441 matches
-
luând chiar aspectul retragerii în sine și refuzul oricărei participări la viața colectivului. Paul Ricceur spune: Conflictul provine din ancestral: obiectul este sinteză, eul este conlict. Asta înseamnă că tocmai conflictul stă la baza a numeroase fenomene psihice. Chiar și behavioriștii au spus despre comportament că acesta însuși reprezintă o controversă cu lumea, ceea ce constituie o relație dialectică față de ea"154. Copilul cu tulburări de comportament este nu numai un caz în sine, el reprezintă un factor disturbant pentru întregul colectiv
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
este una care a fost schimbată într-un anumit fel de literatura ce promovează libertatea (the literature of freedom)” (ibidem, p. 188). Care au fost condiționările pentru a produce o asemenea literatură? Probabil s-ar putea răspunde tot în spirit behaviorist. Este destul de limpede că prin dilatarea la maximum a repertoriului condiționărilor (stimuli verbali generalizați, literatură) se ajunge la un fel de tautologie explicativă și, oricum, se iese din perimetrul riguros al controlului pe care îl pretinde concepția de această factură
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
așa-numitele valori superioare, ce sunt, frecvent, fără utilitate biologică. A admite acest lucru nu înseamnă a accepta precepte sau comandamente supranaturale, ci a descrie fapte, ceea ce efectiv se întâmplă cu indivizii umani și cu istoria” (p. 40). Criticând reducționismul behaviorist și pe cel biologic, Bertalanffy consideră că și autointitulata „psihologie umanistă”, prin unele practici ale ei, cum ar fi grupurile de întâlnire, în care eul și personalitatea se dizolvă oarecum în colectivitate, atentează la valorile umane adevărate. Scoțând omul din
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
față de stimulul respectiv (mere exposure effect). O expunere repetată a creat o atitudine pozitivă inclusiv față de cuvinte artificiale care nu aveau nici un înțeles. Efectul se produce și în cazul subliminării. Simpla expunere nu trebuie confundată cu asocierea condiționată de tip behaviorist, pledează susținătorii teoriei, și fenomenul capătă relief mai pronunțat încadrându-se în acela mai larg al efectului familiarității. Se pare că sunt aici în joc mecanisme fine psihofiziologice, cum e cel al bipolarității nou/vechi, acomodare/plictiseală, dar, mai cu
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
care încearcă și a[a ceva, se opresc asupra unor aspecte diferite și dau, evident, soluții diferite. Dintre acestea, două ni se par a fi semnificative. Una dintre ele consideră stilul de conducere, după părerea noastră, într‑o manieră oarecum behavioristă, ca fiind o mulțime de caracteristici ale comportamentului conducătorului. Când se vorbește despre stilul de conducere, se au în vedere diverse tipuri de comportamente care se pot învăța și schimba, și mai puțin sau chiar deloc calitățile psihologice ale individului
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de organizație; abuzul de substanțe și alcool, fumatul, comportamente autodestructive - la nivel individual) (vezi Johns, 1998, pp. 441-448; Kahn, Byosiere, 1992, p. 592; Cooper, Dewe, O’Driscoll, 2001, cap. 3 ș.a.). După opinia noastră, această grupare are un ușor iz behaviorist, deoarece separă psihologicul (ca reacție internă) de comportamental (ca reacție exprimată, vizibilă, observabilă, măsurabilă). La ora actuală, chiar în psihologia americană comportamentul este înțeles tot mai mult ca o exteriorizare a interiorului, iar psihologicul, ca o interiorizare și sedimentare a
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în special a gestaltiștilor. În anii ’20 ai secolului trecut, când Thorndike tocmai încerca să își stabilizeze sistemul, aceste critici s-au transformat într-un adevărat uragan. Corului gestaltist care venea din Germania i s-au alăturat vocile contestatare ale behavioriștilor americani. O vreme, Thorndike le-a ignorat. Dar, spre sfârșitul deceniului amintit, el nu a mai putut eluda dovezile și contraargumentele temeinice la teoriile sale despre inteligența umană, transferul învățării la om și caracterul universal al unora dintre legile învățării
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
verbale, învățarea scrisului, învățarea algoritmilor matematici etc. Aceste învățări prin exersare au determinat extensia contemporană a sensurilor expresiei englezești training (literal, „antrenament”); actualmente este utilizată cu înțelesul de „instruire” sau de „pregătire riguros controlată”. Începând din 1929, sub presiunea criticilor behavioriste și gestaltiste, Thorndike a revenit asupra legii exercițiului. I se demonstrase că „repetiția” nu este „marele judecător” al învățării și că exersarea practică în sine nu asigură eficiența consolidării. Această eficiență nu apare decât dacă pe parcursul exersării sunt incluși noi
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
