365 matches
-
este un roman de tip balzacian scris de George Călinescu în anul 1938. Felix Sima, un tânăr de 18 ani, vine în București la unchiul său Costache Giurgiuveanu pentru a urma Facultatea de medicină. Ajuns la adresa indicată, Otilia, fata vitrega a bătrânului, îl invită în casă
Enigma Otiliei () [Corola-website/Science/325228_a_326557]
-
fiind acum căsătorită cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia arătată nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei idile se năruiesc în cuvintele lui moș Costache: „Aici nu stă nimeni”. Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei. Astfel tipologiile clasice (avarul, ipohondrul, gelosul) sunt introduse într-un context social care le conferă o dimensiune psihologică, transformând realismul tradițional într-o comedie umană. Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și
Enigma Otiliei () [Corola-website/Science/325228_a_326557]
-
personajele și arată de asemenea un interes pentru procese psihice deviante care au la bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate (naturalism). Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu din a doua căsătorie. În stil caracteristic balzacian, aparența acesteia este surprinsă cu precizie de „ochiul de estet” al lui Felix: „"fata părea să aibă vreo 18-19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri arată și mai copilaroasă între multele bucle și gulerul de dantelă
Enigma Otiliei () [Corola-website/Science/325228_a_326557]
-
imaginar. Deși fictiv, acest univers are totuși o anumită ordine și coerență date în primiul rând de structurile specifice: construcția subiectului și construcția discursului epic. Romanul scris de George Călinescu se încadrează curentului literar realism. După temele folosite, romanul este balzacian și citadin, aspect al modernismului lovinescian. O frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX (1909-1911), opera prezintă aspectele ei caracteristice din perspectiva social economică (moștenirea averii lui Costache Giurgiuveanu). Pe acest fundal se profilează și maturizarea lui Felix care
Enigma Otiliei () [Corola-website/Science/325228_a_326557]
-
inserția unor micronarațiuni. Descrierea spațiilor și a vestimentației susține impresia unui univers autentic, iar prin observație și notarea detaliilor semnificative, aceasta devine un mijloc de caracterizare indirectă și de conturare a caracterelor. Titlul inițial al operei "Părinții Otiliei" reprezintă motivul balzacian al paternității, o aluzie la felul în care fiecare personaj determină soarta acesteia. Schimbarea titlului mută accentul pe misterul comportamentului ei. Conflictul e determinat de încercările membrilor clanului Tulea de a pune mâna pe averea lui Costache Giurgiuveanu. Finalul cărții
Enigma Otiliei () [Corola-website/Science/325228_a_326557]
-
un observator subiectiv, un „demiurg” ce cunoaște cele mai secrete gânduri ale personajelor. Principalul impuls al ființelor umane în societate este, în concepția lui Balzac, pasiunea erotică integrată într-un context istorico-social specific. Energia vitală este principala virtute a eroilor balzacieni, în timp ce lipsa energiei dezvăluie mediocritatea și nonvaloarea personajelor. Romanul " Femeia de treizeci de ani" este criticat în special din cauza combinării forțate a mai multor fragmente narative diferite, ceea ce creează o operă dezordonată, cu o acțiune puțin verosimilă și inegală. Eforturile
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
Româno-Francesă din Iași sub titlul "Scene din vieața privată sau aceeași istorie" (283 p.). Primul fragment dintr-un roman al lui Balzac apăruse în 1836, dar traducerea lui Costachi Gane este prima traducere integrală în limba română a unui roman balzacian. Alte traduceri au fost realizate de Aureliu Gheorghiu (publicată în opt broșuri tipărite în 1913 de Inst. de Arte Grafice N. V. Ștefaniu & Co. din Iași sub titlul " Femeia de treizeci ani"), de Aurel Alexandrescu-Dorna (publicată în 1914 de Editura Librăriei
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
în momentul intrării în clasă. Toți sunt mai mult sau mai puțin bogați, dar aflați în afara oricărei griji materiale. Averea este unicul mediu în care pot pluti aceste ființe diafane. Energia nemaifiind îndreptată în sensul câștigării existenței, toate subiectele romanului balzacian sunt eludate. Aci n-aveam de-a face cu ambițioși politici, cu avari, cu speculanți, ci cu persoane preocupate de «ce zice lumea», ambiționând să dea serate, să fie primite la anumite recepții dificile, să reacționeze în toate momentele vieții
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
poetic tratând toate materiile sau obiectele care pot fi întâlnite în poezii, de la obiectele decorative la cele metafizice(îngeri, demoni) etc. Evident, acest eseu are drept aplicație poetică primul volum de versuri intitulat chiar "Laudă lucrurilor". Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul acestuia despre romanul românesc, "Arca lui Noe", începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. Primul său roman
