202 matches
-
în privința stilului: și pe englezii prea decorativi, și pe franțujii plini de ifose, și pe fasciști în uniformele lor prea agresive, și pe soldățeii noștri cu piepturile pline de medalii. Americanii, și în ipostaza lor de caw-boy aveau stil, cu baticurile și pălăriile lor, iar ca soldați păreau aproape ca de la haute couture. Multe chestii nu-mi plac în America, însă bărbații americani au stilul în sânge. De la cel de-al doilea război mondial a trecut o jumătate de secol, dar
Patru eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11960_a_13285]
-
Nory și Mika-Lé și, printre aburii ceaiului din salon, uitam de putoarea muncitorească de transpirație și de mutrele congestionate ale securiștilor de pe margine. Cât despre prietenul Paul, care defila voios alături de mine (cu mingiuța de polistiren într-o mână și baticul tricolor în cealaltă), el găsise o soluție încă mai îndrăzneață: se prăbușise într-o tristețe gravă, de care pomenea întotdeauna când îl întrebai cum îi merge, dar pe care n-o arăta cu-adevărat nimănui. „Ce faci, Paul?“ „Sunt trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
culoarea untului din mătase subțire, legat decent sub bărbie. Rochia din tercot albastră, cu mânecile lungi terminate cu manșetă, era încheiată cu nasturi albi până la gât. Singurul accesoriu cochet era gulerașul croșetat din fir de mătase, și acesta asortat cu baticul. În picioare purta pantofi comozi de culoare deschisă, fără tocuri, deși era scundă. Prin comparație, m-am simțit așa cum spunea secretara, despuiată, și mi-am acoperit obrajii aprinși de soare, dar și de rușine. Mă aflam la aproximativ 8 kilometri
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Acului Spațial, de unde nu poți vedea picioarele de oțel, așa că e ca și când ai plana deasupra Seattle-ului într-o farfurie zburătoare cu o grămadă de suveniruri de vânzare. Totuși, cele mai multe nu sunt suveniruri ale viitorului. Sunt tricouri cu inscripții ecologiste și baticuri și chestii vopsite de mână din bumbac sută la sută natural, pe care nu le poți spăla împreună cu altceva pentru că se decolorează mereu. Casete cu balene care cântă în timp ce fac sex. Alte lucruri pe care le urăsc. Brandy pleacă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
singur lucru rezulta destul de clar: că pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Cum omul nostru Întîrzia, am avut timp să-i observăm pe Îndelete. Palizi, cu obrajii supți și fețele cenușii, bărbații nebărbieriți, femeile avînd capul acoperit cu niște baticuri mari de lînă ale căror margini le cădeau peste umeri, stingheri și ușor dezorientați, păreau scoși atunci din cine știe ce tunel al timpului. Strigau mai mult pentru a se Încălzi. Din cîte am Înțeles, manifestația lor era una de natură politică
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ouăle calde încă de la curul găinilor și de asta te-ai repezit pe roșu în intersecție și arăți ca și cum ai fi căzut de pe tractor. EL: Și eu după ce am pus ouăle deoparte, îți pun la loc mângâietor o șuviță sub baticul tău pestriț, care plină de voiciune îți alunecase pe față. EA: Foarte firește, căci sunt mândră că tocmai am străpuns câinele din curte cu furca, pe care va trebui să-l îngropi, dar care nu o să mai schelelăie atunci când se
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
erau lungi și largi din material cumpărat. La marginea de jos a fustei se vedea poala cămășii care uneori avea și dantelă lucrată de cele mai multe ori manual. în picioare se purtau opinci sau ghete. Pe cap, femeile purtau în funcție de anotimp baticul, barizul, berta, casânca. în timpul friguros purtau peste corp o polcă vătuită, strâmtă și scurtă. Femeile mai sărace purtau pe timp de iarnă scurte de suman și uneori cojocelul bărbatului. în picioare purtau cipici împletiți din lână de oaie, negrii și
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
mod de operare, îți amintești? scenografia șir de banchete pe jumătatea sălii în contralumină, aliniate spătare de plastic, patru odată, unul dat mai pe spate, cinci țigani romi rromi, cine le-a zis romei bizantini! hainele civile, femeia parțial color, baticul pe țigănește, fusta îl întrece, de la crețuri la pliuri de draperie, mobilul alo! de cîteva minute, numerele pe românește și iarăși, după ce-i fac descîntecul matematic, mobilizați, urcăm la ospătăria gării, în urmă expresia scaunele, îți convine așa, conștiința simulînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
