114 matches
-
față de suferința prezentă. Imaginea pe care bolnavul și-o creează referitor la propria boală este „tabloul autoplastic” al bolii (Goldscheider). Despre acest aspect subiectiv al bolii trăite de bolnav, A. Păunescu-Podeanu spune că „este rezultatul unui proces complex psihofiziologic de autoscopie, în care intervin, în proporții variate, sensibilitatea bolnavului și capacitatea lui de interpretare, apoi încordarea simțurilor și a atenției, teama, neliniștea, imaginația lui”. Orice boală somatică se manifestă sub două aspecte. Pe de o parte, tabloul clinic obiectiv, care relevă
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
pe aceea a prozatorilor din ultimul val al modernității, cei care fac ca romanul să nu fie predeterminat, ci să se nască pe măsură ce se scrie. Stilist fără cusur, asemenea lui Radu Petrescu, Ț. dovedește aceeași virtuozitate în practicarea minuțioasă a autoscopiei prin examinarea lucidă a viselor, senzațiilor fiziologice, spaimelor sau revoltelor, precum și în înregistrarea rapidă și pregnantă, cu știința detaliului revelator, a fizionomiilor și evenimentelor din lumea exterioară. Primit favorabil de critici, prozatorul nu a putut să intre imediat în conștiința
ŢOPA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290226_a_291555]
-
Holban față cu critica și istoria literară, Confesiuni estetice travestite, Aspecte ale „medierii”. Deromantizarea romanului, Motive existențialiste. De la eu la non-eu, „Permanențe romantice”, În căutarea unui profil. Tehnici expresive) autoarea se străduiește să identifice în textul romanelor argumente plauzibile (riguroasa autoscopie a personajului-narator, cinismul percepțiilor, suferința de a trăi, tentația înstrăinării) pentru susținerea ideii conform căreia Anton Holban trebuie privit ca un scriitor „existențialist avant la lettre”. Remarcând schema de concepție axată pe „concentrarea analitică disproporționat de mare spre interior în raport cu
URDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290370_a_291699]
-
discutarea în grup mic a comportamentelor parentale cotidiene și particulare în situații deosebite; discutarea față în față a problemelor; culegerea de informații asupra activităților copilului, asupra dezvoltării și asupra problemelor care pot interveni, prezentate în forme didactice și ludice; tehnicile autoscopiei, care implică analiza propriilor experiențe sociale și reflecția asupra lor; crearea de povești pentru copii pornind de la propria experiență; tehnica incidentelor critice, care folosește analiza evenimentelor și a situațiilor problemă prin prisma soluțiilor găsite; ateliere de creație în care părinții
PROGRAME EDUCATIVE CU PĂRINŢII. In: Arta de a fi părinte by Luciana Petronela Fechita () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1404]
-
că „fiecare bolnav își face un tablou propriu al bolii sale - tabloul autoplastic”, iar la rândul său, Luria recunoaște și el existența unui „tablou intern” al bolii. În ambele situații, această reprezentare, în câmpul conștiinței bolnavilor este un proces de autoscopie, rezultat al „sensibilității bolnavului, al capacității lui de interpretare, teama, neliniștea și imaginația lui” (A. Păunescu-Podeanu). Ne aflăm în fața unor „bolnavi dificili”, care, dincolo de suferințele pe care le acuză, pun probleme deosebite, legate de natura personalității lor. A. Păunescu-Podeanu descrie
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acte importante, fonduri epistolare și chiar manuscrise inedite. Jurnalul Caietele de la miezul nopții al lui Alexandru Busuioceanu este unul dintre acestea. Întins, cu unele sincope în timp, între 1939 și 1957, mărturisire „în oglindă” nuanțată și pe alocuri amară, deznădăjduită autoscopie în special în anii exilului spaniol, jurnalul vorbește și despre nume importante de români risipiți în lume odată cu instaurarea puterii populare la București - Emil Cioran, Mircea Eliade, N. I. Herescu, Vintilă Horia, Aron Cotruș, Horia Stamatu, Basil Munteanu ș.a. Născută dintr-
