509 matches
-
ar fi cerut remediate în roman, și un mai atent dozaj al fluxului evenimentelor narative ar fi oferit cu siguranță impresia unei narațiuni mai bine conduse, dar Noaptea soarelui răsare incită mereu prin amestecul deconcertant al confesiunii oneste, dublată de autoironie și umor, cu reconstituirea amplă a imaginii unei epoci, trăite din perspectiva și condiția intelectualului incapabil să se integreze într-o lume opresivă, absurdă.
Dragostea în vremea comunismului by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2518_a_3843]
-
două pagini și chiar simple notații („momente” caragialești) - subsumate, toate, acestei categorii a fantasticului evocate mai sus. Cu deosebirea că textele din volumul de față aduc și o pronunțată latură autoficțională, afirmată însă cu o bună doză de umor și autoironie. Mai toate povestirile și schițele - la drept vorbind, un șantier de lucru al prozatorului - au un protagonist care se numește... Cosmin Perța, dar și alte personaje cu nume la fel de recognoscibile în real: de la soție la prieteni și colegi de breaslă
Vizite cu incidente by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2537_a_3862]
-
înghită, și nimeni în afară de mine nu vede nimic”. Textele pornesc adesea de la teme așa zicând domestice (familie, viață de cuplu, copii, job) și sfârșesc într-o zonă a fantasticului, fără să piardă din vedere - așa cum spuneam - o doză de umor/autoironie, ingredient proaspăt în proza lui Cosmin Perța. În Jurnalul unui om flămând, textul cu care se deschide micul volum, personajul-narator se pomenește... figurant într-un videochat erotic, asta pentru că e șomer și trebuie să-și întrețină într-un fel sau
Vizite cu incidente by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2537_a_3862]
-
de-al treilea, și poate cel dintîi, dintre magii bănățeni ai versurilor- Doru Ilana. Cartea ecourilor e pătrunsă de o ironie ce devine însăși substanța eului poetic; orice aplecare spre registrul înalt e imediat amendată de un demon persiflant al autoironiei. Spirit ludic prin excelență, Ilana calcă mereu cu mai multă siguranță pe drumul îngust ce desparte rîsul de plîns, fără a se hotărî să părăsească miraculosul pămînt al jocului. Rimele sale născute din vers alb și mai ales motto-urile
Trei poeți bănățeni by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16766_a_18091]
-
în care spui că nu crezi..., Scrisori către Virgil Ierunca, 1967-1983, Humanitas, 2000) sînt interesante tocmai pentru modul în care reafirmă o formulă stilistică personală, stabilă în aparenta ei diversitate. În corespondență, tonul variază, făcînd să alterneze umilirea, exaltările, curtoazia, autoironia. Citatele pioase și tendința de minimalizare a suferințelor ar risca să devină o manieră, să trezească suspiciuni asupra autenticității lor, dacă nu ar apărea din cînd în cînd și izbucnirile afective, chiar invectivele (lipsite de vulgaritate) care sînt atenuate de
Echilibru stilistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16843_a_18168]
-
viața mea/ și, în general, / cu mațele chiorăind, / cu mintea amputată" (Filipică). Este o lecție foarte importantă pe care poeta mărturisește indirect că a învățat-o de la Sylvia Plath. Biografismul este o sursă a imaginii dure, mai mult decît a autoironiei. Confesiunea dură exprimă stagnarea încăpățînată într-o singură stare (o confesine care nu dorește absolvire) - pentru poeta noastră înseamnă eliminarea "evoluției" poetice, eliminarea "etapelor" ("E greu să fii copilul pocit al lui Darwin"). Poemele Marianei Marin sînt extraordinare de la debut
Cealaltă față a poeziei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15827_a_17152]
-
