144 matches
-
se formează din mezenchimul regiunii paracordale anterioare și a regiunii anterioare a rombencefalului și mezencefalului. În săptamâna 4-a (23 zile) de viață intrauterină se formează mugurii mandubulari, ce se vor uni median și ventral și vor forma primul arc branhial. În stadiile următoare (embrion de 25-26 zile), în partea sa dorsală, proeminența mandibulară apare îndoită formând mugurele sau procesul maxilar. În acest stadiu de dezvoltare, procesul frontal este un apendice cranial al arcului mandibular și este delimitat printr-un șanț
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]
-
îndoită formând mugurele sau procesul maxilar. În acest stadiu de dezvoltare, procesul frontal este un apendice cranial al arcului mandibular și este delimitat printr-un șanț slab marcat de masivul frontal al capului. Între proeminența frontală și proeminența primului arc branhial se delimitează o cavitate numită stomodeum, sau gura primitivă a embrionului. Stomodeumul este separat de intestinul primitiv prin membrana orofaringiană. Mezenchimul arcului I este alimentat de capilare de nutriție rezultate din arcul arterial branhial I care deja s-a capilarizat
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]
-
proeminența frontală și proeminența primului arc branhial se delimitează o cavitate numită stomodeum, sau gura primitivă a embrionului. Stomodeumul este separat de intestinul primitiv prin membrana orofaringiană. Mezenchimul arcului I este alimentat de capilare de nutriție rezultate din arcul arterial branhial I care deja s-a capilarizat. Din procesele maxilare, care mai târziu vor fuziona cu mugurii nazali, laterali și mediali, se diferențiază la adult: Medial, din mugurii maxilari se formează procesele palatine care, prin fuzionare pe linie mediană, vor forma
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]
-
dezvoltă, ca oase de membrană, osul zigomatic, sozul osului temporal și cea mai mare parte a osului maxilar. Regiunea inferioară a feței, buza inferioară, procesul dentoalveolar inferior, mușchii masticatori și osul mandibula se vor diferenția din procesele mandibulare. Scheletul arcului branhial I este format dintr-o tijă cartilaginoasă, situată în mugurii mandibulari, numită „cartilajul lui Meckel”. Acesta se osifică numai la capete și cu capătul ventral participă la formarea mandibulei, iar din capătul dorsal se va forma ciocanul și nicovala, oscioarele
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]
-
care median este prezentă o proeminentă numită tuberculul impar. Aceste trei formațiuni vor intra mai târziu în constituția limbii, formând vârful și corpul limbii, adica 2/3 din volumul ei. Inervația arcului mandibular este asigurată de ramurile nervului trigemen: Arcul branhial II sau arcul hial, arcul visceral II, . Din mezenchimul acestui arc se va dezvolta deasemenea o tija cartilaginoasă numită „cartilajul lui Reichert”. Din acesta se dezvoltă: Partea mijlocie a cartilajului lui Reichert devine țesut fibros care formează ligamentul stilohioidian. Tot
Arc branhial () [Corola-website/Science/326404_a_327733]
-
Înotătoarea caudală are marginea rotunjită Formula înotătoarelor este "D" III—IV 12—13; "A" II—III 5—6; "V" I 5; "P" I 12. Lateral de a lungul corpului se află 33—35 solzi în serii transversale medio-laterale. Primul arc branhial poartă pe suprafața sa 9 spini branhiali. Au 5—6 radii branhiostegale. Diferă de "Umbra pygmaea" prin lipsa petei întunecate la baza caudalei, corpul și capul lor este neregulat presărat cu pete mici întunecate și au 33-35 solzi în serii
