138 matches
-
un fals indicator aici. Prima mențiune este tangențială la Bergson ca reprezentant al „direcției antimetafizice“. Următoarele trei fac parte din aceeași discuție asupra principiului identității (prelegerea a IX-a, Structurile ca esență a realității), unde Nae Ionescu expune perspectiva mobilistă bergsoniană, care nu-l „încântă“ și pe care o găsește cunoscută încă din filozofia greacă veche. Cea de-a cincea, iarăși o referire en passant, se află în altă parte a cursului (prelegerea a XIII-a, Iubirea, instrument mistic de cunoaștere
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
are și, la adăpostul acestei perdele de fum, de a-și însuși acele idei ale lui Bergson care îi convin.“ Ea îi refuză până și credibilitatea, atunci când Profesorul se adresează acelor studenți dezamăgiți că nu au găsit în el un bergsonian. Concluzia îi este de fapt premiză: „Nae Ionescu s-a referit explicit la Bergson în prelegerile sale, polemizând cu acesta. Dar polemizează într-un fel aparte: îi atribuie idei și soluții filozofice pe care bergsonismul nu le are, apoi le
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
predominat în această epocă, slujind, prin evidențierea aspectelor negative, la „îndreptarea moravurilor”. S-a afirmat că „în zorii literaturii noastre moderne, primele întrupări ale genului comic se suprapun celor dintâi exerciții de caracterologie, îngemănare menită parcă să confirme teza 10 bergsoniană care susține că într-un anume sens, adică sub specia automatismului, orice caracter este comic.”<footnote Ștefan Cazimir, Caragiale. Universul comic, București, Editura pentru Literatură, 1967, p. 64. footnote> La începutul secolului al XIX-lea, Costache Conachi alcătuiește pentru teatrul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
spiritual?� sau s-a aliat cu puterea politic? temporar? etc. O asemenea cunoa?tere ne-ar ajuta s? ne ferim de �pară?tiin??�. Nu putem fundamenta deciziile �n privin?a oamenilor ?i societ??ilor pe �revelă?îi�, pe intui?ie (bergsonian?), pe extaz (mistic) sau pe �for?e� (oculte). Este greu s? exprim?m �n bani rezultatele, impactul sociologiei �n societate, dar economia ?tiin?ei ne ofer? un cadru util de analiz? pentru a vedea ce se �nt�mpl? c�nd
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
să surprindă mecanismul de asociere a imaginilor în simboluri și să găsească o hermeneutică adecvată. Perspectiva antropologică durandiană respinge teoria psihologiei clasice care concepe imaginea sub forma unui dublet al percepției, o copie în miniatură a lucrurilor obiective, precum și poziția bergsoniană care face din imagine o amintire apărută în vis sau poziția sartriană care, pentru a evita reificarea imaginii, vorbește de o cvasiprezență în conștiință, un obiect-fantomă ce trimite la o viață factice 4. Spre deosebire de aceste teorii reducționiste și devalorizante ale
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
de gen nici naratorului la persoana I, nici personajului la persoana a III-a.” Într-adevăr, diferența care așază acest roman Într-un alt loc decît cel comun al ficțiunii feminine franceze la modă poate fi exprimată În termeni oarecum bergsonieni: placarea mecanicului - constrîngerea formală citată - pe viu - povestea de dragoste nefericită. Dincolo de bulversarea „gramaticii de gen”, narațiunea este traversată de aluzii intertextuale. Există de pildă investiții de imaginar din marea poezie franceză: personajul (ea/el) cu pielea neagră, cinic, cosmopolit
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe nerăsuflate - dacă cititorul cedează și deschide cartea. Pur și simplu, dimensiunea funcțională a acestui text nu lasă loc nici unei interpretări. Acesta este, cu adevărat, un text utilitar. Dar nu util, heideggerian vorbind, ființei cititorului, nici, din punct de vedere bergsonian, energiei vitale a lui. Nici, bachelardian, sufletului lui. Nici, pascalian, inimii. Nici, nietzschean, dezvrăjirii conștiinței morale. Acest roman este util În sensul sociologului citat mai sus: „În vreme ce (În trecut, n.m. A.M.) sensul vieții era impus de către destinul social, astăzi e
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Sigur, Patul lui Procust sau Ultima noapte de dragoste... sunt romane ok, nimeni nu ne Împiedcă să le citim. Îmi amintesc Însă că, În liceu, prin Camil Petrescu am ajuns la teoria fluxului conștiinței, la fenomenologia husserliană și la vitalismul bergsonian. Nu era mai normal să fi ajuns aici pe altă filieră, prin Proust? (Unde mai pui că Husserl e una, Bergson, alta, că, dacă tot conectăm literatura la gîndirea epocii, de ce n-am conecta-o la tipuri de discursuri, de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Foucault: "A introduce constrângerea sistemului și discontinuitate în istoria spiritului". (Theatrum philosophicum, p. 96). * Deși am căpătat obișnuința (sau viciul) calculatorului, forma personală a scrierii îmi pare a rămâne scrisul de mână, semn de situare în orizontul lui homo faber bergsonian sau al manufacturii. Oricum, nu în orizontul acelui mod de dominație a spiritului ce face din formele de expresie a sa ceva secund. Să fie vorba despre o preferința personală ori ar trebui să caut grupul căruia îi este aplicabilă
