319 matches
-
una, a patra. Era, de exemplu, vechea secretară a clubului care era și dactilografă și lucra în limba franceză și în limba română, și încă două, iar eu, a patra. Eu eram mai novice acolo. Dar l-am cunoscut pe Brocart, pe René Fonk, și la urmă a venit Antoine de Saint-Exupéry. Saint-Exupéry a ținut și o conferință la Athenée. Era extraordinar de timid Saint-Exupéry și foarte înalt. Când a ținut conferința, el stătea la o masă și, cât a vorbit
Despre Martha Bibescu și "Escadrila Albă by Georgiana Leancă () [Corola-journal/Journalistic/12663_a_13988]
-
dealul și se opriră în fața sălii principale a templului. Ușile stăteau larg deschise, iar înăuntru era așternută cenușă. Transeptul și sanctuarul erau vraiște. Arzătorul de tămâie se spărsese. Se părea că praporele fuseseră folosite într-un scop dubios, draperia de brocart auriu, smulsă, zăcea aruncată în lături, iar pielea de pe tobă era ruptă. — Shobo! Yosaku! începură să strige părinții, căutându-și copiii. Hiyoshi nu se zărea nicăieri; ceilalți băieți dispăruseră și ei. Când părinții ajunseră înapoi la poala colinei, din templu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
toamnă ale Muntelui Inabayama se topeau cețoase sub o ploaie măruntă, dar printre nori răzbăteau câteva raze palide de soare. Toamna înainta și ai fi putut privi muntele de dimineața până seara, fără a te plictisi. Versantul părea acoperit cu brocart de aur, fenomen de la care Inabayama primise cel de-al doilea nume: Muntele Florii de Aur. Se înălța de lângă Râul Nagara, un fundal splendid pentru oraș și câmpii, iar Hiyoshi făcu ochii mari când văzu în vârf zidurile albe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
obiecte: o pungă de iască, un burdușel, o cutie de medicamente, un evantai pliant legat cu șnur, un mic cal sculptat și câteva bijuterii. Sub fustanela din piele de tigru și leopard, de lungime mijlocie, avea un veșmânt croit din brocart auriu lucios. Nobunaga se răsuci în șa și strigă: — Daisuke, ăsta-i locul? Aici e Tonda? Vorbise atât de tare, încât Dosan îl auzi clar din ascuzătoarea sa. Daisuke, care făcea de gardă, se apropie de stăpânul său. — Da, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cam mare, dar nu-i stătea rău, așa că o păstră pe el, în timp ce-și continua drumul. Bumbacul albastru era subțire și se unduia în briză, din mers, iar pe guler era cusut un material cu aspect bogat, ca brocartul auriu. Se întreba cine purtase haina și vopsise cu alb pe spatele ei blazonul cu paulownia. „Cât aș dori să i-o arăt mamei mele!” își spuse el, bucuros. Și tocmai acolo, în cartierul înstărit al orașului, îl cuprinse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
avea dinții înnegriți elegant, iar sub nas îi creștea o mustață. În ultimii doi ani, se cam îngrășase și, având din naștere corp lung și picioare scurte, acum arăta puțin cam diform. Însă spada lui aurită și hainele bogate de brocart îl învăluiau într-o aură de demnitate. În sfârșit, cineva reveni, iar Yoshimoto se opri din fredonat. — Tu ești, Iyo? — Nu, eu sunt Ujizane. Ujizane era fiul și moștenitorul lui Yoshimoto și arăta ca un om care nicicând nu cunoscuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
transpira mai mult decât oricine. Se obișnuise cu viața ușoară și, trecând de patruzeci de ani, se îngrășase grotesc. Era limpede că acele manevre îl puneau la grea încercare. Purta peste trupul său corpolent, cu tors prelung, un kimono de brocart și o platoșă albă. Coiful peste măsură de mare avea un grumăjer din cinci plăci și era încununat cu opt dragoni. În plus, purta spada lungă mnumită Matsukurago, care se afla în familia Imagawa de generații în șir, o spadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ceremonia simplă începu. După ce mirele se așezase, Nene fu condusă înăuntru de o bătrână și se așeză lângă el. Părul ei lung era legat larg, cu șnururi roșii și albe. Kimonoul de deasupra, din mătase crudă albă cu romburi de brocart, îi stătea înfășurat pe talie în formă de fustă. Pe dedesubt purta o rochie din aceeași mătase albă, iar pe sub aceea, un strat de mătase roșie lucioasă care ieșea pe la manșete. Înafara talismanului de la gât, nu nu avea podoabe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
