529 matches
-
asupra lui Ernoul. Pe de altă parte, apare cu claritate că el a participat la Bătălia de la Hattin din 4 iulie al aceluiași an, dat fiind că scrierea sa istorică oferă o narațiune asupra a ceea ce s-a petrecut în cadrul ariergardei armatei cruciate, comandate de către stăpânul său, Balian d'Ibelin. Potrivit istoricului M. R. Morgan, scutierul Ernoul ar fi același personaj cu Arnaix sau Arneis de Gibelet, care a fost un nobil important la curtea regilor cruciați ai Ciprului în prima
Ernoul () [Corola-website/Science/324434_a_325763]
-
cea suedeză, iar flancul drept rusesc, condus de Menșikov, a flancat pedestrașii suedezi. Mai multe regimente au fost înconjurate într-o bătălie în stilul celei de la Cannae, cavaleria rusească a lui Bauer ocolind armata suedeză și pentru a-i ataca ariergarda. Cruetz și cavaleria au încercat să câștige timp de retragere pentru infanterie. Suedezii nu mai aveau în acest moment corpuri de armată organizate pentru a se opune rușilor. Mici grupuri de pedestrași au reușit să rupă încercuirea și să fugă
Bătălia de la Poltava () [Corola-website/Science/322725_a_324054]
-
România și al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România, ASPRO, membru fondator al Societății Timișoara, al Alianței Civice și a fost membru al Partidului Alianței Civice. Coautor și semnatar al Memorandumului pentru construcția regională a României, 2001, președinte al Atelierului civic Ariergarda, Timișoara. Interviuri
Daniel Vighi () [Corola-website/Science/299010_a_300339]
-
armatei. Reorganizată, „Marea Armată din Germania” trece la ofensivă, operând manevra Landshut, cu scopul de a tăia liniile de comunicație austriece. Cu multă abilitate, Arhiducele Carol reușește să iasă din această situație periculoasă, dar cu prețul unor mari sacrificii ale ariergărzii austriece la Abensberg și mai ales Eckmühl. Arhiducele Carol izbutește însă să păstreze o armată numeroasă, retrăgându-se în Boemia, pe malul stâng al Dunării, în timp ce Napoleon se îndreaptă spre Viena, pe malul drept al fluviului. Intrând în capitala austriacă
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
4 iulie să primească contraordine, reiterate pe 5 iulie, ordonându-i-se să se apropie de teatrul de operațiuni de la Wagram. Pe data de 6 iulie, la ora 10 dimineața, Ioan ajunsese la Marchegg, însă artileria sa se afla în ariergardă. Arhiducele Ioan se aflase deci inițial destul de departe de câmpul de bătălie, dar, la începutul după-amiezii, trupele sale nu se găseau decât la 16 kilometri de locul de desfășurare a ostilităților. Aici, urmând la literă procedura militară austriacă, arhiducele Ioan
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
Carol a transmis șefilor de Corp informația că își stabilește cartierul general la Stammersdorf, unde fiecare șef de Corp trebuia să trimită un ofițer de legătură la lăsarea nopții, pentru a primi noi ordine. În centru, Bellegarde lăsase o puternică ariergardă, întărită de o divizie de cavalerie a lui Hohenzollern, pentru a menține poziția de la Wagram și a-i întârzia pe francezi. Aceștia, diviziile Pactod („Armata din Italia”), Tharreau (Corpul II) și Garda Regală Italiană, au atacat puternic frontal poziția de la
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
a ordonat să se retragă mai rapid, pentru a ajunge în linie cu Corpul VI al lui Klenau. În jurul orei 20, canonada se încheiase și doar câteva unități franceze au mai continuat urmărirea, dar au fost ținute la distanță de ariergarda austriacă. Napoleon câștigase încă o bătălie decisivă, dar, de data aceasta, armata austriacă reușise să se retragă în ordine și rămânea capabilă de a continua lupta. Cu toate acestea, înfrângerea de la Wagram îl convinsese pe arhiducele Carol că trebuie să
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
la care trebuie adăugați peste 20 000 de prizonieri. Armata austriacă învinsă la Wagram și-a păstrat capacitatea de a lupta și o oarecare coeziune, în ciuda retragerii rapide pe care a trebuit să o opereze, mărturie stând numeroasele lupte de ariergardă pe care austriecii le-au dus pentru a încetini inamicul, în special cea de la Hollabrunn, unde Masséna a întâlnit o asemenea rezistență, încât a trebuit să suspende ostilitățile și să aștepte întăriri. Cu toate acestea, francezii au reușit să repereze
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
protejând centrele populate și elementele importante ale infrastructurii naționale, și efectuând lucrările de inginerie civilă necesare pentru restabilirea producției esențiale de război după un atac militar. Subunitățile Gărzilor Patriotice mai aveau și alte roluri: efectuarea de recunoașteri, atacarea flancurilor și ariergardei inamicului, a unităților aeropurtate și forțelor speciale inamice care ar penetra în România, precum și închegarea rezistenței împotriva forțelor de ocupație. În conformitate cu imaginea lor de trupe de gherilă, gărzile patriotice purtau uniforme simple, fără însemne sau epoleți. Prin Decretul nr.61
