310 matches
-
ea". Pe același calapod și în aceeași manieră sunt construite și discursurile celorlalți doi episcopi, fiind inserate, în text, printr-o formulă similară: "Primul (apoi "Al doilea" și "Al treilea" episcop către primul doctor"). Considerat global, pamfletul trimite spre teatrul buf, în care indicațiile scenice și regizorale sunt economice și facilitează coerența expunerii. În momentul întâlnirii, personajele " Se îmbrățișează câteșitrei și unii altora își sărută mâinile", apoi " Se fac două grupuri". Hazul este amplificat prin tripla inserție, la intervale atent calculate
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
autorul Spinilor de hârtie, de a plonja în ficțional. În articolul mai sus citat, Arghezi desface și reface discursul advers, operând o conversie a registrelor: din cel grav, nostalgic și meditativ, al lui Iorga, în cel al comicului subtil sau buf, după situație, al său. Spre exemplu, când Iorga, încercând să descrie poporul chinez într-un mod sintetic, definitoriu și expresiv, scrie: "Oameni mari și moi, tari (sublinierea lui Arghezi) și înceți, neobosiți și răbdători, aceștia sunt chinezii", Arghezi, într-o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
accederea în spațiul ludic al creației, unde sensurile redobândesc noi dimensiuni și valențe. 1) La nivel intrediscursiv, am observat, privind diacronic atitudinea argheziană, o schimbare de tonalitate: dacă, până în 1914, textul nu depășește cadrul polemic, menținându-se în registrul comicului buf sau absurd, adeseori printr-o evadare jucăușă în imaginar, unde "înscenarea" traduce ilaritate sau, cel mult deriziune, în timp, adversitatea dintre cei doi se va atenua (grație intervenției umanitare a lui Iorga pentru eliberarea poetului închis la Văcărești), pentru a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
l-a folosit drept model pentru Regele Richard, cel care a mers până acolo încât a vrut să ofere oricui Patria Sfântă pentru... pentru un cal! Și sudicii nu s-au oprit aici! Ei au scos pe piață și opera bufă "Marele Mincinos", spectacol, ce-i drept, de mare succes, adaptarea pentru micul ecran câștigând mai multe trofee de mare prestigiu internațional. Nordicii au răspuns din nou cu argumente științifice, dar cine să le mai ia în seamă când pe toate
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
Un mare poet al realismului olandez, București, 1967; Lucian Grigorescu, 1969; Expresivitate, valoare și mesaj plastic, pref. Nicolae Balotă, București, 1973. Traduceri: Fr. Schiller, Teatru, I-II, București, 1955; Molière, Opere, vol. I: Școala bărbaților, 1955; Vl. Maiakovski, Teatru. Misterul Buf, București, 1967; Poezia germană modernă. De la Ștefan George la Enzensberger, I-II, București, 1967 (în colaborare); Arthur Rimbaud, Scrieri alese, îngr. Irina Bădescu, București, 1969 (în colaborare cu Petre Solomon); Fr. Schiller, Teatru. Hoții, București, 1969; Cesare Pavese, Poeme, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285439_a_286768]
-
care a plecat. În Vorbă-n colțuri și rotundă se coagulează, de altfel, câteva nuclee epice dezvoltate în secvențe de povestiri și nu e absentă referirea la momente și contexte cu determinare social-istorică precisă. Frapant e însă caracterul ludic și buf, nu o dată absurd - termeni de referință ar fi Urmuz și Eugen Ionescu, cel din Englezește fără profesor și Cântăreața cheală - al acestei originale scrieri metaparemiologice, trăsătură care nu face decât să îi întărească tâlcurile, deloc convenționale. Încă de la început proza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
