165 matches
-
G. Coșbuc, nr. 27, bl. E7, ap. 71 țel. 464979 11883 CODRESCU NECULAI (n. 1929) Tecuci, str. Cpt. Darbun nr. 11 țel. 814113 11922 CONDRUZ NELU (n. 1963) Tecuci, Aleea Teilor bl. D3, ap. 3 țel. 813211 6208 COȘNIȚA D. BIȚA (n. 1953) Galați, G. Coșbuc nr. 37, bl. C20, ap. 42 țel. 471375 6209 COSTACHE LAURENȚIU ADRIAN (n. 1968) Galați, str. Poștă Veche nr. 160 țel. 321870 20557 COSTOREL GHEORGHE (n. 1932) Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, bl. N2, ap.
EUR-Lex () [Corola-website/Law/142865_a_144194]
-
ciobănașul și rusasca fiind dansurile specifice zonei. Sărbători locale: 6 august "Ziua comunei" și hramul Mănăstirii Basaraba Tradiții locale: formația de fluierași din satul Sticlăria fanfara din satul Sticlăria formația de dansuri din satul Sticlăria artiști populari: * sculptură în lemn Bița Gheorghe și Bița Dumitru * pictură Vătăjita Maria * țesătoare Irofte Maria, Boca Maria și Hriscu Olga IMAGINI DIN ACTIVITATEA ANSAMBLULUI STEJĂRELUL IMAGINI DIN COMUNA SCOBINTI
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
fiind dansurile specifice zonei. Sărbători locale: 6 august "Ziua comunei" și hramul Mănăstirii Basaraba Tradiții locale: formația de fluierași din satul Sticlăria fanfara din satul Sticlăria formația de dansuri din satul Sticlăria artiști populari: * sculptură în lemn Bița Gheorghe și Bița Dumitru * pictură Vătăjita Maria * țesătoare Irofte Maria, Boca Maria și Hriscu Olga IMAGINI DIN ACTIVITATEA ANSAMBLULUI STEJĂRELUL IMAGINI DIN COMUNA SCOBINTI
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
decembrie 1933 (două numere). Articolul-program Visuri... este semnat de Aurel Țîța. Poeții revistei șunt Aurel Țîța, Adrian Grigoropol, Eleonora Amza, P. Băloiu, Eugeniu Avrămoiu, Tache Milcoveanu, Bianca Leoveanu, Ion Ț. Ionescu. Note, poeme în proza, însemnări dau Lizica Sarbu, Virgiliu Bița, Nicu Olarian, C. Săveteanu, Gheorghe Ionescu Goești ș.a. În primul număr a debutat Al. Balaci, în acest timp elev de liceu, cu articolul Despre fizionomie. M.Pp.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287554_a_288883]
-
rotunzimea șoldurilor armonioase". El nu îndrăznise s-o abordeze, fiindcă "avea pentru nudul femeii timiditatea cuvenită unui obiect de cult" (și apoi, chiar dacă "ochiul o dezvelea poate", "mâna n-ar fi îndrăznit gestul suprem"). Adina răspunde în schimb avansurilor lui Biță, un individ respingător și șchiop, însă foarte îndrăzneț, iar împerecherea aceasta monstruoasă jignește simțul estetic al intelectualului, nevoit să constate că încrederea în sine e singura "fațetă morală a factorului fizic" (frumos e cine se crede frumos) și că instinctul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
când lumina invadează cadrele pustii care sunt personajele, biete făpturi uscate, fanfaroane și cu arțag, exprimând inconștient amărăciunea existenței, în ipostaza ei umilă și mediocră. Schematismul sufletesc lasă să se vadă nu individul, ci categoria: fata bătrână (Tușa Ruxăndrița, Domnișoara Bița), femeia bărbătoasă și agresivă (Cucoana Vastica), masculi masivi, grei de cap, cu ticuri milităroase (Focul lui Don Vagmistru). Decorul mahalalelor are și el o stereotipie care nu e apăsătoare, ci doar pitorească. Numeroasele volume pe care B. le-a scos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285681_a_287010]
-
sănii, rolul de cârmaci îmi revine mie. Am primit în urmă cu un an de la un unchi din Brașov o pereche de patine nichelate, lucitoare și de atunci sunt privit cu alți ochi de prietenii mei, chiar și șeful nostru, Biță, un băiat mai mare care se bucură de respect și de o incontestabilă autoritate printre noi toți, mă tratează cu deosebită bunăvoință, mai cu seamă că învățasem destul de repede să merg pe patine, să execut diverse figuri dificile, dovedind oarece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prins aceste patine grozave, strângându-le cu o cheie specială, la noile mele ghete, niște ghete frumoase, de piele roșcată, cu talpă adevărată, pe care mi le-a cumpărat mama la începutul iernii. Și, echipat astfel, m-am alăturat grupului: Biță - împingător, încă cinci băieți la mijloc, și eu - cârmaci. Facem minuni: sania noastră este de neîntrecut, curse fantastice, fără număr, nici nu ne pasă de frig, nici nu ne atinge oboseala, nici nu mai simțim scurgerea orelor, chiar, habar n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