POPESCU-CADEM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288949_a_290278]
-
direcția fantasticului terifiant, redescoperind convențiile literaturii romantice, dar folosindu-le într-o convergență insolită și modernă. În confruntare cu un subconștient insidios și agresiv trăiesc și personajele nuvelei Somnul, anticipând intransigența morală a eroilor lui Camil Petrescu, ca și dureroasa autoscopie a celor din proza lui Anton Holban. Omul care și-a găsit umbra, o amplă narațiune, pune în gamă epică speculația freudiană despre cei care eșuează din cauza succesului. Personajul, învingător în confruntarea cu capcanele socialului, își obține și supraveghează ascensiunea
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
autorități, iar aparținătorii celor înmormântați acolo sunt invitați să asiste la operațiune, pentru identificarea sepulturilor și supravegherea transferului. Pe de altă parte, Augusta se află după o îndelungată cură de psihoterapie și, în principiu vindecată, își reasumă sinele, printr-o autoscopie retrospectivă - în care anamneza morții Agatei are un loc important -, dublată de o mistuitor- izbăvitoare dezlănțuire de erotism. Poate fi vorba astfel, parabolic, cum au observat comentatorii, de o „dublă deshumare”. Nu tematica și așa-zicând anecdotica în sine sunt
PAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288735_a_290064]
-
literară. Puterea de construcție organică, de întrupare a unei întregi umanități, pe spațiul mai multor mii de pagini, alimentează de asemeni inventivitatea analizei cu resursele unei imaginații narative inepuizabule, ieșită poate dintr-o observație extraordinară, dar, hotărât, dintr-o excepțională autoscopie a conștiinței, ca și a subconștiinței individuale. Cazul creației scriitoarei e poate cazul adevăratei arte în ce privește modul specific de a-și sugera, de a-și insinua semnificațiile. Nimic în aparență mai neutru decât romanele semnate de P.-B. Aerul lor
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
o poveste de mult uitată/ colb colb// Între voi doi așez memoria mea lătrătoare/ ca-ntr-un pat conjugal:/ nu m-ați dorit/ dar mi-ați prezis jupuirea” (Fericita vârstă adultă). În paralel cu etalarea visceralității, devenită concomitent pretext de autoscopie și de autopsie, P. accentuează acum destructurarea poncifelor feminității, corodate de acizii lucidității și ai ironiei: „Creierele noastre sunt izomorfe: știm - femeile/ prețuiesc sentimentul nu dorința/ carnea noastră expertă/ nu e însăși iubirea” (Scrisoare către dragostea unui bărbat II). Puseele
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
căutarea unui unghi vizual și de reflecție capabil să configureze o poetică originală. Autorul este receptiv la tendințele moderne și exersează confruntarea realului cu ficțiunea, a povestirii cu viața. Colajul metaforizant, contrapunctul melancolic, reveria de tip magic, decuparea detaliului simbolic, autoscopia vădesc un registru epic variat. Subiectele par decupate din cotidian și se bazează pe un detaliu-cheie, care, transpus descriptiv sau analitic, în regim realist sau fantezist, devine simbolic. Starea reprezentativă a personajelor este așteptarea, căutarea unei revelații. În schița O
MOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288199_a_289528]
-
în ochi: ambii sunt agreați de generalul Sternwood, ambii au relații complicate cu Vivian și conflictuale cu Carmen, ambii sunt îndrăgostiți de Mona Mars. Unul dintre ei însă e mort, iar celălalt are prilejul să-și contemple, ca într-o autoscopie, propria existență. Sau măcar deznodământul unei existențe ce-ar fi putut fi primejdios de asemănătoare dacă împrejurările ar fi fost diferite. Astfel se explică și una dintre particularitățile de structură ale romanului - absența explicației logice a încăpățânării lui Marlowe de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
