103 matches
-
ale devenirii sociale, sensul devenirii sociale, diviziunea muncii, statul și rolul său, apariția și rolul proprietății private). d. Inaugurează în gândirea despre societate mitul vârstei de aur ce va reveni apoi periodic, sub forme de mare diversitate. e. Platonismul și aristotelismul se completează reciproc, demersul lor spiritual poate fi conceput ca două tipuri de gândire, una a posibilului (Platon) și una a actualului (Aristotel), una predominant proiectivă, cealaltă constructivă. f. Platonismul și aristotelismul se și diferențiază: primul deschide drumul utopiilor pe
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
sub forme de mare diversitate. e. Platonismul și aristotelismul se completează reciproc, demersul lor spiritual poate fi conceput ca două tipuri de gândire, una a posibilului (Platon) și una a actualului (Aristotel), una predominant proiectivă, cealaltă constructivă. f. Platonismul și aristotelismul se și diferențiază: primul deschide drumul utopiilor pe care vor păși cu încredere Morus, Saint-Simon, Fourier, Orwell și inițiază cu aceeași forță experiența totalitară materializată în sec.XX, pe când al doilea a previzionat posibilitatea direcției realiste și anti-utopice în gândirea
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
reverse până la marginile pământului»“. PRIN MARIA LA ISUS! Glosar 1. actualism = cercetarea și interpretarea istoriei Pământului comparând fenomenele geologice din trecut cu cele actuale 2. ateism = doctrină care se bazează pe negarea existenței lui Dumnezeu și a oricărei divinități 3. aristotelism = concepție filozofică; recunoaște primordialitatea naturii față de cunoaștere: generalul există în lucrurile individuale, esența există în obiecte, adevăratele „substanțe“ sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simțuri 4. atomism = sistem de cugetare materialist-mecanicist, dezvoltat în antichitate, pentru care tot ce există este
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
nu e sigur; neagă posibilitatea cunoașterii de către om a lumii existente și a adevărului obiectiv 38. scolasticism = curent filozofic dominant în Europa Occidentală creștină medievală; îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filozofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul pregătirea teologică și filozofică în școlile universităților medievale; a constat în studiul „Bibliei”, al scrierilor Sf. Părinți (îndeosebi Augustin); sec. 11-12 (Anselm, Abelard, Petrus Lombardus) a contribuit la dezvoltarea metodei dialectice și a pus problema relației dintre credință și rațiune
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
a fost considerat o doctrină filosofica veche ce ieșea din când în când la suprafață în universitățile medievale și în Conciliile Bisericii, ideea că ea ar fi putut avea un impact în alte zone culturale rămânea neexplorata. Istoricii moderni ai aristotelismului renascentist și ai averoismului au avut tendința de a neglijă eternalismul, concentrându-se pe alte doctrine averoiste la fel de eretice în ceea ce privește unitatea intelectului și mortalitatea sufletului (Schmitt, 1983; Pine, 1986; Wallace, 1988; Mahoney, 2000). Cu toate acestea, există dovezi clare că
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
sa, destin și figură eroică, toate acestea sunt reflectate împreună de ceremonialul (imperial roman, de mai târziu) care consacră relația cu trecutul și care va proiecta procesul în sine al memorării la nivelul conștiinței și al mentalului colectiv. Pe lângă moștenirea aristotelismului, gândirea romană va prelua complementar și problematica transcendenței, dezbătute mai ales de filosofia idealistă, despre care se consideră îndeobște că separă materia de formă și că încadrează critic realitatea sensibilă 11, în numele unei ontologii absolute. Platon spune despre sofist, în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
metempsihoză. Deoarece ori de câte ori un scriitor român (Bolintineanu, Grandea, Eminescu, Rebreanu), voind a intra în ordinea metafizică, a formulat un sistem bazat pe metempsihoză, trebuie să admitem că instinctual, ca și dacii, noi suntem niște pitagoricieni, adică niște panteiști incapabili de aristotelismul caracteristic lumii congenital catolice. Poetul român nu se va ridica niciodată în empireu, ci își va face călătoria temporal din ipostază în ipostază. Prin urmare ispita de a urmări prototipul individual al lui Decebal în felurite epoci, într-o uriașă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
semnului, a comunicării, a limbii. Dacă până la sfârșitul secolului al XlX-lea, lingviștii au crezut că limba este expresia sau reprezentarea gândirii și că singura ordine posibilă între cuvinte este ordinea lucrurilor, concepția saussureană a limbii ca sistem contestă atât aristotelismul lingvistic - pentru care limba este reprezentarea lumii - cât și doctrinele acelor psihologi și filosofi pentru care limba este o simplă nomenclatură, pentru a impune ideea unei ordini distincte. Originalitatea ideii saussureene, potrivit căreia nu numai elementele, ci și organizarea este
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
