127 matches
-
Armatei Roșii Pe 26 martie 1918, confruntat cu evidența incapacității militare și a izbucnirii războiului civil*, Lenin îl numește pe Troțki* comisar al poporului la Ministerul de Război. Acesta inițiază un dublu proces, a priori antagonist, de normalizare și de bolșevizare. Aceasta din urmă este inaugurată pe 6 aprilie 1918 prin instaurarea comandamentului bicefal: ofițerii sunt flancați de civili (comisari politici) însărcinați să controleze și să impună strategia bolșevică logicii militare. Eșecul recrutării de voluntari - în mai 1918, Armata Roșie nu
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Această stigmatizare a concurentului cel mai apropiat va fi practicată de ansamblul partidelor comuniste. Astfel, după congresul de înființare a PCF* în 1920, Lîon Blum, care a refuzat aderarea la Internaționala Comunistă*, este desemnat ca instrumentul sau aliatul contrarevoluției. Odată cu bolșevizarea și apoi stalinizarea PC, termenul „contrarevoluționar” cunoaște unele derapaje, toți comuniștii* fiind adesea asimilați, de la sfârșitul anilor 1920, cu fascismul, fie că sunt autentici fasciști, democrat-liberali, socialiști reformiști - calificați drept „social-fasciști” între 1928 și 1933 -, sau chiar rezistenți împotriva nazismului
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
responsabil cu propaganda al regimului de la Vichy. Totuși, până acum, mișcarea comunistă n-a recrutat decât intelectuali și artiști marginali, nereușind să atragă decât puțin „câini de pază ai burgheziei” - după expresia tânărului romancier comunist Paul Nizan în 1932. După bolșevizarea și stalinizarea PC, între 1923 și 1933, acestea își formează propria lor intelectualitate. Proveniți din mediile populare muncitorești pe cât posibil, formați în școlile comuniste naționale și internaționale, acești militanți, impregnați aproape exclusiv de cultură marxist-leninistă* populează organizațiile comuniste și sunt
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Europa Dacă, după moartea lui Lenin, Troțki* continuă să vizeze la „Statele Unite Socialiste ale Europei” care ar fi „forma politică a dictaturii proletariatului din Europa”, Stalin* optează pentru „construcția socialismului într-o singură țară”. IC se mulțumește, așadar, să asigure bolșevizarea și apoi stalinizarea PC europene, astfel încât URSS* să dispună de instrumente disciplinate. în toată Europa Centrală și de Răsărit, aceste PC sunt slabe, dat fiind că sunt interzise și clandestine. în EUropa Occidentală, după niște începuturi promițătoare, politica sectară și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
partidul și alunecă în disidență*. Dezamăgiți, excluși, „trădători” și „renegați” Din 1920, IC* își impune ortodoxia* tuturor partidelor care doresc să devină una din secțiile sale naționale, cu obligația de a aproba 21 de condiții de aderare. și curând, prin bolșevizare, iar apoi prin stalinizare, respectarea strictă a directivelor devine mijlocul de a măsura fidelitatea fiecărei secții și a fiecărui aderent la inima sistemului - PCUS și șeful său, Stalin -: „spiritul de partid” este acum decisiv. Abaterile de la acest spirit permit reperarea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lui din 1936. Conducătorii - Manuilski, Piatnițki, Knusinen, Togliatti, Pieck - sunt membri ai unei Comisii Politice selectate din rândurile Secretariatului, și sunt asistați de Secretariate Regionale care urmăresc „activitatea partidelor comuniste zi cu zi, în toate sectoarele și în toate manifestările”. Bolșevizarea și linia „clasă contra clasă” în 1922-1923, la recomandarea lui Zinoviev, IC organizează în Europa o subversiune generală. Dar, după eșecul insurecției comuniste din octombrie 1923, în Germania, la cel de-al V-lea Congres din iulie 1924, Zinoviev este