Opera lui George Călinescu () [Corola-website/Science/309249_a_310578]
-
membri ai familiei, care au fiecare câte o manie sau o ciudățenie. Episodul morții lui moș Costache Giurgiuveanu deși ar trebui să fie unul tragic este împins de ironia și umorul negru călinescian înspre tragicomic. Bietul Ioanide este un roman balzacian construit în epoca realismului socialist și publicat în 1953, în care autorul nu face nicio concesie stilului proletcultist ci construiește un roman de idei, cu intelectuali. Titlul romanului este dat de arhitectul Ioanide, un idealist care speră că intelectualii vor
Opera lui George Călinescu () [Corola-website/Science/309249_a_310578]
-
Bietul Ioanide este un film românesc din 1979 regizat de Dan Pița după un roman omonim de George Călinescu din 1953. În rolurile principale joacă actorii Ion Pacea și Leopoldina Bălănuță. Bietul Ioanide este un roman balzacian construit în epoca realismului socialist și publicat în 1953, în care autorul nu face nicio concesie stilului proletcultist ci construiește un roman de idei, cu intelectuali. Titlul romanului este dat de arhitectul Ioanide, un idealist care speră că intelectualii vor
Bietul Ioanide (film) () [Corola-website/Science/330305_a_331634]
-
realitate, anulând o jumătate de veac de evoluție literară, dogma realist-socialistă prelua, tocmai din necesități formale (întrucât substanța și sensul, adică sintaxa de ultimă instanță a artisticului, erau stabilite prin "decret"), liniile de forță expresive ale realismului critic, în speță balzacian. Nu este vorba, deci, de opțiunea lui Petru Dumitriu (în timp, considerații similare s-au făcut și cu privire la unele romane ale lui G. Călinescu ori Marin Preda), justificabilă prin dorința de a evita capcana-kitsch a realismului socialist, ci de obligația
Petru Dumitriu,după naufragiu by Mircea Braga () [Corola-journal/Memoirs/9009_a_10334]
-
profund reprezentat de apariția și ascensiunea burgheziei românești prin eliminarea treptată a clasei sociale boierești, reconstituind cu precizie și culoare ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Criticii literari au considerat acest roman ca fiind o „capodoperă românească de tip balzacian”. "" era proiectat să fie primul volum al trilogiei "Lume", din care a apărut ulterior un al doilea volum intitulat "Ion Sântu" (1957); autorul intenționa să scrie un al treilea volum intitulat " Copacul în flăcări" sau, după alte surse, "Desăvârșirea lui
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
linia „balcanismului” pitoresc promovat în literatura română prin scrierile lui Nicolae Filimon și Ion Ghica. Structura internă și abundența descrierilor apropie " Sfârșit de veac în București" de "Enigma Otiliei", ambele romane fiind considerate, prin temă, abordare și personaje, de esență balzaciană. Unii critici literari (printre care Dumitru Micu) susțin însă că imaginea de epocă din acest roman este mai balzaciană decât cea realizată de George Călinescu. Nicolae Manolescu formulează un criteriu de diferențiere, afirmând că, spre deosebire de romanul lui Călinescu care a
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
descrierilor apropie " Sfârșit de veac în București" de "Enigma Otiliei", ambele romane fiind considerate, prin temă, abordare și personaje, de esență balzaciană. Unii critici literari (printre care Dumitru Micu) susțin însă că imaginea de epocă din acest roman este mai balzaciană decât cea realizată de George Călinescu. Nicolae Manolescu formulează un criteriu de diferențiere, afirmând că, spre deosebire de romanul lui Călinescu care a fost construit deliberat „în sensul convenției balzaciene”, " Sfârșit de veac în București" urmează neintenționat formula balzaciană. Ca și în
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
Micu) susțin însă că imaginea de epocă din acest roman este mai balzaciană decât cea realizată de George Călinescu. Nicolae Manolescu formulează un criteriu de diferențiere, afirmând că, spre deosebire de romanul lui Călinescu care a fost construit deliberat „în sensul convenției balzaciene”, " Sfârșit de veac în București" urmează neintenționat formula balzaciană. Ca și în romanele lui Balzac, banul circulă viu și este o realitate palpabilă ce poate fi asimilată cu un personaj. I.M. Sadoveanu descrie minuțios cu o frază îndelung cântărită locurile
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
roman este mai balzaciană decât cea realizată de George Călinescu. Nicolae Manolescu formulează un criteriu de diferențiere, afirmând că, spre deosebire de romanul lui Călinescu care a fost construit deliberat „în sensul convenției balzaciene”, " Sfârșit de veac în București" urmează neintenționat formula balzaciană. Ca și în romanele lui Balzac, banul circulă viu și este o realitate palpabilă ce poate fi asimilată cu un personaj. I.M. Sadoveanu descrie minuțios cu o frază îndelung cântărită locurile (străzi, piețe, curți, clădiri, încăperi) pe unde-și poartă