de la Lausanne consemnează sfîrșitul plății reparațiilor de război (iunie/iulie). // Cangrena fascistă se întinde în Marea Britanie: după o vizită în Italia mussoliniană, Sir Oswald Mosley (un traseist politic, la data aceea laburist) înființează Uniunea Fasciștilor Britanici (British Union of Fascists, BUF). // Conferința de la Ottawa (iulie-august) privind comerțul din Imperiu instituie o limită în tarifele preferențiale de protecție (imperial preference). // Comisia Lytton înaintează un raport privind situația din Manciuria. De Crăciun, la orele după-amiezii, George introduce cutuma mesajelor regale de Crăciun adresate
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
mimoză, Într-atât de mare e susceptibilitatea lor. Dimpotrivă, sunt evitate emoțiile negative, ce pot rupe armonia grupului și, dacă nu se poate face față confruntării, acest fapt este evitat, așa cum sunt evitate remarcile. Pentru Japonia, Franța reprezintă luxul, opera bufă și vacanțele; dar pentru benchmarking se preferă Germania, chiar dacă, din punctul de vedere al japonezilor, aici se mănâncă prost și totul e un pic sordid. Tot ce e nou devine rapid o modă ce se cere urmată, fără opziția vreunei
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
unor structuri sonore emise de om (concomitent cu unele acte fiziologice sau comportamentale), de animale, păsări, insecte etc., de componente ale lumii din jur (natură, construcții, obiecte): hapciu!, sforr!, hâc!, șart-part!, pleosc! etc. bâzz!, cotcodac!, cucu!, ham-ham!, miau! etc. bang!, buf!, fâș!, scârț!, vâj!, zdup!, svârr! etc. Prin structura lor, ca unități lexicale, termenii din toate cele trei categorii pot fi: • termeni simpli: ah!, ei!, st!, hai!, iată!, cucu! • termeni compuși, mai ales, onomatopeele: gogâlț-gogâlț, hodoronc-tronc!, cotcodac!, tic-tac! etc. • locuțiuni: vai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la un loc cu etc. impun articularea substantivului: „Orice glas ascultă glas numai greierul prin ceas stă de vorbă cu tăcerea.” (L. Blaga) Substantivul rămâne nearticulat, dacă, sub aspect semantic, exprimă materia sau clasa de obiecte: „Și cum ospăta el, buf! cade fără sine în groapa cu jăratic.” (I. Creangă) sau dacă nearticularea lui este expresie a nedeterminării: „Cu sfetnici vechi de zile mă-întâmpinași în cale.” (M. Eminescu) b. Conjuncția realizează și exprimă relații sintactice în interiorul propoziției, între propoziții, între
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sus ne introduc într-un univers în care rolul parodiei e să amestece multe din genurile literare cunoscute și practicate de antici, dar să ofere și ceva în plus: premisele romanelor picarești, căci aproape toate personajele și situațiile de comic buf în care sunt ele puse par a fi construite după rețetarul acestui tip de literatură, par să-l fi deținut avant la lettre. Din lupta organică dintre genurile parodiate și parodia lui Petronius s-a născut noul, sub forma antieroului
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lui Petronius un bun prilej de a ridiculiza drama sentimentală, fapt de altfel semnalizat de narator prin comentariul "în timp ce se juca această poveste sentimentală, ca la teatru", adăugat la finele fragmentului cu pricina. Părtași la o nouă întâmplare de comic buf anume încuierea lui Encolpius în camera de la han de către bătrânul Eumolpus, și el sensibil la farmecele tânărului Giton, care îi provoacă păcălitului o cumplită senzație de sufocare și prizonierat, apoi dorința de a o sfârși cu existența mizeră -, "eroii" noștri
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
extrem. Merg atât de departe încât ajung ei înșiși să se repete, să cadă pradă automatismelor, manierismului, dovadă numărul excesiv de versuri care insistă pe secvențe episodice, lipsite de importanță în economia poemelor. Per ansamblu, sunt totuși detectabile diferențe între parodia bufă a lui Boiardo sau Pulci (incluzând o varietate a comicului în care un anumit personaj, bufon sau înzestrat cu trăsăturile acestuia, urmărește să provoace râsul prin mimică, gesturi sau limbaj) și Orlando furioso al lui Ariosto: "Dar pe deasupra particularităților apărute
