150 matches
-
lumină. E plin de urme șterse și pline de împotrivire. Încerc să-mi deslușesc urma, sub privirea lunii înfiorată în argintirea gerului, întoarsă de învolburarea multelor ore peste abis. Dar... nu mai e. S-au așternut peste ea amintirile clipelor brumate. Pas cu pas, vorbă cu vorbă, ca dorurile unui sfârșit de gerar printre offurile neștiute ale întunericului. VREAU SĂ MĂ ROG Nu dorm de multă vreme. Am uitat de când. Sub învolburarea neliniștii sfârșitului, care răscolește împrejurul. Îmi vin în minte
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
roman, jurnal de călătorie, povești pentru copii), versuri și teatru. S. și-a transpus pledoariile feministe în romane „educative”, burdușite de situații dilatate și teziste - Fata tatii (1912), Băiatul mamei (1917), Domnul Bădină (1931). În proza scurtă - Novele (1890), Dumitrițe brumate (1937) - domină idilismul rural și sentimentalismul. Compasiunea pentru cei umiliți și nefericiți e sinceră, dar expresia ei nu poate depăși nici schematismul, nici artificiul. Recunoașterea paternității copiilor naturali, condamnarea incestului, elogiul muncii, istoria ca pildă sunt axele unor declamative poeme
SMARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289730_a_291059]
-
1906; Fata tatii, București, 1912; Spade strămoșești, București, [1915]; Băiatul mamei, București, 1917; Schițe și amintiri din Cehoslovacia, București, 1925; Simfonii din trecut, București, 1927; Mătușica Dița, București, [1928]; Domnul Bădină, București, [1931]; O româncă spre Polul Nord, București, 1932; Dumitrițe brumate, București, 1937; Cântă Dorna, București, 1939. Traduceri: Fenimore Cooper, Ciorap-de-piele, București, 1889. Repere bibliografice: B. Delavrancea, Raport, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXXVI, 1913-1914; Miller-Săndulescu, Evoluția, 197-205; Jubileul de 75 de ani al scriitoarei Smara, București, 1932; Maria Tătulescu
SMARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289730_a_291059]
-
rumenă cu flori roșcate în păr; aur vișiniu de toamnă; aracii poartă ranițe de stuguri în spinare; frunzele dorm amețite de fierbințeala vinului; viile-și zornăie grelele salbe; zăceau pe tava de argint a brumii; amurgul se întoarce prin stugurii brumați; toamna picură pete ruginii peste pământ; a acoperit mestecenii și arțarii cu galben de lămâie; copacii au primit veșmântul de aramă; copacii cu ramuri ostenite; în copaci ard galbene flăcări de toamnă; ascultă glasul frunzelor bronzate; zâmbetul bun al bătrânului
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
un „estet al melancoliei” (Eugen Simion), un cântăreț al peisajelor toamnei, al luminii care se stinge în amurg și al „somnului crizantemelor”: „O, dalii, tufănici și crizanteme, / Flori târzii, flori de toamnă - / De aramă, de purpură steme / Peste paloarea grădinilor brumate, / Un sentiment nelămurit mă tot îndeamnă / Să vă iubesc mai mult decât pe toate. // Corola rece o mângâi în palmă. După-amiaza aceasta cât e de calmă! / Prin ceața toamnei pădurea se despoaie, / Departe se sting ecourile turmelor / Care coboară spre
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
în alt registru tematic, acela al iubirii pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste. Ca într-o taină desprinsă de timp, pătrunsă doar de vise, decorul cu „îngeri” ai serii și „melodii albe”, în care „liniștea e de mătase brumată”, și evocarea iubitei moarte simbolizează suavitatea, evanescența trăirii. Într-o viziune originală, ușor hiperbolizată metaforic, este figurată făptura celei care nu mai este: „Vine încet și lin/ trupul tău: ninsoare”, „Ți-a rămas un fulg de nea necules / pe potecile
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
Fară simț, fără suspin. Nu poți trăi fără de plâns, N-ai inimă de piatră Când eu-i de teamă constrâns Aiurea și pe vatră; Nu poți trăi fără să plângi Iubirea reprimată, Și nu poți altfel ca să frângi Durerea greu brumată. De spaimă multă și mult dor, Cu lacrimi mari sfințite, Tu plângi că lacrimile-n cor Cu jalea-s înfrățite. În viață omul e dator Cu plânsetul la vreme, Atunci când purul său fior E plin de diademe. 24 iulie 2004
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
-o complet. Cu o zi înainte de a pleca, spunîndu-i în cursul unei convorbiri cuvintele: Cînd o să fii mare", ea mă întrerupse bătăios: - Sunt mare. Nu mai sunt copil. Crezi că dacă n-am avut no-roc să mă nasc cu părul brumat... - Nu m-am născut cu părul sur. Întreabă pe doamna M.... Dar nu-i vorba de asta. Ești minoră încă. Mai ai de crescut. - N-am să mai cresc! Nu vezi ce înaltă sunt? Crezi că eștimai înalt decât mine
