95 matches
-
înaintea căderii" eminesciene, în adâncul unui maelstrom (terifiant ca în proza lui Poe) din care omul suprasolicitat, uzat, aproape terminat nu va mai putea ieși la lumină. Alterarea și destrămarea ireversibilă a ființei apar în scrisori de o teribilă luciditate autoscopică, Eminescu fiind totodată bolnavul cronic, fizic și sufletește, și medicul de oameni care analizează și expune boala. În aceste contorsionări și autoreflectări epistolare, Eminescu este, așa-zicând, un personaj al lui Eminescu însuși, scăpând de mărcile (devenite) caragialiene ale discursului
Eminescu pentru toți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7362_a_8687]
-
fum " Se despleteste-n șuvițe și cade respinsă din slavă/ Că de pe rugul funest fumul fugar al lui Cain" (D. Anghel - St.O. Iosif, Pastel în metru antic). Imaginea, uneori, depășește cadrul evocării palpabile spre a veni în sprijinul sondajului autoscopic: Gală Galaction descoperă în sine "împrăștierea iregulara și despletita a unei melodii de harpa eoliană, pe ale cărei fibre s-ar crispa degetele unui vînt prea tare" (Jurnal, 24.X.1899). Abstractizarea poate merge mai departe, îngăduindu-i lui D.
Secesionismul în literatura română (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/18138_a_19463]
-
deopotrivă literare și științifice), devine anticalofil. Probabil aceasta e însușirea de căpătâi a poeziei sale: plăcerea furibundă de a contraria. Își populează lumile cu obiecte imposibile și cu specii pe cale de dispariție numai pentru a nu cădea în melodrama discursului autoscopic. Viață există, până la urmă, și dincolo de sine, și dincolo de omenesc. Până acum, îl preocupau „micile invazii” sau „motocicletele de lemn”. Cu Bonobo sau cucerirea spațiului, Ștefan Manasia rămâne fidel propriilor principii. Deconcertează. Sunt cel puțin trei căi de acces către
Bonobo, om sucit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3199_a_4524]
-
un cavaler în dile-mă: de o parte, o fecioara îl îmbie cu o spadă și o carte (simboluri ale activității), iar de cealalta o altă fecioara cu un buchet de flori (simbol al contemplativității). Sub această emblemă este așezat examenul autoscopic prin care scriitorul, într-o disputa dialogata, dintre Alter-Ego și Ego încearcă să-și definească personalitatea, biografia, cazul său. Caz interesant atât prin ceea ce are comun cu destinul generației sale (al acelei "corăbii cu ratați" despre care a scris altădată
Între actiune si contemplatie by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/17585_a_18910]
-
stăpânește strălucitor) și nu seria de evenimente propriu-zise, private de neutralitate, de „primitivitate", grație privirii perspectivice a autorului ce privilegiază anumite elemente sau alege să pună punct relatării după bunul plac. Deși textele nu abundă în speculații, considerații moralizatoare, problematizări autoscopice sau explicații redundante care să diminueze efectele stilistice și să întrerupă povestirea, semnificațiile psihologice sau etice străbat discret textele. Ele sunt și o consecință a decupării esențializate și concentrate a secvențelor relevante de existență, apte să smulgă din neutralitate cotidianul
Fabuloasa realitate by Dana Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/6489_a_7814]
-
Chinezului, „forma vasului de pinde de golul din el“ și că, deci, ascuțimea simțurilor rotunjește armonia gândirii și cumințenia făpturii. Pe urmă - le-am mai spus frumoșilor mei (acneici) adolescenți cărora le etalam virtuțile bătrânului „gnothi se avton“ -, după incursiunea autoscopică în ADN, musai să vă întrebați care dintre simțuri vă guvernează. Uite, eu am observat, prin ani, că, de unde eram un in sațiabil al vederii, am ajuns un fanatic al auzului. Pe cât eram de absorbit în tinerețe de rotirea vizuală
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
drenării poeziei în spațiul ei tradițional, ca posibilă șansă a unei afirmări concrete. Pentru unii „tradiționaliști” această drenare/trecere înseamnă o antropomorfoză ce permite a se distinge mai ușor valorile, iar apariția pe un site nu reușește să satisfacă pulsiunea autoscopică a individului, mai ales când acesta e și poet. Trecerea la tradiționale materiale tipărite e necesară pentru o mai corectă ierarhizare a valorilor, pentru o mai bună autocunoaștere a creatorului și o creștere a responsabilității lui. În bună parte aceste
