152 matches
-
a gustat,i-a plăcut și a mâncat...... XVII. FRUNZELE TOAMNEI, de Cârdei Mariana , publicat în Ediția nr. 631 din 22 septembrie 2012. Era o toamnă ca-n povești, cu frunze-ngălbenite, un vânt hoinar le-mprăștia pe aleile-nsorite. Le arginta bruma în zori punându-le-n valoare, și Soarele când răsărea sclipeau mărgăritare. Le auzeam foșnind discret, ușor înfiorate, și-n sarabandă s-avântau de Luna-ncurajate. Se repetau la nesfarsit mișcarile lascive și-ntruchipau într-un covor o mie de
CÂRDEI MARIANA [Corola-blog/BlogPost/375626_a_376955]
-
tabloului cu Iele. Mă resemnez că-i efemeră a Lumii existență și mă tot bucur an de an de-a Toamnei chintesență. Citește mai mult Era o toamnă ca-n povești,cu frunze-ngălbenite,un vânt hoinar le-mprăștiape aleile-nsorite. Le arginta bruma în zoripunându-le-n valoare,și Soarele când răsăreasclipeau mărgăritare.Le auzeam foșnind discret,ușor înfiorate,și-n sarabandă s-avântaude Luna-ncurajate.Se repetau la nesfarsitmișcarile lasciveși-ntruchipau într-un covoro mie de motive.Albastrul cerului senin,împodobit cu stele,crea fundalul potrivittabloului
CÂRDEI MARIANA [Corola-blog/BlogPost/375626_a_376955]
-
nimănui lasă amprenta zilei pe tălpile nopții rodesc laurii gesturilor lăsate neterminate amânate iar tu îmi vorbești atât de încet încât alătur palmă scoică de miezul auzului să te cuprind pentru o clipă în inima cu tot rodul vârstelor tale argintate în focul lăuntricului te chem și acum de la marginea stâncii din colțul ascuțit pe care-l șlefuiești neîncetat în poeme printre cuvinte două glasuri frământa azimile unei viitoare liturghii a bucuriei de a fi născută renăscuta la răsăritul soarelui între
STOLURI DE PUNCTE PE UN CER AL NIMĂNUI de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374146_a_375475]
-
la viață. Dintr-o doamnă de obscură obârșie nerusească, Charlotte s-a prefăcut, în seara aceea, într-un sol al Atlantidei înghițite de timp. 3 Neuilly-Sur-Seine era alcătuit din vreo douăsprezece case din bârne. Adevărate izbe cu acoperișul din șindrilă argintată de intemperiile iernii, cu ferestre cu chenare de lemn lucrate frumos, cu garduri vii pe care se uscau rufele. Femeile tinere duceau cu cobilița găleți pline din care cădeau câteva picături în praful de pe ulița mare. Bărbații încărcau saci grei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
când, În poezia Aglaia (Viața românească, nr. 5, 1950) integrează un episod despre: «Chiaburul cu ochi de pâclă și smoală, cu fruntea turtită, mustața pe oală, și greu bârdâhanul de pântec răsfrânt pe brâu-i de piele cu ținte de-argintă». (Ă). După părerea noastră, schematismul și idilismul pătrund mai ușor În poezie acolo unde lipsește preocuparea de a reda omul nou al vremii noastre. (Ă). În literatura noastră actuală, chipul personajului negativ e mai adânc oglindit decât al eroului pozitiv
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
câțiva pași înapoi și înțelege. Este un fel de arbore genealogic, căci ramurile se îndreaptă înspre portretul fiecărui membru al familiei. Li se adresează în scârbă statuilor, care-l privesc impasibile din nișele lor: — Sunteți doar niște scuturi de bronz argintate la suprafață. Nu-i răspund. Continuă îndârjit: — Descendenții voștri, care se erijează în cuceritori, nici mă car nu caută în vreun fel să facă deosebirea între voi. Vă schimbă doar capetele din când în când. Se gândește că ar fi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
16!... S-a aplecat puțin pe geam, a aruncat buchetul și a fugit... Am umblat până la ziuă împrejurul orașului, simțind că plutesc în aer și căutând mereu să mă conving că a fost adevărat. Era o noapte cu lună, care arginta frunzele copacilor. Argintul de pe frunze mi-a rămas strâns legat cu sentimentele din acea noapte. Și, totuși simțeam, alăturea de fericire, ceva dureros, ca un fel de sentiment că ființa mea nu-mi este de ajuns pentru evenimentul acesta nemaiauzit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Am intrat la „Capșa“ și am săvârșit ritualul ceaiului. Dom’ Argint încă mai servea. Abia se mai mișca, încins cu fața aceea de masă scrobită, aducând încet, ca pe trofee bine păzite, ceainicul, zaharnița, ceștile, cleștii pentru zahăr, oul acela argintat pentru esență și toate celelalte ale unui ceai cu dichis. Se chinuia bietul om să mai păstreze ceva din vechile ritualuri ale anilor de demult, bucurându-se când niște tinerei ca noi chiar îl luau în serios, rugându-l să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care Însoțea o fetiță În alb ne privea