256 matches
-
Este o poezie oratorică, plină de contraste patetice și de dramatism (uneori simulat), al cărei pivot îl constituie dorul de necunoscut. Sufletul ciocârliilor (1974) extinde și aprofundează viziunea romantică. L. a semnat și câteva cărți de proză: Vioara albă (1963), Bucolica (1966) și Lăutarii (1972), ultimele două fiind nuvele inspirate din viața ciobanilor și a lăutarilor. Talentul lui L. se exprimă cu deosebire în arta cinematografică, în filmul poetic, pe subiecte frecvent „exotice”, de un dramatism-limită, din lumea țiganilor, a oamenilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287850_a_289179]
-
arta cinematografică, în filmul poetic, pe subiecte frecvent „exotice”, de un dramatism-limită, din lumea țiganilor, a oamenilor de artă, a combatanților ș.a. SCRIERI: Zbucium, Chișinău, 1956; Chemarea stelelor, Chișinău, 1962; Vioara albă, Chișinău, 1963; Ritmuri, Chișinău, 1965; Ciuleandra, Chișinău, 1965; Bucolica, Chișinău, 1966; Versuri, Chișinău, 1970; Lăutarii, Chișinău, 1972; Sufletul ciocârliilor, Chișinău, 1974. Repere bibliografice: Mihail Dolgan, Coordonatele poeziei lui Emil Loteanu, RLSL, 1966, 1; Serafim Saka, Emil Loteanu, „Nistru”, 1970, 7; Mihail Dolgan, Idee și imagine poetică, Chișinău, 1971, 262-278
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287850_a_289179]
-
mai ales acelor dintâi, au scăzut și ist ram de industrie; m<i>erea de Vaslui se făcu rară, iar lumânări de ceară bună se aduc amu la noi din Rosia și de la Viena. Cu toate aceste, amorul antic pentru bucolica și gheorghicon 15 înnăscut între români nu s-au stins dintre deviitorii lor și astăzi încă vedem, deși în mic cerc, doritori urmând acestei datini vechi a economiei moldovene. Acestora consfințim puține rânduri despre albine, cu încredere că, pre lângă
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
Chiar și exegeza biblică este, în esență, cea augustiniană. Nici autorii profani nu sînt folosiți la prima mînă, datele fiind luate din Lactanțiu și din Augustin. O situație diferită este aceea a lui Vergiliu, citat destul de des (mai ales faimoasa bucolică a patra, care nu putea lipsi dintr-o carte de profeții, și din Eneida). Quodvultdeus este un martor prețios al evenimentelor din istoria locală, cartagineză; el își amintește atît evenimentele dinaintea invaziei vandalilor, cît și pe acelea, atît de dureroase
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
schimbat mai tîrziu, devenind Puterea semnului crucii Domnului (De virtute signi crucis Domini); Endelehius imită, prin conținut și stil, cartea a treia a Georgicelor lui Vergiliu, poemul fiind un dialog între cîțiva „păstori” (iar denumirea de păstor nu e doar bucolică, deoarece se referă la episcop) care se plîng că ciuma le-a decimat turmele; neatinsă rămîne numai turma unuia dintre cei trei, pe nume Tityrus (care trimite în mod clar la Vergiliu) pentru că el a avut grijă să imprime pe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
gînduri foarte profunde și nici poezie de calitate, inclusiv pentru că scrierea ne-a parvenit în stadiul de schiță. Fontaine vorbește despre un „examen de conștiință personal și colectiv”, dat fiind că dialogul e doar o ficțiune. Oricum, în imitația după Bucolicele lui Vergiliu, poetul atinge un anumit nivel de precizie a exprimării. Se pare că acest Paulinus a trăit în Gallia Narbonensis - după unii, lîngă Pirinei, după alții, ar fi vorba de un epicop de Biterrae (Béziers), despre care ne vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cât și de cea pe care o ilustrase Marin Sorescu. Versurile ei își taie un făgaș nou, personal, cu accente corosive și grațioase în același timp („Te uit solemn - / și cade-o ploaie de lemn”), care îmbracă înclinațiile naturiste și bucolice ale tinereții într-o reflexivitate inteligentă, cărturărească. Cu volumul din 1980, Duminica absentă, se experimentează un plonjeu brusc în optzecism, care nu va avea însă consecințe pe termen lung. În loc de prefață este, de pildă, versificarea unui bilet lăsat de mama