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
s-au remarcat reprezentanții neospiritualismului francez, integrați în curentul mai larg al "filosofiei vieții" EMILE BOUTROUX, JULES LACHELIER, F. RAVAISSON, HENRI BERGSON acesta din urmă bucurîndu-se de o deosebită popularitate în rîndul oamenilor de cultură de la începutul secolului XX. Conceptul bergsonian de "intuiție" apăra tocmai ideea de cunoaștere nemijlocită a lucrurilor, considerată ca fiind mai profundă decît cea realizată pe cale rațională: "Miezul învățăturii lui Bergson este că în esență existau două moduri de observare a realității de către om: unul e științific
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
stabilită în mod întâmplător în acest caz, legând recursivitatea algoritmică de replicarea vieții și de autosimilaritatea textului. Critica domeniului vieții artificiale și a neodarwinismului diminuează strălucirea aurei demiurgice în care se înfășoară inițiatorii domeniului, în primul rând prin reactualizarea tezei bergsoniene a imposibilității de reproducere a „elanului vital” al evoluției sau a mișcării înseși a vieții: omul poate doar imita viața și procesele creării de viață, prin propria reproducere, precum software-ul unei inteligențe artificiale nu poate decât să imite, în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
putem afirma o ordine de finalitate a lumii. Ideea aceasta reprezintă al patrulea postulat al personalismului energetic. Acest gând despre om (personalitate) ca scop final al evoluției exis-tenței-ca-energie, de certă inspirație kantiană, este desfășurat de C. Rădulescu-Motru într-o modalitate bergsoniană. Nu fenomenul izolat constituie realitatea, ci totalitatea fenomenelor. Concepută ca totalitate, realitatea se află într-o ordine de finalitate, fără a fi vorba de intervenția unei "intenții" din afara realității energetice. Finalitatea este formula de ansamblu a evoluției realității. Abia dinspre
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
problema cardinală a filosofiei contemporane. Pusă cu multă vigoare în scrierile din tinerețe ale lui Hegel, reluată din proprie inițiativă și cu nepotolită pasiune de Kierkegaard, această problemă constituie gloria majoră a două din filosofiile mari ale vremii noastre: intuiționismul bergsonian și ontologia heideggeriană"157. Așadar, nu ar fi vorba decât despre un reflex teoretic față de o problemă atotpre-zentă în mediul filosofic. Totuși, în personalismul energetic, impulsul către tematizarea ei ține mai degrabă de rațiuni sistematice, de nevoia unei întemeieri formale
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
filosofic. Totuși, în personalismul energetic, impulsul către tematizarea ei ține mai degrabă de rațiuni sistematice, de nevoia unei întemeieri formale a conceptului determinismului prin finalitate. Timpul și destinul sunt ipostazele aceleiași realități pe care o putem numi, după o sugestie bergsoniană, realitate temporală. Ele desemnează însă ordini "fenomenale" diferite: timpul, fenomenele periodice ale naturii, "ordinea unei dimensiuni omogene"; destinul, ordinea unității sufletești, a fenomenelor energiei personalizate. Timpul este, în ultimă instanță, o pură abstracție; destinul reprezintă realitatea însăși a unității sufletești
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
lui H. Bergson este ușor de sesizat, uneori chiar la nivelul limbajului. În plus, fondul demersurilor celor doi filosofi este psihologia; iar afirmațiile lor de principiu se prelungesc în orizontul filosofiei. Sunt însă clare și deosebirile. Noțiunea principală a teoriei bergsoniene asupra timpului este durata, înțeleasă ca "procesul de organizare sau de întrepătrundere reciprocă a faptelor de conștiință"161 care își urmează cursul în interiorul eului. Ea este eterogenă în raport cu sine, pentru că nu conține momente identice. C. Rădulescu-Motru înțelege prin durată un
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
către abstracția de timp. Bergson contrapune timpul (spațializat) duratei (timpul veritabil). Timpul ar fi durata-ce-se-neagă-pe-sine prin spațializare. C. Rădulescu-Motru opune timpul destinului. Acesta din urmă reprezintă o "realitate" mai profundă care face posibilă, împreună cu durata, intuiția rațională a timpului. Durata bergsoniană și cea personalist-energetică sunt calități pure, trăiri ele însele, nu fapte sufletești care însoțesc alte trăiri. Prima, ca întrepătrundere a stărilor de conștiință, numai prin negare, prin spațializare, prin trecere în altceva își pierde calitatea (și trece, spune Bergson, în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Există însă și sensuri ce le apropie. Timpul kantian nu este destinul personalist-energetic, dar este asemenea timpului matematic despre care vorbește C. Rădulescu-Motru, timp folosit pentru măsurare, spune el, de științele fizico-chimice. Filosoful român nu neagă timpul-instrument, dar, în manieră bergsoniană, îl consideră inautentic (ne-real). Poate că și ideea condiționării intuiției timpului de către intuiția destinului are un anume accent kantian, o legătură cu timpul-condiție a priori a intuiției empirice. Totuși, distanța dintre aceste două idei este suficient de mare pentru
