482 matches
-
în special din partea episcopului Vasile Moga, pe fondul unui conflict ireductibil între obtuzitatea clerului tradiționalist și deschiderea inițiativelor unui vizionar, vor culmina cu destituirea din profesorat în 1815 și compromiterea sa morală și politică în fața autorităților transilvănene și a Curții Aulice. Oportunitatea de a se angaja ca preceptor în casa din Brașov a logofetesei muntence Catinca Bărcănescu îl conduce în 1816 la București. Aici se va împlini rolul său predestinat, de întemeiere și dezvoltare a învățământului național. Anaforaua Eforiei din 24
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287757_a_289086]
-
Caragiale vede în discursul jurnalistic o practică a scrisului funcțional, în contrast cu literatura dominată de convenții, unde cuvântul are un simplu rol decorativ. Axioma esențială a poeticii sale este ridicarea faptului de viață la rangul de literatură autentică și respingerea literaturii aulice, care mizează pe rolul ornant al cuvântului. Poetica lui Caragiale este marcată de norma - de sorginte aristotelică - a adecvării, demonstrează C. Perspective critice (1978) dă măsura vocației didactice și aplicative a lui C. Prima secțiune a cărții - Elemente de poetică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286040_a_287369]
-
repetat, că nici una din experiențele sale de viață nu i-a alimentat opera, nutrită numai din experiențele sale spirituale, livrești. „Filtrarea” oricărui tip de emoție printr-o prismă cultural-intelectuală conferă scrierilor sale o anume răceală a distanțării, dar și tonul aulic, de sentență, pe care îl dobândește aproape fiecare poem, putând deveni, prin aceasta, emblematic pentru o categorie de numeroase texte. Tema scriitorului, cea care, din adânc, hotărăște structura tuturor elementelor manifeste, este raportul tensionat dintre unitatea spirituală a lumii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
gură spurcată!” (Lamentația I) sau „Vai nouă! am văzut cum îmbătrânește/ inexpugnabila capitală a Golaniei”. Poezia politică, cu accente de pamflet, încercată de D. ca modalitate de expresie directă, atinge nivelul artistic cel mai scăzut al întregii sale opere, redevenită aulic generalizatoare prin ridicarea din nou, la alegorie (Lamentația VIII). La antipod se situează cei o sută de Psalmi publicați în 1997, dar scriși, probabil, de-a lungul întregii vieți, semne ale unei căutări cu momente de exaltare, de revoltă, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
pe coordonatele unei ctitorii fără precedent datorate unui arhitect vizionar, genial, În baza căruia Ceaușescu și-ar fi putut confecționa rolul de constructor/arhitect În luptă cu „o demențială aberație tectonică”12, dar și pe cel de ctitor, de comanditar aulic. Ceaușescu este un erou fondator, civilizator, dorește să rescrie istoria, să ia totul de la capăt, totul să Înceapă cu el, de aici și delimitarea unui timp aureolar, timpul În care Ceaușescu guvernează/domnește. „Epoca de aur, epoca pe care cu
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
ca expresie simbolică, arhitectonică ctitoriile, mănăstirile 17. Orice proiect (sau construcție În sens larg) coordonat de către Ceaușescu și realizat la indicațiile sale devine ctitorie. Termenul aduce Însă ceva din mai vechiul context de Întrebuințare, contextul religios, investit acum cu semnificație aulică - de aici și nuanța cultuală care se adaugă semnificației strict culturale printr-o deliberată asimilare În spațiul discursului fondator a ctitoriilor lui Ceaușescu 18. Termenul ctitor mai are un merit: el unește de fapt două dimensiuni ale personalității lui Ceaușescu
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
