365 matches
-
găsi însă originalitatea Peregrinului...; interesul acestei cărți extraordinare - și numai al acesteia! - rezidă în zona de literatură implicită care înconjoară observațiile socio-geografice. Ion Codru Drăgușanu, eroul, nu autorul Peregrinului..., personifică pentru prima oară la noi un uimitor destin balzacian. Destinul balzacian este asumat de personajul central cu mare convingere și naturalețe, ajutat de o inteligență extraordinară, de o mare știință a dominării împrejurăririlor. Dacă, după primele pagini ale cărții, am fi tentați să-i plîngem de milă tînărului "ungurean", abia ieșit
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
seama cu cine avem de fapt a face. în fața noastră se ridică o întruchipare perfectă a lui Rastignac, cel din Pčre Goriot, aflat la primii pași în societate. Codru Drăgușanu i-a compus personajului său, alter ego scriptic, o imagine balzaciană, fără să-l fi citit probabil pe Balzac. Angajat, la cîteva luni după ce părăsise Ardealul (Scr. III, august 1835), ca argat al popii Andrei din Călărași, hrănit mizerabil și pus la munci înjositoare, tînărul nostru abandonează repede treapta cea mai
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
ieșite la lumină, drept specific somnifer, așteptam pe Morfeu..." (Scr. XX, februarie 1841). Luîndu-l pe Lamartine peste picior, pașoptistul ardelean se situa la o distanță astronomică de colegii săi din Principate. Și se afunda cu voluptate în existența de stil balzacian. Plecat de cinci ani de la "talpa țării", fără a avea patrimoniu personal și nici nume sonor, Ion din Drăguș o ducea la Paris la fel ca Alecsandri sau Ghica - pe banii altora și cu o naturalețe absolută. Vocația balzaciană profundă
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
stil balzacian. Plecat de cinci ani de la "talpa țării", fără a avea patrimoniu personal și nici nume sonor, Ion din Drăguș o ducea la Paris la fel ca Alecsandri sau Ghica - pe banii altora și cu o naturalețe absolută. Vocația balzaciană profundă trebuia să se manifeste însă sub toate formele la noul Rastignac, confruntat și cu reversuri usturătoare. Se ceartă cu prințul G., care îl dă afară din apartamentul somptuos, și ajunge aproape muritor de foame. încearcă să se angajeze după
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
prejunimistă și junimistă din România au privit spre Paris ca spre centrul lumii și n-au visat altceva decît formarea spirituală în mediu parizian, făgărășanul Ion cedează aceleiași ispite, contaminat de obsesia pașoptistă comună. Dacă scriitorul ardelean alege instinctiv stilul balzacian de viață, Peregrinul... ne arată că vocația primordială a autorului a fost aceea de a răzbate într-o lume unde soarta nu-i oferise la naștere nimic, în afara unei dotări intelectuale superioare. încă de la începutul cărții, Codru Drăgușanu se autocaracterizează
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
exprime în imagine ori a fost deposedată de carnea proprie prin-tr-un proces continuu de sublimare. Aici, în subteranele vizibilului, istoricul de artă se confruntă, de fapt, cu istoria lumii, cu tactilitatea și cu imponderabilul ei. O răbdare descriptivă de tip balzacian se întîlnește cu o memorie proustiană care năvălește, asemenea unei viituri, prin labirinturi și biblioteci borgesiene pentru ca, finalmente, să se închege, dacă de închegare poate fi vorba aici, în construcții cu nenumărate subsoluri, etaje și mansarde, vecine cu arhitecturile vizionare
Privirea prin fereastra tabloului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6766_a_8091]
-
