153 matches
-
din banii matale și ai altora, dar cu care n’am Împărțit câștigul de pe lemnul tăiat și vândut cine știe unde. E corect? Pe scurt, emisiunea pe viu a fost un exemplu de „unde dai și unde crapă“, dar numai grație spiritului „brumat“ de dincolo de microfon: „curentul poate fi stocat, Într’o sinuzită“, zis-a Aurel Brumă În discuția preliminară În care, În două minute, ne-am pus de acord fără a ști niciunul de intenția celuilalt, cu microfonul Închis. „Radiosfera“, 23 august
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
o eventuală cezariană. Sistemul sanitar funcționa după graficul de serviciu și atât. Carlina nu își amintea ce îi facuseră în prealabil și nici ora la care fusese ajutată să nască. O moașă îi adusese pruncul să îl vadă. Cu sulfetul brumat, îl strânse ușor la piept, visând cu ochii deschiși și îi puse un nume care îi venise în momentul acela, spunându-i: Cât de mult team dorit, Doruțu mamei, lipindu-l ușor de obrazul și pieptul ei, zicându-i: Dumnezeu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
încât petrecerile cu prietenii devin adevărate sărbători. Pe 9 septembrie are loc „Festivalul Crizantemei”. Cupele „îmbăiate” într-un vas cu apă se introduc în congelator și superbe flori de gheață le vor decora. Sake-ul cald, băut din cupa rece, brumată, va căpăta o savoare deosebită prin adăugarea petalelor de crizanteme. Dacă în ziua a 9-a a lunii a 9-a, o persoană s-a încălzit bând sake, în timp ce admira Crizantema, va fi ferită de boală. Aroma sakeului îți mângâie
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
iubita mea, și toată dragostea închircită în mine de grijă și depărtare se înaripează. Mâine vor pleca spre tine ultimele rânduri din Mangalia, care m’a însănătoșit (touchons du bois). Îți trimet peisajul ei însorit, cu marea de un albastru brumat, cu luna ce poleește magic coperișurile: e lună plină, cu geamia veche, cuprinsă în flacăra roș gălbuie a asfințitului și cu cărăruia lunei pe întinsul albastru argintat. Și din pragul acestei plecări, cu inima mea, Mangalia toată la picioarele tale
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am trăit; te las să compari vremurile acelea cu nobila năzuință actuală spre libertate, acea libertate pe care în sfârșit am dobândit-o, prin câtă umilință și teroare din trecut. Micuțo, din patul tău văd șirul de plopi, cu frunzișul brumat și gălbui, cu reflexii tomnatice. Mă gândesc la tine, cu dragoste, cu strângere de inimă, cu o tandrețe fără egal pe lume. Îmi petrec toate serile scriindu ți; afară de zilele de la Slat[ina] și de cele câteva zile de griji
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
rumenă cu flori roșcate în păr; aur vișiniu de toamnă; aracii poartă ranițe de stuguri în spinare; frunzele dorm amețite de fierbințeala vinului; viile-și zornăie grelele salbe; zăceau pe tava de argint a brumii; amurgul se întoarce prin stugurii brumați; toamna picură pete ruginii peste pământ; a acoperit mestecenii și arțarii cu galben de lămâie; copacii au primit veșmântul de aramă; copacii cu ramuri ostenite; în copaci ard galbene flăcări de toamnă; ascultă glasul frunzelor bronzate; zâmbetul bun al bătrânului
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
braț dosarele, și eu înțeleg în fuga ei teama de-a nu se întoarce să-mi spună că-i pare rău. Urc cîteva trepte, pînă la primul palier și mă opresc să privesc în jos, printre scări, urmărind capul ei brumat, mărul în floare, pe care îl caut de multe ori cu privirea prin mulțimea de pe peronul din fața combinatului, ori prin aglomerația vreunei săli de cinema. Tresar de fiecare dată cînd îl văd, și-n restul zilei parcă sînt mai bogat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rezemată cu spatele de tocul ușii, stătea doamna Tamara: cizme negre, bine mulate pe picior, palton gri, guler mare, din vulpe argintie cu puf des, lucios și cu fire negre de păr țepos, al căror vîrf era alb-argintiu; părul ei brumat și-l strînsese sub o broboadă de cașmir gri, cu motive florale mici pe margini. Zăpada de pe broboadă și de pe umeri începuse să se topească, iar acum picăturile de apă reflectau razele luminii, lăsîndu-mi impresia unei pulberi de diamante. Ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că am muncit, zice ca pentru sine inginerul Brăduț. Stăm cu fundul pe scaune și citim lucrările altora, mormăie Graur. În tăcerea așternută, inginerul Luchian, un bărbat la vreo patruzeci și cinci de ani, de statură mijlocie, cu părul frumos brumat, a scos din buzunarul hainei o bucățică de piele de căprioară și-și șterge îndelung ochelarii. Mă leagă de el amintirea serii cînd a ieșit de la premiera piesei mele. A venit spre mine și mi-a întins mîna: Nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu mai are nevoie de filamente. Afară, pe aleea ce duce spre secție, gîndul unei delegații la București mă răscolește ca o dorință, că-mi vine să mă întorc, să urc la etajul zece. Departe, pe alee, zăresc un cap brumat, ca un buchet de flori mici, albe: e Tamara, intră în clădirea Serviciului energetic. Am tresărit, micșorîndu-mi pasul. De ce? Pentru că e Tamara?! femeia pe care o caut cu privirea de atîția ani?! Nu. Asta nu trebuie să se mai întîmple
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
văzut de drum. Alături de Marinescu, o femeie, ținînd creionul între degete ca pe o țigară, mă privește fix din clipa cînd am intrat. I-am simțit mereu privirea, grea și răscolitoare, vrînd să mă facă s-o privesc. Are părul brumat, ca o coroană de măr înflorit. "Tamara, noaptea mea de Ajun", îmi zic, privind-o în treacăt. Sînt copt pentru a mă căsători cu Livia? iată întrebarea ei, la care am impresia că nu am reușit să răspund. Ceva scîrțîie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mea nu ca să afle răspuns, ci ca să-mi dea putere. E ALĂTURI DE MINE... Uitîndu-mă la ea, nici nu o văd măcar; mă pierd într-o imensitate albă, deasupra căreia ninge; ninge ca în noaptea mea de Ajun, cînd buclele astea brumate și-au scuturat albul odihnitor peste întreaga mea cămăruță. Ea dorește să înving, să înving în primul rînd pentru mine. O simt cum tremură toată, aproape cu sufletul la gură, să nu spun cumva "nu se poate" înainte de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ai! O ai și știi că altă soluție, pentru zece-douășpe ore, nu există. Se oprește, mai rămîne cu mîna întinsă spre mine cîteva secunde, apoi, obosită, își lasă mîna în jos, oprindu-și-o pe luciul mesei ovale. Capul ei brumat se scutură scurt, înghețîndu-mi sufletul, pălmuindu-mă ca un vînt de miazănoapte. Are dreptate Tamara, multă dreptate mai are! sîntem aici la masa unui mare joc. Ar fi trebuit să-l recitesc pe Dostoievski, în special Jucătorul, să văd ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
combinatului, în direcția unde este clădirea separatorului. Intru pe culoarul de la parter al pavilionului administrativ, trec de scări și mă îndrept spre ușile celor trei lifturi. Un moment, merg și eu, îmi strigă o voce cunoscută. E Tamara capul ei brumat stîrnește viscol cînd trece pe lîngă mine. Intru după ea în lift, închid ușile și apăs pe butonul etajului cinci, unde-și are Tamara biroul. Mă rezem cu spatele de cutia liftului și stau cu privirea plecată. Ascultă, Mihai, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Brîndușei și altora drumurile astea; eu am cărarea mea... Tamara se uită lung la mine, privindu-mă cu un amestec de dispreț și ură, care mă lasă rece. Nici chiar gestul ei scurt, prin care-și scutură capul, aranjîndu-și buclele brumate, nu-mi mai spune nimic. Mă gîndesc o clipă la noaptea ceea de Ajun și-mi pare bine că nu am făcut atunci dragoste cu Tamara. Actul dragostei ar fi însemnat pentru mine o legătură de suflet cu femeia asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
care, după cîțiva pași, încearcă din nou să-l oprească. La picioarele mele, lîngă gura de scurgere, mai este o bucățică de hîrtie. Cu vîrful ghetei o desfac, recunosc scrisul mărunt și frumos al Tamarei, îmi amintesc de capul ei brumat, ca un arbust cu flori albe, și mă înfior; mă înfior la gîndul că hîrtia asta ar fi trebuit să fie o acuzație împotriva mea. Zdrobesc cu talpa ghetei peticul de hîrtie și-l împing cu vîrful pînă îl arunc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de amîndouă mîinile de părinții ei, care o saltă din cînd în cînd, ducînd-o pe sus. Cînd ajunge lîngă noi, mama fetiței se oprește din rîs și face un gest scurt, vrînd să-și schimbe mersul. E Tamara: capul ei brumat parcă a început să viscolească văzduhul nopții. Se uită la noi mirată și schițează un salut spre Brîndușa, apoi își continuă mersul, cotind spre blocuri, în direcția din care s-a auzit strigătul și unde trec iarăși, de pe trotuarul celălalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu cumva e moartă", gîndi? și tot sângele i se strânse în inimă... - Cezara, șopti el, scumpa mea Cezara... Ea era cu gura-ntredeschisă, buzele-i vinete și supte, dinții-i străluceau, pleoapele erau deschise și ochii erau ca sticla brumată... El [o] duse repede la țărm, în peșteră, aprinse foc, o înveli, îi frecă corpul? nimic, ea era și rămase moartă. El nu putea s-o creadă... Ea - ea moartă - ea să nu mai fie pentru el - ochiul, gura, mănuța