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286465_a_287794]
-
versiuni din Victor Hugo și din Giosuè Carducci dau cei doi frați Naum. Se publică inedite eminesciene (Catrene, Cugetări, teatru - Alexandru-Vodă și Gogu tatii). Nu este neglijată nici producția poetică la zi, versuri oferind Alexandru A. Naum (Zâna, Cânticul doinei, Bucolică ș.a.), Teodor A. Naum (Bucolică, Pentru iubire ș.a.), Gh. Vasiliu, care folosește pseudonimul G. Prut (Ideal, Verde, În colțul fereștii ș.a.), George Murnu ( În fața unui volum), G. Rotică, Liviu Marian. Cu proză este prezent îndeosebi Eugen Boureanul (Puiul, Dulgherul, Leul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289475_a_290804]
-
din Giosuè Carducci dau cei doi frați Naum. Se publică inedite eminesciene (Catrene, Cugetări, teatru - Alexandru-Vodă și Gogu tatii). Nu este neglijată nici producția poetică la zi, versuri oferind Alexandru A. Naum (Zâna, Cânticul doinei, Bucolică ș.a.), Teodor A. Naum (Bucolică, Pentru iubire ș.a.), Gh. Vasiliu, care folosește pseudonimul G. Prut (Ideal, Verde, În colțul fereștii ș.a.), George Murnu ( În fața unui volum), G. Rotică, Liviu Marian. Cu proză este prezent îndeosebi Eugen Boureanul (Puiul, Dulgherul, Leul, Fanta ș.a.). Câteva studii de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289475_a_290804]
-
fiind un retractil, căruia nu îi plac larma festivistă și nici versurile encomiastice, încorsetarea de orice fel fiindu-i străină. În Muncă și sacrificiu, vituperează încercările de înregimentare în turmă: „Ritmic, vei trăi, vei mânca, vei iubi”, la fel în Bucolică: „Armură grotescă e versul când se prăvale/ lângă soclul statuilor bombardate cu festivale”, și în fine, în Bod, unde ironizează indicațiile de genul: „De astăzi treci la regim pe deplin vertical”. Cu toată simplitatea ei aparentă, poezia este marcată de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286841_a_288170]
-
al cărei principal reper va fi „nucul din ogradă”. Și Fuga statuilor (1979) conține stihuri compuse „sub semnul dragostei de țară” (Noaptea în câmp, Au plecat olteni la coasă, Teascuri de struguri, Poveste cu dealuri, Somnul secerătorilor). Ț. îmbracă teme bucolice în haine moderniste, insistând, cu o nestăpânită propensiune metaforică, asupra lucrurilor care trebuie păstrate: „Pe-o frunză de nuc să dansăm, lunecând spre rădăcini” (Invitație la dans). „Personajele” cărții, statuile, apar deseori în ipostaza lor clasică, solemnă, ca martori ai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290135_a_291464]
-
a întoarcerii cu sfârșitul, a acelei pietas rustice cu misticismul soteriologic. Așadar, o religie urbană, ca schemă, este infinit mai capabilă să accepte modelul lui Hristos decât orice religie țărănească. În Italia, consumismul și proliferarea industriilor terțiare au distrus lumea bucolică și o distrug peste tot pe Glob (viitorul agriculturii este și el industrial), de aceea nu vor mai exista preoți sau, dacă vor mai fi, ideal ar fi să fie născuți în oraș. Dar acești preoți „născuți în oraș” este
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
apar. "Și Bruno, si Fernando Vidal, insă Bruno este produsul sentimentelor mele celor mai bune, iar din astea am mai puține."11 Acest aspect al bunătății ființei umane îl vor întruchipa personaje că Bruno Bassán și Martín del Castillo, ființe bucolice și contemplative, neliniștite, pentru că sentimentele lor sunt complexe, dar și pentru că trăiesc într-o lume crudă, guvernată de sisteme frigide. Ființe solitare, retrase, timide, nesigure și îndoite, deosebit de sensibile și afective, "care vin pe lume încărcate de iubire", insă destinate
