357 matches
-
pieri când îmi văzu expresia feței. — Nu crezi că... nu poți să crezi că... — Dar tu, Jordan? Tu ce crezi? Nu știu! s-a scăpat. Chiar nu știu! Înghiți în sec și credeam că fața va începe să i se boțească iar. Dar, în schimb, și-a îndreptat sfidător spatele, înghițindu-și lacrimile. Și nici nu-mi pasă, a adăugat, găsindu-și curaj pe măsură ce își auzea propriile cuvinte. Nu-mi pasă. Era un șantajist. Știam că Poliția o lasă mai moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
-l citești pe Thomas Hardy În engleză? Mă privi chiorîș. — Așadar, adjudecată. — Nu vezi? Parcă mă aștepta pe mine. Parcă ar fi stat aici ascunsă pentru mine dinainte ca eu să mă fi născut. Am privit-o, uluit. Bea Își boți zîmbetul. — Ce-am spus? Atunci, pe neașteptate, abia atingîndu-i buzele, am sărutat-o. Era aproape miezul nopții cînd am ajuns la poarta casei unde locuia Bea. Străbătuserăm aproape tot drumul În tăcere, fără să cutezăm să spunem ce ne trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cine? Ți-a mai spus că nu, Fermín, am intervenit eu, nerăbdător să schimb subiectul. Nici tatăl dumitale? insistă Fermín, care se distra de minune. — Nu. Dar s-a jurat să afle și să-i rupă picioarele și să-i boțească fața cînd o să descopere cine-i. Am pălit. Fermín Îmi servi o ceașcă din poșirca lui fără să mă mai Întrebe. Am golit-o dintr-o Înghițitură. Avea gust de benzină călduță. Tomás mă observa În tăcere, cu privirea impenetrabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zgâria timpanele lui Noimann, care În locul oricărui sunet ar fi dorit să aibă parte de liniște absolută. Urechile sale albe, moi, lipite de țeastă, amplificau orice zgomot, orice șoaptă. Limba Îi era aspră. Gâtlejul parcă dat cu glaspapir. Fața moale, boțită semăna cu o foaie de ziar, pe care cineva ar fi vrut s-o arunce inițial la coșul de gunoi, aflat sub chiuveta plină de farfurii murdare, dar s-ar fi răzgândit Între timp și a aruncat-o pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
doua zi, pentru a fi sculați, ar trebui să se aducă macaraua, cum s-a Întâmplat, de altfel, chiar și cu masterandul Oliver, ce-i drept, Într-un alt salon. În afară de aceasta, În orice poziție ar adormi, Oliver Își va boți cu siguranță podoaba capilară... Dar copacii, ia spune, Oliver, nu-i așa că nu stau nici pe scaun, că li se ițește ciotul prin prohab... Sau li se acoperă picioarele de lipitori...” Profesorul făcea aluzie, probabil, la experiența pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bine asta, trebuie să nu scăpăm din vedere triunghiul conjugal...” „Atunci”, zicea Mathilda, „v-aș ruga să-mi permiteți ca, alături de costum, să Întind rochia de seară...” „Deasupra sau dedesubt?” mai Întreba medicul șoptit. „N-aș vrea să mi se boțească vălul...” „Deci, deasupra, nu-i așa?” Își freca stomatologul Paul mâinile de satisfacție, pregătindu-se să sară pârleazul... De obicei intervenea ceva neașteptat În ultima clipă și pârleazul râmânea mereu neescaladat... În locul său, costumul bej se dezlănțuia pe pat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
picioare. Se trezi, mult mai târziu, când deja dădea să se-nsereze, umblând năuc prin gară... PAGINĂ NOUĂ X. Strada Nervi ... Un om alcătuit dintr-un picior aleargă pe o stradă fără sfârșit. În spatele lui, Îmbrăcat Într-un costum alb, strălucitor, boțit la subțiori, merge doctorul Noimann. Mathilda, Mathilda! Unde ești? Priviți-l: piciorul aleargă, aleargă! Degetul mare Îi servește de cap, celelalte degete, când de cap, când de călcâie. Aleargă pe stradă. Se oprește la colț. Își ridică un crac: urinează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să știm din ce motiv se apropie din nou de chiuvetă și se privește În oglindă În timp ce cu mâinile Își Înfige poalele cămășii pe sub cureaua pantalonilor. Este prima dată, de când s-a trezit, că Își ia În seamă ținuta lui boțită de om care a dormit Îmbrăcat. Iese din nou și se Îndreaptă spre capătul opus al culoarului. Pașii lui se aud lovind cimentul, și după ritm ne putem da seama că nu e deloc grăbit. Ba chiar Îl și vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