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
asudau". De aici și până la parodia momentului morții, de teama căruia Inchiziția reușise să vândă atâtea indulgențe, diferența poate fi făcută doar de calitatea comicului, cadru în care se poate stabili chiar o gradație. Moartea lui Orlando ține de comicul buf, satirizând transformarea creștină a sufletului în duh: "De unde Turpino fu de părere/ Că-aceasta era sufletul lui Orlando;/ Și-o-văzu cum cu toate penele ei/ Îi intră-n gură, într-adevăr, când/ Carlo, apoi, în acea zi, sosi la Roncisvalle". În
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să ridicați un pahar în sănătatea mea; pe urmă n-o să mai avem nimic de împărțit împreună" (p. 40). O mostră despre modul în care discursul glisează din registrul serios, al trimiterilor grav-renascentiste la lumea Antichității, în cel de comic buf, în care totul este permis, iar încălcările etichetei sunt chiar necesare. Cum observăm din cele de mai sus dar și din nenumărate alte momente ale narațiunii, raportarea umanistă a lui Rabelais la lumea Antichității se manifestă prin ceea ce Auerbach numea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Orientând observația comică spre generalitate și tipologie, dramaturgii antici și cei clasici prezintă viciile omenești prin intermediul măștilor și al „caracterelor“ comice, în comedii de moravuri, ori comedii de caractere, dar și prin comicul de intrigă sau de situații, în comedia bufă ori în commedia dell‘arte (bazată pe improvizația actorilor). - Dramaturgii epocilor moderne revigorează comedia, apelând la limbaje scenice complexe prin care „personajele sunt reduse la scheme morale abstracte, cu simplă funcționalitate comică“ (Adrian Marino, Dicționar de idei literare). Componenta modernă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de ani mai târziu, pentru a arăta superioritatea unui sistem comunist care va fi înglobat toate țările europene. Printre acești fabricanți de utopii, să cităm artiști cunoscuți ca Vladimir Maiakovski, care, în 1918, celebrează prima aniversare a revoluției cu Misterul buf, în care descrie drumul dureros ce îi poartă pe proletari spre o societate în care munca și arta susțin oamenii noi*: „Aud cântându-se, trenurile șuierând și uzinele gâfâind... De data aceasta, cred că noi suntem stăpânii, cred că noi
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
amuzante și deconcertante, sucește fraza în fel și chip, uneori o rupe, o schilodește, frecvent o artificializează ilar prin hiperbat. La nivel lexical, prozatorul schimonosește vocabulele, creând adeseori pe această cale altele, lansează calambururi, inventează porecle, aplică epitete și calificative bufe. Amestecând reprezentările și limbajele, în spirit demitizant, el orientează scripticul, literaturizează oralitatea, înjosește sublimul, proiectează prozaicul în metafizic, reduce, când vrea, toate câte există, văzute și nevăzute, la un numitor comun, derizoriu. În ordinea conținutului, o caracteristică generală a prozei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
Rândunica (1917), Vălul de pe ochi (1918), Femeia și telefonul (1929). Un reviriment cunoaște autorul cu farsa Încurcă-lume (1929), jucată mulți ani în București și în marile orașe din țară și preluată de teatre din Viena, Zagreb, Atena, Varșovia. Succesul comediei bufe Unchiul lui Noață (1936, cu Grigore Vasiliu-Birlic în rolul principal) îi alină zilele din urmă și îl convinge încă o dată că a ales calea potrivită. Mulți comentatori au subliniat calitățile scenice ale teatrului lui H., capacitatea de a dinamiza banalul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287432_a_288761]
