95 matches
-
duce pe erou, la un moment dat, în zona plăcerilor lumești, înșelătoare, numai pentru a-i indica, epifanic, precaritatea condiției umane, în timp ce manus crisul introspectiv al lui Heller (manuscris ce trebuie văzut și el ca o parabolă a unei călătorii autoscopice) eșuează într-o raționalitate rece și impersonală, menită să-i arate autorului său urgența (auto)inventării emoționale (de altfel, lecția principală a lui Pablo pentru Harry este că Nirvana nu are cum să fie asumată decît printr-o dozare corectă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a căror materializare sublimă o găsește în fetița de 12 ani, Dolores (Dolly, Lola, Lolita) Haze. Nebun de pasiune, el se căsătorește cu mama acesteia Charlotte numai pentru a avea acces, pervers, la obiectul obsesional al reveriilor sale. Cu disciplină autoscopică, eroul își descrie iubirea patologică, amănunțit, într-un jurnal, așteptînd, masochistic parcă, să fie descoperit. De fapt, nevoia de a-și proiecta subliminalul "în afară", către alteritate, rămîne organică în cazul personajului. Reprimate constant, aceste impulsuri ar sfîrși prin a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nația pentru viața artistică neîngrădită, eliberată din prizonieratul normelor morale și mentalitare. Toți eroii bîntuiți de fiorii iubirilor interzise și Humbert Humbert, și Van Veen, și Phillip Wild sînt niște introspectivi, consemnîndu-și trăirile, acribic, în jurnale, memorii sau scurte notații autoscopice. Pentru ei, existența impulsului "bolnav" în sine pare mai importantă decît eliberarea de sub presiunea sa, mai semnificativă decît însăși tratarea lui, daca aceasta ar fi posibilă. Fiecare se hrănește, masochistic, din propria-i maladie spirituală, nedorind să o exorcizeze. Se
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un tempo al narațiunii alert și o artă a construcției epice seducătoare. Nuvelele și romanele lui Cărtărescu pot fi citite la mai multe niveluri și pot fi interpretate din mai multe unghiuri, de la anecdotic la parabolic și de la erotic la autoscopic. Frapează, în cazul scriitorului român, profuziunea de detalii din cele mai diverse domenii ale cunoașterii, distilate în proporții variabile în diegeză și generând impresia că epicul se decantează lent, în urma unui proces de acumulare benedictină, grație căruia naratorul își selectează
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
la cer și atunci misterul infinitului nepătruns te cuprinde, ca dintr-un fund de mare se ridică în sufletul tău întrebări care te chinuiesc, te frământă și-ți umplu ochii de lacrimi..."38. Ei bine, din starea aceasta de prostrație autoscopică naratorul nu mai vrea să iasă decât în mod cu totul excepțional, când realitatea i se înfățișează în chipul unei femei frumoase, asemeni acelei "domnișoare triste" coborâtă parcă din tablourile "pe care pictorii Renașterii le-au zugrăvit așa de sublim
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
În felul În care Robbe-Grillet descria cafetiera din Le Mannequin. Jocul intertextual e, firește, deliberat, cum va fi și În final, unde naratorul e cu ochii, mereu ațintiți asupra personajului ș...ț. Marin Mincu a contat foarte mult pe cruzimea autoscopică a jurnalului lui M., care conține remarci ale autorului despre sine de o mare directețe. M. pare a se fi livrat trup și suflet. N-avem În literatura română multe asemenea dovezi de sinceritate, dacă exceptăm proza intimistă a anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Valoarea oglinzii, hermeneutica imaginilor în oglindă ne permit să decriptăm modul în care o anumită determinare a imaginii sensibile se regăsește în proiecția ființei. Reprezentarea speculară dă naștere unei confuzii care poate apărea între imagine și model. Este cazul experienței autoscopice care ne determină să conferim imaginii mai multă realitate decât are ființa ce se oglindește în ea. Narcis este un exemplu clasic pentru această experiență în care dublul sfîrșește prin a lua locul ființei. Interpretarea gnostică atribuie crearea lumii proiectării