al intelectualilor, al artiștilor, dublat de caracterul fondator al inițiativelor lui, de sentimentul că posedă această forță de a construi după propriile sale planuri. În acest caz, termenul ctitor se integrează perfect discursului mitologiei politice (Raoul Girardet), punând Împreună componenta aulică, o expresie a forței acestuia de a edifica printr-un ordin-directivă-indicație, ce va fi transferat În iconologia encomiastică În gest, gestul fondator, și componenta ideologico-utopică prin care potentatul descrie o realitate viitoare și le-o prescrie supușilor săi. Arhitectura este
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
bizantin unde, alături de amintitul Choniates, e citabil Philippos Monotropos (cu Dioptra, sec. XI) și alții care au instituit un gen literar sui-generis. Dar Bizanțul nu clasicizează, literar vorbind, numai această dispută, el impune un dualism esențial, con stitutiv medievalității răsăritene. Aulicul și popularul, sacralul și terestrul, idealul ascetic și implicarea în viața cotidiană precipită în coabitarea hieratismului extern cu dinamica interioară. Ea este decelabilă în spațiul plastic (mozaicul, icoana) dar și în genul parenetic, precum în învățăturile lui Neagoe Basarab către
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
ocupației rusești, cu doi ani înainte: aproximatix 2/3 din populația teritoriului o formau românii (64,23% după recensămîntul rusesc și între 65,42% și 73,52% după cel austriac). Dincolo de aceste cifre, menționăm aici aprecierea contelui Hadyk, președintele Consiliului Aulic de Război de la Viena: populația Bucovinei era românească, neromânești fiind cîteva cătune situate în munții dinspre Galiția, locuite de huțuli. Populația Bucovinei nu se compunea însă numai din români; 28,58% după recensămîntul rusesc și 27,32% după cel austriac
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
ocupației rusești, cu doi ani Înainte: aproximatix 2/3 din populația teritoriului o formau românii (64,23% după recensămîntul rusesc și Între 65,42% și 73,52% după cel austriac). Dincolo de aceste cifre, menționăm aici aprecierea contelui Hadyk, președintele Consiliului Aulic de Război de la Viena: populația Bucovinei era românească, neromânești fiind cîteva cătune situate În munții dinspre Galiția, locuite de huțuli. Populația Bucovinei nu se compunea Însă numai din români; 28,58% după recensămîntul rusesc și 27,32% după cel austriac
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
201-202 muzică - o dorință nenaturală și nenecesară 286; și Epicur 202, 240-241; și Lucrețiu 268-269, 280-281, 283-284, 313; mitul lui Orfeu 242; și Philodem 240-242, 244, 311; și plăcere 241-242, 204, 282-283; și simțuri 107 pictură 107, 202, 285-286 poezie - aulică 228; Catul (și epicurismul roman 233-234, 242, 311; și sexualitatea 196; bibliografie 311); elegiacă 225, 229, 234, 242, 311; și Epicur 202, 261-262, 285-286; Homer 22, 44, 56, 109, 202, 221, 240, 248; Horațiu (bibliografie 310; și carpe diem 236
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
moral și autobiografic, cu multe elemente de senzațional, construite după normele prozei descompuse liric, cu puține personaje de reținut (Iane Verga, de pildă). Cea mai adecvată caracterizare a poeziei lui M. îi aparține lui Paul Georgescu: „Tonul e sever, semeț, aulic și trebuie să fi fost și o tentație (puțin izbutită) spre Anabase. Ce e frumos: poet al câmpiei și al luminii”. SCRIERI: Repaose, București, 1969; Confesiunea, București, 1971; Datoria, București, 1972; Confesiune patetică, București, 1976; Poeme europene, București, 1980; Edenul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288316_a_289645]
-
transpunerilor în slavonă a fost copiată în sudul Dunării, în mănăstirile din Bulgaria, Serbia și de la Muntele Athos. Traducerile (sau retraducerile) în română făcute de școala lui P. au contribuit la o prezență mai accentuată a dezbaterilor patristice de nivel aulic, la o rafinare nu doar a termenilor specifici, ci și a noțiunilor abstracte și a imaginarului de teologie dogmatică. Călugării cu care a lucrat și-au continuat activitatea și după moartea lui, ducând mai departe tradiția a ceea ce s-ar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288622_a_289951]
