1,120 matches
-
domniei tale. Nimeni nu vă obligă să vă apărați însă absurd, deoarece nimeni nu vă acuză, dar nici să aruncați cu lături în oameni ce își văd de drumul lor, cu bună-credință, că, altminteri, vă asumați riscurile meseriei. Pe principiul arghezian: la un țucal aruncat pe degeaba în capul unui om, vi se cuvine o latrină". Mefiența amar-zîmbitoare a majorității textelor devine aci tăișul de sabie ce retează fără șovăire capul de carton al marionetei ideologice cu retrospective ifose de mecenat
În fața și-n spatele camerei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11650_a_12975]
-
volum), în 1967 (anul morții scriitorului) sau în ...2007 (ca să dau un ritm temporal din 40 în 40 de ani de posibilă înnoire a perspectivei critice), riscăm să răspundem prin clișeele tradiționale, foarte rezistente. A vorbi din nou despre psalmii arghezieni "între credință și tăgadă"e plictisitor, atât pentru o critică inventivă, cât și pentru un public instruit. A pune iarăși și iarăși întrebarea "este Arghezi poet religios?" și a răspunde, mai lung sau mai scurt, prin da sau nu, e
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
prin da sau nu, e o dovadă a lipsei de imaginație în critică. Întrebările trebuie puse altfel, Arghezi trebuie gândit în alt context, orizontul de așteptare a suferit modificări. A stărui, pe urmele lui Vladimir Streinu, în înțelegerea revoluției poetice argheziene ca emanație a unui geniu verbal, înseamnă nu a repeta ceva deja știut, ci a perpetua un adevăr parțial, un reproș camuflat sub un elogiu aparent. Arghezi înțeles doar ca geniu verbal înseamnă mult prea puțin pentru exigențele cuiva care
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
Arghezi poate fi conectat, cu mari câștiguri de adecvare și interpretare, la o altă modernitate decât aceea, mult prea restrânsă, care i-a fost recunoscută până acum: o modernitate nu doar decadentistă (a sfârșitului de secol XIX), ci o poetică argheziană conectată intermitent, relativist, experimental, chiar ironic (și de aceea derutant) la experiențele avangardiste. Limbajul său poetic a depășit simbolismul, a asimilat elemente expresioniste, suprarealiste și de altă natură, plasate uneori într-un orizont înșelător tradiționalist, ceea ce i-a dat o
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
ca influență catalitică asupra creației literare contemporane; 2. ca interes de istorie literară; 3. în domeniul criticii literare, cel mai ofertant, sunt de evaluat posibilitățile de reinterpretare a operei în funcție de exigențe tematice actuale, de perspective critice în vogă (analiza poeziei argheziene a trecut cu bine, în anii ´70, testul structuralist). Sunt de explorat toate aceste căi posibile, arghezianismul este foarte generos în deschideri neașteptate. Polimorfismul baroc al întregii creații argheziene e o resursă de atracție atât pentru specialiști (adică pentru critici
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
în funcție de exigențe tematice actuale, de perspective critice în vogă (analiza poeziei argheziene a trecut cu bine, în anii ´70, testul structuralist). Sunt de explorat toate aceste căi posibile, arghezianismul este foarte generos în deschideri neașteptate. Polimorfismul baroc al întregii creații argheziene e o resursă de atracție atât pentru specialiști (adică pentru critici și istorici literari), cât și pentru cititorii obișnuiți, posibil a fi câștigați prin aspecte insolite și curiozități semnificative (biografice, politice, morale, estetice). Să reformulez primul sens de investigație: dacă
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
fi continuat în spirit ar fi o dovadă de vitalitate. Blaga și Bacovia au continuatori în poezie, fie și în forme difuze, Arghezi și Ion Barbu - nu, par experiențe artistice definitiv încheiate. Ultimii mari poeți care au valorificat un filon arghezian sunt Leonid Dimov și Mircea Cărtărescu, dar până la limita anilor ´80. În timp ce blagieni și bacovieni avem și la începutul mileniului III. E o simplă constatare. Pare clar că nu mai poți fi arghezian în poezie în perioada postmodernă (deși nu
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
mari poeți care au valorificat un filon arghezian sunt Leonid Dimov și Mircea Cărtărescu, dar până la limita anilor ´80. În timp ce blagieni și bacovieni avem și la începutul mileniului III. E o simplă constatare. Pare clar că nu mai poți fi arghezian în poezie în perioada postmodernă (deși nu aș fi foarte sigur, surprize pot apărea). E o întrebare dacă imposibilitatea de racordare a arghezianismului la postmodernism e un handicap. Bacovia răspunde acestei cerințe conjuncturale. Dar oare pentru continuarea lui Arghezi Mircea
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
lui Arghezi oferă subiecte fabuloase, ce ar merita investigații speciale. Enunț doar trei, fără a intra în detalii: 1. Macedonskianismul originar al tânărului poet Arghezi, ca o bună soluție a ieșirii din raza acaparantă, copleșitoare, a post-eminescianismului; 2. Extinderea viziunii argheziene spre un decadentism foarte personal, deși artificios (dar orice decadentism e artificios), în Agate negre; primul volum proiectat de Arghezi, dar pe care a refuzat apoi să-l mai publice, din autoexigență, nu a fost nici acum (re)descoperit și
