94 matches
-
importante din critica românească. Din motive lesne de înțeles, multe nume importante din critica literară a intervalului ’60-’90 au preferat o abordare comodă a paradoxului avangardist românesc. După ’90, au existat (și există încă) tendințe de a „ultrarecupera“ nume avangardiste, distorsionând oarecum contextul epocii și importanța de atunci a unor autori (similar, de partea cealaltă, se întâmplă cu „trăiriștii“), ba din puseuri ciudat protocroniste (noi am „inventat“ și avangarda), ba din dorința mult mai firească de a „înmuia“ un canon
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
de Groot, și ceilalți doi bărbați în costum. Unul dintre ei se năpusti asupra mea și spuse, cu aerul cuiva care dă verdictul: Tu trebuie să fii frumoasa talentată, trebuia să-mi fi închipuit. Felicitări pentru, hmm, pentru sculptură! Cam avangardistă, nu? A stârnit multe controverse printre noi. —Mulțumesc, i-am răspuns. Cred. —Numele meu este James Rattray-Potter. Cred că nu mi-ai reținut numele mai devreme. Era înalt și lat, cu o alură clasică Sloane: părul negru și des deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
trecutului și prezentului, justă fără încrâncenare & parodică fără pic de relativizare, umorul continuu, zeflemeaua nemiloasă sunt unicate. Nimeni n-a reușit, ca Zappa, să dea atâta strălucire fleacurilor inovatoare, să pompeze seva organismelor naturale prin artere de hârtie, în compoziții avangardiste mai pline de vigoare decât orice piesă a curentelor ce se succed în showbiz ca valurile. Muzica lui Zappa nu poate fi încadrată într-un gen anume. Ilustrare desăvârșită a postmodernismului, a burlescului, pastișă, polifonie sau monodie - ce se poate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
dă incidentului o interpretare cu totul diferită. Haideți, oameni buni, nu e nimic grozav sau interesant În ceea ce-l privește pe el sau pe orice alt personaj din cafeneaua aia mizeră. Nu vedeți, sunt doar fețe și nume din partea boemă, avangardistă, cu pretenții artistice a Istanbulului. O elită tipică de țară din lumea a treia care se urăște pe sine mai mult decât orice altceva pe lume. Armanoush a tresărit la acest mesaj scurt al lui Baron Baghdassarian și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de-o gânganie miriapodă, născută la rândul ei din îndeletniciri artistice. Imaginarul lui Bickford se împletește cu muzica lui Zappa, într-o producție perfect armonioasă, legată organic, solidă conceptual și, mai ales, cursivă, inteligibilă. Dacă muzica poate fi taxată drept avangardistă, cu influențe free-jazz ori new-age descendent din Varese, Boulez sau John Cage, epica filmelor de animație se înseriază în (dar nu se limitează laă parodiile grotești ce deconstruiesc, fără a lichida, poncifele stilului de viață cotidian în America deceniilor șapte-opt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
o voință radicală de revizuire a normelor radicale ale poeziei” (Matei Călinescu, Conceptul modern de poezie, ed. a II-a, Ed. Paralela 45, Pitești, 2002, p. 189). În mod semnificativ, după Macedonski nu se mai înregistrează nici o contestare - modernistă sau avangardistă - a geniului eminescian fondator; estetismul românesc chiar va încerca, prin unii reprezentanți ai săi - Ștefan Petică, D. Anghel, Nicolae Davidescu, B. Fundoianu -, să îl recupereze, dintr-o nevoie de legitimare internă. Evadarea în vis, exotism și imaginar, muzicalitatea, melancolia, inefabilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardă, fostul Eduard Marcus („pseudonimizat” de E. Lovinescu) își convertește visările și restriștile aflate sub semnul periferiei fără ieșire într-o jubilație anarhic-expansionistă - în colaborările de la Punct, Contimporanul, 75 H.P., Integral și unu, însoțite de manifeste și profesiuni de credință avangardiste - tot mai organizată, despletită în versuri whitmaniene sau disciplinată prozodic, colorată futurist, dadaist și, mai tîrziu, suprarealist, pentru ca, ajuns în Franța, să le decanteze în tonurile „clasice” ale unui umanitarism panteist. Umbra simbolistă, nostalgic-estetizantă și intimistă, „pillatiană” și provincială, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
căci redactorul-șef Stephan Roll - alias Gh. Dinu - va fonda imediat, alături de Ilarie Voronca și de disidentul „contimporan” Maxy, o nouă revistă (Integral), mai combativă, în care eclectismul lax al Contimporanului (centrat pe abstracționism și nonfigurativism) lasă loc unei „sinteze” avangardiste mai coerente și mai agresive. Potrivit lui Marin Mincu (1983), avem de-a face, în acest caz, cu cea mai importantă contribuție conceptuală în plan european a avangardismului românesc din epocă. În fapt, atît Contimporanul, cît și Gîndirea pornesc, la începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literară e demascată teatral și insolent. Altfel spus: „Jos Arta, căci s-a prostituat”... Segmentarea pe secvențe - uneori de cîteva rînduri - a textului prin intertitluri derutante sau simboluri grafice e un alt procedeu prin care Vinea se adaptează la „rigorile” avangardiste ale Contimporanului. Cel care declara, în 1915, „Literatura mă persecută. Îmi e iremediabil antipatică” („Chronique villageoise“, în Cronica, nr. 28, 1915) „deliteraturizează” în proză pînă prin 1925, anul apariției primului volum. Doar cîteva texte adoptă ostentativ și programatic maniera prozei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