Grădinii Icoanei în Iancu Moroi, centrul capitalei sufocat de o vară caniculară în Paraziții, străzile parcurse de Iorgu Cosmin de la grădina de vară, unde se cîntau romanțe de Cavadia, pînă acasă (pe Calea Victoriei, pe lîngă Biserica Crețulescu, pe Academiei), discuțiile balzaciene între tinerii eroi din Paraziții, salonul-tripou al lui Candian, personaj ce locuia pe Calea Dorobanți într-o clădire deja modernă „cu două etaje" - toate acestea reprezentau deocamdată doar sugestia Marelui Oraș. Adevărul este că Delavrancea nu avea talent de evocator
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
lui Barrault despre înmormîntarea bunicii sale. Parte din ea am auzit-o la Avignon, mai degrabă ca pe un murmur interior al Meșterului Beligan. Rîd singură în noapte văzîndu-l, parcă, pe Jean-Louis Barrault interpretîndul minimalist pe bunicul său, un personaj balzacian, care negocia cu cei de la pompe funebre, printre prea dese leșinuri, prețul înhumării adoratei sale soții. „Spectacolul” a fost jucat în podul casei lui Barrault, pod cu bîrne groase și cu pereții plini de cărți și afișe, în fața lui Eugène
O noapte de insomniac by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5306_a_6631]
-
noua specie a înregistrat numeroase tentative, precum și prima reușită incontestabilă, sub pana lui N. Filimon. Cele două romane de Bolintineanu, Manoil și Elena (1862) aparțin acestui interval fast. Spre deosebire însă de celelalte romane românești ale perioadei (romane de inspirație balzaciană, influențate de rețetele „romanului negru”, obsedate de probleme sociale și de atotputernicia banului), scrierile lui Bolintineanu aparțin altei lumi: amîndouă sunt romane de iubire, avînd erosul drept unică preocupare. Autobiografie, nici măcar trucată, există din plin, deși ea apare intens idealizată
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
și replica neașteptată a romancierilor sovietici. Drumul drept îl arăta, cine altul decât Alexandr Soljenițîn cu O zi din viața lui Ivan Denisovici, romanul care a deschis ochii întregii lumi asupra gulagului și care va fi urmat de celelalte romane „balzaciene” ale fostului zek. Omul își păstra dreptul de cetate în roman, de unde Robbe- Grillet et comp. îl alungau. Dintre cele două revoluții, pe care s-o preferă m? Întrebare pur retorică.
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4959_a_6284]
-
dar apoi frecvența expresiei stingherește. De pildă: „atingerea iubirii, mai ales ca agapé, cade sub incidența dominației” (p. 48), „criminalul cade sub incidența anatemei” (p. 264) „preotul cade sub incidența anatemei stendhaliene”( p. 348) „concurența acerbă cade sub incidența anatemei balzaciene” (p. 354) „nefericirea femeii căsătorite cade sub incidența decalajului dintre legi și moravuri” (p. 357). Un caleidoscop impresionant prin amănunțime și deprimant prin carența unui fir logic.
„A cădea sub incidența“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4667_a_5992]
-
de pe ultima copertă, despre faptul că, astfel cum se înfățișează, scrierea Domniței Ștefănescu devine un obligatoriu instrument de lucru pentru cercetătorii aceluiași material, ceea ce, la urma urmei, este o observație la îndemâna oricui ; dar că se citește cartea ca un roman balzacian, aceasta e remarca fericită a d-lui Cristoiu la care și eu ader. Dincolo de aspirația de a ne informa despre evenimente pe care noi înșine le-am trăit, cartea ne atrage, într-adevăr, și prin calitățile epice. Departe de a
Istorie vie by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4355_a_5680]
-
la biografia lui Ion Pillat (redactată în 1947) și Romanul de senzație în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (de referință și azi), și marile studii Romanul realist francez din secolul al XIX-lea, Romanul balzacian din literatura română, G. Topârceanu, Gala Galaction. Sunt studii care scot în evidență deschiderea teoretică a autorului, amploarea informației literare de care dispunea, dar și poziția sa centrală în acea deziderală școală de critică, pe care G. Călinscu a fost
