781 matches
-
una dintre străzile lăturalnice, În spatele unei sinagogi, nefiind deloc genul de local unde omul se duce pe două roți. Ca de obicei, Konrad stătea pe butucul de tocat de la intrare. E ușor de descris: vestă descheiată, mâneci suflecate, brațe tatuate balansându-se pe genunchii de fost boxer. Între degetul arătător și cel mijlociu lucea un trabuc scurt, dar gros. Văzându-mă, s-a ridicat, și-a băgat chiștocul bine mestecat În gură și mi-a Întins o mână mare cât pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
n-am destulă putere să ajung până la resturant, când am auzit un ticăit cunoscut În spatele meu - și o fată de aproximativ zece ani trecu pe lângă mine, Învârtind perfect roțile bicicletei. Curentul Îi umflase bluza Înflorată, transformând-o Într-o cocoașă. Balansându-se pe pedale, s-a Întors chiar În clipa În care eu și Anton n-am dat Într-o parte. Părul Îi flutură În obraji, cocoașa i se netezise. — Și acum? Răspunsul sosi din spate: — La dreapta. Imediat un băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
decât acasă, aici nimeni nu îndrăznește să pună mâna pe ceea ce am zis că-i al meu! Din păcate, eram mult prea emotiv la bătaie ca să prind echipa liceului. La testele de selecție pentru lotul elevilor din anul întâi mă balansam prea tare și ratam în așa hal mingile tari, încât, până la urmă, antrenorul m-a luat deoparte și m-a întrebat ironic: — Măi, flăcău, tu chiar nu porți ochelari? - și mi-a dat papucii. Dar în ce formă eram! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
terenul nostru de joacă, unde mingea zboară mai încet și este o idee mai mare, eu sunt vedeta care-am visat să ajung pentru toată școala. Bine-nțeles că, în dorința mea arzătoare de-a fi cât mai bun, mă balansez prea des și ratez bătaia, dar și când o lovesc din plin, zboară până hăt-departe, doctore, zboară peste gard și asta se cheamă o „alergare“. Ah, și nimic, dar absolut nimic pe lumea asta nu se compară cu plăcerea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de azi mușchii și articulațiile mele. Cum trebuie să mă aplec și să-mi ridic mănușa de jos, și cum s-o arunc, cum să cântăresc greutatea bâtei, cum s-o apuc, cum s-o cumpănesc și cum s-o balansez în cercul de bătaie, cum s-o ridic deasupra capului, cum să-mi flexez și să-mi destind umerii și gâtul înainte de a păși și de a-mi propti picioarele exact acolo unde le este locul - și cum să ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să-mi flexez și să-mi destind umerii și gâtul înainte de a păși și de a-mi propti picioarele exact acolo unde le este locul - și cum să ies din cerc, atunci când luftez (căci am tendința să luftez, să mă balansez elegant în gol la câte o minge tare) și cum să-mi exprim, printr-o lovitură ușoară cu bâta în pământ, exact gradul de exasperare potrivit față de pronie... da, totu-i studiat și însușit până-n cel mai mic detaliu, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Janet amestecând În pahare. Însă probabil că avea o minte de două ori mai bună, chiar așa banală și vicleană cum pare să fie. — Dragă, Întrebă Janet Pardoe cu amuzament, ți-a căzut cumva cu tronc micuța aia? Trenul se balansă și se repezi mugind Într-un tunel, apoi iarăși afară, ștergând răspunsul lui Mabel Warren, luându-l ca o mână flămândă care smulge o scrisoare, rupând-o și Împrăștiind bucățile, cu o singură frază căzând cu fața-n sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de două lire În monede mici, austriece, dar În poșetă erau aproape optzeci de mărci. Avu oarecare dificultăți s-o facă pe centralistă să Înțeleagă numărul pe care-l dorea În Köln, pentru că vocea Îi era ușor Încleiată. În timp ce aștepta, balansându-și forma Îngreuiată pe scaunul mic de oțel, urmări cu privirile bariera. Tot mai puțini pasageri veneau dinspre peroane. Nu se vedea nici urmă de dr. Czinner. Și totuși, când aruncase o privire În compartimentul lui, cu zece minute Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Să trăiesc cu tine acolo? — De ce nu? Dar nu argumentele Împotriva acestei propuneri au fost cele care-i Încețoșară Într-atâta gândurile, Încât trebui să-și fixeze privirile mai stăruitor, până unde putea vedea, asupra realității, a trenului care se balansa, a bărbaților și femeilor ce mâncau și beau după jaluzelele lăsate, a frânturilor din discuțiile altora. — Da, asta era tot. Sărutări. Doar sărutări. — Hobbs