675 matches
-
ei, aflat la vărsarea râului Stirmon, se numea după așezarea tracă inițială "Eion" sau "Eunea Hodoi". "Aioneios" se numise probabil și râul. Atena încercase deja în anul 464/465 î.Hr. să cucerească ținuturile de pe coasta sudică a Traciei, însă oștirile ateniene au fost înfrânte atunci de tribul tracic al edonilor, în bătălia din Dabrescos. s-a predat în anul 424 î.Hr., în cursul războiul peloponeziac, fără a opune rezistență spartanului Brasidas, deoarece strategul și istoricul Tucidide ajunsese prea târziu cu o
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
Brasidas, deoarece strategul și istoricul Tucidide ajunsese prea târziu cu o flotă pentru a mai putea salva orașul. Tucidide a trebuit să ia calea exilului în urma înfrângerii. Eliberat de hegemonia Atenei, orașul a devenit independent. În anul 422 î.Hr. generalul atenian Cleon a încercat în zadar să-l recucerească, găsindu-și alături de Brasidas moartea. Concurentul său din Atena, Nichias, a încheiat imediat după bătălie (în 421 î.Hr.) pacea care-i poartă numele și a obținut astfel o încetare provizorie a ostilităților
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
în 421 î.Hr.) pacea care-i poartă numele și a obținut astfel o încetare provizorie a ostilităților dintre Sparta și Atena. Brasidas a fost după aceea venerat ca erou de către cetățenii Amfipolisului, cultul lui înlocuindu-l pe cel al întemeietorului atenian Hagnon. Prin "Pacea lui Nichias" Sparta se obligase să cedeze Amfipolisul Atenei, dar comandantul Clearidas a refuzat acest lucru. Schimbul de prizonieri s-a derulat foarte anevoios în regiunea Stirmonului, tocmai deoarece spartanii nu erau de acord cu cedarea ținuturilor
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
Nichias" Sparta se obligase să cedeze Amfipolisul Atenei, dar comandantul Clearidas a refuzat acest lucru. Schimbul de prizonieri s-a derulat foarte anevoios în regiunea Stirmonului, tocmai deoarece spartanii nu erau de acord cu cedarea ținuturilor. Amfipolis a refuzat hegemonia ateniană chiar și după retragerea spartanilor. Într-o campanie purtată între anii 365 și 363 î.Hr. strategul atenian Timoteos a încercat din nou să cucerească cetatea, dar nu a reușit, în pofida ajutorului macedonean. Ulterior regele macedonean Perdiccas al III-lea a
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
prizonieri s-a derulat foarte anevoios în regiunea Stirmonului, tocmai deoarece spartanii nu erau de acord cu cedarea ținuturilor. Amfipolis a refuzat hegemonia ateniană chiar și după retragerea spartanilor. Într-o campanie purtată între anii 365 și 363 î.Hr. strategul atenian Timoteos a încercat din nou să cucerească cetatea, dar nu a reușit, în pofida ajutorului macedonean. Ulterior regele macedonean Perdiccas al III-lea a susținut orașul împotriva Atenei. Polisul elen l-a însărcinat din nou pe Timoteos, în anul 360/359
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
astfel oaspeți ce asigurai relațiile diplomatice permanente dintre două cetăți, fiind scutiți de impozite și având posibilitatea de a dobândi pământ și casă și reprezenta interesele odrisilor la Atena. Fiul lui Sitalces și al grecoaicei din Abdera a primit cetățenie ateniană. În 431 i.en., Sitalces încheie un tratat cu Atena, prin care prevedea o intervenție a armatelor odrise în Peninsula Chalcidica pentru reprimarea răscoalei. Atena apelează și la Macedonia ce primește avansuri teritoriale prin cedarea orașului Therme. O criză dinastică
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
