772 matches
-
capodopere de poezie mitografică, apărute în Sumer, reluate în Akkad, în Babilon, în Asiria ș.a., sub numele convențional modern de "Epopeea lui " (în versiunea akkadiană a magului Sinlikiunninni are titlul "Despre cel care a văzut totul"; mai completă însă versiunea asiriană, în 12 tăblițe sau cânturi, păstrată în Biblioteca lui Assurbanipal). După mitul originar, Ghilgameș a fost al cincilea rege din prima dinastie postdiluviană și a domnit în orașul Uruk pentru o perioadă de 127 de ani. (Cifra fabuloasă nu e
Ghilgameș () [Corola-website/Science/303940_a_305269]
-
puteau permite continuarea războiului, în condițiile în care fiecare în parte era amenințat de atacul unor puternice forțe. Egiptul era nevoit să apere lunga frontieră vestică, amenințată de incursiunile triburilor libiene, iar hitiții își vedeau amenințate pozițiile de puternicul Imperiu Asirian, care reușise să ocupe teritoriul dintre fluviile Tigru și Eufrat, care fusese vasal al hitiților Textul tratatului a fost înregistrat în două versiuni, una scrisă cu hiroglife egiptene, iar alta cu cuneiforme akkadiene. Ambele versiuni au supraviețuit până în zilele noastre
Tratat de pace () [Corola-website/Science/323344_a_324673]
-
conflict dintre ahei și troieni de la sfârșitul epocii bronzului. În acest război se menționează că au participat câteva populații tracice: arcași peoni de pe Axios, ciconi , frigieni și misieni ca aliați ai troienilor. În secolul al XII-lea i.en., izvoarele asiriene menționează o populație nouă așezată în Anatolia, numită "musku", un neam tracic al frigienilor. Pe tăblițele linearului B ce aparțin civilizației miceniene apare numele de "tre-ke-wi" (numele vechi al Traciei). În secolele XIII-XI i.en. se desfășoară "invazia popoarelor mării
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
istorică (36-39). După o veche tradiție iudaică, Isaia ar fi trăit până la începutul domniei lui Manase și ar fi fost ucis din ordinul acestui rege idolatru fiind tăiat cu fierăstrăul (690). Isaia a trăit într-un timp când marea putere asiriană a ajuns la culmea sa prin anul 722 î.Cr., anul prăbușirii regatului de nord. Isaia a avut un rol atât religios cât și politic iar prin puterea convingerilor sale și prin activitatea sa, a dezvoltat o teologie despre Dumnezeu și
Isaia () [Corola-website/Science/298059_a_299388]
-
frustrare în rândul unora dintre fani acești creveți se târăsc pe deasupra pietrelor acvatice a noroiului lacurilor sau a fundului mării acest dispozitiv trebuia construit în așa fel încât uleiul de ungere să fie eliminat din abur faimoase sunt și basoreliefurile asiriene care glorifică vitejia acestui popor cel mai frecvent acestea sunt înlocuite cu termometre electronice sau termometre cu alcool tatăl său a fost evreu mama sa indiancă hidrogenul este un gaz biatomic incolor inodor și insipid organele reproducătoare ale furnicilor se
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
de evreii antici Afek Lesharon,(Afek din Sharon) pentru a-l deosebi de alte orașe cu acelaș nume, aflate și ele la izvoarele unor rîuri, ca de pildă Afek Hatzfonit (Afek din nord). Afek este menționat și pe o tabliță asiriană din Ninive din vremea regelui Assarhaddon din secolul al VII-lea î.H. ca oraș de frontieră cu regiunea Samaria. Denumirea Afek vine, pe câte se pare, de la cuvântul ebraic „afik” („אפיק”) care înseamnă „albie”, „pârîu”, „vad”. În epoca elenistică
Tel Afek (Antipatris) () [Corola-website/Science/328920_a_330249]
-