copleșit de critici, iar abordările globale precum structuralismul și holismul au înlăturat din cercetarea psihologică spiritul analitic și viziunea atomistă pe care le cerea Thorndike. Primei formulări a legii efectului i s-au adus două obiecții. Ambele veneau din partea curentului behaviorist. Cea dintâi era total neîntemeiată. Mai mulți behavioriști „fundamentaliști”, discipoli ai lui J.B. Watson, au susținut că termenii de satisfacție și insatisfacție sunt subiectivi, și deci nepotriviți pentru a descrie comportamentul. Dar criticii ignorau definițiile riguros „naturaliste” date de Thorndike
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
și holismul au înlăturat din cercetarea psihologică spiritul analitic și viziunea atomistă pe care le cerea Thorndike. Primei formulări a legii efectului i s-au adus două obiecții. Ambele veneau din partea curentului behaviorist. Cea dintâi era total neîntemeiată. Mai mulți behavioriști „fundamentaliști”, discipoli ai lui J.B. Watson, au susținut că termenii de satisfacție și insatisfacție sunt subiectivi, și deci nepotriviți pentru a descrie comportamentul. Dar criticii ignorau definițiile riguros „naturaliste” date de Thorndike în 1913 acestor concepte (vezi secțiunea despre teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
ignorau definițiile riguros „naturaliste” date de Thorndike în 1913 acestor concepte (vezi secțiunea despre teoria originii naturale din Thorndike, 1913). A doua obiecție privea efectul întârziat al unei stări de lucruri, a ceva care „a avut loc în trecut”. Conform behavioriștilor, trecutul, o dată consumat, nu mai poate avea „efecte”; acestea pot fi simțite numai în prezent și, cel mult, pot fi revelate de viitor. Critica este obtuză. Să nu uităm că, pentru fanaticii behaviorismului, conștiința, gândirea, memoria și imaginația nu există
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
dat de probabilitatea apariției răspunsului atunci când apare din nou situația. Legea lui Thorndike susținea doar că recompensa și succesul aduc progresul în comportamentul recompensat, în timp ce pedeapsa și insuccesul au un efect invers. Era o lege care anticipa, în 1913, principiul behaviorist al întăririi, acesta fiind adaptat la numeroși teoreticieni ai condiționării. Singura deosebire majoră dintre principiul întăririi și legea efectului privește importanța insatisfacției. Pentru cel dintâi, insatisfacția nu are efectul enunțat de Thorndike; acest efect este redus, ba chiar nesemnificativ în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
situația originală”. Un enunț mai general este următorul: „Cel care învață poate da orice răspuns oricărei situații la care este sensibil”2. De fapt, această lege descrie procesul de înlocuire a stimulilor necondiționați cu stimuli condiționați descris de reflexologi și behavioriști. De aceea, „legea transferului asociativ”, enunțată în 1913, a fost „promovată” cu prioritate în stimul conexionist revizuit de Thorndike în 1935. 1.8. Controlul învățăriitc "1.8. Controlul învățĂrii" Thorndike a respectat tradiția utilitarismului cu origini în Mill și a
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
de autocontrol, și nu prin legături directe S-R. Rezultatele condiționate sunt privite ca „reflectând operațiunea de mediere a mecanismelor mai degrabă decât cuplarea directă a stimulilor cu răspunsurile, evocată de alte evenimente”. Teoria modelării (a învățării sociale), deși eminamente behavioristă, este compatibilă cu umanismul și teoria umană a valorii și moralitatea. Subtila teorie banduriană a reușit să concilieze două paradigme aflate în controversă - ceea ce o face încă actuală. 4.2. Teoria modelării: unele tradiții, curente și disputetc "4.2. Teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
și limitele amintitelor abordări ale învățării sociale. Le-a rezumat în 1963 împreună cu Walters (vezi notele bibliografice), scoțând în evidență aspectele pe care încercăm să le redăm în continuare cât mai fidel. Bandura sublinia cu obiectivitate avantajele și dezavantajele schemei behavioriste de tip skinnerian. Concluziile sale rămân încă foarte actuale și probabil vor rămâne mereu astfel. După el, analiza modelării (Baer, Peterson, Sherman, 1967) se bazează în întregime pe paradigma standard alcătuită din componentele: Sd-R-Sr, unde Sd este stimulul modelat, R
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
așa că următoarea dată când același impuls și alte indicii apar, este foarte probabil să apară acest răspuns. Această întărire a legăturii indiciu-răspuns este esența învățării. 5.3. Procesul învățăriitc "5.3. Procesul învățĂrii" Miller și Dollard au folosit unele concepte behavioriste bine cunoscute, precum stimulus, response, extinction etc., conferindu-le însă semnificații mai largi. În cele ce urmează, le folosim cu aceste sensuri noi, care au dus la extensia și modernizarea behaviorismului clasic. După Miller și Dollard, procesul învățării se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
