165 matches
-
6. Santionlunca 6. Szentivanlaborfalva 26. Poian 1. Poian 1. Kezdipolyan 2. Belani 2. Belafalva 3. Carpinenii 3. Csangotelep 4. Estelnic 4. Esztelnek 5. Valea Scurtă 5. Kurtapatak 27. Reci 1. Reci 1. Rety 2. Aninoasa 2. Egerpatak 3. Bița 3. Bița 4. Saciova 4. Szacsva 28. Sanzieni 1. Sanzieni 1. Kezdiszentlelek 2. Casinu Mic 2. Kiskaszon 3. Petriceni 3. Kezdikovar 4. Valea Seaca 4. Kezdiszarazpatak 29. Turia 1. Turia 1. Torja 2. Alungeni 2. Futasfalva 30. Vâlcele 1. Araci 1. Arapatak
HOTĂRÂRE nr. 1.415 din 6 decembrie 2002 pentru modificarea unor anexe la Normele de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publică locală, cuprinse în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 , aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.206/2001. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/147014_a_148343]
-
pe: Ion Clemenciuc (Cocnici), Silvestru Clemenciuc, Archip Clemenciuc, Nicolaescu Ion (Paingănu), Chirilă Lavric (Chiriluță), Constantin Nemțoc (Belei), Gheorghe Pascari, Silvestru Drehuță, Serafin Filipciuc, Arcadie Isopecu (bun vânător), Ilie Lavric, Ion Lavric, Gheorghe Burciu (Goangă), Dragomir Burciu, Vasile Burciu, Archip Lavric, (Biță), (Bircu). Aceștia și-au manifestat mereu dorința sinceră de a-și continua munca și la adânci bătrânețe, considerând-o o plăcere. În afara acestora, există în viața satului și eroi anonimi, care, și au câștigat prin întreaga lor activitate respect și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
sănii, rolul de cârmaci îmi revine mie. Am primit în urmă cu un an de la un unchi din Brașov o pereche de patine nichelate, lucitoare și de atunci sunt privit cu alți ochi de prietenii mei, chiar și șeful nostru, Biță, un băiat mai mare care se bucură de respect și de o incontestabilă autoritate printre noi toți, mă tratează cu deosebită bunăvoință, mai cu seamă că învățasem destul de repede să merg pe patine, să execut diverse figuri dificile, dovedind oarece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prins aceste patine grozave, strângându-le cu o cheie specială, la noile mele ghete, niște ghete frumoase, de piele roșcată, cu talpă adevărată, pe care mi le-a cumpărat mama la începutul iernii. Și, echipat astfel, m-am alăturat grupului: Biță - împingător, încă cinci băieți la mijloc, și eu - cârmaci. Facem minuni: sania noastră este de neîntrecut, curse fantastice, fără număr, nici nu ne pasă de frig, nici nu ne atinge oboseala, nici nu mai simțim scurgerea orelor, chiar, habar n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
azvârlindu-ne pe toți care pe unde. Mă trezesc proiectat prin aer, cu o forță neobișnuită, țip de frică. Mă opresc într-un copac, acum țip și de durere, piciorul mi-a fost prins sub trupul greu al prietenului meu Biță. Un dezastru. Când îmi revin cât de cât și fac bilanțul accidentului, constat că se petrecuse ceva cu adevărat catastrofal: gheata mea stângă, gheata mea cea nouă din piele de culoare roșcată, a rămas fără talpă. Talpa o găsesc la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vătămări trupești pe care le voi fi suferit în timpul căderii. Prietenii mei înțeleg că mă aflu la ananghie și caută să m-ajute. Cum să m-ajute? Ca să scap basma curată trebuie să repar cum-necum ghetele. Așa încât doi dintre băieți, Biță și Mircea, desfac binișor cu cheia patinele și de la talpa mea întreagă, și de la talpa mea paradită, apoi mă așază pe sanie și mă trag până la cizmarul orașului, domnu Toma, zis și nea Tomiță. Drumul până la cizmar îl străbat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
înfățișarea lui complet diferită de mutrele cel mai adesea banale ale locuitorilor orășelului nostru, Mircea caută să explice cu glas pierdut: Nea Tomiță, sunt io, Mircea, băiatu lu dom Popescu... Aaa, zice nea Tomiță. Și ce doriți la ora asta? Biță, care e mai deștept, aduce lămuriri: Am căzut când ne dădeam cu sania, băiatu ăsta și-a rupt ghetele și nu are cum să se întoarcă așa, cu încălțările distruse, acasă. Aaa, exclamă iar nea Tomiță. Se pare că povestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