zîmbind și ne-a Întrebat dacă eram logodiți. Era deja noapte cînd am apucat-o pe strada Román Macaya, În direcția vilei familiei Aldaya de pe bulevardul Tibidabo. Cădea o ploaie fină care arginta zidurile mari de piatră. Am sărit peste zidul proprietății prin partea din spate, pe lîngă terenurile de tenis. Casa se ridica În ploaie. Am recunoscut-o pe dată. Citisem fizionomia acelei case În mii de Întruchipări și de unghiuri, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pasăre și coase în fuioare de mătase, Ale norilor atlase de țări lungi și lunecoase... Vine-o fată și descoase tot ce pasărea lucrase, Și, cu genele-i lucioase, ninge flori de nea frumoase Și apoi le preschimbă-n raze argintând cărări și case. IARNA “Eu nu mă laud cu frumusețea,nici cu bogăția. Deși am inima de gheață, eu țin de cald semănăturilor. Le învelesc cu covoare albe și moi de nea. Eu lepregătesc copiilor cele mai multe bucurii: zăpadă pentru schi
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
151 trezesc stelele baston alb să-ți fie în rătăcirea-ți oarbă. încă te mai aștept, în fiecare dimineață când stelele mor, călăuză să-ți fiu... Brodând ... Am poposit pe dunga nopții tale Brodând ecouri grave pe năframe, Zăpezi își argintau spre tine cale Și norii îmi ningeau pe frunte drame. Era durere multă-n noaptea ta încât, când am aprins tăcută zorii Privirea albă-n lacrimi înota Trudind să șteargă chinul din memorii. Mângâiam acele vise zdrențuite, Adăstând pe margini
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
arabescuri umbrite de ferigi. Cînd, la bătaia lunii, iazul își deschidea adîncul, dintre alge clipea subțire o părere de castel. Melancolic, orăcăia acolo un buratec. În balcon apărea imaginea unei domnițe care tindea mîneci largi spre cerul inversat. Pe deasupra înota, argintat de vreme, un crap. Sub sălcii pîrîiau scîntei. Apoi părerea de lumină era schimbată de vîrteje. Dihanie iscată în mister, pe unde se legăna un trunchi putregăit. Zimțată de gușa brotăcelului, doar tăcerea păzea pacea în livadă. - Să mergem în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
tîrg pentru „ochilari de pensionar”. Misterios, adăogă: - Dacă nu miști, nu piști! Măturătorul, care îl zădărîse mai devreme cu un „Hai să trăiești, moșu’, da’ nu mult, că pierde statu’!” dădu din cap înțelegător. Am ieșit în spatele gării. Plopi albi argintau zăvoiul care mărginea o gîrlă. Toamna era începută: în coloarea mai lîncedă a frunzelor cobora tristețea iar tăcerea mirosea a moarte; din vîrful plopilor se auzeau foșnete. Urcam pe coasta ca un pîntec de bivol culcat. Sus, în șea, dintre
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
gratuit... Pe locul de vis-à-vis, fata, descheiată la blană, și-a dat la vedere decolteul cu mai multe rânduri de lanțuri aurite deasupra bluzei, râzând cu buzele umezite la ce-i tot șoptea însoțitorul ei și bătând sonor cu inelele argintate de pe fiecare deget al mâinii în speteaza scaunului (pe vremuri, la Casa Scânteii, când m-am nimerit în lift cu un grup din ăsta de țigani, o fată frumoasă foc mi-a atras privirile atât de insistente că, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
roșu, un copil în legătură cu care, oricâtă bunăvoință ar fi avut, nu putea țese fantezii romantice. Când luminile se stinseră, Tom tocmai intra în grădină pe poarta din spate. Înainte cu o clipă putuse vedea crengile copacilor, de un verde fraged, argintate de felinarele străzii, luminile din Papuc și, ceva mai departe, luminile de la Belmont. Pentru ca, brusc, totul să se învăluie într-un întuneric vag amestecat cu cenușiul unui amurg ploios. Pomenindu-se pe neașteptate în obscuritate, Tom își lăsă umbrela deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în lumina felinarelor. Simțea pietrișul jucându-i sub tălpi, împiedicându-l să-și aducă aminte. Noaptea călduță de vară era catifelată, iar luna, pe trei sferturi rotundă, care se ridica de pe câmpul întunecat, dincolo de „Țara Pustie“, răspândea o tainică lumină argintată pe cerul care i se părea lui George, așa cum stătea sub felinarele galbene, extrem de îndepărtat de pământ. Dincolo de podul de fier, silueta uzinei de gaz se decupa în clarul de lună. Felinarele aruncau o lumină verzui-lividă peste cheiul împestrițat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ridică. Drumul drept, taluzat pe alocuri, se întindea fără nici o meandră peste nisipul vălurit, spre un munte care se vedea la orizont. Ferme mici, cîmpuri și păduri se aflau la poalele dealurilor și străluceau în ploaie, de parcă ar fi fost argintate. Vîrful era crăpat în multe culmi înzăpezite, printre care pluteau nori, toate acestea adăpostite sub un curcubeu, trei pătrimi de arc violet albastru galben portocaliu roșu strălucind blînd pe cerul strălucitor. Rima zîmbi privind în depărtare și-l luă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