principala grupare armată, și să forțeze astfel predarea acestora. Atacul se face cu utilizarea unor mari mase de trupe în mișcare, asediul cetăților și orașelor nu se efectuează, iar așezările sunt ocolite. Primul exemplu de război de manevră sunt cucerirele asirienilor. Pentru a-și atinge scopurile, ei începând pentru prima dată să folosească cavaleria. În epoca dominației Romane războaile manevrabile practic au dispărut: Bătălia de la Cannae a fost un exemplu strălucit de încercuire, dar la scara tactică. În Evul Mediu, toate
Război de manevră () [Corola-website/Science/328273_a_329602]
-
hitiților, atât pe mare cât și pe uscat prin cucerirea orașului Amurru și implicit a unei bune părți din Siria. Hitiții conștientizând acest lucru recuceresc orașul Amurru, dar campania lor spre Egipt se oprește datorită pericolului pe care-l reprezentau asirienii la granița estică. Astfel, dominația puterilor în Levant era sub semnul întrebării. În primăvara lui 1274 î.Hr, anul al cincilea al domniei lui Ramses, Imperiul Hitit aliat cu Anatolia și Siria, hotărăsc să atace teritoriul nordic al Egiptului. Regele
Ramses al II-lea () [Corola-website/Science/302466_a_303795]
-
a declarat rege. În timpul lui Amasia, Ierusalimul a fost prădat și distrus de către regele Ioaș al Israelului, dar a fost reconstruit în anii următori. Regele Ahaz a pierdut zona de nord a regatului în favoarea Siriei, dar a recâștigat-o cu ajutorul asirienilor, cărora le-a devenit vasal. Sub Iezechia, Iuda și-a recâștigat pentru scurt timp independența, învingându-l pe regele Sennacherib. Iosia, strănepotul lui Iezechia, a făcut o serie de reforme religioase și politice. În timpul lui a fost descoperită "Cartea legii
Regatul Iuda () [Corola-website/Science/311180_a_312509]
-
cu ocazia conferințelor de la Lambeth. Arhiepiscopul actual de Canterbury e Rowan Douglas Williams. Bisericile anglicane au o preoție de succesiune apostolică neîntreruptă. Cu toate că papa Leon XIII a pus-o la îndoială, Bisericile anglicane ar fi recuperat-o printr-un episcop asirian, cât și prin episcopii vetero-catolic și suedez. Anglicanii sunt în comuniune deplină cu Biserica Veche Catolică, începând cu anul 1921. Bisericile anglicane din Europa fac parte din uniunea Bisericilor de la Porvoo, adică se află în «comuniune de altar și scaun
Biserica Anglicană () [Corola-website/Science/299494_a_300823]
-
îl consideră doar o formă a ambiției imperialiste a Turciei. Există și păreri conform cărora panturcismul este o mișcare șovină și rasistă, cu referire directă la reprezentanții de frunte ai mișcării, Junii Turci , acuzați de genocid împotriva grecilor, armenilor și asirienilor. Există critici care consideră că panturcismul este cauza directă a Genocidului Armean din 1915, în care a fost implicat Enver Pașa, prin care s-a încercat îndepărtarea minorităților neturce și nemusulmane din Imperiul Otoman, pentru crearea unui stat panturcic pur
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
crearea unui stat panturcic pur din punct de vedere etnic Genocidul Grec este un termen utilizat în unele cercuri academice cu privire la soarta populației elene din Imperiulu Otoman în timpul și după încheierea Primului Război Mondial (1914-1923). La fel ca în cazul armenilor și asirienilor, grecii au fost ținta diferitelor tipuri de atacuri din partea Junilor Turci și autorităților kemaliste. George W. Rendel, diplomat al British Foreign Office, a lăsat mărturii cu privire la masacrele și deportările grecilor în perioada de după semnarea armistițiului de la Mudros. Se estimează sute
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