că Ito mințise casă-l consoleze și că băiatului avea să i se taie capul în fața lui Nobunaga. Începură din nou să plângă, dar Shojumaru nu le dădu absolut nici o atenție și luă pe el kimonoul alb, o manta din brocart roșu cu blazon și o fustanelă de mătase chinezească. Îmbrăcat în aceste straie elegante și încadrat de doi însoțitori, fu condus în camera lui Hanbei. Bine dispus, Shojumaru nu luă în seamă fețele brăzdate de lacrimi ale ajutoarelor. Păi, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în grădina cu nisip alb, unde să-și prezinte urările. Turiștii de Anul Nou mergeau prin castel, privind prin toate camerele. Admirau ușile glisante ilustrate de Kano Eitoku, se uitau cu ochii mari la rogojinile tatami cu chenarele lor de brocart coreean și priveau minunându-se pereții lustruiți și poleiți. Gardienii mânau mulțimea prin poarta grajdului unde, în mod neașteptat, drumul era barat de Nobunaga și câțiva slujitori. Nu uitați contribuția! O sută de mon-i fiecare! striga Nobunaga. Lua banii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de fier. Fiecare soldat ridica ochii la trecerea lui Mitsuhide, ostașii de toate gradele simțindu-se mândri de a lupta sub comanda unui atât de mare general. Mitsuhide prta o armură neagră cu fir verde deschis, pe sub o mantie de brocart alb cu argintiu. Spada sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se întâmpla numai lui Mitsuhide. Când un om îmbrăca armura, își pierdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă. Ușile și panourile culisante fuseseră aruncate în hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând cu flăcări strălucitoare ca ale unei fânețe. Dar în micile cămăruțe și alcovuri era întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, diversele coridoare nici măcar nu se puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Când ajunseră la intrarea în citadela principală, văzură un samurai cu îmbrăcăminte ciudată care stătea ghemuit într-o stitudine de supunere lângă locul unde erau priponiți caii. Avea capul și un braț bandajate, iar mantia de peste armură îi era din brocart auriu pe fond alb. — Cine-i ăsta? Omul își ridică puțin capul legat. — Mi-e rușine să spun că sunt eu, Nagayoshi, stăpâne. — I-auzi, Nagayoshi? A auzit că zăceai la pat. Ce-ți fac rănile? — M-am hotărât ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
acela al armatei care a întors spatele. Nagayoshi, încurajându-și acum din șa oamenii, arăta ca un om care-și anticipa propria moarte. Armura sa era croită din piele neagră cusută cu fir albastru închis, iar mantia-i era de brocart auriu pe fond alb. Avea coiful împodobit cu coarne de cerb și îl purta lăsat pe umeri. Capul îi era încă înfășurat până la obraji în bandajele albe care-i acopereau rănile. Unitatea a Doua se odihnise la Oushigahara, dar de îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spre el și se călcau în picioare sau, apropiindu-se, erau împroșcate cu jerbe de sânge. Apoi, însă, un glonț din ploaia torențială de focuri ale muschetelor, tras dintr-o armă care îl ținea pe războinicul cu mantie albă de brocart, îl nimeri drept între ochi. Gluga albă din jurul capului lui Nagayoshi se înroși cât ai clipi. Căzând înapoi pe cal, mai zări o ultimă oară cerul Lunii a Patra și, în valea aceea, eroicul tânăr de douăzeci și șase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pardoseala de nuanța osului. Plachetele de ceramică, lucrate de mână și risipite din loc în loc, pe pereții albi, între candelabrele de alamă. Banchetele de ratan, cu cașmiruri maure și scaunele arabe, din lemn pictat. Ciucurii din mătase și lână, și brocarturile din Kairouan. Acele figurine berbere, din esență de tuia: o pisică, un șarpe al casei, mai multe păsări, un cal înșeuat. Mehria, stând în dreptul ferestrei, pe fundalul amiezii care fierbea și așteptând ca ea să îi spună dacă rămâne. Acel
Istoria romanțată a unui safari by Daniela Zeca () [Corola-journal/Journalistic/6977_a_8302]
-
armuri strălucitoare, purtând steagul cu blazonul leului Înaripat, simbol al forței și al curajului, semn al dogelui Veneției și al solilor acestuia. În scurt timp, cavalerii ieșiră În Întâmpinarea trăsurii cu Însemnele Moldovei, iar contesa Farssetti coborî În rochie de brocart roșu, cu guler alb, dantelat. - Signora contessa! salută primul dintre cavaleri, În armură de argint, cu eșarfa mov cu dungi albe a casei de Montassini, descălecând și, Îngenuncheat pe un picior, sărutând mâna contesei. - Condotiere Montassini, murmură contesa cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, ctitor și ziditor al sfântului lăcașului acestuia, care aici zace. Și s-a strămutat la veșnicile lăcașuri în anul 7... luna... și a domnit ani ...”. Peste sarcofag a fost pusă o bucată de brocart venețian, pe marginea căruia se află următoarea inscripție: „Io Bogdan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, a împodobit și acoperit cu acoperământul acesta mormântul tatălui său, Io Ștefan voievod, cel care a domnit în Țara Moldovei 47
