176 matches
-
unim și să afirmăm”, „să păstrăm cumpătul și cumpăna”), într-un moment de confuzie a valorilor și de agresivă invazie a politicului în domeniile spiritului. Revista militează, așadar, pentru „producerea de valori propriu-zise dincolo de conjunctură și cu acel dram de atemporalitate care să potențeze clipa și să hipnotizeze eternitatea”. Opțiunea pentru „realitatea transcendentă” a cărților și abordarea subiectelor în idealitatea lor sunt norme călinesciene aplicate cu măsură și, din când în când, cu scepticism. Se publică poezii de Cezar Baltag, Marin
LITERATORUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287825_a_289154]
-
consolidarea ei e, de altfel, unul din trucurile și farmecele constante ale autorului. Egale între ele atât ca mecanism poetic, cât și ca valoare, versurile din volumele lui U. păstrează maniera fără a o sărăci prin autopastișă sau epuizare: manierism, atemporalitate, repertoriu retro, neoexpresionism relativizat prin punerea în perspectivă, bonomie, ironism, predispoziție către retorizare, obscuritate semantică. Unul din punctele de vârf, Poemul de purpură, ilustrare în zece pași neconsecutivi narativ, decupați după o indeterminare variabilă, a temei sângelui, poate fi privit
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
în sensul concentrării maxime asupra unei idei. Poetul vizează în primul rând lumea lăuntrică, dovedindu-se un „intimist înrăit” care, într-un discurs lirico-muzical, expune „radiografii corecte ale unei biografii interioare”. Sustrăgându-se efemerului, el aspiră să se situeze în atemporalitate și vede „amforele stelare” ca niște depozite misterioase de amintiri. Poeziile din Iubește clipa de față (1994) aparțin tot liricii naive, caracteristică arătându-se și de această dată sinceritatea rostirii. Dominantă este conduita epicureică, aplicată cu precădere erosului, iubirea fiind
ZEGREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]
-
temperamentul său romantic, îl atrage spre esențe și modele, diminuând patosul în favoarea unei contemplativități raționaliste. Miturile Antichității sunt privite ca tipare de moralitate, comportament, trăire și creație, Orfeu, Euridice, Caron, Acteon, Ulise, Proteu, Cerberul, Parcele fiind pretexte pentru decupaje de atemporalitate. Visul romantic, ca și călătoria metempsihotică se arată mai degrabă ca o modalitate de căutare a modelului esențial. Poezia însăși este expresie a universalității esențiale: „Pe lângă noi trec ere după ere/ Dar nu ne-ating. Privindu-le-n tăcere,/ Cuprindem
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
Friedrich, sunt două: refuzul oricărei forme de mimesis și autonomizarea limbajului. În poemul modern, peste o „realitate dezarticulată sau sfâșiată de violența fanteziei” se stratifică irealități discreționare, expuse într-un limbaj disonant (în care determinările exprimă nedeterminarea, simplitatea - complexitatea, temporalul - atemporalitatea, senzorialul - suprasensibilul), sub autonomia „celor mai riscante aventuri de limbaj”. În cititor, obscuritatea provoacă o „tensiune disonantă”, o „interacțiune de inteligibilitate și fascinație”. De la Rimbaud și mai ales de la Mallarmé încoace, poemul nu mai exprimă conținuturi univoce; lansează enunțuri plurisemice
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
schimbat măcar neînduplecata lege a presei, de care se temea pe nedrept uitatul Nicolae Filimon... Trei secole de ortodoxie otomanizată și cincizeci de ani sub comuniști au generat în Biserica noastră criza profetismului și mirajul stagnării sub umbrela „mistică” a atemporalității 1. La rădăcina acestei maladii se află dezangajarea civică a credinței în Evanghelie și raportul de indiferență stabilit între ierarhie și credincioșii bisericilor locale 1. Cu câteva abateri de la regulă, relațiile între episcopi și uriașele eparhii ale Bisericii Ortodoxe sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
putea fi identificată atunci când se discută dacă durerea este pur și simplu un rău sau are, dimpotrivă, o semnificație superioară. Și aici Ionescu opune viziunea mundană, temporală, pe care o atribuie gândirii occidentale, celei autentic creștine care este una a atemporalității și eternității. Dacă idealul moral al lui Kant, ca și al stoicilor, este atenuarea și atât cât este cu putință chiar înlăturarea durerii, gânditorul creștin va afirma, dimpotrivă, că durerea ține de condiția omului și că ea va trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
București, Budapesta și Praga, cimitirele reprezintă cu mult mai mult decât o ornamentică, decât o artă a construcției (la rândul lor originale), anume o multitudine de trăsături care unesc suflete și conștiințe, trecând peste spații și sugerând, uneori, chiar o atemporalitate. Citești pe fiecare piatră importanța acordată frumuseții și trăiniciei sentimentelor care au condus familiile de evrei. Desenul aripilor, cel al mâinilor care se îmbrățișează spre a simboliza unul și același trunchi viguros definesc însăși înțelegerea ideii de familie, întrepătrunderea semnificând
