229 matches
-
care Coranul o aplică hoților, fără să țină seama de valoarea furtului comis, așa cum dispun celelalte școli. Acceptă mărturia unui credincios nemusulman chiar și împotriva unui ibadit. În zilele noastre, pot fi întâlniți, în grupuri restrânse, în primul rând printre berberii din nordul Africii, în Mzab (Algeria), pe lângă Gardaya (oraș din nordul Algeriei, care a făcut parte dint-un „stat teocratic” în deșertul Mzab, la 600 km sud de Alger, unde ibadiții s-au refugiat pentru a trăi într-o comunitate religioasă
Kharigism () [Corola-website/Science/328955_a_330284]
-
din populație), de unde au trecut în Zanzibar, care a devenit un centru al publicațiilor kharigite. În Algeria, opoziția lor față de sunniți i-a apropiat de guvernul francez, mai ales de când acesta i-a autorizat să-și urmeze propriul sistem juridic. Berberii ibadiți din Mzab și cei din nordul Africii rămân în relații strânse cu coreligionarii lor din Oman și Zanzibar. Atașamentul Siriei față de cauza omeyyazilor nu a permis niciodată kharigismului să pătrundă în această țară .
Kharigism () [Corola-website/Science/328955_a_330284]
-
și a Spaniei și l-a cunoscut pe Tamerlan. El aparținea islamului malikit și a murit mare cadiu la Cairo. "Prolegomene" (Al-Muqadimma, în limba arabă) reprezintă principala sa lucrare. Este o introducere la "Cartea considerațiilor asupra istoriei arabilor, perșilor și berberilor" . Oferă o viziune modernă pentru epoca sa, obiectul istoriei fiind să instruiască asupra stării sociale a omului, asupra civilizațiilor lumii. Este de opinie că istoricul trebuie să-și sprijine pe o bază solidă subiectele pe care le tratează, în vederea stabilirii
Ibn Khaldun () [Corola-website/Science/328164_a_329493]
-
curtea suveranului Mohammed V, sultan al Granadei. Lucrarea sa fundamentală, "Kităbu l-ʻkibăr" ("Kităbu l-ʻkibar wa Diwănu al-Mubtada' wa l-Ħabar fī tarikhi l-ʻarab wa l-Barbar wa man ʻĂsarahum min Đawī Ash-Sha'n l-Akbăr" "Cartea considerațiilor asupra istoriei arabilor, perșilor și berberilor") a fost inițial concepută ca o istorie a berberilor, extinsă apoi într-o istorie universală. Este compusă de 7 părți, prima parte fiind considerată ea însăți o carte (Al-Muqadimma). Cărțile 2-5 conțin istoria omenirii până în timpul său, iar cărțile 6-7
Ibn Khaldun () [Corola-website/Science/328164_a_329493]
-
fundamentală, "Kităbu l-ʻkibăr" ("Kităbu l-ʻkibar wa Diwănu al-Mubtada' wa l-Ħabar fī tarikhi l-ʻarab wa l-Barbar wa man ʻĂsarahum min Đawī Ash-Sha'n l-Akbăr" "Cartea considerațiilor asupra istoriei arabilor, perșilor și berberilor") a fost inițial concepută ca o istorie a berberilor, extinsă apoi într-o istorie universală. Este compusă de 7 părți, prima parte fiind considerată ea însăți o carte (Al-Muqadimma). Cărțile 2-5 conțin istoria omenirii până în timpul său, iar cărțile 6-7 istoria berberilor, prin prisma percepțiilor personale în viața reală
Ibn Khaldun () [Corola-website/Science/328164_a_329493]
-
fost inițial concepută ca o istorie a berberilor, extinsă apoi într-o istorie universală. Este compusă de 7 părți, prima parte fiind considerată ea însăți o carte (Al-Muqadimma). Cărțile 2-5 conțin istoria omenirii până în timpul său, iar cărțile 6-7 istoria berberilor, prin prisma percepțiilor personale în viața reală a autorului. În ce privește domeniul sociologic, a creat o dihotomie între conceptele de viață nomadă și viața sedentară, conceptul de generație, precum și conflictul social și de putere existente atunci când, spre exemplu, un oraș este
Ibn Khaldun () [Corola-website/Science/328164_a_329493]
-
a învățat muzică tradițională din Mauritania de la tatăl ei, căruia îi plăcea un amestec eclectic de muzică. Ca urmare, a crescut ascultând muzică clasica vestică, cum ar fi Beethoven, Chopin, Mozart, Vivaldi și Wagner, precum și muzică tradițională a unor artiști Berberi, Egipteni, Libanezi și Senegalezi. Ea a cântat de multe ori alături de părinții ei. Malouma a început să cânte ca un copil, efectuat pentru prima dată pe scenă când avea doisprezece și a început să apară în concerte solo cu un
Malouma () [Corola-website/Science/337638_a_338967]
-
la 3,6 milioane și a crescut cu aproximativ 4% pe an, fiind una dintre cele mai mari rate din lume. Totalul populației din 1984 a reprezentat o creștere de la 1,54 milioane în 1964. Nativii libieni sunt în principal berberi, berberi arabizați și turci; etnici "puri" arabi sunt în principal, triburile de beduini din deșert și tuaregi. Mici grupuri tribale hausa și tebu din sudul Libiei sunt nomazi sau seminomazi. Printre rezidenții străini, cele mai mari grupuri sunt cetățeni ai
Libia () [Corola-website/Science/298118_a_299447]
-
3,6 milioane și a crescut cu aproximativ 4% pe an, fiind una dintre cele mai mari rate din lume. Totalul populației din 1984 a reprezentat o creștere de la 1,54 milioane în 1964. Nativii libieni sunt în principal berberi, berberi arabizați și turci; etnici "puri" arabi sunt în principal, triburile de beduini din deșert și tuaregi. Mici grupuri tribale hausa și tebu din sudul Libiei sunt nomazi sau seminomazi. Printre rezidenții străini, cele mai mari grupuri sunt cetățeni ai altor