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Valoarea oglinzii, hermeneutica imaginilor în oglindă ne permit să decriptăm modul în care o anumită determinare a imaginii sensibile se regăsește în proiecția ființei. Reprezentarea speculară dă naștere unei confuzii care poate apărea între imagine și model. Este cazul experienței autoscopice care ne determină să conferim imaginii mai multă realitate decât are ființa ce se oglindește în ea. Narcis este un exemplu clasic pentru această experiență în care dublul sfîrșește prin a lua locul ființei. Interpretarea gnostică atribuie crearea lumii proiectării
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
de mai larg interes, eu unul găsind că multe din ele dovedesc că, de fapt, eu nu am scris un ego-text, o literatură sau o diaristică a auto-subiectului. (E bine să ai grijă să nu cazi, în jurnal, în narcisism autoscopic.) Apar în ele mulți colegi, personaje de pe ambele maluri ale Prutului. Apare însăși istoria. Cultura, literatura. Dar și geografia românească. Lectura de jurnal "intim" (totdeauna și în cazul autorilor ce s-au dat mari discreți acest "intim" trebuie luat între
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
câteva concepte cu care operează: canonul cultural românesc în pandant și în corelație cu canonul universal ("Structurarea unui asemenea canon cultural local destinat interacțiunilor cu "marele canon" meta-național, este disputată de două discursuri concurente: pe de-o parte, un discurs autoscopic, centrat pe percepția propriei identități, care consacră o viziune din interior asupra propriului "sine" și, pe de altă parte, un discurs despre "sinele" comunității văzut însă prin ochii unei alterități plasate înafara comunității respective. Cele două logici, a sineității și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fără precedent în filmul românesc : o exegeză (caragialiană) pe celuloid ! Punând la lucru un dispozitiv bahtinian, el transformă piesa Dale carnavalului într-un joc vertiginos de puneri în abis care telescopează literarul, politicul și cinematograficul ultimul dintre ele curat autoscopic. Rabelaisian și fellinian în aceeași măsură în care este caragialian (și pintilian, firește !), De ce trag clopotele, Mitică ? este, deloc surprinzător, mai prizat de literați decât de cineaști : prinși pe picior greșit de modernitatea propunerii lui Pintilie, aceștia reproșează filmului exact
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
despre „literatura în vreme de ciumă”, își are locul său în campania de contrazicere în care s-a lansat prozatorul, dar seamănă foarte puțin cu ceea ce se aștepta să fie. Este, altfel spus, un jurnal necanonic. T. torpilează normele documentului autoscopic, în speță ale jurnalului de scriitor de tip interbelic sau târgoviștean, având în gena sa culturală jurnalul gidian. Există fără îndoială o serie de pasaje care trădează fixații creatoare (de pildă, rescrierea). Accentul nu cade însă niciodată pe ele. Ora
TANASE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
individuale și a comportamentelor colective din timpul pogromului de la Iași. Transfigurarea în ficțiune a elementelor autobiografice apare și în Viață cu efect întârziat (1998), unde se recompune biografia personajului central, scriitor român emigrat în Israel, care încearcă, într-un efort autoscopic minuțios și perseverent, să descifreze premisele gravei sale nevroze actuale, soldată cu două tentative de sinucidere, în amprenta genetică și în experiențele personale sau sociale traumatizante din trecut: de la un eveniment tragic, ieșit din comun, ca omorul involuntar comis în
DUDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286889_a_288218]
-