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
Radu au restituit ultimele 13 inedite pe care le-au mai găsit din Agate negre, în Opere, II, 2000); dar volumul Agate negre trebuie reconstituit integral și restituit independent, în construcția lui originară; e una din curiozitățile majore ale posterității argheziene și o datorie a istoriei literare să o satisfacă; 3. Insuficient elucidat rămâne colaboraționismul lui Arghezi din perioada ocupației germane a Capitalei, în 1917-1918, când publicistul scrie la "Gazeta Bucureștilor"; publicistica acestei perioade a fost restituită integral abia de curând
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
arghirofilia sa notorie, ca și a lui Sadoveanu, și compromisurile politice. Glumind puțin, ar trebui să spun că nu ar trebui ca arghirofilia lui Arghezi să fie un impediment pentru arghezofilia noastră. În spațiul criticii literare, adică al reinterpretării operei argheziene, sunt foarte multe probleme de pus. Aleg două. Pe prima am anticipat-o, ceva mai sus. Recitind poezia argheziană, am constatat că reducția psihologică a eului poetic arghezian la un "homo duplex" este profund păgubitoare. Eul poetic multiplu, ca realitate
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
ar trebui ca arghirofilia lui Arghezi să fie un impediment pentru arghezofilia noastră. În spațiul criticii literare, adică al reinterpretării operei argheziene, sunt foarte multe probleme de pus. Aleg două. Pe prima am anticipat-o, ceva mai sus. Recitind poezia argheziană, am constatat că reducția psihologică a eului poetic arghezian la un "homo duplex" este profund păgubitoare. Eul poetic multiplu, ca realitate internă a poeziei, trebuie disociat de personalitatea artistică multiplă a lui Arghezi, adică de ceea ce se numește în mod
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
impediment pentru arghezofilia noastră. În spațiul criticii literare, adică al reinterpretării operei argheziene, sunt foarte multe probleme de pus. Aleg două. Pe prima am anticipat-o, ceva mai sus. Recitind poezia argheziană, am constatat că reducția psihologică a eului poetic arghezian la un "homo duplex" este profund păgubitoare. Eul poetic multiplu, ca realitate internă a poeziei, trebuie disociat de personalitatea artistică multiplă a lui Arghezi, adică de ceea ce se numește în mod frecvent, motivat, proteismul scriitorului. Sunt planuri complet diferite. Această
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
am desfășurat-o într-un capitol din volumul meu Revizuiri, iar o altă parte în postfața antologiei din poezia lui Arghezi apărută în 2004 la Editura Institutului Cultural Român). Am atras atenția în lecturile mele asupra "insului însutit" din poezia argheziană, idee care trimite spre o altă viziune asupra eului decât cea romantică sau baudelairiană. E vorba (cum spuneam) de eul multiplu (de derivație bergsoniană și impresionistă, teoretizat pentru proza sa de Virginia Woolf), care deschide cu totul alte perspective de
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
sfera modernității, dar o modernitate diferită de aceea care i-a fost atribuită sau recunoscută lui Arghezi până acum. A doua idee critică, menită să schimbe puțin perspectiva, vine din altă parte, din atitudinea poetului imprimată în propriul limbaj. Poezia argheziană are o structură ironică generatoare, o structură de profunzime, cu un dinamism ofensiv, sfidător deopotrivă față de lume și de cititor. Această dublă atitudine ironică nu a fost remarcată și, deci, nici exploatată exegetic până acum. Arghezi nu e patetic și
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
nu a fost remarcată și, deci, nici exploatată exegetic până acum. Arghezi nu e patetic și contemplativ decât în faza de început, în marea sa poezie e structural ironic și metafizic. A fost sesizat și glosat până la epuizare pitorescul lingvistic arghezian, fără a pune suficient de pregnant accentul pe funcția ironică a unui lexic insolit; și nu e vorba doar de Flori de mucegai; și nu e vorba doar de lexic în strategia extrem de subtilă a ironiei argheziene. Deși, pentru a
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
epuizare pitorescul lingvistic arghezian, fără a pune suficient de pregnant accentul pe funcția ironică a unui lexic insolit; și nu e vorba doar de Flori de mucegai; și nu e vorba doar de lexic în strategia extrem de subtilă a ironiei argheziene. Deși, pentru a fi pe placul postmodernilor, Arghezi nu e un livresc (adică speculativul unui text de referință), această structură ironică profundă poate fi o resursă de actualizare sau revitalizare a arghezianismului atât pentru poezie, cât și pentru critică. Percepția
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
care citez patru versuri provocatoare: Sunt, poate, desfăcut, sunt, poate, ostenit, Câlcând pe aripi și pe punți de iască? Nu! Insul meu se cere însutit. Dați-i răgazul să renască." Acest început de mileniu e o "răscruce" în receptarea operei argheziene, simt că se pregătește un nou început, unul fecund. Starea de oboseală a postumității, impresia că opera zace "desfăcută" în părțile componente, ca în fața unei expertize ce așteaptă un verdict - aceste situații de impas pot fi învinse.
