138 matches
-
că scrisese Discipolul pe hartă. "Sunteți acum... prins în capcana cea mai complexă... imaginată vreodată..." Senzația de dezastru care izbucni nu aducea cu nimic din ceea ce simțise până acum. - Ashargin, trândavule, coboară și aranjează chingile ăstui drull. Sări iute din brișcă. Cu degete nerăbdătoare, strânse cureaua slăbită de la gâtul masivului animal, asemănător unui bou. Fără să se gândească. Conducătorul, un preot în ținută de lucru, plesni din bici. Șareta se clătină și o ocoli prin curte. Gosseyn se zbătea să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
că scrisese Discipolul pe hartă. "Sunteți acum... prins în capcana cea mai complexă... imaginată vreodată..." Senzația de dezastru care izbucni nu aducea cu nimic din ceea ce simțise până acum. - Ashargin, trândavule, coboară și aranjează chingile ăstui drull. Sări iute din brișcă. Cu degete nerăbdătoare, strânse cureaua slăbită de la gâtul masivului animal, asemănător unui bou. Fără să se gândească. Conducătorul, un preot în ținută de lucru, plesni din bici. Șareta se clătină și o ocoli prin curte. Gosseyn se zbătea să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
visele lor mai rămâneau crâmpeie din ceea ce trăia sufletul lui Zogru. 18. A doua zi, către prânz, Gligore, dus de Zogru, a intrat în grajd și-a poruncit să pună caii la trăsurica de oraș, care era mai mult o brișcă nostimă, cumpărată la mâna a doua de la boierul Filipescu. În mod normal, Gligore n-ar fi coborât nici mort în oraș, pe timp de molimă, dar cu Zogru în el era destul de liniștit și, pentru că slugile se uitau alarmate, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
schimbară într-atît opinia lui Simion despre Stănică, încît când Otilia și Felix porneau la moșia lui Pascalopol, toată lumea în casa Tulea vorbea de cununia Olimpiei ca de un eveniment iminent. VI Otilia și Felix coborâră în gara Ciulnița, întîmpinați cu brișca de Pascalopol, care plecase înaintea lor din București spre a pune ordine. Pascalopol era îmbrăcat într-un elegant costum rural-colonial (carîmbi de pânză închiși cu șireturi, costum de doc verde cu multe buzunare sistematice, pălărie de paie largă). Brișca însăși
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu brișca de Pascalopol, care plecase înaintea lor din București spre a pune ordine. Pascalopol era îmbrăcat într-un elegant costum rural-colonial (carîmbi de pânză închiși cu șireturi, costum de doc verde cu multe buzunare sistematice, pălărie de paie largă). Brișca însăși era un vehicul de lux, ușor ca un caic, și cei doi cai negri erau așa de voinici și de nervoși, încît trăsura părea mai ușoară decât era într-adevăr. Otilia se repezi la moșier, care îi sărută prelung
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
câmp, încît, la trecerea trăsurii, săreau ca niște stropi mărunți de noroi. Otilia prinse unul chiar pe rochia ei, dar, când vru să pună mâna pe insecta de culoarea paiului putred, rămase numai cu un picior minuscul între degete. Când brișca trecea printre semănăturile de porumb, zarea era astupată cu desăvârșire. Nu se vedea nici un om, nici o vietate, afară de insecte și de stoluri de vrăbii. Pluteau pe o mare galben-verzuie, în care valurile prea înalte împiedicau ochii să tragă linia orizontului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ai? Câți oameni ai? - Am douăzeci! Douăzeci de bulgari! - Să trimiți la curte o căruță de pepeni, ai înțeles? - 'Țeles... trăiți!... răspunse ecoul. Pascalopol dădu iar bici cailor, părăsind pe stânga roata și reapropiindu-se treptat de drumul bătătorit de căruțe. Brișca sări deodată, lovindu-se de un mal, căzu într-o albie și se ridică iar pe câmp. Dăduse de pârâu. Nu era decât o șerpuire de șanț mai îngust sau mai lat, în care prezența apei era dovedită doar de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
domol suprafața lui. Bucăți din această lavă pătă câmpul pe ici, pe colo, adunîndu-se spre centrul invaziei. Strigătele guturale sugrumate crescură în val, și noroiul începu să se prăvale mai cu putere, zguduind pământul. - Sunt bivolii, zise Pascalopol, și opri brișca lângă marginea drumului. Cum Otilia se îngrijora, o asigură: Nu fac nici un rău. Colbul crescu ca o furtună și înnegri totul, în inima lui se zărise întîile vite lungi, bituminoase, cu capul aplecat și adulmecător, ca al unor rinoceri, mergând
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