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
este "D" III—IV 12—13; "A" II—III 5—6; "V" I 5; "P" I 12. Lateral de a lungul corpului se află 33—35 solzi în serii transversale medio-laterale. Primul arc branhial poartă pe suprafața sa 9 spini branhiali. Au 5—6 radii branhiostegale. Diferă de "Umbra pygmaea" prin lipsa petei întunecate la baza caudalei, corpul și capul lor este neregulat presărat cu pete mici întunecate și au 33-35 solzi în serii medio-laterale Cariotipul: numărul de cromozomi este 2n
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
10.000 de nou-născuți. Frecvența malformațiilor asociate este mai importantă decât în cazul despicăturii labiale. Regiunea feței derivă, în cursul dezvoltării embrionare între săptămânile 4-12 de viață intrauterină, din cinci muguri: Mugurii mandibulari și maxilari sunt derivați din primul arc branhial care, în cursul dezvoltării embrionare, va forma: Coalescența mugurilor începe anterior, la 8 săptămâni de viață intrauterină fuzionând mugurii globular (derivat din mugurele fronto-nazal) și maxilar. Defectele de fuziune în această regiune determină despicăturile labiale care sunt situate paramedial. Fuziunea
Despicături labiale și palatine () [Corola-website/Science/322729_a_324058]
-
despicăturilor palatine care au o au o dispoziție mediană. Factorii care perturbă dezvoltarea acestei regiuni pot determina apariția de despicături labiale și/sau palatine care se pot asocia, în unele cazuri, cu anomalii ale altor structuri derivate din primul arc branhial și care pot determina surditate (anomaliile ciocănașului și nicovalei sau ale mușchiului tensor al timpanului) sau defecte de fonație (anomaliile structurale ale vălului palatin moale sau ale mușchiul tensor al palatului moale). Cauzele care determină despicăturile labiale și palatine sunt
Despicături labiale și palatine () [Corola-website/Science/322729_a_324058]
-
Elasmobranchii"). Ei se caracterizează printr-o asociere de caractere primitive și caractere de specializare restrânsa, apărute în legătură cu adaptarea la o viață abisală. Caracterele lor principale sunt: craniul autostilic, slaba dezvoltare a corpurilor vertebrale, prezența unor cute tegumentare care acoperă fantele branhiale externe, dinți de formă lamelară, slaba diferențiere a intestinului și absența cloacei. Spre deosebire de strămoșii lor din era mezozoică, care aveau corpul turtit dorsoventral, holocefalii actuali (himerele) au corpul fusiform alungit mai îngroșat și mai obtuz în regiunea capului și mai
Holocefali () [Corola-website/Science/330393_a_331722]
-
22 cm Respirația diferă în rândul salamandrelor. Speciile care nu dispun de plămâni respiră prin branhii. În majoritatea cazurilor, acestea sunt branhii externe, vizibile ca smocuri de pe fiecare parte a capului, deși țiparul de Congo are branhii interne și fante branhiale. Unele salamandre terestre au plămâni, care sunt utilizați în respirație, deși aceștia sunt simpli, sub formă de sac, spre deosebire de plămânii comnplecși ai mamiferelor. Multe specii de salamandre, cum ar fi proteul, au și plămâni, și branhii la maturitate. Unor specii
Salamandră () [Corola-website/Science/326078_a_327407]
-
vârful limbii lipicioase. Insecta nu este mușcată sau mestecată, ci înghițită de vie. Reproducerea amfibiilor este sexuată și se petrece în mediul acvatic. Fecundația este externă. Din ouă ies larve branhiate denumite popular „mormoloci”. Aceștia au coadă și au respirație branhială. Dezvoltarea se face prin metamorfoza ou-mormoloc-adult.
