268 matches
-
sufletului, în Judecata de Apoi și în alte elucubrații catolice. Ridiculizând conceptul de epicurian, lăsând să se înțeleagă altceva decât sensul lui real, de „discipol al lui Epicur”, prezentând pericolul pe care-l presupune o viziune materialistă a universului, dușmanii atomiștilor transformă epicurismul în filosofie militantă și în inamic privilegiat. Pe drept, pentru că Epicur furnizează un arsenal capabil să pună în dificultate creștinismul aflat la putere, oferind o metafizică, o concepție, o politică de schimb. Păcate de moarte pentru filosofi... 3
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
tiranie prea greu de suportat... Această sinteză între principiile etice ale Porticului și cele ale Grădinii face abstracție de fizica și chiar de metafizica celor două școli. Montaigne lasă adepților Porticului cosmogonia panteistă, materialismul energetic; celorlalți le abandonează radicalismul teoriei atomiste. Morala, da, principiile etice, desigur, înțelepciunea practică - fără nici o îndoială, exercițiile spirituale, maximele referitoare la comportamentele efective - evident; dar nimic mai mult. Nici monism, nici materialism, nici politeism: Montaigne este... creștin. 16. Recuperări bigote. Despre religia lui Montaigne s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
grecești. De altfel, cel mai mare adesea, ezităm să le recunoaștem sofiștilor calitatea de filosofi și vorbim de gânditori sau de retori - tot atâtea moduri de a cauționa notița redactată sub ochii lui Platon, care-i privește la fel de binevoitor pe atomiștii din Abdera: niște dușmani și nimic mai mult. Nici măcar niște adversari care trebuie respectați și criticați fără a le deforma tezele. Nu: niște dușmani, într-adevăr, acesta-i termenul potrivit... Totuși, ansamblul dialogurilor lui Platon se plasează sub semnul acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de ce a consacrat oare Platon un text întreg problemei plăcerii de a respinge tezele cinenaice fără a cita măcar o dată numele filosofului? Altă dovadă a importanței sale capitale, statutul său în elaborarea gândirii lui Epicur: fără Aristip și fără materialismul atomist al abderitanilor, gândirea magistrului din Grădină n-ar fi fost posibilă, și nici măcar propria lui concepție despre plăcere. Nici el nu-l citează... Și nici Aristotel n-ar fi scris Etica nicomahică fără existența unui Aristip în amonte; dar numele
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în regulă; de asemenea, nu trebuie să te închini la cifre, la numere, așa cum apar ele în Timaios, ca niște concepte operatorii majore în cosmogonia platoniciană. Nicio reminiscență pitagoriciană, nicio umbră de împrumut de la materialiștii din Abdera, la care fizica atomistă conduce la o morală chietistă - o lecție reținută de către Epicur: nu, gândirea cirenaicului vizează în mod exclusiv o etică a jubilării la care se ajunge creându-ți libertate. Poziția lui față de bani ne arată care este metoda sa: a te
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru a nu lua în considerare decât ideile pure, cerul inteligibil și cauzalitatea ideală - cifre, numere, idei, forme... Realul epicurian pleacă de la pământ, de la o realitate încarnată, de la o cauzalitate fenomenală reductibilă la niște înlănțuiri raționale. De la trup, așadar: teoria atomistă propune o explicație a gândirii care se sprijină exclusiv pe o fizică simplă. Mișcarea atomilor în vid. Cum toate evenimentele care constituie realitatea țin de această cauzalitate materială, lucrurile stau în mod evident la fel și în privința reflecției, a cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Epicur ca fiind construită în jurul unei fizici etice î1), al unui ateism liniștit î2), al unei algodicei păgâne î3) și al unui ascetism hedonist î4). Scopul mărturisit? Acela de a trăi ca un zeu printre oameni... -5- Izbăvirea prin tratamentul atomist. Ca într-un ecou până la urmă fidel tezelor lui Leucip și Democrit, Epicur enunță o fizică cu consecințe etice. întrucât orice realitate rezultă din înlănțuirea unor atomi între care există apropieri de viteză în vid, totul se reduce la acest
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
evident. în afara materiei nu există nimic. O dată în plus adversar sau chiar dușman al lui Platon, Epicur afirmă că criteriile adevărului rezidă în senzații și afecțiuni. Atomii corpului care captează atomii detașați ai materiei, simulacrele, totul cere și presupune conjuncția atomistă. Nu univers inteligibil, nici creaturi ideale, zei sau concepte, nici lumi nevăzute, inaccesibile simțurilor și care pot fi doar concepute - în cel mai bun caz - de către suflet, partea nemuritoare și eternă a unui trup muritor: realitatea coincide foarte exact cu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