cărora le dai viață. Și atunci de ce să le batjocorești, cum se întîmplă în filmele românești?! Asta fac, spre exemplu, studenții de la ATF - mai nou cu cinci inițiale: UNATC. Nu e vorba de ironie și cu atît mai puțin de autoironie. Mai întotdeauna, regizorul român e în afară. Nu e ochiul critic, întors și spre sine. El, realizatorul, nu face parte, chipurile, din lumea pe care o ironizează. El e atotștiutor. Mi se pare că aici a greșit și greșește fundamental
Manifest împotriva operei inventate din nimic (II) by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15942_a_17267]
-
în versul "poetului Câmpiei Transilvane", ajuns acum la capătul unui drum - deloc ușor - dedicat Poeziei. Oricât ar părea de ciudat, Cartea sonetelor este o carte polemică și tristă, marcând o nouă ipostază a poeziei lui Ion Horea. Balans între o autoironie, ascunzând orgoliul rănit: În versul tău cam vechi și ros de molii/ Se-ascund nevinovatele orgolii/ Care te fac să nu lași totul baltă - Tristeți ademeniri ce te mai fură/ Te fac să spui că viața se îndură/ Doar când
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
din acest volum recompun un destin poetic în stanțe încărcate de un umor amar. Marile teme lirice: timpul opresor, cu dezamăgirile și ademenirile lui, prea arare fulgerat de nostalgii târzii, timpul interior, solilocviile sunt prezente sub auspicii eminesciene, îmbrăcând forma autoironiei. Momentelor de interogație, le urmează altele de tristețe și dezamăgire în fața spectacolului unei lumi tulburi, în schimbare, al unei lumi neinteresate de artă, de poezie: " Un vers în plus, în minus, nu-i tot aia? Și cine mai citește poezie
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
nu mai știi urmarea, Un gol, atât în fața ta se cască Ai vrea să pleci, dar nu-ți cunoști cărarea Și nici un semn în noaptea ta nu pare-a Vesti că zorii pot să se mai nască." Dincolo de glumă, de autoironie sau ironie, de atitudinea polemică sau detașată, de persiflare, dincolo de gândul sfâșietor al zădărniciei și, cu toate că "scrisul e-o povară" și: O noapte dau pe-un vers, în disperare/ Cu gestul unui rege: - dați-mi versul/ Acela chinuitul, ștersul,/ Ca
Un destin poetic by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/16001_a_17326]
-
monopolizînd nonsensul, viața inspiră mai multă spaimă; de fapt ea este marele ,,Necunoscut", scrie el în ,,Manual de descompunere" și adaugă: ,,Universul nu este decît un subprodus al tristeții noastre". Radu Cosașu, un scriitor atît de stenic cu ironia și autoironia lui niciodată răutăcioase, atît de îndrăgostit de viață (un anume gen de viață din care nu trebuie să lipsească mătușile, prietenii, mai ales cei de condei, Kafka, Tolstoi, Dostoievski, Balzac, Malraux, dar și Marin Preda, Labiș și Sonata op. 111
Angoase by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15644_a_16969]
-
pe șapca unui ziarist pe care scrie "Nike" și aude ca prin vis întrebarea: "Dl Adrian Năstase și, deopotrivă, dl Valeriu Stoica au spus, nu demult, că anticomunismul și-a trăit traiul. Nu mai interesează pe nimeni. Cum comentați?" O autoironie dură care îneacă orice urmă de patetism păgubos. O posibilă concluzie, după lectura acestei cărți, ar fi aceea că Liiceanu nu doar a pierdut acel joc simplu, ci a fost și este prizonierul conjuncturii. întîlnirile cu un Noica sau cu
Resemnare și declarații de dragoste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15691_a_17016]
-
ne bate la ușă. Concluzia firească a acestor observații e că cei de la Biblioteca Națională a României, în cazul cel mai fericit, și-au pierdut simțul umorului, remediul fiind, poate, o vizită la Sala de Oglinzi din Odesa, care dezvoltă autoironia. Sau poate că nu. Cît despre lectură: lectură plăcută...