narate este spațiul îngust pe care și l-a îngăduit: vocea, gândirea, acțiunea aparțin în întregime eroului, nu scriitorului. Printr-un proces creator greu analizabil, el s-a detașat de universul fictiv, limitându-se la contemplarea, din exterior, a acestuia. Autoscopia s-a soldat însă cu un rezultat sub așteptări. Faptul că, deși Chandler a acceptat câteva compromisuri, romanul nu s-a vândut foarte bine (zece mii de exemplare în Statele Unite și opt mii cinci sute în Marea Britanie, în primul an) n-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cu peripeții care să-i biciuiască necontenit simțurile când principalul purtător de mesaj, Philip Marlowe, trece printr-o compactă pasă negativă. Nesigur pe sine, nemulțumit de propria condiție existențială, el alternează momentele de amară meditație asupra lumii cu o crudă autoscopie. Un întreg capitol, 13, e construit pe dinamica precară a eșecului și revoltei, a capcanei în care detectivul se știe prins. În cărțile anterioare, momentele de reflecție se derulau în spațiul protector al propriului apartament. De data aceasta, suferind de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de melancolii colerice, frondă inocentă și înțelepciune profitabilă, hrănindu-se, așadar, din propriile contrarii. Abilitate, vehemențe derutante și capitulări inexplicabile. Însă oricât patos ar cheltui în politicale și jurnalism, autoarea rămâne scriitor, astfel încât ceea ce se reține este substanța nucleului confesiv: autoscopia copilăriei și a adolescenței, malformate de obsesia „dosarul prost”, tinerețea citită „ca o abulie instinctiv premeditată”, „un somnambulism” ocrotitor în planul relațiilor sociale, revelațiile despre rătăcirile politice din interbelicul românesc, despre încă persistenta normalitate a unei bune părți din românime
ADAMESTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]
-
precădere în romanul Hidra (1996; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) și în Oniria. Jurnal de vise (1985-1995) (1999) în tradiția novalisianului „cobor în mine și găsesc lumea” (sau „lumea ca trup al spiritului”). Oniria încearcă exorcizarea realului prin supralicitarea fantasmaticului. Autoscopiile infinite, ca un soi de levitație morală, bine îmbibată cu lecturi, fac din halucinație o realitate la puterea a doua. Dominantă este senzația de lichefiere („ceasurile moi” ale lui Dalí pot să ilustreze perfect un volum de B.): „Lumea era
BRAGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285856_a_287185]
-
Își povestesc chestii, comunică, Împărtășesc, Își fac viața mai plăcută. Cam ce dracu’ o fi cu mine? De ce nu pot să mă mai uit În spate cînd las acolo niște oameni cu care aș putea rămîne prieten? Mă adîncesc În autoscopii și simt cum deznădejdea Își Înfășoară și mai strîns ghemul de sîrmă pe inimă. De ce? Pentru că abia am reușit să-mi fac prieteni și acum plec iar În necunoscut, pentru Încă un an și o lună. Nu, serios, de ce? Pentru că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de secundă înainte de hotărârea de a mișca degetul. Acel noi care are inițiativa nu este ceea ce credem că suntem noi. Voința noastră e ca rolul acela clasic de comedie: băiatul vagabond care se crede director. Întrupat: să ne gândim la autoscopie și la experiența decorporalizării. Cercetătorii în neuroștiințe din Geneva au ajuns la concluzia că aceste evenimente sunt rezultatul unor disfuncții cerebrale paroxistice de la nivelul conexiunii temporoparietale. Puțin curent electric aplicat în locul potrivit, pe cortexul parietal drept, și oricine poate pluti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și creatorul cu acest nume! Unul comunicativ, bonom, sociabil, jovial, iubitor de prieteni și libațiuni, altul insularizat, întors spre sine și hiperboreu, monologând deziluzionat despre moarte. Unul direct, senzual și voios, privitor spre lume, altul abscons, încifrat, fantezist și dedat autoscopiei, demonstrând că "Eu, adică El" (cum se numește un micropoem), sunt expresii ale dualismului carne-spirit, ireconciliabil. Se verifică aici opinia lui Proust (Contre Sainte-Beuve): agentul creator e altcineva decât omul biologic! Putem vorbi deci de un Nichita înseninat, epurat de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
