129 matches
-
sufletului cu ideea, curentă În catharismul provensal, că reîncarnarea este posibilă nu numai În corpuri omenești, ci și În corpuri ale regnului animal. Maria este un Înger, trupul MÎntuitorului este imaterial, aparent; MÎntuitorul n-a pătimit, n-a murit (fantaziasm bogomil). Minunile sale nu sînt adevărate. Toți Patriarhii și Ioan Botezătorul au fost În slujba Diavolului, care este autorul Vechiului Testament, cu excepția cărților lui Iov, a Psalmilor, a lui Solomon, a Înțelepciunii, a Ecleziastului și a celor șaisprezece Profeți. „Ei propovăduiesc
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Între origenism și bogomilismul bizantin nu există raport direct, ele neîmpărtășind altceva decît doctrina trupului-mormînt - și interpretarea dată „Îmbrăcăminții de piele” din Cartea Genezei 3:21, curentă de altfel În tradiția platoniciană. În Italia Însă, catharismul monarhian oscilează Între traducianismul bogomil și preexistenta sufletului (idee Împrumutată de la catharii radicali), interpretată popular drept reîncarnare. Alt mit monarhian ce Își poate găsi o explicație În ideea origenistă că toate astrele au o corporalitate de foc, decurgînd dintr-un păcat, este mitul Împreunării Soarelui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
radical următoarele trăsături ale orgenismului: preexistența sufletelor; corporalitatea Îngerilor; dubla creație și lumile paralele; judecățile multiple; trupul Învierii; negarea atotputerniciei și a liberului arbitru ale lui Dumnezeu. Numai subordinaționismul și căderea sufletelor În trupuri sînt idei comune origeniștilor, catharilor monarhieni (bogomili, reformați sau nu) și catharilor radicali. 5. Catharismul provensal din secolul al XIV-lea Jacques Fournier (aprox. 1280-1342) a devenit episcop de Pamiers la 19 martie 1317, a fost ales cardinal și transferat la Mirepoix În 1326, iar pe 26
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
al catharului care Își amintește că a fost calul unui senior și găsește potcoava pe care o pierduse Între două pietre), Însă după ce se Încarnează Într-un „bun creștin” se poate Întoarce la cer59. Pierre Authié continuă să profeseze fantaziasmul bogomil: Cristos nu a fost niciodată „adumbrit” de ceva atît de abject ca pîntecele unei femei 60. Conceptul de „adumbrire” este astfel explicat de preotul din Montaillou: „Așa cum un om aflat Într-o bute stă În umbra acesteia #umbra, de unde adumbrare
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
el Însuși 62. În rest, Pierre Authié refuză venerarea crucii și a icoanelor, botezul În „apă materială”, Împărtășania, căsătoria, sărbătorile, Învierea cărnii 63. Catharii aveau cunoștință de două motive distincte pentru adoptarea unui regim vegetarian. Pe unul Îl moșteniseră de la bogomili: să nu se introducă În corp nimic din ceea ce provine ex coitu - din raporturi sexuale, care sînt acțiuni diavolești. Celălalt motiv era o consecință a interpretării vulgare date de ei origenismului, ca reîncarnare a sufletului În trupuri animale. MÎncînd fereza
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cer, pe unde Îi fugeau Îngerii, pare cam excentric. Însă ascultătorii predicilor nu se arătau Înclinați spre speculații pe tema atotputerniciei sau a liberului arbitru divin. Fantaziasmul lui Nazarie este preferat realismului lui Desiderius, origenismul popular Înțeles ca reîncarnare - traducianismului bogomil, iar „veșmintelor de piele” li se acordă aceeași importanță ca În vechea tradiție. În decursul celor trei ani de noviciat În Lombardia (1296-1299), Pierre Authié trebuie să fi uitat de interpretarea Prologului la Evanghelia lui Ioan, impregnată de catharism radical
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
este creatorul și făuritorul unui univers paralel 82. Ce anume au avut ei de organizat, din moment ce nu exista nimic În afara lor, rămîne neexplicat. Însă nu logica radicalilor este aici În joc, ci teribila acuzație pe care ei o lansează Împotriva bogomililor din Concorezzo: că nu ar fi cu adevărat dualiști, În ciuda faptului că profesează principii etice cum ar fi encratismul și vegetarianismul, care nu pot fi decît consecințe ale unei religii dualiste. Albigenzii au fost cei dintîi care au descoperit că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu pot fi decît consecințe ale unei religii dualiste. Albigenzii au fost cei dintîi care au descoperit că oponenții lor nu sînt decît pseudodualiști, și că ar trebui să stea În tovărășia ortodocșilor. Dacă am conchis, În capitolul 8, că bogomilii erau pseudodualiști, de vreme ce nu atribuiau Diavolului nici un rol În crearea lumii, cu atît mai mult trebuie să subliniem caracterul non-dualist al doctrinei catharilor monarhieni, care nu contenesc să insiste asupra faptului că lucrarea Diavolului s-a Înfăptuit cu Îngăduința lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