În vizită la Biblioteca Națională by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15780_a_17105]
-
proză și Din fanfare funerare. Retroprozele lui Daniel Vighi, cu titlurile lor lungi și (nu de puține ori) bizare: Indienii sioux de pe strada Cozia, Sunt prost. Ieri mi-a trecut prin cap treaba asta, poartă amprenta fină a ironiei și autoironiei (autorul este și personaj), ele par simple înregistrări jurnalistice, dar sunt mai mult decît atît, autorul îmbogățește evenimentele relatate cu impresii, comentarii, reveniri - de aici senzația de discurs liber, neconvențional - uneori sunt izbitoare salatele lexicale cu care D.V. își asortează
La taifas... by Bogdan Iancu () [Corola-journal/Journalistic/16228_a_17553]
-
încălcarea prejudecăților, de înfrîngerea propriilor limite, ca un supliciu punctat cu riscul ridicolului, al ratării și eșecului, succesul confruntat cu oprobriul și umilitatea, vecin cu iluzia, dar în opoziție cu brutalitatea socială, plătit cu sacrificii și întîmpinat cu îndoială sau autoironie, succesul nesupunerii, dar și al smereniei în fața sublimului, cu intuiția că mai există ceva deasupra, neatins, intangibil. Alternativa nu are însă succesul asigurat nici pe propriul său continent. Cahiers du cinéma pare să-și amintească de timpurile când lăuda Detașamentul
Fețele globalizării by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16360_a_17685]
-
Respirații între paranteze; se vorbește aici despre "viciile metaforei" și ale ornamentului stilistic, despre poezia ca o "dichisită ichebană", poetul e un "profesionist al melancoliei", pendulînd între elixirul din pahar și "fustele muzei", totul învăluit în umor, ironie și o autoironie caldă, cordială, care nu demolează nimic. Soluția? Iat-o, în Viciile metaforei: "Ce obicei prost parfumat,/ ce pă-cat, ce păcat/ că spre adoratele noastre/ expediem cuvinte,/ în gură înfigîndu-le/ impertinenții crini,/ parșivele roze,/ indecentele orhidee - plozi/ din străvechi familii regale
Meserii falimentare by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16505_a_17830]
-
nu-l părăsește pe Svetlovidov. Nici o clipă nu se dizolvă amestecul ciudat de la început, de sfîrșit de lume și început de alta, de spovedanie sinceră, totală, în care se poate privi înăuntru, adînc, pînă în cel mai mic cotlon. Ironie, autoironie, poante, ludic, rîsu'-plînsu', iritare, gesturi de artiști, gesturi de bețivi, nostalgie, sentimentul devastator al inutilității ca artist și om, iluzia că fără Svetlovidovi teatrul moare. Dispare. O iluzie însă, fără de care actorul nu se poate sui pe scenă. Nu
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
Lichter sau întruparea stradal-mioritică a unui Palomar, dacă n-ar suferi de o ușoară autofilie (pictează chipul lui Iisus cu propriile trăsături), de halucinații, accese de paranoia și chiar dedublare a personalității. Iar dacă n-ar avea oareșce umor și autoironie, Bikinski ar fi chiar un personaj pe de-a-ntregul tragic: are vedenii, propriile cópii îi populează halucinațiile, aude voci cu care intră în dialog, ține cuvântări naționalist-fanteziste în piața publică cocoțat pe statui, se crede victima filărilor colonelului Geană sau
Fantezii în fond by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11946_a_13271]
-
tip) ce fac aluzie la obiceiele de versificație ale lui Barbu, Arghezi ori Stănescu. Doar că la Iulian aceste apucături și întorsături de sintaxă sunt de joacă, nu de principiu poetic; sunt rafinătățuri, nu responsabilități. Mai stă, firește, și ironia (autoironia) de pază, ca nu cumva caligrafia densităților, obținută prin elipse și alăturări brutale de notații, să dea în bombastice ori patetice. Așa că Iulian se păzește de aceste primejdii luînd ceva din stilul poantei soresciene. Nu știu însă dacă se păzește