capul aplecat și adulmecător, ca al unor rinoceri, mergând ondulat, ca o barcă infernală pe Styx. Apoi veniră mai multe laolaltă plutind, îndesate unele într-altele, pline de nămoale încrustate, bărboase și, în sfârșit, invazia fu atât de generală, încît brișca fu înconjurată de acești zei negri, care trăgeau din nări privind spre Otilia, confundînd-o poate cu o buruiană mai înaltă. Toată câmpia părea din pricina colbului cotropită de bivoli. Tropotul, răgetele sugrumate făceau o larmă surdă, în care răsăreau niște urlete
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
eroare de rochia ei albă, își apropiase fălcile lungi și păroase, mirosind-o cu înclinarea de a o rumega. Pascalopol îl lovi cu biciușca peste bot și vita se trase înapoi năruindu-se peste celelalte. Și unul din caii de la brișcă necheză la vederea ciurdarului. Turma se scurse încet, ca o lavă groasă, ridicând un fum gros de praf, și reconstitui de cealaltă parte a câmpului acea târâre colboasă. Pascalopol dădu bici cailor și brișca porni. G. Călinescu - Pascalopol, întrebă Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
celelalte. Și unul din caii de la brișcă necheză la vederea ciurdarului. Turma se scurse încet, ca o lavă groasă, ridicând un fum gros de praf, și reconstitui de cealaltă parte a câmpului acea târâre colboasă. Pascalopol dădu bici cailor și brișca porni. G. Călinescu - Pascalopol, întrebă Otilia (Felix observă familiaritatea),la ce servesc bivolii? De ce sunt așa urîți? - Sunt buni la jug, răspunse moșierul, au putere mare. Câmpul cel negru, semănat cu smocuri de buruieni, începu să se coloreze din nou
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pânza era stropită cu albăstrele, sau cu galbene flori de sunătoare. Otilia nu mai înceta de a arăta cu mâna în dreapta și în stânga, pretinzând a distinge o floare dintr-un miliard. Câteva berze își plimbau pașnice picioarele înalte. Pascalopol opri brișca, înnodînd hățurile în jurul manivelei de frânare, și coborî jos, unde începu să adune, cu fruntea brobonată de sudoare, albăstrele pentru un buchet. Felix se dădu și el de partea cealaltă și începu să culeagă flori. Când se apropie de brișcă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
brișca, înnodînd hățurile în jurul manivelei de frânare, și coborî jos, unde începu să adune, cu fruntea brobonată de sudoare, albăstrele pentru un buchet. Felix se dădu și el de partea cealaltă și începu să culeagă flori. Când se apropie de brișcă, văzu că, din partea opusă, Pascalopol venea cu un buchet gros, pe care-l depuse apoi în brațele Otiliei. Felix se pregătea să întindă și el pe al său Otiliei, care nu-l vedea, dar un amestec de sentimente îl opri
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un amestec de sentimente îl opri. În fața moșierului, gestul lui părea inutil și totdeodată o concurență puțin amabilă din partea unui invitat tolerat. Felix lăsă buchetul să-i cadă lângă roata trăsurii. - Tu n-ai cules nimic? îl întrebă Otilia când brișca pornise. - Sunt frumoase numai pe câmp, răspunse el, e păcat săle rupi. După vreo doi kilometri, Felix văzu că pânza de salcâmi se alcătuia din mai multe perdele lungi, destul de depărtate una de alta. Două rânduri fură trecute, și, deodată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
iluziei de șes, construcțiile păreau enorme, adevărate fortărețe. Pătratul din stânga era făcut din ziduri înalte cu acoperiș țuguiat de țiglă, cel din dreapta, mult mai spațios, era o livadă mare, împrejmuită cu mari uluci sprijinite din loc în loc de stâlpi de zid. Brișca o luă în direcția grupului roșu, apoi, ocolindu-l, se-ndreptă spre livadă, care se zărea așternută pe jos cu un covor de iarbă, și se întoarse spre capătul cel mai din afară al pătratului verde, unde se vedea o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și se aflară pe o alee bătută cu pietriș mărunt, cu stâlpi scurți de piatră de o parte și de alta, în fundul adânc al căreia răsări pridvorul cu boltă al unei mari case albe. Caii zvâcniră mai repede, și curând brișca se opri în fața unor scări. Pascalopol sări jos și, făcând o mică reverență, zise: - Fiți bineveniți pe domeniile mele. Otilia se ridică să sară și, cum Pascalopol aștepta cu brațele întinse spre ea, își dădu drumul realizând astfel o scurtă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pregătit-o. Știi c-avem și un pian, ceea ce n-are șura... - Pascalopol, admiră Otilia pe moșier, totdeauna ai fost chic! - Dumneata, zise Pascalopol lui Felix, după ce te odihnești,te poți plimba pe moșie. Dau ordin să-ți dea o brișcă, dacă