divizat în 410 i.en., fiind împărțit între Seuthes al II-lea și Amadocos. Inițial, relațiile dintre cei doi erau bune. Ulterior, cei doi vor încheia alianțe pentru a se extermina reciproc. Amadocos a cultivat relații bune cu Alcibiade, generalul atenian, iar Seuthes al II-lea a angajat mercenari greci, conduși de Xenofon. Seuthes nu se achita de obligațiile sale , neplătind solda mercenarilor. Xenofon a descris curtea lui Seuthes al II-lea în lucrarea să, Anabasis. Cu ocazia unui ospăț la
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
grijă gospodăria și educația copiilor, mai ales a fetelor, și, uneori, purtau armele. Controlul statului se exercita mai evident la Sparta, prin norme morale și comportamente fixate de Licurg (secolul IV î.Hr.). Atena cultiva, într-o oarecare măsură, „libertinismul”. Democrația ateniană respecta următoarele principii: egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii ("isonomia"); libertatea individuală; libertatea cuvântului; participarea la guvernare. Platon caracteriza acest regim ca o guvernare aristocratică, exercitată cu aprobarea demosului. Era o democrație directă, cu întrebuințarea votului direct, dar limitată la teritoriul
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
își vor pierde atunci definitiv importanța politică, dar vor rămâne și după cucerirea romană (secolul II î.Hr.) simbolurile a două moduri de organizare și exercitare a puterii politice: oligarhia și democrația. Pericle (495-429 î.Hr.) a fost un om de stat atenian. Descendent al familiei aristocratice a Alcmeonizilor, s-a afirmat de timpuriu ca lider al „democraților” atenieni în lupta împotriva conservatorilor. A condus cetatea în funcția de strateg. A încercat să impună hegemonia Atenei în Mediterana de Est și să creeze
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
supremația militară și economică, și că distribuirea puterii va deveni inegală. Un punct important al operei sale este "dialogul melian", reprezentând poziția insulei Melos în conflict. Insula Melos se declarase neutră în cadrul unei neînțelegeri, însă în realitate susținea financiar Sparta. Atenieni au atacat-o, iar după un teribil masacru, au cucerit insula. Reacția Atenei asupra teritoriului neutru reprezintă una dintre cele mai vechi relatări a unei încălcări a normelor juridice internaționale. O altă temă fundamentală pentru realism este "Principele" scris de
Realismul în relațiile internaționale () [Corola-website/Science/303284_a_304613]
-
unele opțiuni doctrinare pe baza lor. Nu este lipsit de importanță nici faptul că doctrina pseudo-areopagitică a ridicat unele probleme dogmatice. S-a spus, uneori, chiar că ea ar conține influențe neoplatonice dinspre Proclus (412-485), ultimul conducător al Școlii neoplatonice ateniene, înainte ca aceasta să fie închisă de către împăratul creștin Iustinian și ca ultimii ei reprezentanți să se mute în Persia. Unii exegeți susțin chiar că există pasaje pseudo-areopagitice care redau fidel fragmente întregi din Proclus. Abia în perioada Renașterii această
Pseudo-Dionisie Areopagitul () [Corola-website/Science/310529_a_311858]
-
veche a istoriei grecești include, în mod normal, și epoca elenistică (post-clasică), care constituie etapa koine a limbii grecești. este limba poemelor lui Homer, inclusiv a "Iliadei" și "Odiseei", a marilor lucrări de literatură și filosofie ale vârstei de aur ateniene, care au ajuns să constituie baza matematicii și științei noastre moderne. Pentru informații în legătură cu familia limbilor eline înainte de invenția alfabetului grecesc, vezi articolele "Limba miceniană" și "Limba proto-greacă". Originea, formele și dezvoltarea inițială a familiei limbilor eline nu sunt bine
Limba greacă veche () [Corola-website/Science/307052_a_308381]
-