Al doilea Pillat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4389_a_5714]
-
gide-ană, căci, de fapt, pe aceasta nu o cunoșteam încă) și desconsiderarea față de autorul Falsificatorilor de bani mi-o inculcase Camil Petrescu, în care am avut prea multă încredere. (G. Călinescu a introdus în mica noastră literatură critică formula „roman balzacian”, deși el însuși, prozator destul de divers, și-a încheiat cariera cu un roman enorm, cum n-a scris autorul Verișoarei Bette, și care se apropie mai mult de formula tolstoiană: e vorba de Scrinul negru. Ceva mai înainte, E. Lovinescu
Repetând unele lecturi by Alexandru George () [Corola-journal/Journalistic/5887_a_7212]
-
autoritatea care a excomunicat jurnalul dintre genurile literare a fost chiar G. Călinescu, a cărui înverșunare împotriva paginilor autoreferențiale n-a slăbit nici o clipă. Sînt celebre paginile sale de înfierare a confesiunii intime, alături de pledoaria pentru literatură „obiectivă”, de inspirație balzaciană sau tolstoiană. Toate părerile nefaste pe care criticul le-a emis în timp asupra jurnalului au fost strînse de Eugen Simion în Falsul jurnal din 1999, o colecție de remarci virulente și intelegente, a căror lectură place în sine, indiferent
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4497_a_5822]
-
nu știu unde vrea să ajungă ocupându-se atâta de misticism și magie la Balzac. Se pare că și Napoleon s-a interesat de galvanism, magnetism... Dar el a făcut-o la Sfânta Elena, nu la Austerlitz. Ajuns la capacitatea unor personaje balzaciene de a-și concentra energia, Curtius se ocupă în sfârșit de ceva interesant. Despre un personaj, Balzac scrie că obținuse succese „fiindcă dorise în fiecare dimineață să realizeze ceea ce își propusese în seara precedentă”. Se întâmplă cu artiștii mari, monomani
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4509_a_5834]
-
Consideră că singurul teatru homeric este cel alcătuit de Corneille (p. 247). Încearcă să explice ce îl situează pe Homer deasupra celorlalți creatori evidențiind puritatea supremă a poemelor, dar și lipsa detaliilor geografice sau de mobilier care reduc amploarea descrierilor balzaciene (pp. 343-344). Oricare ar fi lecturile lui de moment, Radu Petrescu ia, parcă, mereu textul homeric drept termen de comparație. Chiar dacă majoritatea referințelor la antichitate din Ocheanul întors vizează opera lui Homer, autorul jurnalului se arată interesat și de alte
La început a fost Homer by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3485_a_4810]
-
realitate, anulând o jumătate de veac de evoluție literară, dogma realist-socialistă prelua, tocmai din necesități formale (întrucât substanța și sensul, adică sintaxa de ultimă instanță a artisticului, erau stabilite prin "decret"), liniile de forță expresive ale realismului critic, în speță balzacian. Nu este vorba, deci, de opțiunea lui Petru Dumitriu (în timp, considerații similare s-au făcut și cu privire la unele romane ale lui G. Călinescu ori Marin Preda), justificabilă prin dorința de a evita capcana-kitsch a realismului socialist, ci de obligația
Petru Dumitriu,după naufragiu by Mircea Braga () [Corola-journal/Memoirs/9009_a_10334]
-
impresie că străbat spații de roman, că iau act de situații și de personaje încadrabile unor structuri de roman. Senzația aceasta este întărită și de faptul că nu puține sunt personajele care trec dintr-o narațiune în alta, după modelul balzacian la care autoarea se raportează explicit. Am menționat timpul istoric al povestirilor, acela al ceaușismului târziu, în cele mai multe. Să vedem, orientați de acest reper, și despre ce lume este vorba. Este vorba despre lumea mijlocie a orașelor acelei vremi, a
Ironie și tandrețe by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3412_a_4737]
-