și Zudgliffe? Toate argumentele erau În favoarea ideii: În locul Întoarcerii Înfrigurate din zori Într-o mohorâtă cămăruță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Mergeau Înaintea furtunii cu nouăzeci de kilometri pe oră, pe un drum care nu fusese reparat de o viață de om. Arcurile erau rupte și Myatt zbura dintr-o parte În alta când mașina intra În gropi, urca sau se balansa. Mașina gemea și gâfâia ca o ființă omenească forțată la limita rezistenței de un stăpân nemilos. Zăpada cădea și mai abundent. Stâlpii de telegraf din lungul liniei păreau scurte fisuri negre Într-un zid alb. Myatt se aplecă spre șofer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
La înălțimea asta mă cuprinde panica și mă agăț de o ghirlandă de sticlă; încâlceala aceea sclipitoare se scutură și se clatină, răsunând ca niște șiraguri de clopoței în bătaia vântului. Niște piese sclipitoare se rostogolesc pe podea. Totul se balansează înainte și-napoi, cu mine cu tot. Și Helen zice: — Stai pe loc! O să-l faci praf! Apoi ajunge lângă mine, levitând dincolo de o perdea scânteietoare de mărgele de cristal. Își mișcă buzele, rostind cuvinte tăcute. Helen dă la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în lumină și-n căldură. Helen își șoptește cuvintele tăcute, și eu simt cum o apă caldă îmi umple inima. Cerceii lui Helen și toate bijuteriile ei aruncă lumini de foc. Nu se aude decât clinchetul cristalin din jurul nostru. Ne balansăm din ce în ce mai ușor, iar eu îmi dau drumul, încetișor. Suntem înconjurați de clinchetul unui milion de stele aprinse; pesemne că așa se simte și Dumnezeu. Și asta este viața mea. Am nevoie de un loc unde să stau, zic. Mă caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
garanție. Geena era o veche complice a lui Dave 2, având și ea o sexualitate latentă, dependentă de plăcerile provocate de ceea ce am putea numi - în termeni neologici - voyeurism psiho-empatic sau, pe scurt, VPE. Geena se îndreptă alene spre Carol, balansându-se pe tocurile ei ridicol de înalte. Carol ajuta la împărțirea cănilor de ness membrilor Alcoolicilor Anonimi. Fu izbită de imaginea burții revărsate a Geenei, care arăta de parcă și-ar fi îndesat o pernă sub marginea topului stretch. La fel de izbitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
când citeam în O mie și una de nopți cum se zgâlțâia palatul și ce supărați erau djinii, chiar a început să se zgâlțâie tot, deși blocul din aleea Băiuț nu era un palat. Pereții și mobilele trosneau, lampa se balansa de parcă m-aș fi suit pe-un scaun și i-aș fi dat vânt cu mâna, jucăriile, caietele, cărțile, creioanele tropăiau pe rafturi, pe policioare și pe masă, veioza sălta pe noptieră, chiar și eu, oricât m-aș fi străduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
privi mai mult. Îmi scot din nou telescopul. Aștept, cu nerăbdare abia ținută În frîu, ca ochii să mi se obișnuiască iar cu Întunericul ca de smoală. Îmi fixez obiectivul asupra acelui Rialto din vis și din amintiri și-mi balansez telescopul Într-o parte și Într-alta pînă mă găsesc pe mine cel tînăr, pe strămoșul lipsit de griji al acestei epave de azi, Încastrate În cercul lentilei : am În mînă o bucățică din ceva ce pare a fi ciocolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
tovarășul lui supraveghea atent traficul. Jerry Magoon răsufla greu de la efortul de a pedala, iar respirația Îi sufla mustața, de fiecare dată cînd expira. În timp ce pedala, bicicleta se clătina Într-o parte și-n cealaltă, iar coșul de sîrmă se balansa ca un leagăn. Mi-am pus capul pe lîna cu miros pătrunzător, care, am aflat mai tîrziu, era puloverul lui Jerry, mirosul lui Jerry, și am Închis ochii. Împletitura groasă a puloverului amortiza hurducăturile, Însă nu-mi alina durerea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
asta. Făcu o pauză înainte să adauge: — Amintește-ți că te-am ajutat. Nu mi-a fost deloc ușor. O studie atent. — Chiar îți dorești asta? — Da, răspunse ea. Este ceva foarte important pentru mine. Își stinse țigara și își balansă picioarele peste marginea patului. — Bine, acceptă el. O să-ți fac rost de o armă. Dar, ține minte, dacă se-ntâmplă ceva nasol, n-ai arma de la mine. — O să le zic că am găsit-o, promise Florence. O să zic că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