arată că n-ar fi exclus ca intelectualii-asceți care au reînviat origenismul Într-un moment situat Înainte de anul 1167 și, În mod cert, pe teritoriul Imperiului Bizantin, Într-un spațiu unde era posibilă dezgroparea origenismului din cărți, să fi fost bogomili ori măcar să fi cunoscut și să fi aprobat, Într-o oarecare măsură, bogomilismul. Catharismul provensal de la Începutul secolului al XIV-lea nu mai este radical. El depinde În Întregime de doctrina bisericii monarhiene a „francezilor” din Lombardia. În ceea ce privește exegeza biblică
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
francezilor” din Lombardia. În ceea ce privește exegeza biblică inversă, cele două religii ale catharilor continuă să activeze noi posibilități inerente sistemului și să redescopere ori numai să adopte, În același timp, vechile soluții utilizate odinioară de marcioniți, de maniheeni și firește, de bogomili, care le sînt izvorul și modelul. Majoritatea catharilor vor continua astfel să-l identifice pe Dumnezeul din Vechiul Testament cu Diavolul, conform unei opțiuni Întîlnite În gnosticism, maniheism și bogomilism. Școala lui Ioan de Lugio este revoluționară În măsura În care acceptă deopotrivă realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
undeva pe parcurs. Diavolul apare ca o necesitate de la primele noastre reflecții asupra experienței lumii. Și totuși, dualiștii nu exclud aprioric nici una dintre ipotezele posibile: pentru maniheeni, lumea a fost creată de Bine, În scopul de a izgoni răul; pentru bogomili și pentru catharii monarhieni, lumea a fost creată de Bine și organizată de Rău, Însă Răul depinde de Bine; pentru majoritatea gnosticilor și marcioniților, lumea a fost creată de un intermediar care nu e nici bun, nici rău. În gnosticism
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ai gîndirii libere În istoria Occidentului, ai libertății de a gîndi nu printr-una singură, ci prin toate opțiunile posibile ale unei probleme logice. Mulți dualiști nu și-au avut miturile proprii care să-i diferențieze de restul creștinătății. Marcion, bogomilii și catharii s-au folosit de mitul lui Lucifer: Marcion Îl aplică, În conformitate cu formula ortodoxă, numai la lumea inferioară a Demiurgului, iar bogomilii și catharii supun la transformări formula ortodoxă. Vedem cum, dintr-un sîmbure, Gnoza se preface Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
logice. Mulți dualiști nu și-au avut miturile proprii care să-i diferențieze de restul creștinătății. Marcion, bogomilii și catharii s-au folosit de mitul lui Lucifer: Marcion Îl aplică, În conformitate cu formula ortodoxă, numai la lumea inferioară a Demiurgului, iar bogomilii și catharii supun la transformări formula ortodoxă. Vedem cum, dintr-un sîmbure, Gnoza se preface Într-un arbore care Începe să se ramifice; unele ramuri rămîn virtuale, altele cresc efectiv. Modelul generativ al sistemelor gnostice este de fapt un arbore
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
univers paralel care nu-i nici Întru totul bun, nici rău (deși este mai mult bun decît rău). Iar În cîteva cazuri, acesta este punctul de vedere care separă, de fapt și În ultimă instanță, o sectă cum ar fi bogomilii sau catharii moderați de ortodoxie; și tot aici rezidă explicația interesului pe care un luteran militant ca Adolf von Harnack Îl arată lui Marcion, În care vede campionul unui luteranism avant la lettre. Harnack a fost de părere că Luther
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
inclusiv Abisul, Întunericul și Apele (Materia primordială) - este opera lui Dumnezeu. 2a. Însă Geneza omite să spună acest lucru. În plus, nu-i nimic rău În faptul că Dumnezeu a creat Abisul și celelalte, Întrucît Întreaga creație este bună (ortodocșii, bogomilii, catharii monarhieni). 3. Nu Dumnezeu, ci altcineva a creat totul, iar Geneza face o relatare corectă. E ceva În neregulă, Într-adevăr, dacă Dumnezeu a creat lucruri cum ar fi Materia primordială; Însă Dumnezeul din Geneză nu este adevăratul Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ori cu un Înger. B. Premisa este că Dumnezeul din Geneză nu este Dumnezeul ultim. 1. Pluralul este trecut sub tăcere, Întrucît umanitatea a fost creată de acel Dumnezeu din Geneză, oricare ar fi el, fără nici un alt ajutor (Marcion, bogomilii, catharii - cu condiția să Înțelegem prin „umanitate” corpurile fizice ale bărbatului și femeii); 2. Pluralul stabilește că, oricare ar fi Dumnezeul din Geneză (fie un intermediar, fie Diavolul), el i-a creat pe oameni cu ajutorul Arhonților (majoritatea gnosticilor și maniheenii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sa răsuflare (ortodocșii, Marcion, maniheenii); 2. Creatorul lui Adam Îi suflă acestuia În față răsuflarea altcuiva (mulți gnostici, unul din miturile bogomile); 3. Nu creatorul lui Adam, ci altcineva Îi suflă acestuia În față propria răsuflare (anumiți gnostici, alt mit bogomil); 4. Nu creatorul lui Adam, ci altcineva Îi suflă acestuia În față ceva ce nu este propria sa răsuflare (unii gnostici). Să ne mai deplasăm cu cîteva careuri; jocul se Întețește și pe tabla de șah Își face apariția, dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