sale împotriva grecilor și în 479 î.Hr., la întoarcerea acestuia, după înfrângerile suferite în Grecia centrală), dar și-a recucerit independența, împreună cu celelalte orașe grecești din Tracia, după lupta de la Plateea (479 î.Hr.). În continuare, a devenit membru al primei Ligi Ateniene (Liga de la Delos) și a cunoscut o lungă perioadă de prosperitate. Începând din 454 î.Hr., contribuția orașului la tezaurul comun al Ligii era de 10-15 talanți anual, reflectând bunăstarea locuitorilor săi, datorată în principal podgoriilor și exploatărilor miniere din regiune
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
bunăstarea locuitorilor săi, datorată în principal podgoriilor și exploatărilor miniere din regiune, dar și poziției comerciale privilegiate. În această perioadă, Abdera întreținea relații strânse cu regatul trac al odrisilor, situat în vecinătate. În cursul războiului peloponesiac, Abdera a părăsit Liga Ateniană și s-a aliat cu Sparta, dar orașul a fost cucerit și readus la ordine de către generalul atenian Thrasyboulos (408 î.Hr.) Perioada de înflorire a orașului a fost întreruptă brutal, în 376 î.Hr., când a suferit distrugeri importante de pe urma atacurilor
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
această perioadă, Abdera întreținea relații strânse cu regatul trac al odrisilor, situat în vecinătate. În cursul războiului peloponesiac, Abdera a părăsit Liga Ateniană și s-a aliat cu Sparta, dar orașul a fost cucerit și readus la ordine de către generalul atenian Thrasyboulos (408 î.Hr.) Perioada de înflorire a orașului a fost întreruptă brutal, în 376 î.Hr., când a suferit distrugeri importante de pe urma atacurilor din partea tribului tracic al tribalilor. Salvată prin intervenția generalului atenian Chabrias, Abdera intră din nou în sfera de
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
Carianda, care în secolul al VII-lea î.Hr. descrie așezările grecești din regiune. În sec. V-VI î.Hr., "Pontul" a devenit oficial o parte a Imperiului Ahemenid, care, probabil, a însemnat că coloniile grecești locale plăteau tribut perșilor. Atunci cand comandantul atenian Xenofon a trecut printr "Pont" aproximativ un secol mai tarziu, în 401-400 î.Hr., el nu a găsit de fapt nici un persan în "Pont". "Pontul" a ieșit de sub dominația persana atunci cand Regatul Cappadocia s-a separat de Imperiul Ahemenid, luând cu
Pontus () [Corola-website/Science/303599_a_304928]
-
fi orbit". La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a camerelor din Vatican, cunoscute ulterior sub numele de "Le Stanze di Raffaello". Aici ia naștere una din cele mai importante creații ale sale, "Școala ateniană". La cererea personală a papei, frescele din "Stanza della Segnatura" abordează temele: "Adevărul", "Bunătatea" și "Frumusețea". În scena înfățișând Parnasul, Rafael identifică "Frumusețea" cu muzica și poezia, "Bunătatea" este exprimată de virtuțile fundamentale, iar "Adevărul", legat de noțiunea rațiunii, este
Rafael () [Corola-website/Science/297794_a_299123]
-
dialog socratic scris de filosoful grec Platon, discipol al lui Socrate. Apologia este versiunea scrisă de Platon a discursului lui Socrate de apărare împotriva acuzațiilor de a fi fost un om „care a corupt tineretul, nu a crezut în zeii atenieni și a creat noi zeități”. Cuvântul „apologie” are aici sensul primar, de discurs întru apărarea credințelor sau unor acțiuni care reies din anumite argumentări filosofice. Apologia începe cu declarația lui Socrate despre faptul că el nu știe dacă poporul Atenei
Apărarea lui Socrate (Platon) () [Corola-website/Science/304464_a_305793]
-
atunci să pedepsească Atena, iar în 490 î.Hr. trimite împotriva acesteia o flotă puternică sub comanda lui Datis și a lui Artaferne. Perșii au cucerit Eretria, distrugând-o și înrobindu-i pe locuitorii săi, dar au fost învinși de hopliții atenieni conduși de către Miltiades în celebra Bătălie de la Marathon. Darius a plănuit o nouă expediție de invazie a Greciei și a petrecut trei ani pregătind bărbați și nave de război. Atunci când a izbucnit o revoltă în Egipt starea sa de sănătate