-
unică pe care împăratul o stabilește, prin funcția sacerdotală asumată, cu zeitățile (mai apoi, cu divinitatea creștină); imaginile (figurile) care îl reprezentau, când era în viață (așadar, ca substitute ale autorității sale), dar și post-mortem (efigiile și măștile mortuare); ritualul aulic dedicat lui, divi filius și Augustus, numen și genius totodată; ceremonialurile publice anuale; atribuirea calităților de invictus și de pater patriae, precum și a unui prenume (legat de cuceririle sale), devenit nume (Caesar); recunoașterea periodică a virtuților unice pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
imperială, practică legislativă senatorială, viață spirituală și ceremonială. Adaptat monoteismului, la Constantinopol sistemul va da naștere imaginarului bizantin și apoi celui medieval creștin. Împăratul, princeps a diis electus, devine obiectul tuturor formelor cultuale închinate puterii (militare și urbane), fie ele aulice, fie populare (secolele III-IV, deși tendința de divinizare a augustului apăruse încă de la sfârșitul Republicii, de când se estompase funcția sa de magistrat, în favoarea rolului său de suveran). Programul edilitar roman de refondare perpetuă, ad Vrbe condita, în baza căruia această
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
literatură, George Bădărău Genul SF, Roger Bozzetto Introducere în studiile literare, Dumitru Tucan În căutarea naratorului perfect, Dragoș Varga Literatură și convertire, Adrian Vasile Sabău Marile curente ale criticii literare, Gérard Gengembre Marile teorii ale teatrului, Marie-Claude Hubert Miorița. Cântec aulic din secolul al XVI-lea, S.Th. Botnaru Modernismul interbelic, George Bădărău Naratologia. Introducere în teoria narațiunii, Mieke Bal Neomodernismul românesc, George Bădărău N.V. Gogol sau Paradoxurile literaturii moderne, Marcel Petrișor O teorie a literaturii, Florica Bodiștean Ocheanul balcanic, Marius Nica
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dacă nu clasici, cum era Eminescu, în orice caz pe cale de clasicizare, valoarea lor fiind stabilită de un consens unanim”2. Tudor Vianu n-a fost niciodată un foiletonist în sensul curent al termenului, practicând o critică de tip universitar, aulic - academică, riguroasă, urbană, de o coerență clasică. Armonia elină a personalității se regăsea în scrieri de o exemplară stringență a demonstrației și de o arhitectură luminoasă, inconfundabilă. G. Călinescu impunea în peisajul literar interbelic trăsăturile unei personalități baroce, tumultuoase, proteice
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
îndeaproape: crețuri fine, dar adânc săpate în masca feții, ochii mari, calzi, un zâmbet amabil și vag melancolic, o întreagă orchestrație a gesturilor de o aleasă distincție dar și puțin academică, drapând nu știu ce avânturi patetice, la un mod prevenitor și aulic. Parcă-l văd urcând pe scările clădirii din Ana Ipătescu, până ajungea la mansarda gălăgioasă a „Luceafărului” (ediția Eugen Barbuă, făcând, cuminte ca un școlar, corecturile tipografice la rubrica „Distinguo”, iar apoi, abandonându-se, cu o vădită satisfacție, conciliabulelor cu
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Frazarea epică e aceeași ca în original, fosforescentă, ironia subterană, aceeași, comportamentul stilistic duplicitar, livresc și epic învăluitor, același. Ca să nu mai vorbim de primele 12 pagini, când "Baudolino inizia a scrivere", într-o imposibilă italiană latino-dialectală-macheronică, presărată cu prețiozități aulice după ureche. Echivalentul oferit aici de Ștefania Mincu este pur și simplu o capodoperă de mimetism și hermeneutică. În căutarea memoriei pierdute Chiar și suferind de enciclopedism și de oarecare artificialitate, toate narațiunile semnate Umberto Eco au darul de a