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
În felul În care Robbe-Grillet descria cafetiera din Le Mannequin. Jocul intertextual e, firește, deliberat, cum va fi și În final, unde naratorul e cu ochii, mereu ațintiți asupra personajului ș...ț. Marin Mincu a contat foarte mult pe cruzimea autoscopică a jurnalului lui M., care conține remarci ale autorului despre sine de o mare directețe. M. pare a se fi livrat trup și suflet. N-avem În literatura română multe asemenea dovezi de sinceritate, dacă exceptăm proza intimistă a anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Valoarea oglinzii, hermeneutica imaginilor în oglindă ne permit să decriptăm modul în care o anumită determinare a imaginii sensibile se regăsește în proiecția ființei. Reprezentarea speculară dă naștere unei confuzii care poate apărea între imagine și model. Este cazul experienței autoscopice care ne determină să conferim imaginii mai multă realitate decât are ființa ce se oglindește în ea. Narcis este un exemplu clasic pentru această experiență în care dublul sfîrșește prin a lua locul ființei. Interpretarea gnostică atribuie crearea lumii proiectării
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
orienta reprezentarea spre propriul travaliu, de a manifesta conștiința celui care scrie și, de aici, a literaturii. Este decizia care dus la schisma dintre literatură și lume, singurul act care putea asigura autonomia literaturii. S-a instituit astfel regimul literar autoscopic În care cititorul este invitat să coboare În corpul literaturii de către un scriitor chirurg. Dar tocmai astfel literatura se deschide, așa cum incizia deschide corpul. Literatura se deschide asupra ei Înseși tocmai În momentul În care-și dă seama că, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe de o parte, varietății tematice a producțiilor, pe de alta. Astfel, Louis Aragon figurează În fiecare dintre primele trei părți ale volumului, ca exponent al suprarealismului, o dată, al realismului socialist, pe urmă, al “experimentărilor formaliste”, mai precis metaliterare și autoscopice, În final (după La Mise à mort, 1969). Fără Îndoială, mai interesantă este, prin noutate, cartografierea prozei franceze a ultimilor patruzeci și, În special, a ultimilor douăzeci de ani. Partea a treia cuprinde, cu aproximație, anii ‘50-’80. Este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
predecesorilor, nostalgică și oarecum neputincioasă de a oferi mai mult decît programul minimalist Îi impusese. Jean Echenoz - pionierul - reciclează genuri de consum În romane populate de antieroi al căror singur adevărat eroism este cel de supraviețui unor aventuri contrafăcute, vag autoscopici, vag patetici, fals impasibili. Jean Echenoz este un foarte bun interpret al simulării. Atîta vreme cît romanul de gen simluează viața și se mulțumesc cu un inautentic verosimil, scriitorul crede că simulînd aceste genuri nu face altceva decît să redea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ființei ce își conștientizează mereu limitele și precaritatea, dar nu încetează a le depăși, sau măcar încearcă să o facă. Dominate, fără excepție, de o dialectică a căutării și dezvăluirii, poemele din aceste cărți sunt scrise sub formă de exerciții autoscopice, în care tentația revelării de sine în amestecul obișnuit de contrarii se conjugă cu meditația asupra rosturilor adânci ale firii. În Alt fel de anabasis, Poarta, La marginea din La descălecatul prezentului sau învățăturile străinului către fiul său pe care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tine și mine), în fine, nici măcar întâlnirea bizară cu propria moarte (Poate suntem de plâns), nu vor putea fi percepute la fel de dramatic precum zbaterea cumplită a cuvintelor în căutarea actului poetic revelator de frumuseți ocultate în subteranele lumii vizibilului. Examenul autoscopic anterior păruse, ce-i drept, a dezvălui alte cauze ale suferinței auctoriale: riscul inerent al dispersiei identitare, al pierderii sau al rătăcirii de sine ("mă rătăcesc prin mine/ uneori/ cum se mai rătăcesc copii/ prin mahalale" Timp din Doamne, desenează