Gărzile Patriotice (România) () [Corola-website/Science/322521_a_323850]
-
nopții. Cu toate acestea, retragerea amenința să se transforme rapid într-un dezastru. Contingentele aliate din centrul formației nu au ajuns pe pozițiile care le fuseseră atribuite și s-au dispersat în împrejurimile Plateei. Atenienii, tegeenii și spartanii care formau ariergarda nu se puseseră încă în mișcare până la ivirea zorilor. O singură trupă spartană a fost lăsată în urmă pentru a proteja retragerea spartanilor și tegeenilor spre înălțimile la care trebuiau să ajungă. Pausanias ceruse și atenienilor să înceapă retragerea și
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
Almonde, alcătuită și ea din 3 divizii sub Van der Putte, Gilles Schey și Callenburgh. În centru, Escadra Albă franceză (16 nave sub Villette-Mursay, Tourville și Langeron) se opunea Escadrei Roșii engleze (27 nave sub Delaval, Russell și Shovell). În ariergardă, Escadra Albastră franceză (14 nave sub Coetlogon, Gabaret și Pannetier) înfrunta Escadra Albastră engleză (29 nave sub Carter, Asby și Rooke). Tourville își întări centrul, Escadra Albă comandată de el, aducând divizia lui Coetlogon în față pentru a angaja Escadra
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
ambele laturi, cu o a treia navă la pupă, a fost salvată de "Monarque" 90, nava lui Nesmond. În centru, Coetlogon și Tourville erau angajati pe ambele părți de către Shovell și Russell, în timp ce Carter era opus de diviziile franceze din ariergardă. Către Est, Ashby și Rooke se străduiau să intre în acțiune. 4pm La ora 4 vântul căzuse, marea devenind plată, iar vizibilitatea scădea din cauza fumului luptei. Focul continuu tindea să îndepărteze una de cealaltă navele angajate, oferind un respiro, de vreme ce
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
angajate, oferind un respiro, de vreme ce ambele părți deveneau epuizate. În avangardă, Nesmond a continuat să întoarcă deoarece Almonde continua să îl depășească și să întoarcă linia, dar ambele părți au folosit șalupe pentru a tracta navele în poziție, în timp ce în ariergardă Ashby folosea și el șalupe pentru a își aduce Escadra Albastră în luptă. Totuși, în vizibilitatea slabă el nu l-a puput vedea pe Carter, viceamiralul său, care era într-o poziție avantajoasă alături de Shovell dincolo de linia franceză, așa că înaintă
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
ocoli prin Nord Anglia și ajunse în cele din urmă în siguranță la Brest. Spre Vest s-a îndreptat corpul principal în 3 grupe: Villete era în față cu 15 nave, urmat de d’Amfreville cu 12 și Tourville în ariergardă cu 7. În timpul zilei francezii au reușit să se îndepărteze, dar Tourville a fost împiedicat de eforturile sale de a-și salva nava "Soleil Royal", care era într-o condiție deplorabilă. Mai târziu în aceiași zi Tourville a recunoscut acest
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
Franc împotriva bretonilor. Singura atestare istorică despre el provine din "Vita Karoli Magni" de Eginhard, în care este denumit "Hruodlandus Brittannici limitis praefectus" („Roland, prefect al hotarelor Bretaniei”) și în care se narează moartea sa în bătălia de la Roncesvalles, când ariergarda condusă de el împreună cu convoiul de provizii al unei armate france a fost atacat de basci rebeli. Povestea morții lui Roland în timpul retragerii dintr-o campanie din Spania a fost transformată ulterior de literatura medievală și renascentistă. El a devenit
Roland () [Corola-website/Science/323422_a_324751]
-
al 20-lea a atacat spre est și nord-est. În timpul nopții, divizia "Theodor Körner" a atacat Corpul al 5-lea mecanizat sovietic lângă Treuenbrietzen. A doua zi, divizia "Scharnhorst" a atacat forțele sovietice din jurul Beelitzului, reușind să depășească unitățile de ariergardă ale Corpului al 6-ale mecanizat sovietic. Diviziile "Ulrich von Hutten" și "Scharnhorst" au încercat mai apoi să ajungă la Potsdam, pentru deschiderea unui coridor spre Berlin. În același timp, alte elemente ale Armatei a 12-a forțau înaintarea spre est
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
să se deplaseze spre vest „ca o omidă”. Generalul Busse plănuise ca în fruntea „omizii” să se afle tancurile grele Tiger II. Comparația a părut potrivită, deoarece în timp ce „capul” (avangarda blindată) trebuia să străpungă încercuirea și să conducă deplasarea, „coada” (ariergarda) trebuia să lupte pentru dezangajarea de forțele urmăritoare sovietice, iar „trupul” urma să se deplaseze în etape scurte, într-o relativă siguranță. În noaptea de 25/26 aprilie Hitler a emis noi ordine cu privire la acțiunile Armatelor a 9-a și