este aici nici muzica, nici munca fizică, nici natura. Poate să fi înțeles Cioran prin Paradis societatea inconștientă, care își trăiește inerțial condiția? Ori poate că Paradisul e văzut aici în latura sa odihnitor-alienantă? Căci Cioran face uneori figură de bogomil și pune în balanță, pentru a-l învesti pe cel dintâi cu sens constructiv, Răul și Binele. De aceea crede că „Răul, ca și Binele, este o forță creatoare. Dintre cele două, Răul e totuși cel mai activ. Căci prea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Căci prea adesea Binele trândăvește” (I, 34). Oricum, preferă angelicului demonicul. De ce, atunci, n-ar prefera Paradisului Infernul, din moment ce, mărturisește, “în primele veacuri ale erei creștine aș fi fost maniheist” (I, 35)?! Undeva, cu referire la sine însuși, precizează: „Un bogomil al secolului XX” (III, 69). Recitindu-și Demiurgul cel rău, spune același lucru: „Sunt bogomil și budist” (III, 34). Oricum, în momentele de disperare, deși, cum vom vedea, uneori caută rugăciunea sau are nostalgia ei, Cioran face apologia infernului. Îndoiala
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
prefera Paradisului Infernul, din moment ce, mărturisește, “în primele veacuri ale erei creștine aș fi fost maniheist” (I, 35)?! Undeva, cu referire la sine însuși, precizează: „Un bogomil al secolului XX” (III, 69). Recitindu-și Demiurgul cel rău, spune același lucru: „Sunt bogomil și budist” (III, 34). Oricum, în momentele de disperare, deși, cum vom vedea, uneori caută rugăciunea sau are nostalgia ei, Cioran face apologia infernului. Îndoiala, mai mult decât credința, l-ar salva: „Îndoiala are rădăcini tot atât de adânci ca rugăciunea.// În
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai dualista credință propovăduita în tradiția occidentală" (1989, p. 123). Dar gnosticii, mă grăbesc să adaug, își au originea în Orient, ei fiind parte integrantă a tradiției occidentale doar prin ramură lor medievală târzie, catarii, care constituie versiunea vest-europeană a bogomililor balcanici (care joacă un rol important, ne amintim, în economia teatrului poetic al lui Lucian Blaga). Oricum, argumentația lui Bloom nu face distincție între gnosticii apuseni și cei răsăriteni, așa că mă mărginesc la a menționa doar teza de bază: aceea
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
laudă în fața celor mai prejos de el, spunând "Eu sunt tatăl și Dumnezeu și nimeni nu se gaseste mai presus de mine", la care, auzindu-l, mama lui îi strigă.: Nu minți, Ialdabaoth [...]"" (Pagels, 1981, p. 148). Pe urmele sethienilor, bogomilii cred, la rândul lor, că există un Dumnezeu rău, la fel de puternic precum cel bun, care urzește planul de a cotropi cerul, pentru a-i lua prizonieri pe îngerii cei buni și pentru a-i zăvori apoi în trupuri 166. Pe
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ironică a acestui termen: sugerez că, fiind autorul unei opere atât de complicate formal, Blake și-a atras ură criticilor întocmai cum demiurgul gnosticilor și-a atras condamnarea credincioșilor. 166 Argumentația mea se bazează pe analiza lui Malcolm Lambert. Astfel, bogomilii moderați susțin că Satan, ca fiu al lui Dumnezeu, este creatorul universului material (Lambert, 2002, p. 132). Diferența fundamentală dintre aceste concepții", susține Lambert, "rezidă în statutul râului: este el creat de un spirit căzut sau de un principiu etern
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
există scriere și nu există timp. De asemenea, nu există bine și rău. Cetatea Isarlîk, simbol al Balcanilor văzuți ca Elada Ultimă de poetul modernist Ion Barbu, se află "Pe șes veșted cu tutun, / La mijloc de rău și bun". Bogomilii, eretici gnostici bulgari care au contribuit și ei la modelarea lumii balcanice, vedeau lumea ca pe o lucrare a lui Dumnezeu și a Satanei deopotrivă. Există nenumărate povești despre toleranța proverbială a acestui spațiu utopic. Aleg două, una arătând toleranță
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
207 Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, ed. cit., p. 32. 208 Jeanne Favret-Saada, José Contreras, Corps pour corps, ed. cit., p. 139. 209 Antoaneta Olteanu, în Școala de solomonie, ed. cit., face o apropiere între solomonarul-ghicitor și ereticii bogomili ai secolului al XI-lea. Aceștia din urmă erau phoundaites (din latinescul funda "traistă"). Termenul desemnează o caracteristică a acestora: cerșetoria și traiul din pomană. Ambii scrie autoarea "nu sunt altceva decât niște căutători de adevăr neînțeleși, greșit interpretați de
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]