azvârlindu-ne pe toți care pe unde. Mă trezesc proiectat prin aer, cu o forță neobișnuită, țip de frică. Mă opresc într-un copac, acum țip și de durere, piciorul mi-a fost prins sub trupul greu al prietenului meu Biță. Un dezastru. Când îmi revin cât de cât și fac bilanțul accidentului, constat că se petrecuse ceva cu adevărat catastrofal: gheata mea stângă, gheata mea cea nouă din piele de culoare roșcată, a rămas fără talpă. Talpa o găsesc la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vătămări trupești pe care le voi fi suferit în timpul căderii. Prietenii mei înțeleg că mă aflu la ananghie și caută să m-ajute. Cum să m-ajute? Ca să scap basma curată trebuie să repar cum-necum ghetele. Așa încât doi dintre băieți, Biță și Mircea, desfac binișor cu cheia patinele și de la talpa mea întreagă, și de la talpa mea paradită, apoi mă așază pe sanie și mă trag până la cizmarul orașului, domnu Toma, zis și nea Tomiță. Drumul până la cizmar îl străbat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
înfățișarea lui complet diferită de mutrele cel mai adesea banale ale locuitorilor orășelului nostru, Mircea caută să explice cu glas pierdut: Nea Tomiță, sunt io, Mircea, băiatu lu dom Popescu... Aaa, zice nea Tomiță. Și ce doriți la ora asta? Biță, care e mai deștept, aduce lămuriri: Am căzut când ne dădeam cu sania, băiatu ăsta și-a rupt ghetele și nu are cum să se întoarcă așa, cu încălțările distruse, acasă. Aaa, exclamă iar nea Tomiță. Se pare că povestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
curaj ca să abordez un asemenea ins legendar ca și cum ar fi un ins oarecare. Mai ales că, după ce asistasem la profeția domnului Toma de anul trecut, la defilarea de 23 August, eu și prietenii mei cei mai de încredere, Mircea și Biță, dezbătuserăm în repetate rânduri, cu maximă înflăcărare și păstrând cel mai strașnic secret, chestiunea profeției în sine: e posibil să vadă cineva, adică domnul Toma în cazul nostru, ceea ce spusese el că vede? Adică lupta din cer, dusă între armata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vadă ce se întâmplă în cer? Și dacă poate, înseamnă că e fermecat? Eu înclinam să cred că domnul Toma nu vedea ceea ce spusese că vede, zicea doar așa, ca să se răzbune pe ăștia, care-i luaseră atelierul. În schimb, Biță susținea sus și tare că se poate. El avea o argumentație care mă impresiona, și anume: eu pot să alerg o sută de metri în unșpe secunde? Nu pot! Dar un campion poate? Poate. Sunt oameni care au anumite calități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Poate. Sunt oameni care au anumite calități, ce le lipsesc altor oameni. Cine știe, poate că domnul Toma e înzestrat cu calitatea asta. Așa cum un tip de la Arad, vecin de apartament cu o mătușă de-a sa, de-a lui Biță, avea însușirea să audă ca nimeni altul. L-a cunoscut chiar el, Biță. Când nouă, celor obișnuiți, ni se părea că e liniște, pe el îl dureau timpanele de zgomot. Tipul cu pricina percepea orice foșnet ca pe un zgomot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
știe, poate că domnul Toma e înzestrat cu calitatea asta. Așa cum un tip de la Arad, vecin de apartament cu o mătușă de-a sa, de-a lui Biță, avea însușirea să audă ca nimeni altul. L-a cunoscut chiar el, Biță. Când nouă, celor obișnuiți, ni se părea că e liniște, pe el îl dureau timpanele de zgomot. Tipul cu pricina percepea orice foșnet ca pe un zgomot formidabil. Și când pășea musca, lui i se părea că tropăie. Era în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sunet. Vai, omul acesta din Arad ținea tot timpul vată în urechi să mai atenueze auzul său nemaiîntâlnit și degeaba! Așa și cu domnul Tomiță! Mai știi!... Oricum, asupra unui punct am căzut de acord toți trei, și Mircea, și Biță, și eu: ar fi extraordinar să asiști la o asemenea luptă între făpturi supranaturale. Oare ei cu ce se bat, cu sulițe și săbii ca noi, oamenii, acum sute de ani? Sau cu puști, cu tunuri și cu bombe, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-te cuprins de vis și ai să-l zărești pe acest mesager viu, pe acest sol adevărat, ai să-l zărești acolo, în orășelul tău. 19 TC "19" \l 1 S-au scurs doi ani și jumătate de la moartea mea. Biță și Mircea crescuseră, nu mai erau cei pe care-i cunoșteam eu. Le mijise mustața, fumau pe ascuns și se uitau după fete. Încă își mai petreceau timpul jucându-se, dar nu mai era atmosfera de altădată, adeseori jocul era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