cu Ștefania în Gara de Nord, Petru Anicet își deconspiră intenția de a merge să-și vadă moșia de undeva de pe malul Oltului, pe care are de gând să o răscumpere când va fi „bogat și celebru”. Regăsim, prin urmare, aceeași schemă balzaciană, despre care Moretti observa că presupune doi poli - unul corespunzând situației și statutului real al personajelor (majoritatea studenți sosiți la Paris cu gândul parvenirii, care se stabilesc în Cartierul Latin), celălalt, obiectului dorinței acestora (foburgurile luxoase, populate de fabuloasele élégantes
Bucureștiul lui Mircea Eliade. – elemente de geografie literară – by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3248_a_4573]
-
cer). (În curs de apariție la Editura Humanitas, 2013) 1 Kevin Lynch, The Image of the City, The M.I.T. Press, 1990, p. 1. 2 O observație asemănătoare face și Franco Moretti, care atrage atenția asupra importanței abordării spațiului din Parisul balzacian ca diagramă, și nu ca suită de adrese luate izolat (Maps, Graphs and Trees: Abstract Models For A Literary History, Verso, London/New York, 2007, p. 54). 3 „La plupart des poètes y virent (les tramways) un signe de la modernité urbaine
Bucureștiul lui Mircea Eliade. – elemente de geografie literară – by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3248_a_4573]
-
și abia spre finalul cărții intervine desprinderea de patternul stendhalian al personajului, colorat și el de tușe romantice. Georgian Nicolau (ale cărui dileme amintesc, la un moment dat, de criza de conștiință a lui Apostol Bologa) devine, astfel, un personaj balzacian, care lasă în urmă orice dramă și orice mustrare de conștiință: cameleonismul (adaptarea la mediul social și la mersul istoriei) învinge totul. În romanul lui Ioan T. Morar, destinul nu sancționează hybris-ul, ambiția nemăsurată a protagonistului de a-și
O istorie fără eroi by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3004_a_4329]
-
mersul istoriei) învinge totul. În romanul lui Ioan T. Morar, destinul nu sancționează hybris-ul, ambiția nemăsurată a protagonistului de a-și depăși condiția socială și de a-și efasa etnicitatea, călcând peste cadavre și peste sentimente. Dar nici haina balzaciană nu este pe deplin satisfăcătoare, fiindcă Georgian, dincolo de luciditatea machiavelică, suferă de un subtil complex oedipian și, de asemenea, de un complex al orfanității, care face din el abonatul de serviciu al iluziei. Din dragoste față de mamă își ucide (și
O istorie fără eroi by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3004_a_4329]
-
avute în vedere la început, firește, marile experiențe romanești ale secolului XX și nici prozele psihologizante sau fantastice tipărite la noi sau în alte părți ale Europei necomuniste. Un model la îndemînă putea fi Balzac (sau proza românească de tip balzacian), căci explicarea personajelor prin mediul lor de formare și de viețuire părea să ilustreze mulțumitor tezele teoriei literare marxiste (în variantă sovietică și autohtonă), întemeiate pe determinismul mecanic. Alcătuită din 24 de nuvele cu o întindere variabilă, Cronică de familie
Redescoperirea marilor modele narative: Cronică de familie by Eugen Negrici () [Corola-journal/Imaginative/15298_a_16623]
-
variabilă, Cronică de familie (apărută în versiune parțială în 1955 și republicată ca trilogie în 1957), acoperind un secol de istorie - de la Cuza la regimul comunist -, este, în fond, cronica nemelancolică a stingerii unei clase (boierimea). Scrisă în spiritul realismului balzacian, care nu favorizează, nu idealizează și nici nu împinge în caricatură (cel puțin în intenție), cartea poate fi socotită o replică la Romanul Comăneștenilor: ea anunță epuizarea rolului istoric al moșierimii, fără să-i "înfiereze" reprezentanții - cum, fără doar și
Redescoperirea marilor modele narative: Cronică de familie by Eugen Negrici () [Corola-journal/Imaginative/15298_a_16623]