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
eului poetic între înlăuntru și afară („homo conclusus” - se mărturisește P. într-un poem), între reveria realului și percepția lui, între conștiința unui artefact poetic geometric și presiunea senzației viscerale. Dacă într-o primă secvență, cu versuri discursive și conversații aulice desfășurate în ritmuri largi, domină o perspectivă fundamental estetă și autoreferențială, în ultimele cicluri, Capricii cu retori și alții și Negru pe negru, corporalul („umezeala cărnii”), limfaticul, amenințătoarele „pulsuri acvatice” cuceresc spațiul poemului. „Năzuind să atingă limfa originară a ființei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
vectori ai comparatismului. Metodă privilegiată este intr-adevar cea comparativa, ajunsă din nou pe val, după ce și-a îmbogățit și rafinat în ultima vreme instrumentarul. Depistarea cu acribie a elementelor ce justifica alăturarea celor doi scriitori piloni ai prestigiosului curent aulic italian, cu care, indiferent de calea urmată, a trebuit și trebuie să se măsoare generațiile de debutanți furnizează bateria de argumente necesare pentru a decela ceea ce ii apropie sau, dimpotrivă, îi singularizează. Aură de vag, de imprecis modulata de Quasimodo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
celui trecut pe Giovanni Pascoli și Guido Gozzano, iar mai tarziu, pe Umberto Saba și Giuseppe Ungaretti. După apusul firesc al Romantismului, Decadentismul a oferit culisele din care a luat naștere un nou interes pentru versurile poeților care aparțineau filonului aulic, astfel Petrarca, Tasso, Leopardi au fost transpuși în prezent deoarece erau văzuți în lumina unui D'Annunzio sau a unui Valéry.52 Sudul Italiei, îndeosebi Sicilia care dăduse peninsulei proza veriștilor și teatrul lui Luigi Pirandello (1867-1936) absorbea noile influențe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Tot atunci s-a comentat nevoia imperioasa a lui Leopardi de a reafirmă valoarea individului, regasind izvoarele profunde ale vietii spontane blocate de constrângerile sociale și anulate de raționalism și tot atunci s-a insistat asupra ascendentei Canturilor în poezia aulica italiană prin reconsiderarea relației cu universul Cantonierului lui Petrarca.64 Se deșchideau, așadar, numeroase căi de analiză, de afirmare a valorii poeziei și prozei leopardiene (în anii douăzeci atenția criticii s-a orientat tocmai către această parte mai puțin studiată
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
epigon consacrat. Admirația să împinsă până la extrem reiese atât din numeroasele articole și analize dedicate predecesorului, cât și din creațiile de sine stătătoare. Toate vădesc preferință pentru rafinamentul și armonia condeiului leopardian, pentru unele cuvinte vagi, pentru inserțiile de limbaj aulic în contexte de limbă comună și pentru folosirea termenilor rafinați, arhaizanți, eleganți; nu în ultimul rând pentru contemplarea lumilor primitive, intacte.103 Cardarelli a ales să imite Micile opere morale în Basmele genezei. Cât privește activitatea sa de critic, în ciuda
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a impus că prima voce a liricii momentului atât prin valoarea operei sale, cât și prin prisma vârstei și a carierei didactice, care îl impuneau incontestabil în fața adepților poeziei pure, chiar a celor de mare calibru. Moștenitorul și continuatorul filonului aulic din poezia italiană, Ungaretti a apelat tot mai des după anii douăzeci la Leopardi, scriind versuri ce datorau Canturilor o seama de tonalități, idei și motive literare. Este pregnant sentimentul de sorginte leopardiană al infinitului, al vanității tuturor lucrurilor, precum și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]