512 matches
-
Acasa > Poezie > Oglindire > DOR Autor: Mariana Stoica Publicat în: Ediția nr. 1926 din 09 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Primăvară, ai sufletul curat, Ochi limpezi, azurii și haină de brocart Veselia vine, umple colțișorul Inimii și tainic zămislește dorul. Dor de rândunele, de fluturi și de soare Dor de pomi cu voaluri ce miros a floare, Dor de tril gingaș, suav de păsărele Dor de catifeaua
DOR de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1926 din 09 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384792_a_386121]
-
Din freamătul de codru te auzeam venind Și-n taină a ta icoana îți auzeam plângând. Pășeam sfios pe-a-tale urme, pierdute-n valurile vremii, Gândind la amintiri ce m-au rănit, vrând versul să-mi învii, În jur doar șoapte azurii de floare-albastră și steaua nopții Îmi spun povestea ta, cu sufletul...cum n-o zic nimănui... Și-astă dulce pace mă trezesc la viață, tresar de bucurie, De-ntuneric și uitare n-oi mai plânge nicicând în veșnicie Ci speranța
SCRISOARE CĂTRE EMINESCU de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385072_a_386401]
-
bate-n Toamna vieții mele, un vânt aducător de moarte. Să mi le ducă între stele. MIREASA CODRULUI Pe frunzele Toamnei plutind în curcubeu, scriu dorul ce se ascunde-n sufletul meu. În ele brodez privirea de sub pleoape, când Cerul azuriu se scaldă în ape. Ținutei de gală din frunze croită, Vântu-i susține o trenă nesfârșită. Tandru și iubitor pe cap mă sărută și cu el mă face în văzduh pierdută. Mă conduce-n Codru, ca să-i fiu mireasă. Toamna cu
ILUZII DE TOAMNA (POEME) de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384627_a_385956]
-
abia-si deschid Privirea către soare, De flori de liliac, Si de salcâm. O zi, să-mi dai, Din toate zilele De vară, O zi de iulie, Cu aromă De grâu copt . O zi senina, Îmbrăcată în splendoare, Cu cerul azuriu, Și vânt mângâietor . Referință Bibliografica: O zi, să-mi dai / Florina Emilia Pincotan : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2031, Anul VI, 23 iulie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Florina Emilia Pincotan : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
O ZI, SA-MI DAI de FLORINA EMILIA PINCOTAN în ediţia nr. 2031 din 23 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382508_a_383837]
-
marea sa capacitate de a fantaza. Trăirile sale sunt un fapt de cultură, bazat pe împletirea cunoștiințelor acumulate cu îndrăzneala metaforei. În poezia cu metafore ale naturii este destul de motivată, căci miticul este biologic. „Pironit în vitraliu,/ ochiul acela,/ cândva azuriu,/ atoatevăzător,/ se bălăngăne/ plictisit,/ înlăuntru-i rostogolindu-se/ cu întrebări/cu tot.” („By -pass”). Traducerea în limba engleză a doamnei Ileana Sandu este precum o mănușă croșetată pe măsura poemelor Marianei Cristescu. Poetă, cărturar, critic literar și jurnalist, Mariana Cristescu
MARIANA CRISTESCU SAU VIZUALIZAREA ÎN INTERIORUL CUVÂNTULUI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382593_a_383922]
-
Acasa > Poeme > Constiinta > TOTUL PE NIMIC Autor: Marilena Dumitrescu Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului Plouă mereu, viața-i plumburie, Totu-i neclar în a noastă minte, Vrem curat și viață azurie, Zile însorite în așezăminte... Pașii ne poartă pe cărări închise Către zenituri pierdute, ancestrale, Dispărând vremelnic în abise, În locuri pierdute, spații abisale... Suntem generații fără misiune, Zeloși, numai pentru veșnica foame Dând la coș a noastră-nțelepciune, Acceptând importul
TOTUL PE NIMIC de MARILENA DUMITRESCU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383333_a_384662]
-
A urmat vizitarea maiestuosului hol de la intrare în Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, unde am admirat picturile marelui om de artă, Sabin Bălașa, ce acopereau pereții sălii „Pașilor pierduți” cum era denumit acest hol măreț, picturi în care predomina culoarea de azuriu. Și de o parte și de cealaltă a bulevardului străjuiau clădiri mărețe cu o arhitectură plină de istorie, fie că acum funcționau în ele spitale, teatre , sau sediile diferitelor instituții de stat. Timpul devenise atemporal. Nici nu simțeam cum se
SUB TEIUL LUI EMINESCU, A RĂSĂRIT IUBIREA. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383438_a_384767]
-