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este alianța cu mișcările de eliberare națională, susceptibilă de a declanșa un proces revoluționar de mare amploare în spatele primelor linii ale lumii capitaliste, îndeosebi în China*, cu Gomindanul lui Cian Kai-și. în paralel, din 1924 până în 1928, IC trece la bolșevizarea diferitelor PC, care trebuie să impună disciplina față de Moscova și în același timp să selecționeze încet-încet grupuri conducătoare* susceptibile de a aplica în mod eficient politica IC. Ceea ce nu este chiar simplu, în măsura în care luptele interne din PCUS - dintre Stalin, Troțki
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de principii în vigoare până la dizolvarea ei, în 1943. în paralel, IC înființează diverse ramuri sectoriale - tineret, țărani, sindicate, sporturi etc. - și incită fiecare PC să facă la fel pentru a crea matricele organizațiilor de masă*. în 1923, CEIC inaugurează bolșevizarea. Aceasta tinde să suprime formele de organizare și de funcționare ale vechilor structuri social-democrate. Bolșevizarea este mai întâi aplicată Internaționalei Tineretului Comunist (ITC), apoi extinsă la ansamblul partidelor comuniste și oficializată în cadrul celui de-a V-lea Congres al IC
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sectoriale - tineret, țărani, sindicate, sporturi etc. - și incită fiecare PC să facă la fel pentru a crea matricele organizațiilor de masă*. în 1923, CEIC inaugurează bolșevizarea. Aceasta tinde să suprime formele de organizare și de funcționare ale vechilor structuri social-democrate. Bolșevizarea este mai întâi aplicată Internaționalei Tineretului Comunist (ITC), apoi extinsă la ansamblul partidelor comuniste și oficializată în cadrul celui de-a V-lea Congres al IC, în 1924. Principalii responsabili sunt Osip Piatnițki și Dmitri Manuilski. Bolșevic din 1902, conducător al
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
IC, în 1924. Principalii responsabili sunt Osip Piatnițki și Dmitri Manuilski. Bolșevic din 1902, conducător al Departamentului legăturilor internaționale (OMS), însărcinat cu finanțarea partidelor comuniste și deplasările în străinătate ale reprezentanților în misiune ai IC, Piatnițki este unul dintre inițiatorii bolșevizării și apoi ai stalinizării începând din 1929, înainte de a fi exclus din CC al PCUS și executat în timpul Marii Terori. Manuilski, student la Sorbona, menșevic raliat bolșevicilor în 1918, se impune în 1922 ca unul dintre responsabilii politici ai IC
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de Front Popular*, pentru ca apoi să propună denunțarea războiului imperialist și, în sfârșit, crearea Fronturilor* naționale. După dizolvarea IC, în 1943, organizează Departamentul 205, care îndeplinește, în cadrul CC al PCUS, funcții analoge celor ale CEIC, dar neapărând public. Funcții ale bolșevizării și stalinizării înainte de 1914, partidele socialiste sunt organizate pe baza unor secții locale care își aleg delegații; aceștia desemnează conducerea federațiilor departamentale care, la rândul lor, numesc o conducere națională. IC critică acest tip de organizare ce nu este adaptat
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
secții locale care își aleg delegații; aceștia desemnează conducerea federațiilor departamentale care, la rândul lor, numesc o conducere națională. IC critică acest tip de organizare ce nu este adaptat războiului de clasă pe care dorește să-l poarte. în consecință, bolșevizarea vizează să le impună tinerelor PC, provenite în marea lor parte din partidele social-democrate*, o organizare ierarhizată și centralizată al cărei caracter este accentuat, în toate țările în care PC sunt interzise, funcționarea lor ilegală aplicând cât mai conștiincios cu
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
dizolvată. Celulele trebuie să reprezinte baza partidului, sporirea sau diminuarea lor stând mărturie pentru vitalitatea acestuia. Tipurile de aderenți variază de la perioadă la perioadă. Proveniți din mranița socialistă și apoi sindicală, militanții anilor 1920 formează un aliaj compozit; dar, din pricina bolșevizării, organizarea și modurile de recrutare se schimbă. Mediul prim și privilegiat rămâne lumea muncitorească: muncitorii din marile întreprinderi - metalurgiștii, minerii - și cei din transporturi - feroviarii, docherii. Al doilea este lumea serviciilor publice - feroviarii și lucrătorii municipali -, considerabil sporită în anii