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
8) Tulburările de personalitate ale bolnavilor schizofrenici sunt constante și specifice. Ele au un mare polimorfism și constau din următoarele: - grimase, manierisme, bizarerii, - dedublarea personalității cu tulburări de imagine corporală și de identitate a Eului personal, - fenomene de tranzitivism, - halucinații autoscopice externe, - heautoscopia sau impresia unei imagini „a dublului său” în afară, - halucinații endoscopice, - transitivism. Formele clinice Clasificarea formelor clinico-psihiatrice ale schizofreniei este diferită în funcție de atitudinea diferiților specialiști față de această psihoză, cu un caracter extrem de complex. Printre primii care ne oferă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care să construiască „suferințe” personale de diferite forme și intensități. Ne aflăm în fața unui domeniu al patologiei generale, cu un caracter neobișnuit, absolut original, în care acuzele clinice nu sunt produse de corp ci elaborate de bolnav în urma unei analize autoscopice având ca obiect, cum spuneam, propriul său corp: fie că aceste acuze sunt rezultatul unei patologii de cultură, dobândită deformat, în urma unei false înțelegeri a „propagandei de educație sanitară”, care „cultivă teama de boli”, considerând că în felul acesta face
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavilor cu suferințe iatrogene, a „bolnavilor dificili”, ne pune în evidență câteva trăsături specifice care explică „receptivitatea” sau „înclinația” acestora către tipul de patologie menționată. Aceste aspecte ale personalității lor sunt următoarele: Un egocentrism foarte pronunțat cu tendință la analiză autoscopică, privind propriul corp și starea de sănătate a acestuia. Un temperament senzitiv-emoțional, impresionabil și labil, ușor influențabil, cu dificultăți de adaptare. O mare sugestibilitate, tendința de a crede și de a accepta cu o mare ușurință, părerea și sfaturile altora
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt modele suficiente nici Lovinescu sau Călinescu”. Critica de tranziție (1996) include și sondaje în scrisul generațiilor mai noi de scriitori. Textele din Confesiunile unui opinioman (1996) conțin, pe lângă pagini de critică propriu-zisă, și fragmente autobiografice, pagini de jurnal, notații autoscopice, „egografii” semnificative prin perspectiva deschisă asupra construcției de sine a unui critic și istoric literar. Despre aceleași grafic al formării, precum și despre avatarurile biografice, ideatice și editoriale ale unui tânăr critic din generația '80, o imagine elocventă se conturează, chiar dacă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
despre „literatura în vreme de ciumă”, își are locul său în campania de contrazicere în care s-a lansat prozatorul, dar seamănă foarte puțin cu ceea ce se aștepta să fie. Este, altfel spus, un jurnal necanonic. T. torpilează normele documentului autoscopic, în speță ale jurnalului de scriitor de tip interbelic sau târgoviștean, având în gena sa culturală jurnalul gidian. Există fără îndoială o serie de pasaje care trădează fixații creatoare (de pildă, rescrierea). Accentul nu cade însă niciodată pe ele. Ora
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
a narațiunii, la configurarea unor medii relativ independente și la proiecția de universuri sufletești cu existență epică distinctă, toată instrumentația menită să confere obiectivitate evocării poartă mesajul unei singure conștiințe: conștiința tragică a naratoarei și mai ales a analistei exclusiv autoscopice. Căci, oricât ar părea de ciudat, nu numai nuvelistica, dar și romanele sunt expresii variabile și variate ale aceleiași vocații confesive, cu diferența că în ultimele confesiunea se disimulează integral în formele narațiunii obiective. O evoluție a formelor nu este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]