răsună, când plouă, de pașii distinși de baston-piesă rară. Un brad argintiu, situat asimetric, își saltă perena statură înaltă în spațiul modest dintre scară și poartă. Ferestre în ogive luxoase din eternă esență de tec etalează discret perdele de tul azuriu, prelungire firească de cer siniliu, iar negura nopții e-ndepărtată de faldul greu al mătăsii ivorii din draperii. Și gardul?! Vai, gardul înalt de-un metru, e-o-mpletitură de piatră, marmorean filigran, capodoperă neegalată de ceva similar de pe aceeași
INTRIGA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382831_a_384160]
-
mai suspini în flori de iasomie? Mi-e dor de libertate și candoare, De cerul tău senin și armonie, De ochii tăi cei blânzi și bucurie, Privesc în amintire și mă doare. Copilărie scrisă-n puritate- Suflet curat în cântec azuriu, O pagină de vise fermecate, Cu inima mă învățai să scriu. Să te întorci pe aripi luminate Copil să fii nu-i niciodat` târziu. Citește mai mult Unde mi te-ai ascuns, copilărie, În câmpuri de lumină sau în soare
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
nemuritoareSau mai suspini în flori de iasomie? Mi-e dor de libertate și candoare, De cerul tău senin și armonie, De ochii tăi cei blânzi și bucurie,Privesc în amintire și mă doare.Copilărie scrisă-n puritate-Suflet curat în cântec azuriu,O pagină de vise fermecate,Cu inima mă învățai să scriu.Să te întorci pe aripi luminateCopil să fii nu-i niciodat` târziu.... XXXII. DUMITRU MARIAN TOMOIAGĂ ȘI DREPTUL LA POEZIE, de Alexandra Mihalache, publicat în Ediția nr. 1874 din
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
Acasa > Poezie > Imagini > DRUMEȚIE ÎN ÎNALT Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului mă pregătesc pentru plecare pe cerul toamnei azuriu mi-e ghid un stol de zburătoare și-o adiere vizitiu trăsura norilor gonește pe larga zorilor cărare soarele blând își risipește firave raze prin răcoare privesc tabloul de sub mine un vast pastel de toamnă plină al dimineților senine redefinite
DRUMEŢIE ÎN ÎNALT de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383228_a_384557]
-
supraveghea un punct aflat de cealaltă parte a curții. Purta livreaua oamenilor lui Bargello. Îl spionau, blestemații. Se Întoarse anevoie și se duse spre dânsul cu un aer amenințător. Omul nu părea tulburat. Pe fața lui se zărea o lucire azurie. Dante se opri nesigur, trecându-și mâna peste frunte. — Tu? Necunoscutul nu spuse nimic, mărginindu-se să Îl privească la rândul său. — Aș vrea să-ți mulțumesc, pentru ieri noapte la San Giuda, murmură poetul Întinzându-i mâna. Steaua mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un spic de grâu, luară strictul necesar de boabe și se făcură nevăzuți. Era liniște și pace adâncă. Se auzeau doar sfârâitul nefericitului iepure și, din când, în pădure, boncăluitul vreunui cerb ori sunetele unor lupi. Deasupra de tot, în azuriul cerului, se zărea, făcând cercuri tot mai mari, cu aripile larg întinse, o vrabie. în vârful stejarului multisecular sub care fusese aprins focul, două veverițe săreau poznașe din creangă în creangă, desfătându-se cu fumul de iepure. Ciocănitoarea ciocănea copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
discută, o voce de bărbat și una de femeie. Dintr-o dată, câmpul vizual prinse a se mări. I se părea că se află într-un vehicul ce se năpustește spre ieșirea din tunel. Mai întâi observă verdele ierbii după care azuriul cerului îi umplu privirea. Simți pe față o căldură plăcută și în păr vântul care sufla încetișor. Totul era normal acum. Fără să se miște își roti ochii în jur, speriat. La început nu pricepea cine i se află alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vor scrie ziarele, „fusese pricinuit de niște spirite dedate la anarhism, dacă nu de niște precupeți de flori“. La mormîntul Marietei vor fi depuse jerbe de flori albe și roșii, ramuri de cetină proaspăt retezate, lalele și crizanteme, tuberoze, hortensii azurii, decadenți stînjenei secesioniști, un dezmăț floral, zambile și inabordabile lalele negre, regine ale nopții, lugubri crini cerați, floarea neprihanei A Primei Comuniuni, liliac violaceu, atît de sensibil la descompunere, hortensii destrăbălate și gladiole crîmpoțite (majoritatea) absolut divine În nuanțe pastelate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de dantelă, ea, o curvă de garnizoană arătînd ca o studentă de la Heidelberg... Apoi o zări pe ea, pe Marieta. Ședea cu picioarele Încrucișate, ca și celelalte, cu posteriorul revărsat, cu o țigară-n mînă, Într-o rochie de atlaz azuriu, numai că-n atitudinea ei, În Înfățișarea ei din lumina aceea rozalie În care părea cufundată ca-ntr-un acvariu (eterna Sirenă a marinarilor) era ceva care-l va atrage imediat pe Bandura. Abia cînd păși În odăița ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