Amfibieni () [Corola-website/Science/303806_a_305135]
-
cu plăci, cu 4 mustăți circulare (rotunde) în secțiune pe fața inferioară, fără membrane senzitive. Dinții lipsesc. Spiraculul și pseudobranhia sunt prezente. Radiile branhiostegale lipsesc. Aparatul opercular este redus la subopercular și un preopercular rudimentar. Branhiile operculare bine dezvoltate. Membranele branhiale, concrescute cu istmul în urma eventelor și nu formează o cută în partea posterioară. Palatopătratul articulat direct cu simplecticul; stilohialul se articulează cu partea posterioară a simplecticului. Stomacul divizat în două compartimente. Sunt descrise 17 de specii, dintre care multe sunt
Acipenser () [Corola-website/Science/332422_a_333751]
-
și în Amazon. Poate ajunge la o lungime maximală de 2,5 m și o greutate maximală de 20 kg. Înotătoarele pelviene, dorsală și caudală lipsesc; înotătoarele pectorale sunt mici, iar înotătoarea anală este foarte alungită. Au o respirație dublă, branhială și bucală, care le permite să trăiască în ape slab oxigenate. Peștii adulții se hrănesc cu alți pești și mamifere mici, iar juvenili se hrănesc cu nevertebrate. Țiparul electric este înzestrat cu 3 organe electrice: organul principal, organul lui Hunter
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
pentru detectarea prăzii și ocolirea obstacolelor. Se ascunde în timpul zilei în adăposturi sau în găuri. Este, uneori, gregar. Se deplasează încet înainte sau înapoi, prin ondularea înotătoarei anale, menținând în mod obișnuit corpul rigid. Țiparul electric are o respirație dublă, branhială și bucală. Branhiile sunt vestigiale și sunt folosite mai mult pentru a elimina bioxidul de carbon, mai puțin pentru absorbția oxigenului. El respiră în mod obligatoriu aer atmosferic prin aparatul respirator accesoriu bucal. Până la 80% din oxigen este luat din
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
vechi chelicerate. Corpul lor era foarte aplatisat. Gigantostraceele erau animale acvatice cu prosoma fuzionată și opistosoma din 12 segmente. Opistosoma conține 7 segmente preabdominale și 5 postabdominale. Pe preabdomen sunt - operculele genitale (pe primul segment) și 4 membre cu lamele branhiale. Dorsal, pe cefalotorace, erau așezați ochii simpli mediani și ochii laterali compuși. Chelicerile poartă clește mici. La unile specii pedipalpii și prima pereche de picioare erau apucătoare. La un șir de specii membrele posterioare erau de tipul vâslelor și serveau
Eurypterida () [Corola-website/Science/318107_a_319436]
-
activitatea redusă. Lungimea obișnuită 7-8 cm și excepțională 15 cm. Formula înotătoarelor: înotătoarea dorsală: II - III, 6-8; înotătoarea anală: II-III, 5-7; înotătoarele pectorale: I 12-15; înotătoarele ventrale: II 5-7; înotătoarea caudală 19. Pe linie laterală se află 40-43 solzi. Spini branhiali 3. Dinți faringieni cu formula 3.5-5.3 sau 2.5-5.2. Vertebre 36. Numărul cromozomilor: 2n = 50. Corpul alungit, fuziform, acoperit cu solzi cicloizi destul de mari. Gâtul și pieptul sunt acoperite cu solzi. Solzii de pe spatele corpului fără striuri
Porcușor de vad () [Corola-website/Science/331557_a_332886]
-
ele ajung cu capătul lor până la marginea posterioară a preoperculului, trecând uneori dincolo de aceasta. La îmbinarea buzelor sunt câte o prelungire posterioară ce se aseamănă cu o a doua pereche de mustăți. Botul este relativ ascuțit. Capul relativ mare. Spinii branhiali sunt scurți, rari. Orificiul anal este mai aproape de înotătoarea anală decât de înotătoarea ventrală. Înotătoarele ventrale sunt inserate sub înotătoarele dorsale sau un puțin înapoi. Înotătoarea caudală este profund bifurcată, cu lobii rotunjiți și egali sau aproape egali (lobul inferior
Porcușor de vad () [Corola-website/Science/331557_a_332886]
-
redusă, iar cel de-al doilea și al treilea os epibranhial sunt măriți și constituie suportul principal al dentiției faringiene superioare. Supraoccipitalul separă unul de altul cele două parietale și se unește cu frontalele. Parapofizele sunt unite cu vertebrele. Fanta branhială aflată în fața înotătoarei pectorale. Vezica înotătoare, cu puține excepții, a pierdut comunicația cu tubul digestiv (pești fizocliști). Ovarele se continuă cu oviductele. Este un supraordin vast și destul de variat de pești marini și de apă dulce. Sunt în mare parte
Acantopterigieni () [Corola-website/Science/331603_a_332932]
-
și de acestea membrele. O altă trăsătură distinctivă o constituie prezența tubului neural dorsal, situat deasupra coardei sau în interiorul coloanei vertebrale. La majoritatea cordatelor partea anterioară a tubului nervos este voluminoasă și se numește creier. În faringe sunt amplasate fantele branhiale, foarte bine exprimată la pești, cefalocordate și care sunt prezente la restul cordatelor în stadiul de embrion. Fantele au funcție respiratorie și alimentară. Ele filtrează apa și extrag oxigenul sau substanțele nutritive, în funcție de animal. le posedă simetrie bilaterală. Georgescu, D.