întârzierea datorându-se disensiunilor din sânul ordinului, care au continuat după moartea sa. Condamnarea din 1277 va oferi satisfacție Franciscanilor prin introducerea, pe listă, și a câtorva propoziții tomiste. Bonaventura reprezintă un exemplu celebru al conservatorismului augustinian care se opunea aristotelismului din secolul al XIII-lea, reprezentat de Albert cel Mare și Toma, fără a fi un necunoscător al lui Aristotel. Dimpotrivă, se poate spune că, dacă am lua în considerare numărul de trimiteri la Aristotel, Bonaventura l-ar putea concura
Bonaventura () [Corola-website/Science/303278_a_304607]
-
cunoscutei lupte dintre "ziloți" și "politici" sau a celei dintre călugări și clerul secular, cu câștig pentru primii. S-a mai spus, după opinia lui F. I. Uspenski, că "explozia" isihastă este și o continuare a luptei dintre Platonism și aristotelism. Conflictul fundamental a fost însă alimentat de disputa înverșunată dintre "palamiți" și "varlamiți". Două ipostaze l-au făcut celebru pe Varlaam: cea de inamic al lui Palamas și cea de profesor de greacă al lui Petrarca. Un gânditor raționalist, Varlaam
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
judecător. Comentariile sale la Aristotel i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, așa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziția lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creștină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influențele platonice și neoplatonice și în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelență. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creștin, l-au înțeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia
Averroes () [Corola-website/Science/302476_a_303805]
-
Intelectul poate să cunoască fără vreo intervenție exterioară, având activitate proprie iar ceea ce este separat potrivit intelecției nu poate fi separat și potrivit existenței, așa cum proceda Platon. Astfel, genurile și speciile sunt pur intelectuale. Ontologia tomistă are la bază un aristotelism consecvent și este întemeiată pe o ierarhie strictă a ființelor. Preocupat încă din tinerețe de problema clarificării unui vocabular ontologic fundamental, Toma se implică în marea dispută privind interpretarea textelor aristotelice, situându-se, în acest sens, pe traiectoria deschisă de
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
ființelor. Preocupat încă din tinerețe de problema clarificării unui vocabular ontologic fundamental, Toma se implică în marea dispută privind interpretarea textelor aristotelice, situându-se, în acest sens, pe traiectoria deschisă de maestrul său Albertus Magnus. Problema unei interpretări corecte a aristotelismului era una cardinală: împreună cu comentariile arabe, aristotelismul era inacceptabil din punct de vedere teologic; pe de altă parte, eliminarea brutală a acestor comentarii și a tezelor lor era imposibilă, celebrele condamnări dovedindu-se nu o dată ineficiente. Nu-i rămânea lui
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
clarificării unui vocabular ontologic fundamental, Toma se implică în marea dispută privind interpretarea textelor aristotelice, situându-se, în acest sens, pe traiectoria deschisă de maestrul său Albertus Magnus. Problema unei interpretări corecte a aristotelismului era una cardinală: împreună cu comentariile arabe, aristotelismul era inacceptabil din punct de vedere teologic; pe de altă parte, eliminarea brutală a acestor comentarii și a tezelor lor era imposibilă, celebrele condamnări dovedindu-se nu o dată ineficiente. Nu-i rămânea lui Toma decât angajarea într-o confruntare directă
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
identitatea individului ar consta numai în accidentele sale, ceea ce ar face imposibilă justificarea sa ontologică și, din punct de vedere creștin, ar pune în criză problema responsabilității individuale. Toma încearcă să depășească această consecință prin evitarea unei percepții simpliste asupra aristotelismului. În acest sens, el spune că esența nu este predicată (în definiție) numai cu privire la formă și nici numai cu privire la materie. Dacă esența (pe temeiul căreia un lucru este denumit fiind) nu înseamnă numai formă, atunci ea reprezintă un compus al
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
sensuri ale materiei sunt prin urmare: a) materia desemnată (o materie particulară, deci principiu al individuației) și b) materia comună sau nedesemnată („materie universală”, care nu individualizează). Cu ajutorul acestei distincții Toma oferă o soluție pentru una din problemele fundamentale ale aristotelismului scolastic, de fapt o problemă eternă a filosofiei: cea legată de raportul dintre universal și individual. La întrebarea „care este principiul individuației?”, răspunsul tomist trebuie înțeles nuanțat: „materia în sensul de materie desemnată”. Materia desemnată este elementul care individualizează, deosebind
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
cele patru "națiuni", rămânând în relații proaste cu majoritatea profesorilor. A fost nevoie de intervenția legatului papal și ulterior de cea a Papei pentru aplanarea conflictului. Siger s-a retras la Liège. În 1277 a avut loc o condamnare a aristotelismului, de către Episcopul Parisului, printr-un act ce cuprindea 219 teze considerate eretice. Actul conținea și trimiteri la adresa lui Siger din Brabant și Boethius din Dacia. Siger a fost convocat să răspundă în fața unor acuze de erezie. Ulterior, Siger și Boethius din