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
destin este sau nu adevărat; el trăiește în destinul său, cum trăiește în carnea și oasele sale"172. Spațiul uman astfel determinat pare a fi izolat de natură. Al doilea factor al intuiției destinului este "dinamica ireversibilului"; idee de influență bergsoniană, dătătoare de sens pentru decuparea umanului din totul existenței. Ireversibilitatea cursului vieții omenești o va diferenția pe aceasta de ordinea naturii, caracterizată și prin repetabilitatea fenomenelor. Cauzalitatea, aparținând ordinii naturale, poate întoarce cursul acesteia către ceea ce s-a produs deja
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
poetice, în speță ciclul ermetic din Joc secund (1930). Mai mult, am încercat să înregistrăm, cât mai precis, "situația biografica", a poetului român, plasându-l într-un context istoric și cultural specific, cel al modernismului, în primul rând, în raport cu filozofia bergsoniana, dar și cu teoreticienii "lirismului absolut" (Stéphane Mallarmé, Paul Valéry, sau Henri Brémond), cu care are legături directe și vădite afinități. Descoperim, la poetul român, o viziune asupra poiesis-ului împărtășită și de alții, ce unește reflecția să asupra artei cu
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
datelor imediate ale conștiinței" (1888), identifică "le grand mystère de la vie" [marele mister al vieții]1 - creația continuă - , chiar cu esență frumosului, aserțiune, ce, pentru poetul român, nu putea decât să continue un gând poesc. Autorul Jocului secund cunoaște opera bergsoniana și, într-o luare de poziție, din primii ani de activitate literară, se revendică, direct, de la speculațiile filozofului francez asupra artei: În psihologia bergsoniana realitatea noastră lăuntrica e închipuita asemenea unui vrej șerpuitor ce crește împreună cu durata, un vrej care
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
pentru poetul român, nu putea decât să continue un gând poesc. Autorul Jocului secund cunoaște opera bergsoniana și, într-o luare de poziție, din primii ani de activitate literară, se revendică, direct, de la speculațiile filozofului francez asupra artei: În psihologia bergsoniana realitatea noastră lăuntrica e închipuita asemenea unui vrej șerpuitor ce crește împreună cu durata, un vrej care păstrează totuși - atrofiați, dar existenți - mugurii determinării sale, virtualități ale unei șovăitoare deveniri. Opera de artă e tocmai transpunerea în miezul acestor veleități de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
adopte percepția celui dintâi,11 demersul facilitat și de faptul, observat de Robert Shulamm, ca "peisajele lui Poe sunt alegorii ale viziunii sale asupra minții și lumii"12. "Orice poem", observă Henri Brémond, într-un text critic, cu vădite înrâuriri bergsoniene, "își datorează caracterul propriu-zis poetic, prezenței, radiantei, acțiunii transformatoare și unificatoare a unei realități misterioase pe care o numim poezie pură [s.n.]"13. Ca să o cunoaștem, trebuie să ne plasăm, printr-un salt șui generis, în "la zone profonde ou
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
la ierni, destipăritul soare, formase valea edificiului Usher"21 - circumscrie spațiul imaginar al invenției artistice, ce nu este decât configurarea ("formase") asumată de acea energie creatoare - "destipăritul soare" - Unul tânjind după condiția Multiplului din Eureka, sau, mai bine, principiul vital bergsonian, asemuit de filozoful francez cu "un centru de unde lumile țâșnesc precum jerbele unui imens foc de artificii" [s.n.]22, pentru care faimoasa metaforă 23 platoniciana din Republică (Cartea a VI-a) reprezintă o fericită, dar nu tocmai exactă, aproximare. Este
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
existenței noastre, iar desfășurarea ei, în timp, (așa cum o schițează Henri Bergson în "Evoluția creatoare", 1907) evocă, subtil, schemă păcatului biblic 33, este continuă creștere. Reprezintă simbolic, totodată, punctul ei cel mai înalt ("zenit"), dacă avem în vedere conul 34 bergsonian al memoriei. Iată de ce această mișcare regresiva, prin care ne întoarcem la matricea originară, seamănă, mai curând, cu o ablațiune, și are, paradoxal, la Barbu, doar un sens ascendent: "Spălări împărtășite! Înnoiți / Arginturile mari, botezătoare / Și inima calărilor - spuziți / De
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
totdeauna înfățișarea unei protestari nelămurite împotriva propriei personalități curente a creatorului"102. Aceeași secvență din "Veghe" circumscrie domeniul poiesis-ului ce se întinde "până la marginea celebrelor, incineratelor umbre" și îl identifica, cel puțin în parte, cu cel al memoriei active, înțeleasă bergsonian, reamintim, drept conștiința a acțiunii creatoare. Amintirile, ca "imagini" ale unor fapte și evenimente trecute, sunt doar "umbre", fără viață, impasibile, ale acestora. "Incinerate" pentru că sunt, de fapt, reziduurile unui proces activ de percepție, iar dacă este vorba de percepție
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]