nu i-ar trece prin cap să se întrebe cum poate descrie o suprafață acoperită doar de culoarea albastră, cum nici unui om matur nu i-ar trece prin
Spiritul anancastic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5557_a_6882]
-
concepțiile fasciste despre rolul statului au intrat în configurația spiritului american, uneori ca o chestiune de consens bipartit.” Extrem de periculoase sunt, pentru Goldberg, credința „religioasă” în liberalism pe care New Deal-ul le-a insuflat- o americanilor și, mai ales, „apoteoza aspirațiilor liberale sub FDR, care i-a convins pe cetățeni că au dreptul la „o slujbă folositoare și remuneratoare..., o locuință decentă..., îngrijire medicală adecvată și posibilitatea de a fi sănătoși și de a se bucura de sănătate..., protecție adecvată
Bagatelizarea fascismului by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5805_a_7130]
-
îi va mânca inima și,/ Cu cele două aripi prinse la umeri,/ Cu-adevărat se va-nălța la cer, s-aducă iubitei/ Nectar și ambrozie de acolo”. Altui orfic transilvănean, Aurel Pantea, i se trece în cont tocmai momentul de apoteoză: „Măruntul scrib Pantones, după ce/ A fost îndepărtat de la înregistrarea/ Hotărârilor Adunării, că prea tare-i tremura mâna/ Și strica ceara, ba chiar înțelegerea între cetățeni,/ S-a apucat să scrie cu cretă pe zidurile/ Propriei case cuvinte desperecheate, spunând/ Că
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
letargia viciului. „Despărțirile de lume” au ceva din aura profețiilor mistice: „De sus, de acolo se va abate curând peste capetele tuturor o ploaie de aur, pulberea cea mai fină va împânzi astfel paginile cărților și cuvintele se vor sfinți”. Apoteoza din finalul cărții marchează sensurile misterios-cathartice criptate în soarta crailor. Dacă o carte poate salva o lume, orice apocalipsă poate fi amânată. Dan Stanca spune undeva foarte frumos că plecăm din lumea noastră cu cea mai frumoasă zestre: întrebările. Romanul
Reluarea neantului by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3740_a_5065]
-
Livius Ciocarlie Eroismul meu, sau poate apoteoza superficialității, este de a mă lua așa cum sunt. Dintr-un complex de împrejurări, suntem pe cale să luăm o hotărâre de neluat. Să ne ducem să le vedem, pe Corina colo, pe Alexandra dincolo. Geamantane, aeroporturi... Mă gândesc de două ori
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3598_a_4923]
-
Bayreuth, în preajma Paștelui din 1873, în spiritul lui Nietzsche mocneau umori mai senine: la cererea Cosimei Wagner, filosoful pune pe hîrtie o lapidară istorie a presocraticilor, cu intenția de a face pe plac gusturilor lui Wagner, care vedea în greci apoteoza unui spirit pe care germanii nu-l pot concura decît într-un singur fel: prin muzică. Altfel spus, la pragul de eminență atins de greci nemții nu pot aspira decît pe calea unei arte totale, în care muzica, filosofia, mitul
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
acea „gheară a leului“ ce însuflețește cuvintele prin viteza asociațiilor și prin ritmul alert. Nietzsche e copios în figuri de stil și precar în argumente. În schimb, ingratitudinea îi vine din acea stihie care, împingîndu-l în prăpastie, îi insuflă sentimentul apoteozei. La o privire sumară, ingratitudinea e forma de nerecunoș- tință pe care o arăți binefăcătorilor, dintr-un impuls de a răsplăti sprijinul prin răceală sarcastică. La o privire mai minuțioasă, ingrat e cel care s-a rupt de grația numenului
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
astăzi însuși glasul instinctului național de conservare”, și nu mai puțin decît „o chemare la viață”. Adăugînd cu imprudent entuziasm că în țara sovietelor ar avea loc „o experiență de regenerare umană de proporții uriașe”, ce ar înfăptui, într-o apoteoză a prezentului, „școli, teatre, stadioane, spitale, sanatorii, muzee de artă, biblioteci”. Dar deodată se ivesc, în paginile jurnalului, mărturiile unei dezolări, ale unei crize atît de rapid instalate încît pare aproape neverosimilă. La finele anului 1944, scriitorul se declară a
Mihail Sebastian mîntuit? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3646_a_4971]