curaj ca să abordez un asemenea ins legendar ca și cum ar fi un ins oarecare. Mai ales că, după ce asistasem la profeția domnului Toma de anul trecut, la defilarea de 23 August, eu și prietenii mei cei mai de încredere, Mircea și Biță, dezbătuserăm în repetate rânduri, cu maximă înflăcărare și păstrând cel mai strașnic secret, chestiunea profeției în sine: e posibil să vadă cineva, adică domnul Toma în cazul nostru, ceea ce spusese el că vede? Adică lupta din cer, dusă între armata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vadă ce se întâmplă în cer? Și dacă poate, înseamnă că e fermecat? Eu înclinam să cred că domnul Toma nu vedea ceea ce spusese că vede, zicea doar așa, ca să se răzbune pe ăștia, care-i luaseră atelierul. În schimb, Biță susținea sus și tare că se poate. El avea o argumentație care mă impresiona, și anume: eu pot să alerg o sută de metri în unșpe secunde? Nu pot! Dar un campion poate? Poate. Sunt oameni care au anumite calități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Poate. Sunt oameni care au anumite calități, ce le lipsesc altor oameni. Cine știe, poate că domnul Toma e înzestrat cu calitatea asta. Așa cum un tip de la Arad, vecin de apartament cu o mătușă de-a sa, de-a lui Biță, avea însușirea să audă ca nimeni altul. L-a cunoscut chiar el, Biță. Când nouă, celor obișnuiți, ni se părea că e liniște, pe el îl dureau timpanele de zgomot. Tipul cu pricina percepea orice foșnet ca pe un zgomot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
știe, poate că domnul Toma e înzestrat cu calitatea asta. Așa cum un tip de la Arad, vecin de apartament cu o mătușă de-a sa, de-a lui Biță, avea însușirea să audă ca nimeni altul. L-a cunoscut chiar el, Biță. Când nouă, celor obișnuiți, ni se părea că e liniște, pe el îl dureau timpanele de zgomot. Tipul cu pricina percepea orice foșnet ca pe un zgomot formidabil. Și când pășea musca, lui i se părea că tropăie. Era în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sunet. Vai, omul acesta din Arad ținea tot timpul vată în urechi să mai atenueze auzul său nemaiîntâlnit și degeaba! Așa și cu domnul Tomiță! Mai știi!... Oricum, asupra unui punct am căzut de acord toți trei, și Mircea, și Biță, și eu: ar fi extraordinar să asiști la o asemenea luptă între făpturi supranaturale. Oare ei cu ce se bat, cu sulițe și săbii ca noi, oamenii, acum sute de ani? Sau cu puști, cu tunuri și cu bombe, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-te cuprins de vis și ai să-l zărești pe acest mesager viu, pe acest sol adevărat, ai să-l zărești acolo, în orășelul tău. 19 TC "19" \l 1 S-au scurs doi ani și jumătate de la moartea mea. Biță și Mircea crescuseră, nu mai erau cei pe care-i cunoșteam eu. Le mijise mustața, fumau pe ascuns și se uitau după fete. Încă își mai petreceau timpul jucându-se, dar nu mai era atmosfera de altădată, adeseori jocul era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
informații prețioase în schimbul unei Eugenii sau al unei ciocolate cu rom, s-a ivit îndată și i-a anunțat că fata plecase împreună cu o verișoară a ei să facă plajă la marginea orașului, într-un loc special amenajat, numit Bașcov. Biță și Mircea, desigur, au pornit într-acolo mânați de un subit elan, ignorând căldura care parcă se întețise. La Bașcov însă, nici pomeneală de Mioara, puștiul îi dusese cu preșul. Ba mai mult, așa cum nu se prea întâmpla, țărmul nisipos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
răcorească. Soarele ajunsese la asfințit, orăcăia o broască. Și-au lepădat din câteva mișcări hainele de pe ei și au intrat în apă. Deodată, Mircea a strigat speriat, arătând cu mâna întinsă ceva în dreapta lor: -Biță, uite, bă, ce e-acolo! Biță a întors capul și a privit în direcția aceea: pe țărmul nisipos, la vreo două sute de metri în amonte, se găsea ceva ciudat, care semăna cu un fel de colină de lumină. Băieții au pornit spre ea alergând. Apoi i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ea alergând. Apoi i-a cuprins teama și s-au oprit. S-au gândit să fugă de acolo: cu inima strânsă au făcut câțiva pași înapoi. Pe urmă iar au stat în loc. Curiozitatea era mai mare decât frica. Mai curajos, Biță și-a îndemnat prietenul: -Hai, bă, Mirceo, să vedem ce e, n-om muri noi din asta!... S-au apropiat pășind ezitant, atent. Când au ajuns la vreo cincisprezece metri de ceea ce li se păruse a fi o colină, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Serenite. -Mamă, Doamne, ce-am descoperit! a strigat Mircea în șoaptă, dacă se poate închipui așa ceva. -Hai repede în oraș să-i anunțăm pe toți! Îți dai seama, nimeni n-o să ne creadă dacă n-o să vadă! l-a completat Biță. După o clipă de reflecție, tot el a hotărât altceva: -Bă, mai bine tu rămâi aici și păzește locul. Fug eu și le dau de veste. *** Biță, un atlet neîntrecut, a alergat de a rupt pământul. Chiar constata în sinea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