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Sasetta, Masolino de Panicale sau Pisanello. Domnul poartă o tunică scurtă, până la genunchi, din mătase roșie brodată cu aur și argint, cu mâneci largi, cu manșetă strânsă, încins cu o cingătoare de culoare închisă, iar pe deasupra poartă o mantie din brocart, fără mâneci, a cărei răscroială cade mai jos de talie, tivită la poale și la mâneci cu hermină. Încălțămintea e din stofă (sau din piele fină) de culoare roșie, culoarea purtată de monarhi. În biserică s-a moștenit Bizanțul cu
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de mătase, mitrele purtate de înalții ierarhi fiind împodobite cu pietre scumpe, fac ca încoronarea domnului să repete ceremonialul împărătesc. Comerțul dintre Orient și Occident, ale cărui căi se intersectau pe pământul Moldovei, oferea posibilitatea procurării mătăsurilor orientale și a brocarturilor țesute la Veneția, la Florența sau la Malines. Domnul comanda asemenea stofe scumpe în Italia, iar venețienii îi trimiteau în anii marei confruntări cu turcii două bucăți de stofă scumpă (panni d’oro). Luca, solul trimis la Veneția în 1502
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
sau de la Sfântul Nicolae din Dorohoi, sau cum apar Evdochia la Sfântul Nicolae din Iași, soția lui Tăutu la Bălinești și soția lui Șendrea la Dolheștii Mari, purtau rochii lungi de catifea sau de mătase, peste care îmbrăcau mantii din brocart, lungi până la boftori. Unele mantii aveau mâneci, altele fără mâneci, lăsând să se vadă mânecile iilor, din pânză fină, înflorate cu fir de aur și de mătase. Iia de tradiție bizantină va dăinui până în zilele noastre. Se purtau gulere cu
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ca niște statui, Înainte de a se decide să se lanseze de la un pervaz la altul, cu bătăi greoaie de aripi. Porumbeii Încă nu isprăviseră când am ieșit din baie. Micuța cameră de zi a lui Janey, opulentă și Încărcată de brocarturi bogate ca și stăpâna, trezea amintiri legate de mirosul intens și primitor al cafelei. Janey mă privi posomorâtă, cu o Întrebare nerostită În ochi. — Da, iarăși s-au apucat de treabă. — Doamne. Și-acum o să se găinățeze din nou acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de dimineață în sufragerie și dacă guvernul provinciei ar autoriza crearea unui helioport particular în spatele piscinei. Înaintând spre scări, uite spatele delicios al prințesei Brandy, o haină de vulpe argintie aruncată pe umerii lui Brandy și metrii unei eșarfe de brocart legate în jurul chicii fâlfâitoare de păr roșcat a lui Brandy Alexander. Vocea reginei absolute și umbra de L’Air du Temps sunt trena invizibilă dindărătul a tot ceea ce reprezintă lumea lui Brandy Alexander. Fâlfâitorul păr roșcat prins în eșarfa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
legate în jurul chicii fâlfâitoare de păr roșcat a lui Brandy Alexander. Vocea reginei absolute și umbra de L’Air du Temps sunt trena invizibilă dindărătul a tot ceea ce reprezintă lumea lui Brandy Alexander. Fâlfâitorul păr roșcat prins în eșarfa de brocart mi-amintește de-o gogoașă din tărâțe. O uriașă brioșă cu vișine. E un fel de nor-ciupercă roșcat-fraise care se înalță deasupra unui atol din Pacific. Picioarele astea princiare sunt într-un soi de pantofi-capcană ortopedici din lamé auriu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
putea avea trabucuri cubaneze. Fructe proaspete. Diamante. Boli. Hapuri, zice Brandy. Brandy ne zice să tăcem cu un kilometru jumate înainte de graniță, și noi așteptăm la rând, în liniște. Brandy își deșiră de pe cap metri după metri de eșarfă de brocart. Brandy își lasă părul să cadă pe spate și își leagă eșarfa peste umeri să-și ascundă decolteul torpilă. Brandy trece la cercei simpli de aur. Își dă jos perlele și-și pune un lănțișor cu cruciuliță de aur. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]