lentă, hale goale, Strada Horia, imobile de serviciu feroviar. Ora 7,45, în autobuzul Sighetu Marmației Satu Mare, în autogara Sighetu Marmației, lărgimea văii pe soare, stîlp tuturor în ușa autobuzului, tuns la piele, rupe-o și pe ungurește cu femeia, baticul negru nu se mai oprește, ceva legat de hram, motor, două autobuze plecate, șoferul din Republica Moldova se spală pe dinți lîngă camion, marșarier la punerea pe drum, basarabeanul scutură prosopul, se șterge, spre centru Protopopiatul 3 Sighet, zebră, firma cosmică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
cu cîte un captatio abil plasat, manierate și nuanțate, - pentru mine, amator de lucruri simple, directe, totdeauna uluitoare. Atît în prelegeri, cît și în texte, dominant era oratorul, abundent, prodigios, undoiant, care semăna uneori cu iluzioniștii care înnoadă la nesfîrșit baticuri, schimbă culorile florilor ori înmulțesc obiectele. Mă atrăgea și mă contraria la el modul de a-și orchestra ideile, fie amplificîndu-le, fie comprimîndu-le, oprindu-le brusc și juxtapunîndu-le un scurt contrapunct, apoi iarăși împingîndu-le spre crescendo. îmi plăteam însă, aproape de
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
în fața noastră, insensibilă și stranie, asemenea unui canibal ce-și pregătește ospățul, dansa pe ritmuri diavolești cunoscute numai de adâncurile ei. Ploaia cădea din ce în ce nai tare. Pâlcuri-pâlcuri de oameni se grăbeau spre casele lor. Silvia nu avea baticul la ea. Ploaia îi udase părul ei blond și frumos din care se desprinsese o șuviță ce se odihnea rebelă pe fruntea șiroind de apă. Hai, Titi, că plouă din ce în ce mai tare! Hai, fuga, să mergem, acasă. Mi-e frig! Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să latre. La început mai încet, apoi din ce în ce mai tare, până când așa, ca într-o hipnoză, gâtlejul lui a început să scoată niște urlete aiuritoare. Bunica era în pat, toropită de căldură. Când a văzut că lătratul nu mai contenește, cu baticul căzut pe spate și părul albicios într-o dezordine caricaturală, a pus mâna pe bastonul ei de corn, a ieșit din cămăruță și i-a aplicat bietului animal o lovitură de băț cu atâta ură, încât, de durere, s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
din multele gropi de scos lut. Dar, după câțiva pașii, s-a oprit. Era vlăguită, nu mai putea. A dat drumul cozii din mână și s-a așezat pe o moviliță de pământ amestecat cu prundiș din albia pârâiașului secat. Baticul îi căzuse pe spate și după ce și-a șters mâinile de pestelca plină de sânge închegat și uscat și-a trecut de vreo două ori palmele peste părul în neorânduială, care se ridicase înspăimântat în creștetul capului... Două ființe foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
bine. Stătusem câteva ore la rând în picioare, sub arșița soarelui. Mi-era foame, iar colbul drumului mă ardea îngrozitor. Eram aproape terminat... Dintr-o zvâcnire, mama a luat-o la fugă spre mine, ca o sportivă de performanță, cu baticul pierdut în miriște și părul răscolit de vânt. Titi, ți-e rău? Stai așa, dă-mi plasa. Acum hai să mergem. Spune, Titi, a fost lume multă, da? Da, mama. Multă. Vai, săracul de tine, cât te-ai mai chinuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
plasa. Acum hai să mergem. Spune, Titi, a fost lume multă, da? Da, mama. Multă. Vai, săracul de tine, cât te-ai mai chinuit! Mă ținea de mână, trăgându-mă încet după ea. Am ajuns în dreptul locului unde-i căzuse baticul. Stai, Titi, stai să luăm baticul. S-a aplecat, a luat baticul și mi l-a pus pe cap legându-mi-l pe sub bărbie. O, Titi, ce drăguț ești acum... Parcă ai fi o fetiță frumoasă, da, da. Chiar așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Titi, a fost lume multă, da? Da, mama. Multă. Vai, săracul de tine, cât te-ai mai chinuit! Mă ținea de mână, trăgându-mă încet după ea. Am ajuns în dreptul locului unde-i căzuse baticul. Stai, Titi, stai să luăm baticul. S-a aplecat, a luat baticul și mi l-a pus pe cap legându-mi-l pe sub bărbie. O, Titi, ce drăguț ești acum... Parcă ai fi o fetiță frumoasă, da, da. Chiar așa. Mama glumea, încercând să mă aducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Da, mama. Multă. Vai, săracul de tine, cât te-ai mai chinuit! Mă ținea de mână, trăgându-mă încet după ea. Am ajuns în dreptul locului unde-i căzuse baticul. Stai, Titi, stai să luăm baticul. S-a aplecat, a luat baticul și mi l-a pus pe cap legându-mi-l pe sub bărbie. O, Titi, ce drăguț ești acum... Parcă ai fi o fetiță frumoasă, da, da. Chiar așa. Mama glumea, încercând să mă aducă pe linia de plutire, întrucât vedea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