teama ciudată de a nu fi dezamăgit, de parcă Întîlnirea directă cu marea Îi putea nărui acea viziune Îndepărtată care l-a iluminat În douăzeci și opt aprilie treizeci și cinci, cînd a privit pentru prima oară În viață, În depărtare, În zorii zilei, albastrul azuriu al Adriaticei. Și toate pretextele de care s-a folosit pentru a amîna Întîlnirea cu marea erau atît de neconvingătoare: nu-i plăcea să meargă vara-n concediu ca orice turist cioflingar, nu avea destui bani (și aici nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cînd se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască, lumină rătăcită, depărtată și totuși apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blînd al cerului cîțiva nori alburii, ce n-aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscînd, ci doar a fuioare de lînă albă plutind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blînd al cerului cîțiva nori alburii, ce n-aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscînd, ci doar a fuioare de lînă albă plutind pe mareea azurie a bolții cerului, atît cît ochiul să nu se Îndoiască de albastrul cerului, atît cît sufletul să nu aibă năluciri. Ci aceea era cu siguranță lumina zilei lui Dumnezeu, căci aceea fusese cu siguranță lumina senină a cerului ori poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stînga și-n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi, chipuri stinse, ca și al său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mânată de o briză ușoară, iar matrozii se strângeau pe puntea superioară în timp ce căpitanul și călătorii se lăfăiau în șezlonguri fumându-și pipele, parcă-l vedeam dansând cu alți tineri, dansând nebunește în sunetele gâjâite ale armonicii. Deasupra erau cerul azuriu și stelele, iar de jur împrejur deșertul Oceanului Pacific. Mi-a venit pe limbă un citat din Biblie, dar mi-am ținut gura, căci știu că clericilor li se pare aproape o blasfemie dacă mirenii le încalcă domeniul. Unchiul meu Henry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
oamenii eliberaseră torsul fecioarei, oferind din nou dinaintea privirilor mulțimii luciul pielii sale ca de ceară. Într-o clipă, parcă răspunzând la un semn la călugărului, pleoapele Fecioarei se ridicară Încetișor, dezvelind mai Întâi albul corneei și mai apoi străfulgerarea azurie a pupilelor. Dante se uita cu uimire la perfecțiunea mecanismului care, probabil, se ascundea În cap, pentru a realiza o mișcare atât de lină și de asemănătoare cu cea omenească. Dacă, Într-adevăr, al-Jazari realizase această minunăție, atunci faima sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
i-ar fi lipsit aerul. Dante se opri În pragul ușii, trăgându-și și el sufletul după luptă. Coborî arma, nedumerit de ființa peste care dăduse. Era la fel de Înaltă ca el, de o paloare intensă, iluminată de doi ochi mari azurii. Era același chip care apăruse În biserică acoperit de un strat de machiaj lucios, pentru a imita ceara. Ridică mâna spre ea până când Îi atinse obrazul cu degetele. Nu purta nici o mască. Trupul zvelt Îi era acoperit, până dincolo de talie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
stradă o luase, atât de tare trăznea, vară sau iarnă, ziua sau dimineața, ca și cum ar fi stat la murat el însuși în băile de acid. Era un bărbat foarte frumos, înalt, cu părul negru strălucitor dat pe spate și ochi azurii scânteind de viață. Un bărbat foarte frumos și singur. Îl vedeam mereu ca pe condamnat etern, cum se spune că erau la greci, împingând bolovani sau lăsându-și ficatul să fie mâncat la nesfârșit. Poate că făcuse o greșeală Crochemort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Reunion, cu arhitectura anilor șaizeci, Clădirea Șaptezeci și Nouă, arogantă, din cărămidă roșie, Upper și Lower Pyne, ca două aristocrate elizabetane nu prea mulțumite să trăiască laolaltă cu prăvăliașii, și, dominându-le pe toate, Înălțându-se cu un avânt curat, azuriu, marile turle visătoare ale bastimentelor Holder și Cleveland. A iubit Princetonul din prima clipă - frumusețea lui leneșă, semnificația lui doar pe jumătate Înțeleasă, desfătarea naturală a stufului În lumina lunii, frumoasele, prosperele mulțimi adunate la jocuri și mai ales atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]