Libia () [Corola-website/Science/298118_a_299447]
-
dialectul libian), care este vorbită de 80% din libieni, și limba arabă modernă standard care este, de asemenea, limba oficială; limbi berbere și tuarege sunt folosite de 20% din populație, dar nu au statut oficial, aceste limbi sunt vorbite de berberii și tuaregii din sud alături de limba arabă. "Articol principal: Cultura Libiei" "Religie" Religia predominantă în Libia este Islamul, aproximativ 97% din populație aparține acestei religii. Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 5 obiective din această
Libia () [Corola-website/Science/298118_a_299447]
-
include istoria din totalul amestecului său, bogată în grupuri etnice adăugate la triburile berbere indigene. Berberii, cea mai mare parte a populației din Libia, au fost prezente pe tot parcursul întreaga istorie a țării. Pentru cea mai mare parte a istoriei sale, Libia a fost supusă la diferite grade de control străin, din Europa, Asia, și
Istoria Libiei () [Corola-website/Science/319987_a_321316]
-
de apărare a incașilor împotriva invadatorilor spanioli. Construită din pietre îmbinate cu precizie, fără mortar, Machu Picchu a fost centru spiritual, cu un observator astronomic și temple. În nordul Africii, Ghana era un centru al comerțului cu aur, condus de berberi care dominau transportul cu cămile prin Sahara și cumpărau aur de la triburile soninke în schimbul sării. În cel mai larg deșert al planetei, Sahara, o caravană de negustori și călători musulmani cu cămile străbăteau deșertul.În fruntea expediției era Ibn Battuta
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
Dinastia almohadă (, din arabă الموحدون, transliterat al-Muwaḥḥidun, “monoteiștii” sau “unitarienii”) a fost o dinastie musulmană marocană fondată în secolul al XII-lea care a dus la înființarea unui stat berber în regiunea Tinmel în munții Atlas, în jurul anilor 1120. Mișcarea a fost începută de Ibn Tumart din tribul Masmuda, urmat de Abd al-Mu’min al-Gumi între anii 1130 și 1163, când acesta a murit; almohazii i-au învins pe almoravizi
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
după moartea Mahdiului lor carismatic, este o dovadă a organizației foarte bine pusă la punct de Ibn Tumart în Tinmel. Cu siguranță va fi fost o luptă pentru succesiune, bătălie câștigată de Abd al-Mu’min. În ciuda faptului că era un berber din zona Targa (în Algeria), fiind astfel un străin printre reprezentanții Masmudei din sudul Marocului. Într-un gest ostentativ de sfidare, în 1132, Abd al-Mu’min a condus o operațiune nocturnă curajoasă care a ocupat fortăreața Tasghimout și a dezarmat
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
în anul 740: în acel an, principele musulman Habib, care participase la atacul din 728, a reușit să captureze Siracusa. Tocmai când se pregăteau să cucerească întreaga insulă, arabii au fost nevoiți să revină în Tunisia din cauza unei răscoale a berberilor. Un nou atac, declanșat în 752 nu a reușit decât să conducă la jefuirea aceluiași oraș. În 826 Eufemius, comandantul flotei bizantine din Sicilia, a silit o călugăriță să îl ia de soț. Împăratul Mihail al II-lea al Bizanțului
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
și din Andalusia. Musulmanii veniți din Peninsula Iberică l-au înfrânt pe conducătorul bizantin Teodotus în iulie-august ale acelui an, însă o nouă epidemie i-a silit să se retragă la Mazara, iar apoi în Africa. În paralel însă, unitățile berberilor din Africa trimise să captureze Palermo au reușit să îl cucerească în septembrie 831. Palermo a devenit capitala musulmană a Siciliei, sub numele de al-Madinah ("Orașul"). Cucerirea Siciliei nu s-a realizat cu ușurință; o considerabilă rezistență atât din partea bizantinilor
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
relatează cum prințesa feniciană Elisa, cunoscută la romani sub numele de Didona, regina si sora lui Pygmalion al Tyr-ului, a fugit de fratele ei însetat de putere care îi ucisese soțul, și a ajuns cu corăbiile pe coasta nord-africană. Căpetenia Berberilor locului i-a făgăduit atât pământ cât va putea să înconjure cu o piele de vacă. Elisa a tăiat pielea în fâșii foarte subțiri și cu ajutorul acestora a putut marca o bucată mare de pământ. Linia marcată de aceste fâșii
Cartagina () [Corola-website/Science/302344_a_303673]
-
Cartaginei s-au aparat cu vitejie. După cucerire, au urmat șase zile în care orașul a fost jefuit și distrus. Circa 50.000 de locuitori s-au predat romanilor care i-au vândut ca sclavi. O bună parte din supușii berberi ai Punilor se răsculaseră și luaseră parte Romanilor, câștigându-și astfel autonomia. Celebra lozincă a lui Marcus Porcius Cato cel Bătrân ("Ceterum censeo Carthaginem esse delendam" - „Mai ales eu sunt de părere că trebuie distrusă Cartagina") a fost pusă în
Cartagina () [Corola-website/Science/302344_a_303673]
-
permitea, într-o oarecare măsură, să se depășească efectele secetei. În prezent, suprafața de pământ irigată este de 49 000 de hectare. Principala atracție turistică este, bineînțeles, capitala Mauritaniei, anume capitala Nouakchott. Deși creată în 1960, aceasta păstrează stilul arhitectural berber.