zică nimic, abia dacă-și săltă pleoapele din farfuria pe care tocmai o golea, o trată cu o superioară indiferență. Poate faptul că luase masa în picioare, poate episodul cu bătrâna, ceva o indispuse pe Carmina. Își simțea abdomenul uriaș, balansându-se dizgrațios între oasele bazinului deși imaginea ei reflectată în vitrine îi infirma senzația.. Slăbise, avea încheieturile fragile, un aer fantomatic. Imposibil să găsească în ea atâta forță cât să poată ajunge la prietena ei Fana, căreia îi promisese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
goană, sărind într-un picior pe trotuarul umed să dispară cât mai rapid din raza de acțiune a necunoscutului. Oare ce gândea de fapt Elena care fugea mână în mână cu ea, ce gândea în timp ce coada roșcată a părului se balansa într-o parte și-n alta? Se simțea izbăvită? Uitaseră că mâncaseră împreună o bucățică de cozonac, rămasă lipită într-un colț atunci când se răsturnase tava și coptura aromitoare, fierbinte fusese așezată pe fundul de lemn, uitaseră că fierseseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
umbră care se gândește la toate, asta-i crea sentimentul de prospețime, de tinerețe, voia să trăiască de una singură senzațiile stinse, uitate, ale unui început, să se infiltreze în viața celor doi tineri, îi era așa de bine să balanseze, acum se simțea mamă, acum se simțea tânără, copleșită de beția începutului de viață. Până și Trofin, tremurând de emoție și încântare, îi mărturisi că dorea să le dăruiască tinerilor un impozant album filatelic. După atâția ani de ignorare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
deschide și se închide, nu vede pe nimeni în fața ochilor, acționează ca un automat, discută, zâmbește, respiră, ochii lucesc, figura îi este transfigurată. Iese pe ușa bibliotecii de îndată ce acele ceasului indică ora de plecare, coboară scările în pripă, balustrada se balansează sub mâna ei, tocurile îi bat pe aleea de ciment din curte, o salută portarul, îi răspunde și ea, aleargă, zboară spre stație, se urcă în primul autobuz, coboară cu greu împingând, strecurându-se cu violență printre oameni, la aprozar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dusă de mână, se simțea ridicol prin mulțimea de rafturi, aici e voie, aici nu e voie, aici poți intra, aici nu și la zidul morții dintre ea și lume, la poarta casei adăstau bărbați, motocicletele iubirii, acrobați care se balansau fără bară sau paletele de echilibru pe sârma fragilă dintre prezent și viitor, le admira curajul, dispăreau din trecutul ei, a fost, era, de fapt, acum, un prezent continuu, în care părinții erau o prezență continuă, ceva mai bătrâni, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a cincea roată la căruță, să nu-i mai placă direcția în care se îndreptau lucrurile, așa este, spune Bătrînul. — Speculații, dezinformare, intervine iritat Roja, dînd semne că vrea să renunțe, lăsînd moale receptorul din mîini, privindu-l cum se balansează în aer la capătul cordonului. — Să-i ia dracu’ pe toți, spune Tîrnăcop, haideți dom’ Șef, luați și dumneavoastră loc cu noi la masă, îi face semn să se așeze pe un scaun rămas liber. N-au știut băiețașii cum
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
bîiguie tartorul. Neamuri proaste, spune șeful amărît. Fără îndoială, întărește profesorul. Ucigașul... banditului Bătrînul colonel făcea plimbări lungi dimineața și dacă îl observai atent, în unele porțiuni scurte, ținea degetele mîinilor drepte și imita un marș de defilare. Mîinile se balansau, mai mult decît era necesar, în ritmul unei fanfare imaginare. Erau momentele cînd nu saluta pe nimeni și o seriozitate, mai mult ghicită, se așternea pe fața lui ridată, dar întotdeauna proaspăt rasă. Uneori, colonelul Tincu mișca mărunt din buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
podul bisericii, beciuri, ferestre, cărți, clopote, vise, apoi, în cea mai perfectă ordine, își ocupau locul indicat de mai marii cerului. Biserica, un furnicar plin cu îngeri: cei friguroși își încălzeau picioruțele deasupra sfeșnicelor, somnoroșii moțăiau în strană, zglobii se balansau de frânghiile policandrului, îngerii bătrâni se ascundeau printre pagini de Psaltire; în fundație îngeri, în cărămidă, în gaura cheii; pe umerii călugărilor, stăteau îngerii îndreptători; în jurul Sfintei Mese, îngeri diaconi; lângă potir, îngeri de strajă. La 7 începea Liturghia. Norii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]