necoruptibilă pentru ceilalți. De o parte, o osândă sub formă de mormânt; de cealaltă, o șansă făcând posibilă o eventuală mântuire. Sensibil și inteligibil. Dar ce înseamnă aceste cupluri de opoziții pentru un materialist? Pentru un filosof care afirmă compoziția atomistă a universului și a oricărei realități? Așadar, ce înseamnă o plăcere corporală pentru Epicur? Dar o jubilare a sufletului? Cine resimte plăcerea sufletului în trup dacă nu trupul - deci sufletul? A mânca, iată o jubilare corporală; a filosofa - o bucurie
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
creștin îi reproșează unui filosof materialist gustul pentru farmece; un mare iubitor de fecioară ce dă naștere, de duh sfânt care copulează și de taumaturg ce transformă apa în vin îi aduce reproșuri unui deconstructor radical al lucrurilor în termeni atomiști - este exact ca și cum Azilul papistășesc și-ar bate joc de Milostenia rațională... în detaliul biografic, după maniera forte care eludează opera și conținutul ei, Lucrețiu face obiectul unei condamnări fără apel: aflat sub vraja unui filtru de dragoste care l-
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și epidemologi... Vrăjit, aflat sub puterea unei femei, nebun de legat, lucid doar pe timpul cât și-a scris poemul, dar chiar și atunci marcat de tarele maladiei sale, Lucrețiu pare absolut nefrecventabil pentru un creștin. Evident, se ocolește esențialul: reducția atomistă a oricărui adevăr, demontarea forțelor care însuflețesc lumea, absența unei creări datate a universului, sfârșitul său anunțat, recumpunerile lui succesive într-un ciclu mecanicist orb și fără providență divină, tot atâtea teze anticreștine intempestive care pot servi în mod periculos
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vitalism pe care tradiția fosilizată ne interzice să-l vedem în acțiune - dat fiind că prima opțiune trece drept antinomică în raport cu a doua... Și atunci, să fie oare Lucrețiu un vitalist? Da... Ciudat, dar fără putință de tăgadă, gândirea filosofului atomist ține de această sensibilitate oximoronică: un materialism vitalist. în mod straniu, găsim chiar pe la mijlocul poemului, și încă de două ori, expresia elan vital îIII, 399 și 560), atât de strălucit pusă în valoare de către Bergson - despre care se uită adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
râzători pentru râs, dar trebuie să conchidem oare și că atomii voluptuoși nu sunt necesari pentru plăcere? Da, pentru că particulele nu cunosc nici durerea, nici plăcerea, dar înlănțuirile lor, da. Nu e o surpriză, știind acum ce știm despre fizica atomistă epicuriană: plăcerea este atomică. Durerea, de asemenea. Hedonismul presupune o viteză, niște fluxuri, circulații libere. într-un trup, agitația dezordonată a particulelor generează suferință. De îndată ce tulburarea încetează, seninătatea revine, iar plăcerea o însoțește. Haosul atomic este semn al durerii; regăsirea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Les Prăsocratiques, Gallimard, 1988. A se evita reeditarea în Folio, din care, față de ediția originală, lipsesc un mare număr de texte - printre care și cele relative la Antiphon, care ne interesează din perspectiva acestei istorii a filosofiei hedoniste... * * * Suferințele materialismului atomist. în ceea ce-l privește pe Leucip, lucrurile sunt clare: nu există nicio ediție în limba franceză care să propună fragmente și comentariile pe care acestea ar putea să le suscite... Fapt deosebit de grăitor despre modul platonician de a scrie și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
că filosoful Lucrețiu e misogin, falocrat - într-un cuvânt, machist: Lucrèce. Fantasmes et limites de la pensăe măcaniste, Alpha Bleue. Ca și cartea lui Constant Martha, acest text merită să fie citit ca simptom al prejudecăților unei epoci. Teza cărții? Materialismul atomist epicurian nu l-a făcut fericit pe Lucrețiu - dar care-s textele sau mărturiile pe care se bazează această apreciere? Prin fantasma ei de atotputernicie, această ideologie ar face imposibile iubirea, politica, relația cu celălalt sau cu muzica! Plecând de la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ci a fost este și va fi un foc veșnic viu, care se aprinde și se stinge după anumite legiă. Democrit din Abdera ( 460-370 î.e.n.) - primul filozof care a dat o explicație corectă a Căii Lactee și unul dintre creatorii teoriei atomiste ; el a înțeles că este vorba de «foarte multe stele îngrămădite strânsă. Ptolemeu preia modelul geocentric, de la anteriorii lui și-l dezvoltă, ducându-l mai departe și dominând astronomia timp de paisprezece secole, până la Copernic. A trăit în sec al
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
și premise ale paradigmei morfogenetice care au relevanță în cercetarea de față sunt următoarele: prin aplicarea acestei paradigme cu nuanțe neoaristotelice este pusă în umbră eficacitatea explicativă a paradigmei galileo-newtoniene (bazate, în principal, pe ideea de cauzalitate și pe reducționismul atomist), această din urmă orientare devenind, de altfel, în ultimele secole, o linie de gândire promovată într-un spirit aproape mistic, în care inexplicabilul este considerat un "rest" îndepărtat. Dacă însă încercăm să explicăm lumea reală prin forme, vom descoperi că