vrei, îți dau chiar un cal cuminte... nu te teme... Îți dau ș-o călăuză... aci devii numaidecât călăreț. Felix mulțumi, rezervîndu-și să se gândească, însă nu putu să nu remarce că Pascalopol îi făcea un program deosebit, izolat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fi dormit. - Dar tu, Felix, nu vii cu noi? întrebă oarecum surprinsă. Felix își aminti propunerea izolată a lui Pascalopol din timpul mesei și făcu un gest de rezistență. - O, zise Pascalopol către Felix, mă iartă, credeam că aifost singur. Brișca te aștepta. Desigur că poți să vii și dumneata. Acest "poți să vii și dumneata", tolerant, jigni puțin pe Felix, căruia totuși o rezistență prea accentuată i se păru nepoliticoasă, ostilă, fără rost în casa unui om străin. Se urcă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
poți să vii și dumneata. Acest "poți să vii și dumneata", tolerant, jigni puțin pe Felix, căruia totuși o rezistență prea accentuată i se păru nepoliticoasă, ostilă, fără rost în casa unui om străin. Se urcă deci și el în brișcă. Caii porniră pe aleea de la intrare, ieșiră pe poartă și, ocolind livada, se-ndreptară spre celălalt pătrat. Aci se aflau șiruri de grajduri și coșare de vite, depozite pentru unelte, case pentru argați, totul astfel așezat, încît, la zăvorârea porții
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urci pe toate stogurile! Otilia nici nu-l auzise, ci continua: - Ce se vede, Pascalopol, acolo în fund, lucios, undesunt pomi? - E un heleșteu! - Un heleșteu? Auzi, Felix? Un heleșteu! Hai să mergem! Pascalopol urcă, luând aere de martir, în brișcă, împreună cu ceilalți doi, și porniră. Ieșiseră din raza culturilor, și acum se vedea ceva surprinzător. Pământul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urce în șură. Otilia își ridicase rochia până la genunchi și înainta pe latura cea mai dulce a heleșteului, îndemnînd și pe Felix cu atâta insistență, încît acesta îi făcu pe plac și, descălțîndu-se, intră și el în apă. Omul de lângă brișcă le semnala zâmbind locurile neprimejdioase. - Când e cald tare, zise el, și nu e tulbure, apoi vine lumeași se scaldă. Otilia făcu un astfel de gest, că Felix se sperie că avea de gând să se dezbrace spre a se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cai, numai vână. Cum a dat cu ochii de el, și-a adus aminte: - Treanță, n-o fi ăsta Rică? - El e, da lasă-l! - Ce să-l las, că din pricina lui am stat eu la mititică... Și-a băgat brișca-n burta lui. Îl căutase din ochi și pe celălalt, pe Sulă, dar acesta avusese noroc în ziua aia. - Mai am o socoteală și cu comisarul ăla de ne-a luat pielea, spunea, las', că-i vine și lui rîndul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dădeau binețe între ei, se opreau în fața acestei coșcogeamite clădiri, admirau cele două minuni ale tehnologiei moderne în semn de respect față de stăpânii celor două autoturisme: o Pobedă cenușie și un Moscvici roșu, ambele parcate în fața noii clădiri alături de o brișcă veche și de câteva căruțe ale ceapeului cu câte unul sau chiar doi cai fiecare, își scoteau căciula, schimbau câteva vorbe între ei și intrau în uriașa sală care în scurt timp devenise neîncăpătoare. Mulți dintre ei, în special sărățenii
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
O Încercare de analiză”, În CNSAS, Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România. 1944-1962, Kullusys, București, 2003. Bica, G., Mișcarea de rezistență din Munții Banatului În memoria colectivă, teză de doctorat, Cluj-Napoca, 2006. Brădescu, Faust, Guvernul de la Viena, Madrid, f.a. Brișcă, A., „Rezistența armată anticomunistă din România”, Arhivele Totalitarismului, București, VII, nr. 22-23/1995. Brossat, A., Combe, S., Potel, Jean Yves, Szurek, Jean Charles, A l’Est la mémoire retrouvée, La Découverte, Paris, 1990. Budeancă, C., Rezistența armată anticomunistă din România
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
prăpădit, pentru ca, din animalul bunului Dumnezeu, să ajungă animal de corvoadă, sac de box gata să îndure loviturile genului uman, mai precis ale celor condamnați să muncească pământul? La Marrakech, în centrul vechi sau în împrejurimile pieței Jemâa-el-Fna, vedem trecând briște trase de câte-un măgar trist și hămesit pe care stăpânul îl lovește mașinal cu ciomagul, uneori doar așa, pentru a-i aminti cine este. Măgarul are spinare trainică. Învinuit pentru răspândirea ciumei în fabula lui La Fontaine ("Animalele bolnave
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]