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
a urmat, sovieticii și-au întărit flancurile și au atacat din sud, zona localității Halbe fiind bombardată cu proiectile de artilerie, bombe de aviație și rachete Katiușa. În acest moment, forțele germane se întindeau pe o mare suprafață, începând cu ariergarda de la Storkow până la avangarda care făcuse deja joncțiunea cu Armata a 12-a la Beelitz. În regiunea localității Halbe se aflau mai multe grupări germane importante. Sovieticii au hotărât să secționeze „omida” germană și să distrugă separat fiecare segment. Germanii
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
Pușcași) cu prețul a două tancuri R-2 distruse de către artilerie. Divizia a pătruns apoi în Chișinău din nord pe 16 iulie, însă un tanc R-2 a fost distrus și alte cinci au fost avariate în luptă. Trupele blindate au distrus ariergarda sovietică din oraș și au urmărit apoi divizia 95 Pușcași sovietică peste Nistru până la Tighina (19 iulie). Alte trei tancuri R-2 au fost pierdute, însă artileria divizionară sovietică a fost distrusă. Diviziile sovietice s-au retras peste fluviul Nistru pe
Divizia 1 Blindată (România) () [Corola-website/Science/323963_a_325292]
-
în anumite zone. Când americanii au reușit să înceapă atacul câteva săptămâni mai târziu, germanii mai dispuneau decât de un număr limitat de rezerve care să oprească asaltul. Americanii au reușit din acest motiv să înainteze rapid, luând contact cu ariergarda germană în apropierea Rinului. Cele două ramuri ale atacului aliat s-au întâlnit la Geldern, după care au continuat înaintarea comună spre Rees, de unde forțele germane au fost obligate să se retragă pe 21 martie. Armata I americană și-a
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
se afla o distanță de numai 12 km, dar în aceast spațiu îngust erau gata de luptă elementele a trei armate de tancuri sovietice. În timp ce avantgarda germană se pregătea să dea atacul, Stemmermann a hotărât să rămână alături de militarii din ariergardă, cam 4.000 de luptători. Punga își redusese diametrul la numai 5 km, ceea ce limita drastic posibilitățile de manevră ale germanilor. Sovieticii au lansat serii puternice de bombardamente de artilerie și tiruri de racheta asupra zonei care mai era încă
Punga de la Korsun () [Corola-website/Science/308101_a_309430]
-
atacatorilor germani au străpuns prima linie sovietică, și la scurtă vreme după aceea pe cea de-a doua. Mai multe batalioane și regimente au reușit să străbată culoarul deschis de atacul german în zona satului Oktiabr până la ora 04:10. Ariergarda condusă de generalul Stemmermann, care se afla în cealaltă parte a pungii, a luptat cu vigoare pentru a asigura succesul traversării a cât mai multor germani prin spărtură. Coloana germană de pe flancul stâng a ajuns în dreptul Cotei 239, ocupată de
Punga de la Korsun () [Corola-website/Science/308101_a_309430]
-
Battle Unit Strengths after the Breakout”, dă o cifră de 40.423 de supaviețuitori ai luptelor din încercuirea de la Korsun, printre ei numărându-se și răniții evacuați de pe aeroporul din Lisianka. Generalul Stemmermann a murit luptând în rândurile soldaților din ariergardă. Comandantul Frontului al II-lea Ucrainean Ivan Konev a fost avansat la gradul de mareșal pentru această mare victorie. Generalul Nicolai Vatutin a fost rănit într-o luptă cu naționaliștii ucraineni și a murit pe 15 aprilie 1944.
Punga de la Korsun () [Corola-website/Science/308101_a_309430]
-
de Înălțimile Ruweisat. În ciuda eforturilor depuse de indieni timp de 48 de ore pentru săparea de tranșee și plantarea de mine, poziția lor era în momentul declanșării bătăliei foarte vulnerabilă la atacurile blindatelor. În acest timp, unitățile care luptaseră în ariergardă în timpul retragerii erau încă dezorganizate și aveau nevoie de cel puțin o zi pentru a fi gate de reîntoarcere pe câmpul de luptă. Pe 30 iunie a fost declanșat atacul Diviziei a 90-a de infanterie ușoară germană de-a
Prima bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312251_a_313580]
-
făcut joncțiunea cu unitățile Diviziei a II-a blindată franceză. În această perioadă, liniile germane tot mai subțiate de pe malul vestic al Rinului au fost atacate puternic de artileria și aviația aliată. În cele din urmă, Corpul I a eliminat ariergarda germană la Chalampé. Cum pe malul vestic al Rinului în regiunea Colmar nu mai rămăsese nicio forță germană organizată, geniștii germani au aruncat în aer podul de peste râu de Chalampé. Distrugerea podului a marcat finalizarea operațiunilor aliate în Punga de la
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]