Darius I () [Corola-website/Science/301555_a_302884]
-
rolului cheie jucat de femei în susținerea acestuia, reîntărind codul onoarei eroice masculine” în același timp exprimându-și rezervele legate de „polarizarea Vest (cei buni) vs. Est (cei răi)”. Cartledge scrie că s-a bucurat de film deși găsește descrierea ateniană a lui Leonida drept „iubitor de băieți” ca fiind ironică din moment ce spartanii înșiși încorporaseră pederastia instituționalizată în sistemul lor educațional. Ephraim Lytle, profesor asistent la catedra de studii elenistice a Universității din Toronto, afirmă că "300" idealizează selectiv societatea spartană
300 - Eroii de la Termopile () [Corola-website/Science/320684_a_322013]
-
în românește, personajul principal este înțeleptul atenian Socrate, una din figurile cele mai luminoase din istoria universală, expresie, deopotrivă, a spiritului Eladei ca și a celor mai nobile idealuri ale umanității. Alături de Socrate apar nenumărați discipoli și auditori ai înțeleptului atenian, dintre care se disting, împreună cu Xenofon, Antistene cinicul și Aristip hedonistul. Maestrul — „plebeul" Socrate le apărea tuturor acestor admiratori ai săi ca „eliberatorul" oamenilor de sub jugul plăcerilor și al prejudecăților. S-a discutat enorm, existând o întreagă literatură de specialitate
Xenofon () [Corola-website/Science/305757_a_307086]
-
întărite ocupate de misieni și pisidieni, de unde aceștia le provocau pagube perșilor (Conv. mem III; 5) Cu toate disputele iscate între învățați privind scrierile „socratice" ale lui Xenofon, ele au rămas în conștiința posterității ca o imagine vie a înțeleptului atenian, prezentată cu căldura celui ce i-a sorbit nemijlocit cuvintele. Neșansa lui Xenofon a fost și este de s fi mereu comparat cu marele său „rival" și contemporan — cu „divinul Platon". Suntem încredințați că dacă Platon n-ar fi manifestat
Xenofon () [Corola-website/Science/305757_a_307086]
-
planul strategic, mai ambițios, de a supune întrega Grecie, pentru a împiedica pe viitor sprijinul cetăților din Grecia continentală pentru eventualele revolte ale grecilor din Asia Mică. Pretextul formal al expediției persane era răzbunarea incendierii templului din Sardes de către contigentul atenian care participase la expediția făcută în Asia Mică, pentru a-i ajuta pe conaționalii ionieni, în anul 498 î.Hr. O expediție preliminară condusă de Mardonius, ginerele lui Darius, în 492 î.Hr., menită să pregătească invazia terestră asupra Greciei, recucerise Tracia
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
direct Marea Egee în direcția insulei Eubeea; în trecere a cucerit insulele Naxos și Delos. Odată ajunși pe insula Eubeea, perșii au distrus cetatea Carystos, care refuzase să-și deschidă porțile în fața lor, apoi au cucerit Eretria, abandonată de aliații săi atenieni. A fost prima etapă a răzbunării lui Darius pentru intervenția Atenei și Eretriei în revolta ioniană: Eretria a fost complet distrusă, iar populația care a mai scăpat cu viață a fost deportată tocmai în interiorul Persiei (la Arderika, în apropiere de
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]
-
au ajuns la locul bătăliei, aceasta se terminase deja. Dintre celelalte polisuri grecești, numai fidela aliată a Atenei, Plateea, a avut curajul să trimită un efectiv de circa 1000 de oameni. Herodot nu dă informații concrete referitoare la efectivul armatei ateniene, dar istoricii de mai târziu consideră că Atena trimisese la Maraton între noua și zece mii de hopliți. La aceștia se mai adăuga probabil un anumit număr de soldați ușor înarmați și de sclavi (Pausanias susținea că la Maraton au luptat
Bătălia de la Maraton () [Corola-website/Science/299097_a_300426]