expunem deocamdată sintetic. Le vom relua însă cu detalii privind teoriile fiecăruia dintre teoreticienii menționați. Cititorul trebuie să fie însă dinainte pregătit: gestaltismul este total opus behaviorismului. Obiectivul de studiu al gestaltismului este tocmai acea black box pe care cei mai mulți behavioriști au considerat-o atât de opacă, încât va rămâne etern insondabilă. Gestaltiștii s-au ambiționat, înainte de orice, „să vadă” ce se află înlăuntrul „cutiei negre” - sufletul, omenesc sau neomenesc! Gestalt înseamnă, de fapt, că „întregul deține ceva mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
din fizică (idei inspirate din studiile lui Marx Planck, din perioada când Köhler era la Universitatea din Berlin). 6.3. Teoria învățării prin iluminare 1tc "6.3. Teoria învățĂrii prin iluminare1" Ce este iluminarea (einsight)? La această întrebare stranie pentru behavioriști, tânărul asistent al lui Wertheimer a dat un răspuns ce a revoluționat psihologia secolului XX. În sens strict, termenul se referă la faptul că, atunci când suntem conștienți de o relație, această relație nu e resimțită ca un lucru în sine
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
în seamă „moda pletelor” din „epoca hippy”, Rogers întreba retoric: de ce a existat atâta „rumoare pedagogică”, uneori chiar și procese legale, privitoare la adolescenții care vin la școală cu părul lung? În mod sigur, lungimea părului - observa el în stil behaviorist - nu prezintă o diferență obiectivă relevantă. Motivul pare să fie că, dacă educatorul sau administratorul acceptă valoarea pe care acesta o acordă nonconformismului, atunci acest fapt va amenința valoarea pe care educatorul o acordă conformității cu exigențele societății. Dacă educatorul
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
celebră a vremii de a prezice succesul în psihologia clinică). Prezicerile pentru persoanele aflate sub terapie în timpul investigației de la Michigan într-adevăr s-au dovedit mult mai puțin exacte decât pentru întregul grup. Rogers era și el obsedat, ca și behavioriștii, de teza conform căreia scopul de lungă durată al psihologiei ca știință îl constituie „prezicerea și controlul comportamentului uman”; o frază care pentru el are implicații filosofice deranjante. Rogers susținea că, pe măsură ce individul se apropie de acest optim al funcționării
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
pe care unii le fac la medicină, la cursurile de biologie sau altele asemenea. Pentru el au fost mult mai importante experiențele precum aceea a creșterii unui copil. Primul său copil l-a schimbat ca psiholog. A făcut ca „mentalitatea behavioristă” în care fusese crescut să pară „atât de stupidă încât nu o mai putea digera”. Era imposibil. Având un al doilea copil și învățând cât de diferiți sunt oamenii încă înainte de naștere, n-a mai fost posibil pentru Maslow să
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
de schimbările de imagine ale omului, care părea că se află în centrul unei mari revoluții. Pentru a simplifica situația, spunea Maslow, există două teorii ale înțelegerii naturii umane care domină psihologia vremii. Primul tip de psihologie era, bineînțeles, cel behaviorist, experimental, mecanomorfic; o psihologie care putea fi numită „clasică” pentru că se afla pe linia directă a concepției clasice de știință și care provenea din astronomie, mecanică, fizică, chimie și geologie; o psihologie care putea fi numită „academică” pentru că tindea să
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
instituțiile sociale și umane (Bugental, 1967; Severin, 1965; Wilson, 1967). Maslow a încercat să rezume această evoluție. „Psihologia celor trei forțe” era în mare parte o reacție la „insuficiențele abundente” în investigarea celei mai înalte naturi a omului, din psihologia behavioristă și freudiană. Psihologia academică clasică nu și-a făcut un sistem pentru elementele înalte ale personalității, precum cele de altruism și demnitate sau căutarea adevărului și a frumuseții. Nu îți pui întrebări despre valorile umane dacă lucrezi într-un laborator
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
împlinite, astfel încât să devină întru totul uman, să crească bine și să evite bolile (Maslow, 1965a, 1967c). Această doctrină, a unui sine real (doctrine of a real self) încearcă de asemenea o respingere a noțiunii de tabula rasa propuse de către behavioriști și asociaționiști, care deseori vorbesc ca și când orice poate fi preluat și asimilat prin învățare, ca și cum ființa umană ar fi un fel de lut pasiv ce poate fi controlat, modificat după cum cineva decide în mod arbitrar. Maslow vorbește apoi despre un
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
25 de ani), lui Watson i se decernează primul titlu de doctor în psihologie la Universitatea din Chicago. În 1913, ca profesor la Johns Hopkins University din Baltimore, el șochează lumea psihologiei prin publicarea Psihologiei văzute din punctul de vedere behaviorist, în care atacă simultan toate formele de psihologie cunoscute până atunci, anunțând apariția unei noi școli de psihologie. Citind despre I.P. Pavlov și reflexul condiționat, Watson face din aceasta tema centrală a propriului behaviorism. În 1919, împreună cu colaboratoarea sa, Rosalie
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]