masacrele și deportările grecilor în perioada de după semnarea armistițiului de la Mudros. Se estimează sute de mii de greci otomani au murit în această perioadă din cauza persecuțiilor În paralel cu atacurile împotriva grecilor și armenilor, a avut loc și represiuni împotriva asirienilor întreprinse de regimul Junilor Turci. În 1922, într-un memorandum al Consiliului Național Asiro-Caldeean, se estima că aproximativ 275.000 de asirieni fuseseră uciși la ordinul oficialilor otomani. În 1937-1938, aproximativ 65.000-70.000 kurzi aleviți au fost uciși și
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
această perioadă din cauza persecuțiilor În paralel cu atacurile împotriva grecilor și armenilor, a avut loc și represiuni împotriva asirienilor întreprinse de regimul Junilor Turci. În 1922, într-un memorandum al Consiliului Național Asiro-Caldeean, se estima că aproximativ 275.000 de asirieni fuseseră uciși la ordinul oficialilor otomani. În 1937-1938, aproximativ 65.000-70.000 kurzi aleviți au fost uciși și mii au fost obligați să fugă din țară în timpul unor acțiuni represive ale autorităților turce. Una dintre componentele principale ale procesului de
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
teologii vremii (numiți, mai târziu, Părinții Bisericii): Augustin de Hipona, Ambroziu de Milano, Atanasie din Alexandria, Ioan Gură de Aur, Ioan Damaschinul, Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa, Grigore de Nazianz etc. În secolul al V-lea, Bisericile popoarelor armean, asirian, copt și alte câteva Biserici locale n-au primit deciziile dogmatice cu privire la natura lui Christos - (definită în Conciliul din Efes (431) și cel din Calcedon (451) - și au rămas legate de nestorianism sau de monofizism, dând naștere acelor comunități creștine
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
de o perioadă de înflorire, de alianțe cu statele vecine (orașele Feniciei, Regatul Iuda etc.), de construcții intense, dar și de conflicte cu sirienii din Damasc. I s-a atribuit și participarea la o coaliție care a stăvilit temporar expansiunea asiriană spre vest. "Afacerile interne" au intrat pe mâna dominantă a soției sale, Izabela, care și-a impus cu o deosebită cruzime credința sa politeistă, în zeii canaaneni-fenicieni Baal și Iștar, prigonind sângeros pe liderii religioși monoteiști. Criza religioasă astfel declanșată
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
respectiv, Gershon Galil, (873-852 î.Hr.) Ahab, pomenit în Biblie ca și toate personajele istoriei antice a evreilor, putea fi considerat și el de criticii radicali ai scripturii drept născocire dacă nu ar fi fost regăsit „Ahab israelitul” inscripționat pe stela asiriană (sau monolitul) de la Kurkh, pe lista cu numele adversarilor regelui asirian Salmanasar al III-lea, în contextul bătăliei de la Karkar, deși prezența lui Ahab însuși acolo este controversată. Numele apare și pe un sigiliu ebraic găsit la Lahiș, „לשבנא אחאב
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
toate personajele istoriei antice a evreilor, putea fi considerat și el de criticii radicali ai scripturii drept născocire dacă nu ar fi fost regăsit „Ahab israelitul” inscripționat pe stela asiriană (sau monolitul) de la Kurkh, pe lista cu numele adversarilor regelui asirian Salmanasar al III-lea, în contextul bătăliei de la Karkar, deși prezența lui Ahab însuși acolo este controversată. Numele apare și pe un sigiliu ebraic găsit la Lahiș, „לשבנא אחאב”. Numele Ahab este un cuvânt compus, "ah-av", cu sensul „frate de
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
lui Ahab. Fiica lui Ahab și Izabela, Atalia, s-a măritat cu Iehoram, fiul lui Iosafat. Însă în anii domniei lui Ahab au avut loc conflicte militare cu regatul sirian "Aram Damasc"(în ebraică "Aram Damesek") și, potrivit izvoarelor istorice asiriene, cu Asiria. Din cauza sprijinului său pentru cultul politeist, a ospitalității acordate preoților divinităților cananeene-feniciene și a prigonirii adepților monoteismului, regele Ahab este denunțat de textul biblic ca cel mai mare răufăcător dintre regii Israelului până la el, mai rău decât tatăl