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, într-un anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate, atunci trăiește etern cel care trăiește în pre zent“ (§ 6.4311). Într-o astfel de experiență nu poate fi vorba de un sfârșit, cel puțin nu în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Ce aș dori acum să spun în marginea acestor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
celui nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, întrun anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate, atunci trăiește etern cel care trăiește în pre zent“ (§ 6.4311). Întro astfel de experiență nu poate fi vorba de un sfârșit, cel puțin nu în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Ce aș dori acum să spun în marginea acestor fragmente
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pe icoanele numite prăznicare: nașterea, botezul, întâmpinarea la templu, schimbarea la față, învierea lui Lazăr, intrarea în Ierusalim, răstignirea, învierea, încredințarea lui Toma, înălțarea, pogorârea Duhului Sfânt. În cele mai multe icoane îl vedem pe Iisus săvârșind multe minuni. Fondul auriu înseamnă atemporalitatea (de exemplu: nașterea, schimbarea la față). Când veșmintele acoperă tot trupul (excepție făcând icoana botezului și răstignirea), înseamnă că icoana sugerează desprinderea de trupesc, de pământesc. Când membrele trupului sunt modificate sfântul exprimă mai mult starea interioară, iar greutatea redusă
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
umplea albia. Ea nu era absolut nimic din toate astea și pentru prima oară de la accidentul lui Mark, se simți eliberată de sine însăși, o libertate vecină cu extazul. Pasărea cânta întruna, vârându-și propriul cântec frânt în conversația generală. Atemporalitatea animalelor - genul de sunete pe care le scotea fratele ei ieșind târâș din comă. Aici trăia acum fratele ei. Ăsta era cântecul pe care va trebui să-l învețe, dacă voia să-l cunoască iar pe Mark. Ceva trâmbiță pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ceea ce orice ființă umană, animal sau insectă poate percepe cu ajutorul sistemului de percepție al fiecăruia. Dar super-creierul Gosseyn pare să funcționeze la "nivelul" inexistenței fundamentale. Pentru super-creier, care operează prin simliarizare dodecimală, nu există timp, nici spațiu, nici univers... În atemporalitatea în care se manifestă. S-a căzut de acord (spuse Gosseyn) că universul nu este posibil să existe. Nu există explicație pentru el. Pur și simplu nu poate exista. Și totuși - el este aici, în jurul nostru, printre noi, întinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
armonice sau a disonanțelor, tratând în egală măsură toate vocile cu aceeași importanță. În linii mari, putem să spunem că muzica lui Palestrina se impune, în primul rând, prin distanțarea sa, prin impersonalitatea sa și, într-un anumit sens, prin atemporalitatea sa; surprinde nu atât prin ceea ce spune, cât prin naturalul și sublimul control cu care spune. Limbajul polifonic al lui G.P. da Palestrina nu este deosebit de tradiția franco-flamandă, dar se dezvoltă în direcția inteligibilității textului, în baza directivelor sugerate de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Totuși, este oarecum exagerat să vorbim în cazul lor - așa cum s-a făcut în ultimul timp - despre un fenomen de „teratologie literară”329. Li se pot reproșa, e adevărat, inofensivele tentative de evazionism în raport cu cultura oficială (atât de des invocata atemporalitate a creației constituie, în acest sens, un exemplu peremptoriu) sau, pe plan estetic, întârzierea procesului de sincronizare cu literaturile din vest, unde perioada de glorie a modernismului apusese deja, dar nu trebuie să uităm totuși faptul că, în contextul respectiv
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acest sens, volumele dedicate istoriei recente. Dar noile adevăruri nu au putut fi produse în timp util45, pentru anul școlar 1990-1991 apelându-se la manualul publicat de P.P. Panaitescu, în 1942. A fost reprodus întocmai, cu o evidentă încredere în atemporalitatea valorilor și a informației interbelice. "Făurirea statului național..." redevenea, pentru scurt timp, ceea ce știau bunicii despre "Ferdinand I și războiul pentru unitate națională"46. Un singur an a fost însă suficient pentru a demonstra forța obișnuinței și rezistența fostului regim
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
atitudinea critică a unora sau a altora. Să ne reamintim deci, că sărbătorile naționale și comemorările sunt, în general, "locuri ale memoriei", al căror rost nu este să expună un adevăr istoric integral și imparțial. Dimpotrivă, ele trebuie să prezerve atemporalitatea simbolurilor, în ciuda tuturor tentativelor de istoricizare. Misiunea manualului este, așadar, cu atât mai dificilă, pentru că trebuie să transmită ambele dimensiuni, istorică și comemorativă, oricât de contradictorii ar fi, sub presiunea unui limbaj științific și a unor convenții didactice, la rândul