informații prețioase în schimbul unei Eugenii sau al unei ciocolate cu rom, s-a ivit îndată și i-a anunțat că fata plecase împreună cu o verișoară a ei să facă plajă la marginea orașului, într-un loc special amenajat, numit Bașcov. Biță și Mircea, desigur, au pornit într-acolo mânați de un subit elan, ignorând căldura care parcă se întețise. La Bașcov însă, nici pomeneală de Mioara, puștiul îi dusese cu preșul. Ba mai mult, așa cum nu se prea întâmpla, țărmul nisipos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
răcorească. Soarele ajunsese la asfințit, orăcăia o broască. Și-au lepădat din câteva mișcări hainele de pe ei și au intrat în apă. Deodată, Mircea a strigat speriat, arătând cu mâna întinsă ceva în dreapta lor: -Biță, uite, bă, ce e-acolo! Biță a întors capul și a privit în direcția aceea: pe țărmul nisipos, la vreo două sute de metri în amonte, se găsea ceva ciudat, care semăna cu un fel de colină de lumină. Băieții au pornit spre ea alergând. Apoi i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ea alergând. Apoi i-a cuprins teama și s-au oprit. S-au gândit să fugă de acolo: cu inima strânsă au făcut câțiva pași înapoi. Pe urmă iar au stat în loc. Curiozitatea era mai mare decât frica. Mai curajos, Biță și-a îndemnat prietenul: -Hai, bă, Mirceo, să vedem ce e, n-om muri noi din asta!... S-au apropiat pășind ezitant, atent. Când au ajuns la vreo cincisprezece metri de ceea ce li se păruse a fi o colină, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Serenite. -Mamă, Doamne, ce-am descoperit! a strigat Mircea în șoaptă, dacă se poate închipui așa ceva. -Hai repede în oraș să-i anunțăm pe toți! Îți dai seama, nimeni n-o să ne creadă dacă n-o să vadă! l-a completat Biță. După o clipă de reflecție, tot el a hotărât altceva: -Bă, mai bine tu rămâi aici și păzește locul. Fug eu și le dau de veste. *** Biță, un atlet neîntrecut, a alergat de a rupt pământul. Chiar constata în sinea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
seama, nimeni n-o să ne creadă dacă n-o să vadă! l-a completat Biță. După o clipă de reflecție, tot el a hotărât altceva: -Bă, mai bine tu rămâi aici și păzește locul. Fug eu și le dau de veste. *** Biță, un atlet neîntrecut, a alergat de a rupt pământul. Chiar constata în sinea lui: Păcat că nu e de față profesorul de sport cu cronometrul lui, precis am bătut recordul și m-ar fi băgat în echipa școlii.... Când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fi să se ducă la liceu, să le zică acolo tărășenia. Gâfâind, a dat buzna în cancelarie, arăta răvășit, ca soldatul de la Maraton. Profesor de serviciu era domnul Pârvulescu, care preda latina. Bine că s-a nimerit el, a gândit Biță, o să mă creadă, fiindcă mereu scapă și ne pomenește la ore despre Dumnezeu... Domnul Pârvulescu l-a privit pe băiat fără să se arate surprins sau deranjat de brusca și ciudata lui apariție. Biță încerca să-i explice ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-a nimerit el, a gândit Biță, o să mă creadă, fiindcă mereu scapă și ne pomenește la ore despre Dumnezeu... Domnul Pârvulescu l-a privit pe băiat fără să se arate surprins sau deranjat de brusca și ciudata lui apariție. Biță încerca să-i explice ceva, dar nu reușea din pricina emoției și a efortului fizic epuizant. -Liniștește-te, trage adânc aer în piept, bea un pahar cu apă, așază-te pe un scaun! l-a învățat profesorul de latină pe Biță. După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
apariție. Biță încerca să-i explice ceva, dar nu reușea din pricina emoției și a efortului fizic epuizant. -Liniștește-te, trage adânc aer în piept, bea un pahar cu apă, așază-te pe un scaun! l-a învățat profesorul de latină pe Biță. După câteva minute, băiatul a fost în stare, în sfârșit, să lege cuvintele: -Tovarășe profesor, eu și prietenul meu Mircea, Mircea Popescu, am dat pe malul Dunării, la Bașcov, peste un înger. E adormit pe plajă, e uriaș și luminează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]