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
forului pentru că limbajul este forma în care sofistica se manifestă. El introduce la filosofia sofistică și ceea ce noi considerăm a fi o filosofia naturală. Bacon îl critică pe Aristotel pentru dialectica sa, pe Anaxagoras pentru ca a susținut existenta homeomerilor, teoriile atomiste ale lui Leucip și Democrit și "cerul și pământul lui Parmenide"68, teoria cu privire la iubire a lui Empedocle și focul heraclitian. Principala acuzație pe care le-o aduce este aceea că și-au "formulat principiile înainte de a fi consultat în
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
ei, care aparține de inteligibil. O astfel de interpretare este de neacceptat pentru opera lui Bacon. Trebuie căutată o altă perspectivă. Aceasta o găsim datorită concepției lui asupra naturii. Concepția filosofului englez nu este una substanțialistă, ci mai degrabă una atomistă. În acest caz forma ține de mișcarea și de existența intimă a substanței. Realitatea nu este constituită din lucruri, ci din formele lor. Această idee ne apropie de universul lui Platon. Dar universul baconian este unul în care substanța are
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
pot fi considerate că exterioare sistemului însuși, în sensul că reprezintă începuturile constituirii altor sisteme, doar că sînt raportate la un sistem în mod rigid unitar). Iar diacronia saussuriană nu este istorie a limbii, ci - iarăși în mod explicit - considerație "atomista" a diferitelor fapte care modifică un sistem. Mai mult, distincția saussuriană nu este reală, ci doar metodologica. În realitatea limbii faptul "sincronic" (funcționarea) și faptul diacronic (schimbarea) nu reprezintă două momente diferite, ci unul singur. În măsura în care schimbările sînt "interne" - adica
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
confirmată de istoria propriu-zisă. Ceea ce vrem este doar să încercăm să arătăm că istoria (inclusiv descrierile sistematice pe care le conține în mod necesar), departe de a fi, cum s-a spus uneori, o știință hibrida și incoerenta (sistematică și atomista în același timp, sincronica și diacronica totodată, lingvistică și non-lingvistică în același timp etc.) este știința lingvistică integrală, care aspiră să-și considere obiectele, limbile, sub toate aspectele și cu toate determinările lor interne și externe. În acest sens, putem
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Au existat astfel tradiții științifice în cadrul cărora sunt prohibite explicațiile în termeni de entități ce nu sunt în mod direct accesibile observației. „Mare parte din opoziția față de teorii bazate pe fluide subtile în secolul al XVIII-lea și față de teorii atomiste în secolul al XIX-lea - constată un filosof al științei - a fost datorată faptului că metodologia dominantă a epocii contesta buna întemeiere epistemică și stiințifică a teoriilor care lucrează cu «entități inobservabileă”24. Bine cunoscută și mult discutată este opoziția
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o diversitate de indicații, în primul rând de natură empirică, care ne dau posibilitate să alegem între asemenea ipoteze. Toate aceste lucruri nu erau, desigur, atât de clare în epoca lui Kant. Oricum, dacă filosoful a preferat explicația dinamistă celei atomiste, aceasta s-a datorat în primul rând faptului că cea dintâi se integra mai bine în sistemul său general al metafizicii experienței. Se poate observa, pe de altă parte, că pretenția lui Kant de a oferi în Pmsn o fundamentare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
metafizică a științei matematice a naturii, în elaborarea pe care i-a dat-o Newton, va putea fi greu susținută. Căci Newton s-a lăsat condus în cercetările sale de ideile regulative pe care le implică o filosofie mecanică și atomistă a naturii. Ceea ce rezultă cel mai clar din acele pasaje ale Opticii în care se afirmă că materia este compusă din particule cu masă, impenetrabile și în mișcare. Cu greu s-ar putea afirma că orientările care pot fi desprinse
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la Plutarh, fluidul țâșnește din pământ. Tot la Democrit Întâlnim și reprezentarea sufletului aflat În starea de entuziasm profetic ca fiind cuprins de flăcări și, de asemenea, observația potrivit căreia căldura produce o dilatare a corpurilor (fenomen semnalat În fizica atomistă)6 și face să se deschidă porii capabili să primească imagini din viitor. La Plutarh, acești pori permit „spectrelor” (eidola) să pătrundă În trupuri În timpul somnului pentru a produce viziunile din vise1. Să amintim foarte pe scurt istoria acestor eidola
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]