anumite zone religioase. Sunetul psalmodierii devine din ce în ce mai puternic. Uriașul Buddha din mijlocul sălii zâmbește ambiguu. Pentru o clipă, simțul realității mă părăsește: devin una cu concubinele de pe jos. Mă văd sculptând tărtăcuțe, simt cum mi se încrețește pielea, cum se boțește și se pliază. Părul mi se albește și simt cum îmi cad dinții. Nu! țip eu. Yoo-hoo-loos îmi cad din mână și se împrăștie pe jos. Psalmodierea încetează și sute de capete se întorc spre mine. Sunt incapabilă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
fier stau și acum mărturie. Șoferii străini de părțile noastre nu cunoșteau șoseaua și se trezeau brusc, după cotitură, că le apare În față fundul pătrat al autobuzului. Cei mai mulți izbuteau să frâneze, dar au fost și destui care și-au boțit mașinile, dacă pe jos era mâzgă făcută de noroiul de pe roțile tractoarelor, polei ori zăpadă. Câțiva nefericiți nici n-au apucat să cârmească așa cum trebuia, au lăsat volanul drept și s-au repezit fie În duzii de pe marginea șoselei, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ce‐ ai cântat ‐ ecouri de ghitară Din ce‐ ai simțit - o strofă nesfârșită... Paris, martie 1910 Din „Falanga literară și artistică, 21 III, 191 0 134 Ioan Costache Enache S‐a născut la 16 octombrie 1919 în satul Porcișani, comuna Boțești, județul Vaslui (fost Fălciu). Este aut orul volumelor „Așa cum a fost” - memorii de război, în colaborare cu Asociația Națională a Veteranilor de război, filiala Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Iași (1999)”Cronica de la Bucium”, vo lum în colaborare cu
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
a fost” - memorii de război, în colaborare cu Asociația Națională a Veteranilor de război, filiala Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Iași (1999)”Cronica de la Bucium”, vo lum în colaborare cu Virgil Arsene, Editura Altius Academy, Iași, 2003,”Monografia comunei Boțești‐ Gugești, Editura PIM, Iași, 2008. LA MOARTEA MAMEI Când steaua mamei a apus și ea s‐ a stins din viață, Un roi de stele au bocit 135 Jelind‐o la fereastră. Pe masă într‐ un colț ferit Sta gata de
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Cântări de‐nmormântare Îngenunchiați îți dăruim Ultima sărutare. 136 Ai strâns în tine atâta dor Încât nu mai încape; Măcar acum lângă sicriu Ne ai pe toți aproape. Mama noastră Casandra (n.1898 - d.1982) Născută Chiriac din Tălpigeni, comuna Boțești, județul Fălciu și clopotul în glasul lui Să plângă parc‐ ar vrea, Că din bătrânul Tălpigeni A mai căzut o stea. 29.03.1982 Scrisă la moartea mamei * MAMĂ Astăzi la comemorare, mă roade‐un strașnic dor O am mereu
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
mea) Cornelio, Mamaio și Nicu am fost trei; Iar mama mea cea scumpă arbitru între ei. Noi doi rămași în urmă vă pomenim mereu. Cerem pioși iertare la „Bunul Dumnezeu.” Iași, 29.03.1992 Zece ani de la moartea mamei la Boțești, 20.03.1982 DOR DE MAMĂ Cinci ani s‐au scurs de când te‐ai dus și e pustie casa, Că mâini ca a matale nu‐s Să ne întindă masa. Ți‐am așezat grilaj frumos Dar parcă nici nu‐ți
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
m-a întrerupt Clarence. Sentimentele noastre sunt propriile noastre responsabilități. în cameră s-a lăsat tăcerea. Toți s-au întors către Clarence și l-au privit șocați. —CUM? a întrebat Eddie a cărui față era așa de roșie și de boțită de furie și surpriză c-ai fi zis că e constipat. Sentimentele noastre sunt..., a repetat Clarence ca un papagal. —Idiot nenorocit, a tunat Vincent. Vorbești numai prostii. Vrei să te angajezi aici? Am zis și eu! a protestat Clarence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pe Vivian insinuând că s-ar simți singură - sau că ar resimți orice fel de sentiment uman. M-am uitat la ea. Arăta teribil de mică în costumul ei de femeie puternică, costum care acum, după o zi lungă, se boțise. Cum ajunge o ființă umană să devină o Vivian Grant? m-am întrebat. Nu se putea să fi fost dintotdeauna feroce și rea, un tiran furios. În fond, avea și ea doi băieți. Băieți despre ale căror înzestrări anatomice lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