-ți iei rămas bun de la mama mea. Ești tare cumsecade, măi fimeai, și văd că ai mare credință în Dumnezeu. Mama a coborât în bordei. Babica era îmbrăcată toată în negru, pierdută în rochia largă, având fața aproape ascunsă în baticul mare și îndoliat, cu ciucuri mulți și grei. Stătea cuminte pe așternutul de paie, peste care era pusă o doagă (pătură) roșie. Alături, în absența florilor, era un mănunchi de paie de grâu, frumos alcătuit, cu spicele pline de boabe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rămas adânc În memorie. Nu mai vorbesc despre pregătirea interioară, după puterile fiecăruia: postul, Împărtășania, participarea la slujbele deniilor și la Înviere. O văd parcă și acum În zare venind pe cărarea dintre casele noastre pe bunica, oarecum spășită, cu baticul ei negru, ținând trei lumânări În mână. „Mă rog și mă iartă!”, glăsuiește ea Încet, dar grav. „Dumnezeu să te ierte!”, Îi răspunde maică-mea, chiar dacă mai săptămâna trecută avusese loc eternul schimb de replici ca de la soacră la noră
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
întâi fabricarea unui clei moralist de tip puritan. Mutarea atenției de la chestiunea prefacerii noastre lăuntrice întru Hristos și a creșterii noastre în Trupul Bisericii către registrul obiectivabil de aparențe ale pietății (cum ar fi numărarea crucilor, a mătăniilor sau a baticurilor regulamentare din biserică) reprezintă semnul sigur al acestei derive. O religiozitate adogmatică, emoțională și sentimentalistă (cu hramul Veronica Micle și loc de pelerinaj la mormântul acesteia de la Văratec) pune în paranteză spiritualitatea liturgică și sobrietatea teologică a Părinților neptici. Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
știe mai multe despre ceea ce se întâmplă”, potrivit formulei de prezentare deja consacrate în jargonul media. Fiecare dintre cei prezenți în rând își intră imediat în rol, construind involuntar pentru camere imaginea pelerinului : sunt strânse scaunele pliante, femeile își aranjează baticul de pe cap, bărbații aruncă țigările etc. Acest comportament în fața camerelor de filmat l-am întâlnit mai apoi la toate pelerinajele la care am participat în România. În cele din urmă, echipa de televiziune se oprește doar la câțiva metri în fața
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
femeie ușor trecută de 40 de ani. Fină, cu aerobic și ore de sală cu sutele, se vede acest lucru pe trupul și în atitudinea sa, dar cu o ținută „ortodoxă” strictă : bocăncei de piele fină, fustă lungă până la călcâie, baticul negru de mătase pe cap, înnodat însă cu o anumită doză de cochetărie. O urmează fără prea mare entuziasm cele două fiice ale sale, ce bat timid la poarta adolescenței, după cum mama lor o încearcă pe cea a credinței. Ca
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cu tine măi rătăcitule, ce-ai pățit? Ce s-a-ntâmplat? Ești cam descumpănit? Ei lasă, nu-i nimic, nu te descuraja. Mergi înainte! Cumva-cumva, trebuie să reușești. Hai, pornește! Curaj! Încurajat de cele spuse imaginar de "doamna Haltă " cu baticul având culoarea macilor de câmp, și-a îndreptat pașii spre prima stradă ieșită în cale; cum i-o fi norocul: Doamne ajută! Erau case frumoase, de forme arhitectonice diferite și dimensiuni variate, atestând invariabil și fără echivoc puterea economică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a venit tata de la servici, nu i-am spus ce am făcut, deși știam că n-o să mă certe prea tare. În schimb mama... Asta e o altă poveste. După masă, mama a venit și ne-a adus covrigi, acadele, baticuri de mătase înflorate și un material drăguț pentru o rochiță de vară pentru mine. A povestit multe de la târg, a mâncat ceva și-apoi s-a dus la mașina de cusut. M-a chemat și pe mine să-mi ia
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
vol. 7, f. 240, apud Doina Jela, op. cit., p. 321). Monica Lovinescu va confirma persistența Securității în aceste suspiciuni care, în ciuda caracterului lor ubuesc, vor duce la arestarea „spioanei“: „mi-ar fi trimis hărți de stat-major desenate de ea pe... baticuri“ (Monica Lovinescu, Cuvânt înainte la Agendele literare „Sburătorul“, p. VII). În epocă, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu nu era singura inculpată pentru asemenea „fapte“ - să îl mai amintim, de pildă, pe Monseniorul Vladimir Ghika, prelat greco catolic și descendent din familia domnitoare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]