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca să-și mai încălzească picioarele amorțite și, trăgând după el calul de căpăstru, mergea mereu spre pată, care i se zugrăvea dinaintea ochilor. Deodată dădu cu nasul de ceva rece ca oțelul. Aceasta era pata de lumină: era o fereastă brumată, da de la ce nici știa; el suflă-n geam până făcu o roată rotundă și se uită. Văzu o masă în întuneric, c-o hârtie albă parcă și niște degete subțiri întinse pe-un condei și condeiul ***; alta nu văzu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui. Ea era convinsă că în casa părintească, în care nu mai locuia nimeni de câțiva ani, se cuibărise un spirit venit de pe lumea cealaltă. Giulia îi simțise prezența, mai mult, povestea, clipind din ochii ca două boabe de struguri brumate, că îi transmite o emoție invadatoare și susținută de teamă, ceva ca atunci când presimți că cineva vorbește despre tine ori că se gândește numai, un fel de contact mental, completa Andrei Ionescu, atoateștiutor și mai enervant ca întotdeauna, răsucindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nici cea mai mică urmă de oboseală. Și apa mă chema... Îi povesteam nevesti-mi iar ea o ținea una și bună: „Să nu te mai culci sub nuc.” Odată când a venit pe la poartă o țigancă, una bătrână, cu părul brumat, i-am povestit visul și să știi că a avut dreptate cioropina ceea, chit că m-a costat o găină din acelea roșii, bune ouătoare. Mihu se întoarse pe jumătate spre Nenea care povestea cu capul plecat, privind undeva în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
În seama „părinților mei de la oraș“, mărginindu-se doar să facă din când În când remarci acre. În câteva zile mi-am revenit. Am ajuns la concluzia că mie Îmi erau de ajuns aerul rece al dimineții, plin de parfumul brumat al strugurilor care atârnau pe pereții albi ai casei, perele care Își legănau aroma pe crengile din fața terasei și lumina care izbucnea În zeci de culori În florile din grădină. Hotărât lucru, nu aveam să ajung niciodată În ÎmpărĂția lui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Caravaggio. Ecouri baroce se fac simțite în aglomerarea reținută a temei. Vasul de porțelan, prin formă și materialitate, este din altă lume, cea a vestului Europei, mai degrabă, decât ulcioarele noastre răcoritoare și cu iz de lut proaspăt ars. Strugurii brumați, aromați și transparenți, prin dulceața lor, amintesc de ambra zei- lor, evocată de poeți, părând a fi un omagiu adus desfătării simțurilor. Pepene, nuci, struguri, gu- tui, vin în cupa prețioasă, toate laolaltă ne vor evoca, privindu-le, toamnele aurite
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
atîtea rînduri, în vremea lui Conachi", pentru a se opri „în fața unui grilaj din celălalt veac". Într-o casă cu parfum de epocă se servește „șerbetul de trandafir: lingurițele de alpaca, pline vîrf cu minunea roză, atîrnă frînte în paharele brumate". O frumoasă își pierde tocul de la pantof, pe stradă, înfipt în șina tramvaiului, determinîndu-l pe un ins „galant" a-l extrage din „capcană" și a-l oferi proprietarei „ca pe-o floare". În unele locuri (nu puține) se insinuează un
Performanțe stilistice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6247_a_7572]
-
din crispare ca un arc străveziu sub cupolă. dinții îți scapără pe molatica piele creolă, privirea cade gălbuie, prelinsă din ochiul oval, se răsfrîng raze scurte și învăluie tîmpla ta de cristal, iar sub hainele groase întrevăd - ca prin sticla brumată - pata aceea suavă, maronie, mongolă. presimt în tine o rasă bătrînă, îi spun, ai țîșnit din strînsoare, ai fugit din agartha. o, dar asta a fost mult mai tîrziu, cînd ea stătea goală-n penumbre și arunca fuioare de fum
Realul ca imaginar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15586_a_16911]