Cordate () [Corola-website/Science/305099_a_306428]
-
sau lance cu o secțiune transversală rotunjită. Ciocul este folosit pentru a doborî peștii de pradă prin incizii provocate de loviturile înainte și înapoi a lui. Gura largă neprotractilă cu dinți mărunți, în formă de răzătoare, pe ambele fălci. Fantele branhiale largi. Membranele branhiostege dreaptă și stângă în mare parte unite dar separate de istm. Branhiospinii absenți pe arcurile branhiale; filamentele branhiale reticulate. Au două înotătoare dorsale apropiate, prima mult mai mare decât cea de a doua. Prima înotătoare dorsală bine
Istioforide () [Corola-website/Science/330899_a_332228]
-
de loviturile înainte și înapoi a lui. Gura largă neprotractilă cu dinți mărunți, în formă de răzătoare, pe ambele fălci. Fantele branhiale largi. Membranele branhiostege dreaptă și stângă în mare parte unite dar separate de istm. Branhiospinii absenți pe arcurile branhiale; filamentele branhiale reticulate. Au două înotătoare dorsale apropiate, prima mult mai mare decât cea de a doua. Prima înotătoare dorsală bine dezvoltată cu o bază foarte lungă se întinde pe o mare parte din lungimea corpului și, uneori, se asemăna
Istioforide () [Corola-website/Science/330899_a_332228]
-
înainte și înapoi a lui. Gura largă neprotractilă cu dinți mărunți, în formă de răzătoare, pe ambele fălci. Fantele branhiale largi. Membranele branhiostege dreaptă și stângă în mare parte unite dar separate de istm. Branhiospinii absenți pe arcurile branhiale; filamentele branhiale reticulate. Au două înotătoare dorsale apropiate, prima mult mai mare decât cea de a doua. Prima înotătoare dorsală bine dezvoltată cu o bază foarte lungă se întinde pe o mare parte din lungimea corpului și, uneori, se asemăna cu o
Istioforide () [Corola-website/Science/330899_a_332228]
-
spate. Numele său este derivat din cuvântul grecesc "hyoeides" care înseamnă „de forma literei upsilon” ("υ"). constă într-o parte centrală, sau corpul central, și din două perechi de coarne, cea mare și cea mică. Cel de-al doilea arc branhial dă naștere cornului mai mic și părții superioare a corpului central. Cartilajul celei de-al treilea arc branhial formează cornul mare și partea inferioară a corpului central. Osul hioid este osificat din 6 centre: 2 din corpul central, și unul
Osul hioid () [Corola-website/Science/330604_a_331933]
-
o parte centrală, sau corpul central, și din două perechi de coarne, cea mare și cea mică. Cel de-al doilea arc branhial dă naștere cornului mai mic și părții superioare a corpului central. Cartilajul celei de-al treilea arc branhial formează cornul mare și partea inferioară a corpului central. Osul hioid este osificat din 6 centre: 2 din corpul central, și unul din fiecare corn. Osificația în cornul mare apare înspre sfârșitul vieții fetale, iar în organism scurt după aceea
Osul hioid () [Corola-website/Science/330604_a_331933]