-
fel de fel de nume recrutate din tezaurul mitic-folcloric autohton, înmagazinat cu știuta abundență în cărțile populare, autorul adoptă din capul locului un ton de bufonadă. Caragiale vizează astfel circumscrierea elementului anecdotic într-un cadru narativ-fantastic caracteristic prin enormitatea lui bufă. Așa se face că imaginea de pișicher a unchiașului pus pe crailâcuri, mare inițiat în învățătura lui Spiriduș, capătă o expresivitate exemplară: Acțiunea propriu-zisă a ,,basmului’’ se derulează și ea sub semnul aceleeași fantasticității amuzant grotești. Iscusitul ,,vrăjitor’’ își valorifică
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
reprezentativ, în C.l. Așa sunt, de pildă, capodoperele lui I. L. Caragiale: O noapte furtunoasă (1879), O scrisoare pierdută (1884), D-ale carnavalului (1885). Făcând apel la umor, precum în O alegere la senat (1878) de I. Negruzzi, sau la comicul buf, ca în comediile lui Gh. Bengescu-Dabija O palmă la bal mascat (1871) și Cucoana Nastasia Hodoronc (1877) și în „cânticelele comice” ale lui V. Alecsandri și I. Ianov, autorii dramatici abordează de preferință satira socială. Subiectele erau extrase din realitățile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu, Mihail Sevastos, Alfred Hefter, Otilia Cazimir. Subtitlul „Bazar săptămânal” semnalează marea diversitate de preocupări a revistei: cultură, filosofie, sociologie, psihologie, folclor, arhitectură, arte plastice, muzică, teatru ș.a. Rubrici: „Bazarul cu imagini”, „Vitrina comică și bufă”, „Indiscreții”, „Cronica”. Poezie scriu Otilia Cazimir, G. Topîrceanu, Simona Basarab, Ion Pillat, Mihai Codreanu, Tudor Arghezi, Leon Negruzzi, Emil Isac (Baladă ardeleană), Sergiu Dan, Emil Serghie, Sandu Tudor, Radu Boureanu, Al. Bilciurescu, Cincinat Pavelescu, Tudor Mușatescu. Proza aparține lui Mihail
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287892_a_289221]
-
alla Scală din Milano pe 5 Septembrie 1940. Premieră a fost un eșec astfel că teatrul La Scală a anulat celelate spectacole programate și nu o va mai reprezenta până în anul 2001 Verdi nu va mai reveni la genul operei bufe până târziu, spre sfârșit de carieră, când va compune opera Falstaff. La premiera operei Verdi a stat în fosa orchestrei pe toată durata reprezentației și a auzit nemijlocit reacția publicului din sală. Verdi a menționat că una din cauzele insuccesului
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
de o boală contagioasă. Un alt factor care a contribuit la căderea operei a fost faptul că singurii cântăreți ai impresarului de la Scală disponibili la ora premierei erau specializați în opera seria și nu aveau experiență în interpretarea unei opere bufe; “ Distribuția fusese alcătuită în special pentru reprezentarea operei lui Otto Nicolai - Îl templario - o versiune a lui Ivanhoe”. Alți factori care au determinat insuccesul operei include dimensiunea mare a sălii operei La Scală însăși (așa cum notă George Martin - “prea mare
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
adaugă, pentru sporirea verosimilității, documente de epocă, citate din presa vremii, glose folcloristice din Bărăgan. C. asociază „amurgul levantinilor” (al unei mentalități fanariote, mai degrabă) cu organizarea statului român după modele europene, relatarea autorului, ironică și îngroșată cu picanterii, evocări bufe și parodice, amintind de Mateiu I. Caragiale (Mircea Scarlat), pentru a sugera ciclicitatea istoriei într-o viziune influențată de realismul magic și mitic sud-american. Virtuțile fanteziei epice (ca în scena dialogului Leontinei Vaideeni cu soțul îngropat sub camera unei locuințe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]