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a-l cerceta prin obiectivări, prin "sărbătorile sale, prin actele sale creatoare, prin faptele sale de credință, în genere, prin cadrele sale noologice" (Bădescu, 1997:78, 43). De aici înțelegem că identitatea este latență. Una din calitățile sale esențiale este atemporalitatea, cu alte cuvinte, din această "postură" identitatea se uită la nenumăratele fețe ale istoriei, dar nu îmbătrânește în rând cu ele. Apoi, identitatea înseamnă trăire comună. Trăirea înseamnă aducerea / unirea timpului istoric cu timpul împlinirilor, trăirea înseamnă actualizare și, deci
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
depersonalizare" a discursului confesiv, atribuind criticului atât funcția narativă, cât și rolul de personaj implicat pe scena vieții literare; în cazul celălalt e vorba despre o literatură de atmosferă, paseist-lirică, "subiectivă", "personală" în sens îngust, mărturisind refugiul în mit și atemporalitate, regresiunea panteistică ce dizolvă eul de unde și neputința "diferențierii" estetice în raport cu modelul imuabil (paseist-folclorizant) prescris de psihologia rasei. Prin însuși faptul că ilustrează etapa afirmării conștiinței de sine a literaturii noastre, grație unei personalități exemplare (a criticului făuritor de canon
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
perioade marcate sau nu de evenimentereper (războiul, de pildă) - timp realsubiectiv: durată interioară, timp psihic (timpul magic al copilăriei, timp den sificat al clipei înveșnicite prin iubire/timp dilatat prin cunoaștere etc.) - timp ireal, imaginar: al aventurii imaginare, al visului; atemporalitatea eului creator, timp regăsit, al recuperării unității pierdute; indeterminarea timpului basmic; timpul fantastic etc. - timp simbolic: timp limitat (durată trecătoare: clipa, ceasul, ziua, anii; timp ciclic, rotitor; „fugit irre parabile tempus“, „râul heraclitean“ al timpului)/ilimitat (vecia, veacurile, prezentul etern
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Clasicismul francez a fost un curent care, prin toate mecanismele sale, și-a propus cel mai îndrăzneț scop, dar și cel mai ispititor, desigur, acela de a transcende prin operele sale timpul și spațiul, de a atinge astfel universalitatea și atemporalitatea. Nu gloria trecătoare, de moment, ci gloria eternă clasicii au pus un pariu destul de riscant cu timpul, pe care însă, se pare că l-au câștigat. O atestă valoarea creațiilor, precum și soliditatea principiilor care au generat atât de numeroase reactualizări
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ca etalon pe antici. Cu toate imperfecțiunile lor, teoriile lui Perrault asociate îndrăznelii și dorinței de afirmare, au deschis totuși drumul spre o nouă percepție a actului artistic ce presupunea, printre altele, și integrarea în dimensiunea istorică, contravenind cu principiul atemporalității frumosului ce aparținea lui Boileau și altor clasici. II.3. Fontenelle Bine ancorat în tabăra Modernilor, Bernard le Bovier de Fontenelle publică în 1688 Digresiuni asupra Anticilor și Modernilor, lucrare ce, dincolo de câteva idei pe care le regăsim și la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care sunt principii de factură romantică. În esență, s-a încercat o echilibrare fertilă între ancorarea în acel hic et nunc al realităților istorice presante și aspirația către eternizarea creației prin scoaterea acesteia din datele ei locale și înscrierea în atemporalitate. Pentru a îngroșa liniile acestei explicații, putem sugera că tendințele romantice corespundeau elanurilor politice ce presupuneau definirea ca nație prin trăsături particularizante și prin încadrarea în granițe spațio-temporale precise, în vreme ce tendințele clasice vizau mai mult necesități artistice ale unei literaturi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
aproape inutil a mai preciza că liniile directoare ale acestui crez artistic reiau semnificația acelui utile dulci horațian. Plasarea sub semnul frumosului, al "ideilor morale și divine" se asociază în concepția de sorginte clasică a poetului cu înscrierea artei în atemporalitate, cu dezmărginirea ei, dată de valoare, după cum sugerează finalul fragmentului citat. Ideile sunt reluate, aproape identic, în formă versificată în Epistolă D.I.V.: "Am iubit deopotrivă tot ce mi-a părut frumos, / Tot ce sufletul înalță și e minții de folos
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Lanzmann o spune fără ocolișuri: "Este un film la timpul prezent. Nu apare niciun document de arhivă, nicio fotografie, niciun comentariu. Am încercat să abolesc orice distanță între trecut și prezent pentru ca spectatorii să retrăiască Shoah într-un fel de atemporalitate aproape halucinantă"24. El ne plasează astfel în afara durate umane, de fapt în ceea ce este de neconceput. Elie Wiesel se ferea și el de reprezentările estetice ale genocidului, temându-se de banalizarea pe care-ar fi putut-o induce ele
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]