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
decenii la rând să păstreze această reprezentare ideală a cărei reflecție se vor instanțele conducătoare. A doua inovație majoră este reorganizarea grupului conducător* după o ierarhie imuabilă: Secretarul General, Secretariatul, Biroul Politic și Comitetul Central. îndepărtându-se de organizarea social-democrată, bolșevizarea inversează ordinea decizională, limitează autonomia locală și regională, interzice tendințele și obligă la luarea hotărârilor în unanimitate. Deși funcționarea este, în principiu, colegială, ea corespunde în realitate, în numele eficacității, principiilor de unificare a luării deciziei și ale unității autorității. Secretarul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
condusă de un secretar, răspunzător în fața instanțelor superioare, însărcinat să organizeze dezvoltarea mișcării comuniste în aceste domenii specifice. Secretariatul își organizează acțiunea în complicitate cu nucleele de militanți comuniști grupați sau nu în fracțiuni în diferitele ramuri ale vieții sociale. Bolșevizarea și crearea corpului permanenților Bolșevizarea structurilor organizaționale induce profesionalizarea politicii prin crearea unui corp de revoluționari profesioniști - permanenții -, plătiți de către partid, care constituie aparatul. Or, dacă puterea de organizare și numărul permanenților săi i-au îngăduit social-democrației germane de dinainte de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în fața instanțelor superioare, însărcinat să organizeze dezvoltarea mișcării comuniste în aceste domenii specifice. Secretariatul își organizează acțiunea în complicitate cu nucleele de militanți comuniști grupați sau nu în fracțiuni în diferitele ramuri ale vieții sociale. Bolșevizarea și crearea corpului permanenților Bolșevizarea structurilor organizaționale induce profesionalizarea politicii prin crearea unui corp de revoluționari profesioniști - permanenții -, plătiți de către partid, care constituie aparatul. Or, dacă puterea de organizare și numărul permanenților săi i-au îngăduit social-democrației germane de dinainte de 1914 să posede un aparat
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
atât în regimurile autoritare, cât și în democrații. „Centralismul democratic” a devenit, într-adevăr, obligatoriu încă din 1920 prin cea de-a 12-a din cele 21 de condiții de adeziune la Internaționala Comunistă*. Impus încă din anii 1920 prin intermediul bolșevizării și apoi al stalinizării partidelor comuniste, acest model de organizare va constitui - împreună cu doctrina și strategia/tactica* hotărâte de Moscova - unul dintre cele trei elemente fundamentale ale dimensiunii teleologice a partidelor comuniste. Acolo unde vor izbuti să iasă din starea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
zone de implantare în regiunile rurale și industriale. Efectivele sale scad - de la 109000 în 1921 la 57000 în 1924 -, dar partidul atrage tineri muncitori - și, de asemenea, pe intelectualii suprarealiști sau grupul Octobre cu Jacques Prîvert -, seduși de perspectiva revoluției. Bolșevizarea, decretată de cel de-al V-lea Congres al IC în 1924, apoi stalinizarea bulversează de sus până jos organizația*, strategia* și personalul PCF. La sfârșitul lui 1927 și începutul lui 1928, Moscova lansează politica „clasă contra clasă” care conduce
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este supus în 1923 represiunii declanșate de Mussolini, aflat la putere din octombrie 1922: nu mai numără decât 9000 membri, iar la alegerile din 1924, care se desfășoară într-un climat de violență, nu obține decât 2,7% din voturi. Bolșevizarea impusă de Moscova bulversează partidul, dar îl ajută să înfrunte clandestinitatea. Congresul de la Lyon, din 1926, consacră victoria lui Gramsci și a lui Palmiro Togliatti: cel dintâi, întors în peninsulă în 1924 după o scurtă ședere la Moscova, își face