stolul 2012 de al. cistelecan: Un fel de experimente () [Corola-journal/Journalistic/2794_a_4119]
-
există scriitori români care merită să apară la TVR ”, conchide pe drept cuvânt Ovidiu Șimonca. Alo, Stelian Tănase, mai ești pe fir? Agresiune inimaginabilă În DILEMA VECHE (nr. 526, 13-19 martie), Andrei Pleșu scrie un articol cuceritor, prin inteligență, umor, autoironie, observație fină a caracterelor și a situațiilor. Tema - diferența devastatoare dintre solicitările la care e pus să răspundă și puterile sale evident limitate de a răspunde: „Mi se cereau și mi se cer: job-uri, recomandări pentru burse în străinătate
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2724_a_4049]
-
găsim și aici „filosofări“ și probleme nebănuite („complexitatea relativă a operațiunilor simple: să cumperi o franzelă; să folosești hârtia igienică; să circuli pe trotuare“), referințe livrești, culturale, istorice, firești în cazul unui intelectual, discursul personajului se „frivolizează“, dobândește umor și autoironie, nu se mai împiedică în folosirea termenilor colocviali sau, uneori, chiar a celor considerați buruienoși. De altfel, în romanul lui Ovidiu Pecican se întrevăd urmele unor lecturi exemplare, ale patternului faustic, (Dragodan dialoghează cu propriile fantasme, pe care le identifică
Romanul unui Don Juan ratat by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2577_a_3902]
-
momentul în care aceasta dispare subit din viața sa, fără nicio explicație în afară de un bilețel de adio. Pe parcursul acțiunii și în procesului de uitare a Margăi, Andi trece prin diferite stadii, de la negare la frustrare, enervare, gelozie,toate împletite cu autoironie și umor. Finalul nu este neapărat fericit, ci doar altfel. O carte despre mizantropie, toleranța și divinitate în secolul 21. Dacă merită sau nu citită, rămâne la alegerea fiecăruia. Însă o perere nouă este întotdeauna binevenită.
Cum să uiți o femeie, un manual de trecere peste o despărțire () [Corola-journal/Journalistic/22316_a_23641]
-
tinerilor în legătură cu problema câinilor fără stăpân. Spectacolul de teatru "Confesiunile unui câine" are ca subiect lecțiile de supraviețuire ale unui cățel, cu o poveste de viață care l-a făcut celebru. Mărturisirile personajului nostru sunt facute cu înțelepciune, umor, ironie, autoironie, cu ceea ce am putea numi "mentalitate canina". Muzică live, coregrafia și videoproiecțiile aduc un plus de emoție și originalitate spectacolului. Câinii de pe strada sunt o problemă a întregii comunități. Educarea și responsabilizarea tinerilor reprezintă cel mai important pas în schimbarea
Manifest canin în sala de lectură [Corola-blog/BlogPost/98360_a_99652]
-
Sala Palatului, Taxi a aniversat 15 ani, împreună cu 4000 de prieteni. Spectacolul a durat 4 ore, fiind urmat de o sesiune de autografe de o oră. „Taxi - 15 ani” a fost un spectacol conceput de Dan Teodorescu, în stilul binecunoscut: autoironie, umor, multă muzică, invitați de marcă. Seara a fost deschisă de fanfara Brass Orchestra, care a dezvăluit tonul festiv-ironic al spectacolului. Membrii trupei Taxi au avut o primă apariție în scenă într-o ipostază inedită: dansând. Pe parcursul serii s-au
Trupa Taxi a aniversat 15 ani de existență 4000 de oameni au cântat „La mulți ani!” [Corola-blog/BlogPost/98750_a_100042]
-
de 25 de piese, plus alte 5 la bis. Teodorescu s-a autodeclarat „solistul celebru al unei trupe celebre”, pentru că a auzit pe stradă „uite-l pe-ăla de la ăia!”. Chiar dacă întreg conceptul spectacolului s-a bazat pe umor și autoironie, nu au lipsit emoțiile. Momentul în care cei 4000 de spectatori au cântat „La mulți ani” i-a impresionat vizibil pe cei șapte membri ai trupei. „Ne-am încărcat cu energie cât pentru un an. Am primit de la public mai
Trupa Taxi a aniversat 15 ani de existență 4000 de oameni au cântat „La mulți ani!” [Corola-blog/BlogPost/98750_a_100042]