orienta reprezentarea spre propriul travaliu, de a manifesta conștiința celui care scrie și, de aici, a literaturii. Este decizia care dus la schisma dintre literatură și lume, singurul act care putea asigura autonomia literaturii. S-a instituit astfel regimul literar autoscopic În care cititorul este invitat să coboare În corpul literaturii de către un scriitor chirurg. Dar tocmai astfel literatura se deschide, așa cum incizia deschide corpul. Literatura se deschide asupra ei Înseși tocmai În momentul În care-și dă seama că, dacă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe de o parte, varietății tematice a producțiilor, pe de alta. Astfel, Louis Aragon figurează În fiecare dintre primele trei părți ale volumului, ca exponent al suprarealismului, o dată, al realismului socialist, pe urmă, al “experimentărilor formaliste”, mai precis metaliterare și autoscopice, În final (după La Mise à mort, 1969). Fără Îndoială, mai interesantă este, prin noutate, cartografierea prozei franceze a ultimilor patruzeci și, În special, a ultimilor douăzeci de ani. Partea a treia cuprinde, cu aproximație, anii ‘50-’80. Este vorba
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
predecesorilor, nostalgică și oarecum neputincioasă de a oferi mai mult decît programul minimalist Îi impusese. Jean Echenoz - pionierul - reciclează genuri de consum În romane populate de antieroi al căror singur adevărat eroism este cel de supraviețui unor aventuri contrafăcute, vag autoscopici, vag patetici, fals impasibili. Jean Echenoz este un foarte bun interpret al simulării. Atîta vreme cît romanul de gen simluează viața și se mulțumesc cu un inautentic verosimil, scriitorul crede că simulînd aceste genuri nu face altceva decît să redea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
orienta către proză. Impasul în care l-a adus conceptualizarea excesivă, preocuparea deosebită față de construcție, de structurarea etajată a discursului, laolaltă cu pofta de noi spații de istorie și exemplaritate au fost condițiile prime de trecere a poetului la epicul autoscopic ( Unde se odihnesc vulturii, 1987) și la reveria istorică (Valul și stânca, 1989). Cel dintâi este radiografia unei spaime fizice (Cristian Mireanu se crede bolnav irecuperabil), dublată de „tema autorului” și punctată de o suită de fișe bio-psiho-sociale când pitorești
CHIFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286194_a_287523]
-
jos și cu o compensatoare virulență de limbaj. Colecția revistei ,Săptămâna" o documentează abundent. Într-un astfel de cadru editorial și publicistic, studii precum cel semnat de Mircea Martin au funcția - dacă nu și efectul - unui duș rece al lucidității autoscopice. Complexele literaturii române sunt discutate cu cărțile pe masă și cu imaginea de ansamblu a culturii noastre, termenul ,compromițător" apare încă din titlu, iar analiza simptomelor respective are rigoarea și necruțarea unor proceduri clinice. Temeinic și meticulos, autorul ia probe
Ideea critică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11406_a_12731]
-
simbolistă, căreia i-a concedat dreptul de a-l reprezenta, Vinea se dizolvă într-o poză neoromantică, precum într-o iluzie salutară a existenței intrinseci. Confesiunea sa nu mai poate fi dezlipită de acest atler-ego plastic, în înfățișarea căruia operația autoscopică instituie un soi de ,filosofie" resemnată a sensibilității. Mișcarea ritualică, hieratismul atitudinilor articulează ,teatrul" pe care poetul îl joacă în forul său intim, masca antică ce și-o pune pentru a se privi în oglindă: , Pe marginea mării de doliu
"Postmodernistul" Ion Vinea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11405_a_12730]
-
fum " Se despleteste-n șuvițe și cade respinsă din slavă/ Că de pe rugul funest fumul fugar al lui Cain" (D. Anghel - St.O. Iosif, Pastel în metru antic). Imaginea, uneori, depășește cadrul evocării palpabile spre a veni în sprijinul sondajului autoscopic: Gală Galaction descoperă în sine "împrăștierea iregulara și despletita a unei melodii de harpa eoliană, pe ale cărei fibre s-ar crispa degetele unui vînt prea tare" (Jurnal, 24.X.1899). Abstractizarea poate merge mai departe, îngăduindu-i lui D.
Secesionismul în literatura română (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/18138_a_19463]