seama, nimeni n-o să ne creadă dacă n-o să vadă! l-a completat Biță. După o clipă de reflecție, tot el a hotărât altceva: -Bă, mai bine tu rămâi aici și păzește locul. Fug eu și le dau de veste. *** Biță, un atlet neîntrecut, a alergat de a rupt pământul. Chiar constata în sinea lui: Păcat că nu e de față profesorul de sport cu cronometrul lui, precis am bătut recordul și m-ar fi băgat în echipa școlii.... Când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fi să se ducă la liceu, să le zică acolo tărășenia. Gâfâind, a dat buzna în cancelarie, arăta răvășit, ca soldatul de la Maraton. Profesor de serviciu era domnul Pârvulescu, care preda latina. Bine că s-a nimerit el, a gândit Biță, o să mă creadă, fiindcă mereu scapă și ne pomenește la ore despre Dumnezeu... Domnul Pârvulescu l-a privit pe băiat fără să se arate surprins sau deranjat de brusca și ciudata lui apariție. Biță încerca să-i explice ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-a nimerit el, a gândit Biță, o să mă creadă, fiindcă mereu scapă și ne pomenește la ore despre Dumnezeu... Domnul Pârvulescu l-a privit pe băiat fără să se arate surprins sau deranjat de brusca și ciudata lui apariție. Biță încerca să-i explice ceva, dar nu reușea din pricina emoției și a efortului fizic epuizant. -Liniștește-te, trage adânc aer în piept, bea un pahar cu apă, așază-te pe un scaun! l-a învățat profesorul de latină pe Biță. După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
apariție. Biță încerca să-i explice ceva, dar nu reușea din pricina emoției și a efortului fizic epuizant. -Liniștește-te, trage adânc aer în piept, bea un pahar cu apă, așază-te pe un scaun! l-a învățat profesorul de latină pe Biță. După câteva minute, băiatul a fost în stare, în sfârșit, să lege cuvintele: -Tovarășe profesor, eu și prietenul meu Mircea, Mircea Popescu, am dat pe malul Dunării, la Bașcov, peste un înger. E adormit pe plajă, e uriaș și luminează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
clădire unde mai funcționau și un cinematograf și BTT-ul local, aveau loc tot felul de activități : cercul de dansuri populare, cercul de go, cel de șah sau cel de modelism. În această ambianță propice dezvoltării tinerelor talente, un inginer, Biță, dădea săptămînal, seara, ceea ce se numea o „audiție muzicală“. Tipul era dotat, avea rude în străinătate, o groază de discuri și o bibliotecă întreagă cu benzi de magnetofon. Se asculta „muzică bună“, adică : Jethro Tull, Pynk Floyd, Santana, Van der
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
magnetofon. Se asculta „muzică bună“, adică : Jethro Tull, Pynk Floyd, Santana, Van der Graaf Generator, Deep Purple, Robert Fripp, Emerson, Lake & Palmer, Led Zeppelin, Rush, Black Sabbath, Jimi Hendrix etc. etc. Din cînd în cînd, fără să zică ce pune, Biță mai băga și cîte un Phoenix - gest de maximă disidență - și atunci toți știam ce înseamnă „lasă, lasă, lasă, lasă, las-o dracului de casă“ sau „domnule în negru, ca un car funebru“ (adică emigrarea și Ceaușescu). Odată, în timpul unei
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
lasă, lasă, lasă, lasă, las-o dracului de casă“ sau „domnule în negru, ca un car funebru“ (adică emigrarea și Ceaușescu). Odată, în timpul unei astfel de audiții ilicite, a venit tovarășul director al stabili mentului și l-a luat pe Biță și i-a frecat ridi chea rău de tot ; tipul s-a întors spăsit și a schimbat repede Phoenix-ul cu o lăbăreală gen Queen. Ei bine, la o astfel de activitate a oamenilor muncii am cunoscut-o pe Ioana
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și a schimbat repede Phoenix-ul cu o lăbăreală gen Queen. Ei bine, la o astfel de activitate a oamenilor muncii am cunoscut-o pe Ioana. Ea era bucureșteancă și venise în Pitești la sora unui prieten de-al lui Biță. Terminase liceul Tonitza și dăduse la Arte Plastice, unde firește că nu intrase („firește“, pentru că „acolo nu intri pe merit, sînt doar patru locuri în fiecare an și, dacă n-ai pile, nu ești copilul vreunui ștab sau prof sau
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]