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și efemer, între amintiri și resemnare, trăind într-un timp aproape barbian („după rouă”), iar tăcerea dă glas tuturor tomnatecelor amurguri: „Nu mă-ntreba de aceste tainice artere”. A doua secțiune a cărții e una de catrene ludice, istorice sau bucolice, intitulată Potire aspre: „Sorb ca o plantă potirul, înghețat/ las sitarii mei să curgă din aer”. Lirica lui T. se situează sub semnul zborului și al fugii din calea sentimentelor („ca o dulce gazelă speriată de feline”), imagine ce se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
de preziceri. Profețiile sunt făcute pe un ton special, mistic și cald, pentru că între Delfin și bătrânul profet era o legătura specială. În ziua nașterii copilului, bătrânul împlinea șaptezeci de ani. Tonul profețiilor este asemănător stilului folosit de Virgil în Bucolicele:,,Fie ca muzele care l-au hrănit pe Virgil să-mi 4 ridice de pe umeri bătrânețea și să-mi redea tinerețea. Trebuie să intonez multe cântece. Iată că revine domnia lui Saturn; iată că o nouă generație descinde din înaltul
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
narațiunea heterodiegetică, perspectiva omniscienței, structurarea cronologică a diegezei, construcția „logică“ a subiectului, principii compoziționale clasice (simetria, circularitatea etc.) - limbaj care valorifică expresivitatea registrului popular, arhaic, regional, oral, simbolic etc. tipologia poeziei tradiționaliste: - cultivarea speciilor cu relevanță tradițională: lirica religioasă, poezia bucolică și panteistă, poezia chtoniană (elogiul energiilor germinative ale pământului); poezia de inspi rație mitică și de sensibilitate metafizică (cu puncte de tangență cu poezia expresionistă) - construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existențial rustic, bucolic (plai natal, natură umanizată
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
sau întro orientare tematică Poezia Georgica a IVa, inclusă în volumul de debut Faruri, vitrine fotografii (1980), ilustrează paliere multiple ale paradigmei postmoderniste. Titlul, preluat de la Vergilius, reliefează o relație intertextuală cu reprezentarea idilică a existenței țăranului în poezia antică, bucolică. Ingenioasa construcție bazată pe arta combinatorie lasă „la vedere“ referentul livresc, precum și registrul stilistic ludic, parodic, specifice discursului postmodernist. Tema poetică - alienarea omului contem poran întrun univers „tehnologizat“, în care până și țăranul a pierdut sentimentul comuniunii cu natura - accentuează
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
este, în esență, cea augustiniană. Nici autorii profani nu sunt folosiți la prima mână, datele fiind luate din Lactanțiu și iarăși din Augustin. În schimb, o situație diferită este aceea a lui Virgiliu, citat destul de des (sunt pasaje din faimoasa bucolică a patra, care nu putea lipsi dintr-o carte de profeții, și din Eneida). Quodvultdeus este un martor prețios al evenimentelor din istoria locală, cartagineză; el își amintește atât evenimentele dinaintea invaziei vandalilor, cât și pe acelea, atât de dureroase
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
schimbat mai târziu, devenind Puterea semnului crucii Domnului (De virtute signi crucis Domini); Endelechius imită, prin conținut și stil, cartea a treia a Georgicelor lui Virgiliu, poemul fiind un dialog între câțiva „păstori” (iar denumirea de păstor nu e doar bucolică pentru că se referă la episcop) care se plâng că ciuma le-a decimat turmele; neatinsă rămâne numai turma unuia din cei trei pe nume Tityrus (care trimite în mod clar la Virgilius) pentru că el a avut grijă să imprime pe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