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
consacrate în exegeza noastră critică, cel mai bogat și mai compact. O reticență explicabilă există față de Tudor Arghezi (din poezia căruia Ion Buzași reține numai trei poeme), nu pentru că se situează în afara grupului omogen de la revista "Gândirea", ci pentru că poezia argheziană suscită scepticismul în legătură cu religiozitatea sa. E notorie interpretarea manolesciană a lui Arghezi ca poet nereligios. Nu-i mai puțin adevărat că există alte interpretări care mizează pe religiozitatea poeziei argheziene, cel mai bine articulat fiind punctul de vedere al criticului
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
situează în afara grupului omogen de la revista "Gândirea", ci pentru că poezia argheziană suscită scepticismul în legătură cu religiozitatea sa. E notorie interpretarea manolesciană a lui Arghezi ca poet nereligios. Nu-i mai puțin adevărat că există alte interpretări care mizează pe religiozitatea poeziei argheziene, cel mai bine articulat fiind punctul de vedere al criticului craiovean Marin Beșteliu într-un volum din 1999, Tudor Arghezi - poet religios. Deși Ion Buzași își însoțește fiecare secvență (adică fiecare autor selectat) de câte o scurtă prezentare, interesantă ca
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
Voiculescu. Și comparațiile ar putea continua. Îmi exprim, în finalul acestei cronici, ca un reflex al gustului personal, nemulțumirea că în antologiile de poezie religioasă pe care le-am văzut (nu le-am consultat pe toate) lipsește un extraordinar poem arghezian, o capodoperă ignorată. L-aș pune într-un chenar special, spre încântarea altor iubitori de poezie. TÂRLĂ I-aud bătând în poarta încuiată. E-o mănăstire veche între tei. I-au apucat furtuna și bezna și își cată Un adăpost
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
berbecii. Ca în poezia lui Arghezi, Târlă, Isus coboară adesea incognito printre noi, plictisit de slava stătătoare și curios să vadă starea turmei. Dacă problema noastră, prin străduința vieții creștine, e cum să ajungem la cer, printre cei drepți, problema argheziană a lui Isus este cum să ajungă pe pământ, printre oameni, și să-i îndrepte pe calea cea bună, înainte de a fi prea târziu. Ion Buzași, Poezia religioasă românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, 354 p.
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
-i vedem mai îndeaproape pe, vorba lui Alex. Ștefănescu, autorul prefeței, "". Daniel Bănulescu e un scrib demonizat de-o concentrare a sinelui care pe de-o parte îl împinge către solitudinea creatoare, iar pe de alta spre deschiderea (tensionată, convulsivă, "argheziană") către Dumnezeu: "Sînt într-una din acele după-amieze în care sînt singur, concentrat și fericit. Mă rog, scriu și dorm. Și aceste trei lucruri, de mai multe ori, într-o ordine dată doar de ceea ce mă îndeamnă sufletul: Iar mă
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
poem din 1980) și dorința de călătorie și explorare a lumii (în Columb, Raigardas, Așijderile, tot din anii ´80, ultimul poem invocând Parisul și alte "strigăte" franceze) sunt reminiscențe simboliste. Dar mi s-a părut destul de surprinzător să identific ecouri argheziene în Cântec de iuboste (în versificație și în impudoarea aproximativă: "Saltă-ți rochia să-ți văd rândunica adormită", ca "bujorul negru și fetia" în Rada) și în Cheile (multiplicare a încuietorilor, lacăte și zăvoare, dintr-o dorință de protecție a
George Meniuc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11815_a_13140]
-
urmă îngerul care i-a luat-o înainte" (ibidem). Prin urmare, ca și sub nenumărate alte condeie, și în cazul de față poezia se nutrește copios din postura schizoidă a bietei noastre conștiințe culpabile. O schizoidie accentuată pe urme indenegabil argheziene de un poet cu un suflet arhaic precum cel de care ne ocupăm... Cu titlu de amuzament, încheiem citînd o diatribă a lui Virgil Diaconu împotriva "noii direcții" a "ultramodernilor", care s-ar distinge prin "tumbe și piruete lingvistice", plasate
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]