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
își pierde în cele din urmă el însuși viața, după circa douăzeci și doi de ani de domnie, ca un erou în carul său de luptă, rănit mortal de o săgeată. În schimb, Iosafat supraviețuiește. Un eveniment evocat de surse asiriene (monolitul de la Kurkh al lui Salmanazar al III-lea) este bătălia de la Karkar (probabil la Apamea), în care regele Asiriei Salmanazar a înfruntat în anul 853 î.Hr. o mare coaliție de 12 regi și principi semiți din Siria (nordul și
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
două mii de care de luptă, stătea regele Ahab ("A-ha-ab-bu mat Sir-'i-la-a-a", adică „Ahab israelitul”). În fruntea sirienilor din Damasc stătea regele Damascului "Hadadezer" ("Bir-'idri"), probabil identic cu "ben Hadad", iar în fruntea oștirii din Hamat regele "Irhuleni". Regele asirian, care cucerise în drum "Halpa" ("Haleb") și "Hamat", s-a considerat victorios, dar se pare că rezultatul luptei a fost încă nedecis, și el s-a retras în țara lui, pentru ca în anii 849 și 846 î.Hr. să fie nevoit
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
retras în țara lui, pentru ca în anii 849 și 846 î.Hr. să fie nevoit să se confrunte cu coaliții asemănătoare. Se consideră că bătălia de la Karkar și cele ulterioare au amânat cu aproape un veac și jumătate cucerirea regiunii de către asirieni. Peersistă dificultățile în datarea ordinii evenimentelor descrise de Biblie și de inscripția de pe monolitul de la Kurkh. Narațiunea biblică se concentrează pe conflictul religios dintre Ahab si profetul Ilie și, din acest motiv, deși lungă, întinsă pe șase capitole din "Cartea
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
Ilie și, din acest motiv, deși lungă, întinsă pe șase capitole din "Cartea I a Regilor", face abstracție de diverse fapte istorice, între care și de bătălia de la Karkar. Există totodată posibilitatea unei erori rezultate din scrierea ori interpretarea textului asirian, în care numele Ahab a fost poate al altui rege, poate că izvorul istoric se referă la nepotul său, Iehoram. Se crede că de fapt bătălia de la Karkar ar fi putut avea loc nu în 853 î.Hr. în preajma morții lui
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
timpurile lui, istoria Angliei urmând a fi integrată în cea a restului lumii. Nu a ajuns, din păcate, decât până la căderea Macedoniei, în anul 130 a.Chr. Pe Iacob I l-a deranjat în special portretul făcut de Raleigh reginei asiriene Semiramida, interpretat ca pe un omagiu adus Elisabetei I, și succesorului ei, efeminatul Ninus, pe care regele l-a interpretat ca o aluzie la adresa lui. Probabil că povestea care spune că Raleigh și-a așternut mantia peste noroiul drumului, pentru ca Elisabeta
Walter Raleigh () [Corola-website/Science/307391_a_308720]
-
își pierde originea în negura vremurilor. După vechi legende, el ar fi fost întemeiat fie de către legendarul Nimrod, fie de către zeul Baal, fie de regele Ninus, soțul miticei regine Semiramida. După o perioadă zbuciumată, marcată de rivalitățile și războaiele cu asirienii, Babilonul reușește pe la sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr. să-și consolideze hegemonia. Conducător al statului a fost ales Nabopalassar (626-605 î.Ch.), fondator al dinastiei caldeene. Fiul și urmașul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), reface orașul, întărind
Grădinile suspendate ale Semiramidei () [Corola-website/Science/303740_a_305069]