gânduri foarte adânci și nici poezie de calitate, asta și pentru că ne-a parvenit în stadiu de proiect. Fontaine vorbește despre un „examen de conștiință personal și colectiv”, dat fiind că dialogul e doar o ficțiune. Oricum, în imitația după Bucolicele lui Virgiliu, poetul atinge un anumit nivel de precizie a exprimării. Acest Paulin ar fi trăit în Galia Narbonensis; după unii, lângă Pirinei, potrivit altora, ar fi vorba de un epicop din Biterrae (Béziers), despre care ne orbește Hidațiu. Bibliografie
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
românește, Limba română în colegiile teologice din Roma, Cărți religioase românești scrise de italieni în Moldova, Manuscrise italiene la Blaj), Alexandru Balaci (Giovanni Pascoli, poet al misterului). Directorul revistei scrie două studii despre influența epopeei Ierusalimul eliberat și a poemelor bucolice ale lui Torquato Tasso asupra operelor scriitorilor români: Un motiv din Tasso în „Țiganiada” lui Budai-Deleanu, O temă comună lui Tasso și Coșbuc. De asemenea, publicația găzduiește contribuțiile unor autori italieni, precum Umberto Cianciòlo (Leggenda verseggiata di S. Margherita in
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289991_a_291320]
-
1957), conțin aproape integral versificări modeste, cu motive și ecouri ritmice din V. Alecsandri, G. Coșbuc sau I. Pillat, compuneri tematice specifice proletcultului, în care prevalează reportajul „liric” și satira. Referentul dominant rămâne natura tratată de regulă în manieră convențional bucolică și, totuși, apar câteodată imagini de-a dreptul gongorice, de rafinate prețiozități: „Zăpada e roșie de sângele / Amurgului / Ca o brazdă, cosită, de maci.” Treptat, discursul accede la o solemnitate studiată a rostirii, lirismul prinde consistență în reveriile peisagistice și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
faunescă din volumele Cântece de faun (1940), Trezirea faunului (1973) și Cântece finale de faun (1977). În mod surprinzător, autorul nu urmează linia modernist-simbolistă din egloga lui Mallarmé și din preludiul lui Debussy, ci preferă să se apropie de poezia bucolică a Antichității eline, interesat, în primul rând, de cântarea naturii înconjurătoare și de ritmarea succesiunii anotimpurilor cu vârstele ființei. Faunul ce așteaptă, în atmosfera somnolentă a amurgului, întoarcerea cetelor de bacante sperioase devine un alter ego al autorului, care se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
resuscită cu prospețime o lume aparent epuizată de literatură - satul” (Daniel Dimitriu), într-o formulă aflată în consens cu acelea ale congenerilor săi. Volumul a fost citit ca „jurnalul despărțirii de o lume arhaică, mitologică și, nu în ultimul rând, bucolică” (Mircea Mihăieș). Alcătuite din versuri lungi, adevărate lanțuri metaforice solemn intonate, poemele sunt, în cea mai mare parte, confesiuni fixate pe o dicțiune elegiacă și reflexivă. În formula rememorării, în reprezentări nu o dată de un patetism hieratic, poetul propune o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285659_a_286988]
-
Marcu, București, 1933, Sonete, pref. trad., București, 1959; Gustave Flaubert, Doamna Bovary, I-II, București, [1940]; Federico García Lorca, Nemaipomenita pantofăreasă, introd. trad., București, 1946; Mihail Lermontov, Mascarada, pref. Mihai Novicov, București, [1948]; Horațiu, Versuri, pref. trad., București, 1961; Vergiliu, Bucolice. Georgice, pref. trad., București, 1963; Giacomo Leopardi, Versuri, pref. trad., București, 1963; Iuvenal, Satire, pref. trad., București, 1966; Vergiliu, Horațiu, Iuvenal, Pagini alese, pref. trad., București, 1969; Fernando de Rojas, Celestina, pref. Paul Alexandru Georgescu, București, 1973 (în colaborare cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289593_a_290922]