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vecini de moșie. Versiunea asta îmi displace profund. Fiii au curioase pretenții față de părinți... (Fetele sunt mai lucide și mai comprehensive.) Aseară, nu știu pentru ce, am început să-i fac Adelei declarații că sunt bătrân. (În adevăr, părul meu brumat, cum spunea ea odată, dacă atunci era un paradox și o cochetărie involuntară, acuma începe să capete justificare cronologică.) Adela asculta zâmbind. Apoi m-a combătut cu grație. (Mi-ar plăcea să nu fie pură complezență.) Și mi-a spus
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
prelegere de astronomie sentimentală și cât am putut mai elocventă, țesând expunerea cu melancolii după anii de altădată. Dar în momentele acele cochetam, ori exprimam, din inerție, stări de suflet inactuale. În realitate, nu mă mai simțeam omul cu părul brumat. Problema încetase, pentru că întunericul mă oprea să văd fața Adelei, oglindă în care, prin contrast, îmi număr anii, și pentru că inconștient știam că același întuneric o oprea și pe ia să-mi vadă argintul care mă aureolează. Dar prima casă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
crizanteme mijește de ziuă cântecul cocoșului amorțește plânsul sângele cobrei rănite preschimbat în culori umple cerul curând în vii ciorile vor ține festinul poeții sihaștri tot mai rar se vor desprinde din stampe răzbit de frig cerșetorul dă foc frunzelor brumate c-un țipăt un tren adună mărturisiri și regrete urc pe a vieții scară cană cu vin fiert: ce dulce-i clipa miros de scorțișoară și-un zâmbet prietenesc prin cununa de ceapă roșie fazanul abia mai clipește prezentu-i deja
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
încet, pășește încet, Că totul cade cu o jale nouă. Vinul, și mierea, și grâul tot Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut... Tuse, și plânset visele scot, Du-te, oriunde, frunză de lut... Și-o păsărică în grădina brumată, În liniștea rece, a iarnă-a făcut, Am strănutat pe o stradă curată, Frunzele toate încă n-au căzut. A fost odată... va fi odată... Nu spune zarea, dar spune omul- Numai acuma e niciodată... Adânc, prezentul, închide tomul... Mă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
trist... Spre grădini vinețite Fug păsărele de iarnă. Tarea iubire Numai poetică a devenit. Nu-i motiv chiar să plângi. Ți-amintești ? ! Ia țară veneau visări Din Orient. Trecea vânzătorul Cu panerul de cărți. Ți-amintești ? ! Ecouri scurte, Și târgul brumat. Monoton, Împușcături de vânătoare. * SINE DIE Nu trebuie Să-ți spui gândurile Dacă regreți Trecute scrisele rânduri. Șadă mintea-n Neant Din câte veacuri zvonesc, Nimic a nu mai reține Din multe ce se vorbesc. Nu este, și nici n-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Verdele Împărat era vânăt. În magazinul de murături ai găsit pătlăgele pârguite, felii și frunze de țelină, garnisite cu morcovi, conopidă crestată... și pe mine făcut maioneză! Râdea bucuros Verde Împărat! În magazinul de prospături te-am găsit ducând gânduri brumate, purtate în noi de milenii. Idei neuitate zburdau de fericire nepământeană spărgându-se în spume! Scrâșnea afânat Verde Împărat! În magazinul de abțibilduri se vindeau la solduri iubiri veșnic noi aflate la concurență cu însetatele buze, flămânde de-atâtea bunătăți
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
tatăl meu pășind pe lângă boi. Și ce miros era în sat atunci, Din vii plutea aromă a-busuioacă, Glumeau țărăncile tăind tuleii-n lunci Și vesele cântau când era clacă. în pragul iernii își torceau fuiorul, La șezători în serile brumate, Iar doina suspina să le aline dorul De soțul sau iubitul dus departe... Și iarăși înfloreau cireșii-n primăvară, Iar albul lor părea ca un veșmânt ales, Ne revedeam cu drag în fiecare vară, La prispa strămoșească, pentru alt cules
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
scotea, de pân toaletă, de pân sertare, sticle și sticloanțe, unele cât degetu de la mână, altele cât o garafă de apă, sticle cu capace de aur, cu fir de argint, cu etichete sclipicioase. Și ce dopuri avea ! Și ce sticlă brumată, albastră, verzuie, nu se-ndura baba nici la obzeci de ani să le arunce... Venea baba pâș pâș, greoaie, și pieptoasă, și cocârjată, de ce-mbătrânea, de-aia se cocârja și i se lungise și nasu. I se făcuse nasu coroiat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nelămurit spre pâlcul de salcâmi ; o ciocârlie înălța triluri dintr-o trompetă de argint ; ochind păsărelele ce se strecurau în tufele de sânger, hultanii mici își tremurau aripile în văzduh. Iată-l și pe cel mare : fâlfâind, trece prin umbra brumată a unei arături. Cu smocuri de rogoz, se ivi deodată Balta Popii. O coloare delicată, verzuie, vestea că primăvara a poposit ș-aici. Cu clonțul sub aripi, un cocostârc se oglindea într-un picior de mărgean. Jurîmprejur sălcii tușinate păreau