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
nu atinge decât un succes moderat. Acolo unde social-democrația este puternică - Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Belgia și chiar Germania -, comunismul rămâne slab, chiar marginal. în Franța și Cehoslovacia, el cucerește conducerea partidelor socialiste; începând din 1924 însă, IC le impune o bolșevizare menită să le transforme în partide de tip leninist, ceea ce alungă numeroși membri; politica „clasă contra clasă”, inaugurată de Stalin* în 1928, și care desemnează social-democrația - etichetată ca „social-fascistă” - ca inamic numărul unu, îi face pe alegători să se îndepărteze
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
participă la războiul civil* din Rusia. Reîntors în Croația, aderă la PC iugoslav (PCI), militează în sindicate, în rândul cărora devine membru permanent, apoi este numit de Internaționala Comunistă * (IC) secretar al partidului la Zagreb, cu misiunea de a înfăptui bolșevizarea. în 1928, este arestat și apoi condamnat la cinci ani de închisoare. La ieșirea din detenție, trece în clandestinitate și este cooptat în Biroul Politic sub numele de Tito. Sub pseudonimul „Walter”, este numit reprezentant al IC în Balcani și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
slăbiciunile naționalismului românesc, explica "amânarea" României prin răul interior (anemica forță lăuntrică, neconvergența acțională a Provinciilor), nicidecum prin "piedicile din afară", Theodor Codreanu, și el îngrijorat pentru soarta neamului (confruntat acum cu deromânizarea), vorbește despre o "mutilare" a destinului prin bolșevizare. O altă schimbare la față, așadar, visatul "salt" cioranian în plămădirea României (în sensul progresului organicist, pe filon eminescian) fiind înlocuit cu o brutală sovietizare, impusă din exterior. Și, inevitabil, cu alte forme fără fond. Evident, cartea lui Theodor Codreanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
una a Partidului Național Evreiesc, care se ocupa cu ameliorarea stării materiale precare a coreligionarilor, respectiv gruparea sionistă, unde se întâlneau idealiștii unui stat evreu, socialiști moderați și chiar extremiști. Un semnal al organelor de siguranță a atenționat tendința de bolșevizare a populației evreiești, căreia doar „cumințenia conducătorilor Partidului Social-Democrat” le stopa acest îndemn. Mișcarea polonă nu avea o semnificație deosebită, mai ales datorită bunelor relații dintre București și Varșovia. Rutenii (ucrainenii) reprezentau cel mai important element etnic din Bucovina, unde
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
pregătire morală și materială celei poloneze”, ceea ce scădea și mai mult șansele unui conflict apropiat. O analiză a Corpului Detectivilor, mai degrabă o predicție, care s-a dovedit extrem de lucidă, a menționat, printre altele, că „un război îndelungat va aduce bolșevizarea tuturor taberelor”. La jumătatea lunii septembrie, conflictul germano-polon nu mai punea problema învingătorului. Pentru guvernul de la București, noile realități geopolitice și geostrategice nu ofereau o perspectivă clară a viitorului, deoarece, conform unei sinteze a Corpului Detectivilor, România avea la sud
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
dosar de reținere în învățământul superior. Dar pentru că a participat, prin 1946-1947, la celebrele, chiar violentele, conflicte din complexele studențești din Cluj (conflicte între studenții români și cei unguri, generate de falangele românești ale PNR ca reacție la încercările de bolșevizare a mediilor studențești, existând aici și o componentă etnică), i-a rămas această amprentă de "manist". Ca o paranteză, aceste conflicte au fost foarte bine prezentate în cartea-document a lui Romulus Zaharia, Ademenirea, și pentru că au fost prea realist descrise
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]