apoi despre Donald și... m-am prefăcut că am uitat cum o cheamă pe prietena lui. — Doamne, trebuie să țin minte asta, chicotesc eu. Dar nu am fost mulțumită de răspunsul pe care l-am primit. Fața lui Amy se boțește și, ce putea fi mai rău, o lacrimă îi curge pe obraz. Cine e? Încep să intru, ușor-ușor, în panică. Mi-e groază de răspunsul la întrebarea asta. Știe că Debbie e prietena mea? —Rose. —Poftim? A spus că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Adam? Ar fi bine? Sper că se poartă bine cu tine, spune Amy smiorcăindu-se autocompătimitor. — Toți bărbații sunt niște ticăloși în fond, zic făcând o slabă încercare să-i readuc zâmbetul pe buze. Totuși nu funcționează. Fața i se boțește iar. Se întinde după alt șervețel. Apropo de ticăloși... mă aventurez eu, întrebându-mă dacă nu cumva calc pe teren minat, dar continui spunând: ... ce voiai să-mi spui ieri despre Adam Kirrane? Gata, am făcut-o. N-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
aduc aminte că am o scrisoare la mine. Mi-a fost lăsată în cutia poștală și am îndesat-o pur și simplu în geantă. Acum mi se pare un moment cât se poate de bun să o citesc. Pescuiesc plicul boțit din geantă. E scrisă de mână. Mă întreb dacă e de la un fan. Știu că poate sună ciudat, dar din când în când noi, stewardesele, primim scrisori de la pasageri care se întâmplă să țină minte ecusoanele noastre și ne scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
și pe dedesubt; zice că suntem prea mulți, doi, pentru o singură Învelitoare, așa că să fim numai unul - din pricina țânțarilor-varvarilor. Zice că, mai Întâi, să mă așez la ea În poală; după aceea zice să mă ridic oleacă: i se boțește rochia. Eu mă ridic, ea retrage frumos poalele, ca să nu i se boțească. Acum e binișor: parc-aș sta În fotoliul de-acasă, dar mult mai bun, făcut din ea, pentru mine și cald și cald și cald mă strânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
așa că să fim numai unul - din pricina țânțarilor-varvarilor. Zice că, mai Întâi, să mă așez la ea În poală; după aceea zice să mă ridic oleacă: i se boțește rochia. Eu mă ridic, ea retrage frumos poalele, ca să nu i se boțească. Acum e binișor: parc-aș sta În fotoliul de-acasă, dar mult mai bun, făcut din ea, pentru mine și cald și cald și cald mă strânge el din toate părțile, fotoliul. Duda zice că mai bine decât-așa o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
arunc cea mai pătrunzătoare privire de care sunt în stare. — Știi cine era, nu? Finn este grozav de flatat. — Cred că am auzit un nume la începutul convorbirii... —Daisy, arunc eu îndată. Spre încântarea mea, fața lui Finn se cam boțește: — Nu se poate? Cum ai ghicit? Păstram secretul ăsta pentru un final apoteotic! — Atunci, în weekendul acela de la vila părinților tăi, mi-am dat seama cât de mult îi plăcea de ea. —Aha! cârâie Finn, revenindu-și puțin. Ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Femeia îl imploră cu lacrimi în ochi: dă-mi te rog portofelu’! Tocmai am luat salaru’ și mă omoară bărbatu-meu dacă mă întorc acasă fără el! Ieșise din schimbul de noapte, avea niște cearcăne cât o scrumieră. Plânsul îi boțea chipul până când aducea cu un amabalaj de napolitane mototolit. Hai nu mai plânge, fă! o alintă Minge-de-tenis. Îi trecu degetele peste obraz ca o mângâiere. Din obrazul boțit țâșniră trei pârâiașe roșii. Alintătorul izbucni într-un râs gros: între degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
stâng, cu sumanul pe umeri, răspunse tot râzând, dezvăluindu-și dinții lungi, sclipitori, ca niște colți de fiară flămîndă: ― Apoi cu uscăturile trebuie să începem, măi nea Iosife, că doar așa ne-am învățat! În ușa cârciumii ieșise Nicolae Dragoș, boțit la față, parcă toată noaptea n-ar fi închis ochii și totuși mai vioi ca de obicei. Văzând pe Toader Strîmbu, strigă din prag înăuntru: ― Haideți, Petrică, nu mai stați, c-a venit și Toderiță! Pe când el cobora în uliță
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și mi-am trecut mâna peste spatele ei cu omoplații abia discernabili sub pielea caldă, uscată și alunecoasă, sub care simțeai un strat elastic de grăsime, a câta oară am tras de tricoul ei și i-am împins înspre mijloc, boțindu-i-o în cute suprapuse, fusta ecosez. Când mi-am împins degetele mâinii drepte sub dunga de sus a chiloțeilor ei, afundîndu-mi-le în părul aspru și cârlionțat... Dar ea se ridică în capul oaselor, îmi luă obrajii în palme și-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]