Economia Mauritaniei () [Corola-website/Science/325436_a_326765]
-
recoltelor contra incursiunilor de prădăciune îl investesc pe același zeu cu atributul nou al patronării războiului, dar inițial aceste atribute se înrudeau strâns: preoții zeiței agrare Ceres, Arvales, îl invocau pentru ocrotirea ogoarelor și pe Marte, numindu-l "Marmar", "Marmor", "Berber". Iar Cato lansase odată îndemnul de a se aduce sacrificii speciale lui Marte ca să aibă grijă de cirezile de boi. Printre vechile epitete ale zeului, două erau caracteristice: "Rusticus" și "Silvanus". Cand Marte devine, în epoca imperiala, un zeu mai
Marte (zeu) () [Corola-website/Science/296591_a_297920]
-
și Tașkentul sunt ocupate. Între 717-718 trupele sucesorilor lui al-Walid asediază din nou Constantinopolul fără succes, și au jefuit regulat regiunea bizantină a Asiei Mici. Califatul Hisham s-a dovedit a fi un expert în probleme administrative, recâștigând controlul asupra berberilor și noilor musulmani revoltați, prin distribuirea de monede, finanțarea clădirilor publice și a rezervoarelor de apă ale orașelor. A promovat cultura, artele și educația. În 711 este cucerită sudul Spaniei. Expansiunea a continuat și spre est, în Asia centrală, până în
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
artele și educația. În 711 este cucerită sudul Spaniei. Expansiunea a continuat și spre est, în Asia centrală, până în Valea Indusului, cuprinzând Sindh, Punjab, până în 710-712. Al doilea val al expansiunii islamice începe sub Walid I, în 711, arabii și berberii islamici conduși de Tariq au trecut Africa spre Gibraltar în Spania, distrugând Regatul Vizigot de la Toledo și în scurt timp, cuceresc peninsula iberică, până în Asturia. Dar din sudul Franței, în 732, sunt respinși la Poitiers de către francii conduși de Charles
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
Victoria eroică a fost sărbătorită cu daruri de la Papa, care l-a declarat pe ducele aquitanian un campion al creștinismului, consolidându-și independența. În scopul de a contribui la securizarea frontierelor sale cu umayyazii, și-a căsătorit fiica, Lampegia, cu berberul musulman rebel Uthman ibn Naissa, numit "Munuza" de franci, guvernatorul adjunct a ceea ce avea să devină mai târziu Catalonia. În 731, francul Charles Martel, după ce i-a învins pe saxonii, și-a îndreptat atenția spre teritoriul rival din Aquitania, a
Odo cel Mare () [Corola-website/Science/329043_a_330372]
-
în luptă cu francii, însă a fost învins. Dar Charles s-a întors la Francia. Între timp, umayyazii își adunau forțele pentru a ataca aliatul lui Odo din regiunea Cerdanya din Pirinei (probabil Catalonia), Uthman ibn Naissa. În 731, conducătorul berber a fost supus în campania condusă de Abdul Rahman Al Ghafiqi, ucigându-l, de asemenea, i-a capturat fiica lui Odo, trimițând-o prizonieră într-un harem din Damasc. Odo, ocupat cu apărarea de expansiunea francă a lui Charles, nu
Odo cel Mare () [Corola-website/Science/329043_a_330372]
-
de navigatorul cartaginez Hannon, din secolul al VI-lea î.Hr., protejat de alizee și bogat în apă potabilă, a servit, timp de mai multe secole, drept avanpost pe drumul spre Capul Verde și spre ecuator. Spre secolul al III-lea î.Hr., berberii s-au organizat în monarhie. Ca urmare a celui de-al III-lea Război Punic, regiunea a trecut, în anul 146 î.Hr. sub influența romană, devenind stat clientelar al Romei. Cel mai cunoscut suveran al acestui regat este Juba al
Essaouira () [Corola-website/Science/308558_a_309887]