Siger din Brabant () [Corola-website/Science/305545_a_306874]
-
unor scandaluri apărute în mediul universitar parizian, în urma conflictului doctrinar între averroiștii latini (reprrezentați de Siger din Brabant) și dominicanii lui Toma din Aquino. Condamnările de la Universitatea din Paris au fost menite a cenzura anumite învățături considerate eretice, provenite din aristotelismul averroist, susținut de Siger din Brabant la Universitatea din Paris. La 1270 avea loc prima condamnare a unor teze eretice, de către același episcop Tempier al Parisului. Lista de propoziții condamnate cuprindea 13 teze eretice legate de doctrina averroistă a monopsihismului
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
Dumnezeu nu este deci mijlocită de demonstrație, cauzalitate sau analogie, ci prin înlăturarea oricărei idei. Singurul instrument pentru această „anulare” a lucrării minții este rugăciunea neîntreruptă, cu ajutorul căreia ne putem proteja de intervenția gândurilor, înfrânând mintea. Palamas se pretinde potrivnic aristotelismului și în general modului de gândire transmis de lumea elenă, deși gândirea sa este profund platonică, "energiile necreate" fiind în esența lor avataruri ale ideilor platonice sau mai degraă ale ideii plotiniene de emanație. Putem recunoaște, de asemenea, în teza
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
860 -cca. 932), episcop al Cezareei și Leon al VI-lea Filozoful (sau Înțeleptul) (866 - 912). Fotie a elaborat doctrina Trinității, în cadrul unei dispute privind purcederea Duhului Sfânt, folosindu-se de teoria substanței a lui Aristotel. Fotie era interesat de aristotelism și respingea platonismul. Arethas a scris lucrări de logică, ontologie și psihologie, realizând și importante ediții din Aristotel și Platon. În secolele XI și XII, studiile de filosofie s-au dezvoltat și datorită întemeierii Universității din Constantinopol. Dintre profesorii cunoscuți
Filozofia bizantină () [Corola-website/Science/305598_a_306927]
-
proporții, a întregii cunoașteri a epocii sale, în spirit creștin, proiectul său fiind comparabil, prin proporții, cu cel aristotelic. Lucrările sale intitulate "Dialectica" și "Dogmatica" reprezintă inestimabile documente cu privire la vocabularul filosofic și la proiectul, de secol VIII, de integrare a aristotelismului în cultura creștină. "Dogmatica" rămâne până în zilele noastre un text de referință pentru înțelegerea dogmei creștine. Daorită contribuției sale însemnate la muzica liturgică ortodoxă a fost denumit „maestrul muzicii” (Μαΐστωρ της μουσικής»). Se cunosc foarte puține detalii despre viața lui
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
Toma din Aquino, elevul său, este prin urmare cea a raportului dintre filosofia aristotelică și religia creștină. Dacă pentru Albert nu este încă destul de clar ce înseamnă filosofie aristotelică, Toma, bazându-se mult pe ajutorul maestrului său, va putea asimila aristotelismul într-o formă mult mai limpede. Despre destin Încercând să recupereze și să asume ceea ce el considera a fi un Peripatetism integral, Albert a trebuit să accepte interpretările arabe ale textelor aristotelice ca făcând parte, într-un mod legitim, din
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
130-68 î.Hr, în perioada activității sale Academia fiind deja pustiită, în urma căderii Atenei din anul 88, astfel încât Antiochus, la un moment dat singura autoritate în materie de platonism, predă lecții într-un gimnasium, el încercând să apropie platonismul de aristotelism și de stoicism), Aristus (fratele lui Antiochus, conducătorul școlii până în anul 55 î. Hr), Posidonius din Apameia (135-50 î.Hr.), apoi Theomnestus din Naucratis (activ în anul 44 î. Hr), după moartea căruia centrul filosofiei platonice se mută la Alexandria, unde
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
se explică faptul că, după moartea profesorului său, lui i s a decernat cinstea de a fi șeful școlii stoice. Influențat în concepțiile sale filozofice de ideile lui Platon și mai cu seamă ale lui Aristotel (Strabon îl învinuiește de aristotelism (II, 3, 8). Poseidonios, asemenea dascălului său, ridică la rang de cinste, în locul logicii, fizica. În acest sens, pentru filozoful din Apameia, studiul legilor Naturii și cunoașterea lumii reale prezintă supremul interes. În concepția lui omul, cerul și pămîntul se
Poseidonios () [Corola-website/Science/313172_a_314501]
-
școlile superioare grecești și în bună parte din școlile din lumea ortodoxă, cum ar fi Academiile domnești de la Iași și București, întemeiate de Vasile Lupu (1645) și Șerban Cantacuzino (1675). Korydalleus era perceput în așa măsură ca fiind legat de aristotelism, încât adjectivul «korydaleic» devenise sinonim cu «scolastic». În chip evident, Korydalleus a întreprins de unul singur pentru țările balcanice munca pe care iezuiții au asumat-o în echipă pentru școlile din Occident. De altfel, din corespondența cu elevul și prietenul
Teophilos Korydalleus () [Corola-website/Science/313751_a_315080]