capul la soare. Zbura deasupra unui estuar imens și șerpuitor, cu coaste extrem de diferite. La dreapta erau pășiuni verzi, cu pîlcuri de copaci și rezervoare legate între ele de pîraie repezi. La stînga se vedeau culmile muntelui cu țancuri înalte argintate de zăpadă, soarele aruncînd scîntei aurii dincolo de lacul marin dintre ele. Pe ambele maluri observă stațiuni de vară cu magazine, turle de biserici și esplanade aglomerate, porturi zgomotoase cu dane pline de vapoare. Pe apă se mișcau petroliere, alături de fregate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu se mai gândească la Panaitescu. Era deja un om uitat căci însăși ultima "schimbare de domiciliu" a unui individ presupune implicit uitarea. Grigore Popa aștepta, izolat cumva de grup. Găsise un loc unde bătea soarele. Un soare crud, care arginta zăpada, aprindea candele pe câte o cruce părăsită: "I. N. R. I ― Spiru Papadopol născut 1820, repauzat 1905..." Bătrânul își pierduse răbdarea și urmărea cu o schimă nemulțumită mișcările Melaniei Lupu. Doru Matei privea absent în lungul aleii. Arăta obosit și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ști unde a dispărut Mihnea și nimeni nu-i va bănui pe ei. Apoi alergaseră tot restul nopții aceleia până când ajunseseră într-o râpă pe care o știau pustie și arseseră hainele lui Mihnea, oprindu-și doar galbenii și cataramele argintate de la cizme. 10. Zogru mersese mai departe, când repede, când mai ușor, mai mult ca să se gândească la sine și la toate prin câte trecuse decât pentru că ar fi avut vreo țintă. Iar Ghighina adormise. Merseseră ceasuri multe, până după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe ziduri, căci pe-a mea o lasasem acasă, astfel încît eu însumi nu păream a fi decât o umbră neîncăpută * ce fugea pe murii caselor înșirate pe rând. Cam la finea orașului era o casă galbenă, cu ferestrele lucii argintate de lună, cu perdele albe. Bătui încet în ea. - Tu ești? răspunse o voce dragă si molatecă ca de copilă. - Eu, deschide fereastra, nu e nimeni pe strade, nu te poate vedea nimeni, ș-apoi chiar de te-ar vedea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toate laturile se văzură sale cu păreții îmbracați în atlas alb ca omătul, cusut cu frunze verzi întunecate și cu flori vișinii și strălucitoare. În candelabre mari ard lumânări de-o ceară ca zaharul, cu flacăre diamantine. Aerul salei e argintat, cald de miroase, strălucit de oglinzi cu privazuri de marmură neagră... Cu părul disfăcut poetic, pale trec copile pin ninsoarea aerului și de razele albe, de dulceața cântării nevăzute, de aprinderea danțului e plină lumea salei... Câte grații tăinuite, brațele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fac să uiți să creezi, Te ispitesc cu geniu! Eu tulburat peste măsură că aceste cuvinte vin din gura unui preot și-mi ridic ochii spre colțul odăii ca să mă conving că e părintele Ioan acolo, îi văd barba căruntă argintată de lună, ușor plecat din umeri și-i simt prin întuneric privirea blajină îndreptată spre mine, neînțelegătorul, Sufletul tău e în mâinile tale, Theo, dă-i drumul să zboare! Nu te teme de lumina aceea! Ce-mi face părintele Ioan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Îi făcea masaj unu dân japoni, iar altu cu mutră dă străinar Îi peria păru care iera, cum să spune În popor, un vis dă aur, și al treilea care tre că iera profesor, așa harnic și miop iera, Îi arginta unghiil la craci. Doamna purta pă pele un halat dă casă și surâsu dă pă afiș iera marca dă onoare a lu mecanicu ei dințar. Ochii luminoși mă privea ca niște pretenari cu gene false. M-am bâlbâit pă juma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Își băteau aripile pe grinzi, iar podeaua era plină de găinaț, cioburi de ardezie și sticlă. Cineva, cîndva, curățase locul și făcuse un foc; erau cutii de conserve, sticle și mesaje obscene pe pereți. Dar cutiile erau ruginite, iar sticlele argintate de vreme. — Vagabonzi, zise Reggie. Vagabonzi sau dezertori. Și cupluri de Îndrăgostiți. Se Întoarseră la pîrÎu. Pariez că asta-i o veritabilă Alee a Îndrăgostiților. Viv Îl ciupi. Și tocmai tu ești cel care o găsești Întotdeauna. El Încă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]