era mai curînd conjuncturală, superficială, mimetică: un mod (printre altele) de a fi subversivi politic la adăpostul „obscurității” artistice. Din această dilemă nu se putea ieși decît într-un singur fel: tăind nodul gordian și dizolvînd revista. Capitolul IX. „Periferii” avangardiste europene Mișcări artistice novatoare din țări centralși est-europene în publicațiile românești de avangardă din anii ’20 Ecouri maghiare Despre relații mai apropiate ale avangardei românești cu cea maghiară putem vorbi, cu adevărat, numai la Contimporanul, în parte grație relațiilor celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lucian Boz), ci și o limită de comprehensiune. Pe de altă parte, formația sa intelectuală e diferită de cea a majorității criticilor români ai vremii; crescut în ambianța Contimporanului, tînărul critic are antene mult mai fine pentru literatura extrem-modernistă și avangardistă europeană decît criticii post-maiorescieni; dimensiunea ei spirituală și filozofică nu îi e străină. Încă o dată, formula sa nu e aceea a criticului-judecător, ci - cum afirma și Al. Mirodan în articolul din Dicționarul neconvențional al scriitorilor evrei din România - a criticului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o compatibilitate între poezia folclorică și circulația orală de pînă în 1923 a scrierilor urmuziene: „Existența lui Urmuz ca «tradiție orală» a avangardei nu contrazice tiparele poeziei românești de proveniență fundamental folclorică” (ibid.). Ideea legitimării interne prin folclor a textelor avangardiste autohtone își va găsi ecou și în rîndul cercetătorilor străini. Potrivit lui Serge Fauchereau, dar și altor comentatori străini ai avangardismului românesc „există, în literatură, ca și în cultura populară din România, o întreagă tradiție a absurdului” (Serge Fauchereau, „Dada éxistait
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al „scriitorilor mai noi, interesați de valorificarea aspectelor iraționale din realitate”, cf. „Urmuz și comicul absurdului”, în Eseuri critice, București, EPL, 1967, p. 66-85). Pornind de la analiza „comicului paralogic” și „absurd”, dublată de recursul la psihanaliză, criticul legitimează orientările (neo)avangardiste din literatura română: „Comparîndu-l pe Urmuz cu reprezentanții contemporani din Occident ai literaturii absurdului putem surprinde felul propriu în care folosește unele din arhetipurile comicului paralogic: metamorfozele onirice (care iau la el direcția destrămării omului în obiecte), magia verbală (...), impulsurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a ființelor, de la care omul nu mai este exclus” (p. 526). Avem de-a face cu revelația unui mecanism abstract al manipulării universale, în interiorul căruia individul este redus la statutul de obiect. Discutînd raportul dintre mecanic și organic în cadrul poeticii avangardiste, criticul avansează ideea caracterului protetic (de „proteză mecanică”) al personajelor urmuziene, în care vede o expresie „non-umană” a „corinticului”: „Sacrificată e, în primul rînd, ideea de evoluție organică (...). Automatul e anorganic. E lipsit nu numai de viață, dar și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de neiertat în literatura română. Soțiile simboliștilor erau cam blegoase, se retrăgeau într-un colț, își răsfirau degetele lor prelungi pe boala lor de piept și, interiorizate, trebuia să-ți bați mult capul până să scoți puțină literatură de la ele. Avangardistele erau neastâmpărate. Îi perforau cu capse tricoul, își dublau volumul sânilor, înmuindu- și-i în parafină, îi caligrafiau, cu verde, pe tencuială, cuvinte dezlânate și-i declarau că poate să plece unde vrea, fiindcă ele fie or să-l aștepte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cu timpul, memoria poate deveni resentiment. Tribunalul posterității discută numai cu probele lăsate de „ inculpați ”. Longevitatea presupune dilatarea bătrâneții, nu înfrângerea morții. Viciile nu trădează. Sunt capabile de o statornicie uluitoare. Timpul transformă ideile revoluționare în retrograde și pe cele avangardiste în prejudecăți. Privim, de regulă, cu neliniște înainte și cu nostalgie înapoi. Trecutul poate fi soclu, nu aripă.. În artă, timpul este bidiviul nărăvaș care azvârle din șa orice călăreț improvizat. Există un timp al publicării operelor și altul - al
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
emigranți ruși refugiați la Nisa, apare chiar privită a posteriori ca o ființă ieșită din comun, la marginea mediului și epocii sale. Fără îndoială, acesta este motivul pentru care Marie, așa cum se întâmplă adesea cu persoanele atipice, apare ca o avangardistă și în domeniul relațiilor amoroase. Desigur, nu toate aspectele comportamentului tinerei rusoaice sunt revoluționare. Dimpotrivă, primele sale flirturi, timide, ambigue, par relativ banale, ca și motivațiile aflate la baza lor. În jurnalul său, Marie mărturisește că flirtează pentru a se
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
inserează. Ele depind de diferitele tipuri de ofertanți, de intermediari și de consumatori pe care îi mobilizează, de "rețelele" în care se înscriu. Caracteristicile lor formale sunt simplificate la extrem: pictura este calificată drept "abstractă" sau "figurativă", "istorică" sau "contemporană", "avangardistă" sau "clasică". Motivul este că această sociologie se limitează la categoriile utilizate de "indigeni" (cei care le califică în cadrul pieței), ale căror roluri sunt (considerate) dominante. Definiția "artei contemporane" este, astfel, reluarea celei a istoricilor de artă și a experților
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
joc fără reguli, regulile și ordinea ce prescriu umplerea spațiului ludic constituind esența jocului, despre existența regulilor în literatură nu mai este cazul să ne îndoim. Prezența lor este evidentă în toate epocile, chiar și cele mai moderniste și mai avangardiste curente, ce aveau drept obiectiv anularea oricărei reguli, fixau prin aceasta de fapt o nouă regulă. Gadamer analizează semnificația originară a jocului ca dans ce trimite la mișcare, un du - te - vino care nu are un țel care să ducă
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]