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Națiunii. În Tabriz, Omar încercase beția nevinovată a cafelei și a bobului de cacao. „Aidin“ și „Shirin Asal“ fabricau ciocolată pentru întregul Iran, iar Omar se propti în vraja aurului amar al bomboanelor cu miez de migdală și a catifelei brumate pe care tabletele i-o lăsau în gură. Învăța pentru facultate și încercase soiurile de ciocolată pe care turcmenii le făcuseră de demult pentru cafenelele din ținut: cu șofran, cu iaurt și miere sau rețete condimentate, cu ardei și ghimbir
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lui. Ea era convinsă că în casa părintească, în care nu mai locuia nimeni de câțiva ani, se cuibărise un spirit venit de pe lumea cealaltă. Giulia îi simțise prezența, mai mult, povestea, clipind din ochii ca două boabe de struguri brumate, că îi transmite o emoție invadatoare și susținută de teamă, ceva ca atunci când presimți că cineva vorbește despre tine ori că se gândește numai, un fel de contact mental, completa Andrei Ionescu, atoateștiutor și mai enervant ca întotdeauna, răsucindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
În seama „părinților mei de la oraș“, mărginindu-se doar să facă din când În când remarci acre. În câteva zile mi-am revenit. Am ajuns la concluzia că mie Îmi erau de ajuns aerul rece al dimineții, plin de parfumul brumat al strugurilor care atârnau pe pereții albi ai casei, perele care Își legănau aroma pe crengile din fața terasei și lumina care izbucnea În zeci de culori În florile din grădină. Hotărât lucru, nu aveam să ajung niciodată În ÎmpărĂția lui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
în seama „părinților mei de la oraș“, mărginindu-se doar să facă din când în când remarci acre. În câteva zile mi-am revenit. Am ajuns la concluzia că mie îmi erau de ajuns aerul rece al dimineții, plin de parfumul brumat al strugurilor care atârnau pe pereții albi ai casei, perele care își legănau aroma pe crengile din fața terasei și lumina care izbucnea în zeci de culori în florile din grădină. Hotărât lucru, nu aveam să ajung niciodată în împărăția lui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
de foști colegi de liceu toată seara și noaptea trecută, băuse nemăsurat de mult și frumos. Nemăsurat de mult, cum numai el mai știa, înclinînd încetișor gâtul sticlei, durdulii și cu etichetă străină, suspendînd-o la diferite distanțe și permițând lichidului brumat să-i alunece direct în măruntaie. "Pinky, îl firitiseau prietenii, tu ești un om făcut. Tu ești singurul tip realizat dintre noi. Tu și numai ție îți vine la îndemînă să te ocupi tot timpul cu Arta!" Băuse el nemaipomenit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
continui, să mori nesfârșit în dorul de a muri! Căci nici un amurg marin și nici o melodie terestră nu pot înlocui creșterea destrămată și poezia evanescentă a muririi. Nicăieri mai mult ca în paturile vechi ale hotelurilor provinciale sau în priveliștea brumată a bulevardelor nu ești mai legănat de sugestiile stingerii și mai dispus să guști dintr-un moment final. Prin moarte devine omul contemporan cu sine însuși. Ca să nu te plictisești, trebuie să fii sfânt sau dobitoc, în așa măsură vacanța
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu cumva e moartă", gîndi? și tot sângele i se strânse în inimă... - Cezara, șopti el, scumpa mea Cezara... Ea era cu gura-ntredeschisă, buzele-i vinete și supte, dinții-i străluceau, pleoapele erau deschise și ochii erau ca sticla brumată... El [o] duse repede la țărm, în peșteră, aprinse foc, o înveli, îi frecă corpul? nimic, ea era și rămase moartă. El nu putea s-o creadă... Ea - ea moartă - ea să nu mai fie pentru el - ochiul, gura, mănuța
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca să-și mai încălzească picioarele amorțite și, trăgând după el calul de căpăstru, mergea mereu spre pată, care i se zugrăvea dinaintea ochilor. Deodată dădu cu nasul de ceva rece ca oțelul. Aceasta era pata de lumină: era o fereastă brumată, da de la ce nici știa; el suflă-n geam până făcu o roată rotundă și se uită. Văzu o masă în întuneric, c-o hârtie albă parcă și niște degete subțiri întinse pe-un condei și condeiul ***; alta nu văzu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]