însemne din afară și din interior, repere plasticizante și simbolisme de infra-text; în totul, figurație naturistă și transpoziții în melos dualități în serie configurând o mitologie subiectivă pe fundalul erosului universal. Bipolarități în care nu e nici tristețe, nici narcisism. Autoscopia merge în pas cu apropierea de Ceilalți. Frazarea clară, liniară, nu exclude efectele metafizice de adânc. Dincolo de unduiri și dubii se succed refrene tonifiante; numai moartea e linie dreaptă din clipa ultimă a existenței în infinit. Funcționează, vădit, în aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
simțită prezența cel mai des. Romanul, prin problematica sa, e predispus unei asemenea maniere imaginare. O iubire e tulburată de gelozie și incertitudine. Singură, conștiința acestui erou lucid nu reușește să niveleze accentele patologice ale dramei interioare, mai ales că autoscopia la care recurge personajul-narator nu o lasă nici un moment în stare latentă. Ce mijloc mai adecvat putea găsi autorul pentru a reda cinetica psyheei decât învăluirile și mișcările peristaltice ale șarpelui? Iată o radiografie sufletească a lui Ștefan Gheorghidiu, care
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ori nocturne ermetisme reciclate, detalii personiste, voluptăți textualiste, încercând să corporalizeze în permanență ideea de complicație interioară. Acesteia i se asociază un simbol poetic dintre cele mai ofertante: oglinda, în care Liviu Apetroaie vede, natural, catalizatorul perfect pentru procesul de autoscopie. În puține cazuri (Festin corbesc, Autoportret, Drum), hemograma poeziei sale nu evidențiază tulburări conceptuale uriașe, ceea ce nu dăunează însă deloc discursului. Dimpotrivă, acesta face un pas înainte, inclusiv în sensul unei purificări formale. Abia atunci "liviu apetroaie mai scrie și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
s-a făcut o altă piele/ strânsă și dură un uter rigid./ cu sexul din creștet/ desfoliat ca un lotus cu o mie de petale/ plutesc în derivă prin marea sărată din el" (la fereastră variantă). Autorecluziunea nu e forțată, autoscopia este resimțită ca necesară, și de aceea poeta nu cade niciodată în ispita patetismului. S-a vorbit, undeva, despre nefeminitatea poeziei sale; Mariana Codruț refuză, categoric, într-adevăr, dulcegăriile feminine, cochetăriile jocului de-a vulnerabilitatea sau exhibarea frustrărilor de gen
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nimeni, cel care cade nu este ajutat nici măcar de medici. Pentru aceștia deținuții sunt simple numere, în sufletul lor nu merită să descinzi, spre a sugera o cale de ieșire lăuntrică. Greșeala este întărită cu nepăsare și cinism, încât scurta autoscopie din final, deși nesatisfăcătoare, este unica oază meditativă a romanului, o stopare a delirului. Clejan recunoaște că este principalul vinovat pentru situația sa, pentru viața trăită pasiv, ca o succesiune de măști sociale lipsite de fond. Odată asumat cadrul romanesc
Succesiunea măștilor by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/8651_a_9976]
-
1967-1975: I, 546). La rândul său, în studiul său introductiv la antologia de texte avangardiste românești, Marin Mincu precizează că "[e]xtraordinara trăire interioară (subl. în text) [...] a lumii obiective de către narator se repercutează asupra expresiei epice [...]" (1983: 46). Aici, autoscopia dobândește proporțiile unei adevărate obsesii onirice, care, odată dezghiocată, dezvăluie un șir interminabil de alte vise cu substrat similar, precum niște matrioști ontologice. Ni se deschide, astfel, accesul în lumea unei conștiințe care nu-și încetează explorarea de sine nici măcar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]