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
lui Barrault despre înmormîntarea bunicii sale. Parte din ea am auzit-o la Avignon, mai degrabă ca pe un murmur interior al Meșterului Beligan. Rîd singură în noapte văzîndu-l, parcă, pe Jean-Louis Barrault interpretîndul minimalist pe bunicul său, un personaj balzacian, care negocia cu cei de la pompe funebre, printre prea dese leșinuri, prețul înhumării adoratei sale soții. „Spectacolul” a fost jucat în podul casei lui Barrault, pod cu bîrne groase și cu pereții plini de cărți și afișe, în fața lui Eugène
O noapte de insomniac by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5306_a_6631]
-
Galați, 1998 -, intitulată De ce am eșuat ca prozator?, referitor la acest prim roman al său, Theodor Codreanu afirmă că este "o carte juvenilă, scrisă nu fără un patos al lucidității, de pe vremea studenției, scoasă din sertar silit de împrejurări". Debutul balzacian al romanului, amintind, în același timp, de scrierile marilor prozatori interbelici, Rebreanu, Călinescu sau Camil Petrescu, mai ales, ca și caracterul anticalofil al scrisului, pe care îl subliniază scriitorul însuși, prin mărturisirea preferinței pentru arta care are în vedere, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ale spiritualității românești dacă ar fi fost înzestrat cu puterea sintezei dintre Proteu și Narcis, cum s-a întâmplat cu Eminescu sau Caragiale" (p. 112). Liviu Rebreanu este fixat cu dreptate între marii romancieri europeni: "Din alchimia "obiectivității" de formulă balzaciană cu pluralitatea polifonică dostoievskiană s-a născut un nou tip de obiectivitate, pe care am numi-o totală și pe care doar câțiva au știut s-o dobândească în proza europeană modernă, fiecare cu originalitatea sa. Un Th. Mann. Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Siva, ochiul înțelepciunii la budiști, ce atinge perfecțiunea prin clarviziune, sau privirea ce urmărește pretutindeni vina lui Cain. În veacurile moderne ea devine atribut al unui personaj situat la o înălțime privilegiată, Rastignac, sfidând Parisul în finalul unui roman balzacian."83 Relația viață-operă și, în subsidiar, personajele care deconspiră diferitele fațete ale aceluia care le însuflețește, sunt recunoscute ca viabile și de către Camil Petrescu. În interviul acordat lui Eugen Jebeleanu, apărut în România literară la începutul anului 1933, cu puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
lui I., și aproape sigur autor al textului introductiv Catastihul amorului, ca și al romanului La gura sobei (apărute anonim în 1865), precum și al nuvelei O zi de fericire. În Catastihul amorului se teoretizează în marginea principiilor realismului de tip balzacian, iar romanul (poate o adaptare) este o parodie, surprinzătoare prin modernitate, a procedeelor clișeizate de construire a unei astfel de scrieri. Articolele de critică literară ale lui I., mai ales Principiele criticei, au ca sursă estetica hegeliană, cunoscută fie direct
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287585_a_288914]
-
Am scris așadar că Moromeții reprezintă în literatura noastră specimenul exemplar al romanului citadin, fiindcă satul de acolo are o structură de „cetate” în accepție clasică. Relațiile sunt în acest roman de o natură perfect civilă, în înțelesul juridic (și balzacian) al termenului și totodată perfect civică, adică politică în sensul lui Aristotel (amintesc că cei doi termeni înseamnă, în limbile clasice respective, exact același lucru și nu e rău să restituim termenului de „politic” înțelesul său prim și pur, de la
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de altă parte, se instituie o instanță intermediară între naratorul omniscient și personaj: "observatorul". Acesta din urmă nu are acces la alte informații decât cele cunoscute de către personaj (nu vede decât exteriorul casei), însă percepția sa atestă excelența programului romanesc balzacian, așa cum este el enunțat în celebrul "cuvânt înainte" din Comedia umană: afișarea potrivirii puternice dintre om și mediul său social, citirea portretului ființei umane din examinarea habitatului său. În descrierea lui Zola, în schimb, naturalizarea este minimală: după o introducere
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
compoziției intertextuale. Rezultatul acestui joc livresc și al întâlnirii pseudodocumentului cu fantezia este imaginea unei Moldove deopotrivă verosimile și fabuloase, surprinzând prin predispoziția potatorică și gastronomică și prin manifestările ei libertine. Asemănătoare, prin rafinamentul aluziei licențioase și prin jocurile lingvistice, balzacienelor Contes drôlatiques, narațiunile din Hronicul... se înscriu totodată în paradigma universului și tipologiei lui François Rabelais. Scriitorul român plăsmuiește aici figuri memorabile (Toader și Costache Zippa, Marghiolița, „neobositulu Kostakelu” ș.a.) și o atmosferă inconfundabilă de patriarhalitate medievală, cu infiltrații levantine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]