243 matches
-
autorul povestește agreabil, antrenant. Într-un județ oarecare urmează să vină un ambasador, însoțit de prim-ministru. Un înalt funcționar al prefecturii e însărcinat să le organizeze primirea. Dar în preziua sosirii o anonimă îl înștiințează că soția îl înșală. Buimăcit, nu mai vrea să facă nimic și își dă demisia, revenind însă asupra hotărârii de îndată ce prefectul îi promite avansare și decorații (Un ambasador ne vizitează județul!). Unele anecdote au tâlcuri mai substanțiale. Primind de la ministrul de Externe o listă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290700_a_292029]
-
o poveste de dragoste între cei doi, dar mă încurcă Ana. Întreb curios: Ana a fost înainte sau după Maria? După. Sînt contrariat și curiozitatea mă îndeamnă să solicit amănunte: Omule, cum adică "după"? Ana este soacră-sa. Rămîn aiurit, buimăcit, contrariat. Îți bați joc de mine? Nu, deloc. Soacră-sa era tot o bețivă ca și dînsul, se potriveau și aveau cam aceeași vîrstă. Maria plîngea și încasa bătaie de la amîndoi. Plec fără nici un cuvînt. În cap am noțiunile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cenușiul apăsător în care viețuiau de câțiva ani, s-au trezit pe negândite într-un oraș plin de animație și, pe deasupra, cosmopolit. Tineri de pe toate continentele, albi, negri, galbeni, înveșmântați în costumații specifice, glăsuind în toate soiurile de idiomuri, cutreierau buimăcita noastră capitală, piețele, parcurile și stadioanele, unde cântau și dansau până noaptea târziu. La mai fiecare răspântie fuseseră înălțate estrade drapate în alb și albastru, culorile tinereții, pe ele producându-se echipe de teatru, an sam bluri folclorice etc. etc.
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tine. Azi am copiat în caietul de ședințe rezumatul ședințelor din urmă și mi-am amintit ce încărcate de preocupări străine nouă au fost ultimele zile petrecute împreună: te văd cum „treceai pe curat“ ședințele din anul trecut. Te priveam buimăcită de preocupările ultimelor noastre zile; nu-mi închipuiam, sau nu vream să mă gândesc, cum vor fi zilele fără tine. Și totuși sunt atât de fericită că ești în Franța [cea] mult iubită a copilăriei tale, a maturității tatălui tău
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fost primită cu brațele deschise, a spus Cra[iova], unde n-are casă, n-are prieteni, n-are pe nimeni. Așa a rămas în stradă, fără un ban, alături de fiul ei cel mare, ea împleticindu-se la fiecare pas, el buimăcit, bătut. Dar, în toată povestea asta, o sfidare și o demnitate admirabile. Când a intrat la jandarmerie și l-a găsit pe Atu cu obezi la picioare, a strigat: „Cum îndrăzniți? Cum îndrăzniți să-l puneți în fiare pe un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
prieteni, colegi, pus să intervină pe lângă forurile administrative în chestiuni delicate, un individ, în fine, de care abuzează toți și, din această pricină, este mereu pe drumuri și, firește, mereu intră în încurcături tragicomice. Dramaturgia lui B. prezintă niște indivizi buimăciți, ca și eroii lui I. L. Caragiale, de cuvinte. Numai că, în epoca totalitarismului, cuvintele sunt folosite mai ales pentru a ascunde gândurile, nu pentru a le comunica. Limbajul este, în consecință, fie duplicitar, fie „de lemn”, abstract, vid de sensuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
dacă le îndeplinește? Etc., etc. Redactorii n-au știut anumite răspunsuri, în legătură cu altele s au bîlbîit, s-au „blocat”, le-au încurcat. La sfîrșitul celor două ore de umilință, unii dintre ei aveau încă obrazul sfecliu, iar alții erau realmente buimăciți și dărîmați. După mine, adevărata lor vină nu-i insuficiența cunoștințelor, ci faptul că n-au reușit să impună respect. Și iată-i tratați cu excesivă severitate, ridiculizați. Încă o dată, arendașul de partid a dovedit că disprețuiește slugile, le dă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
măștile nu ascundeau nimic; recunoștea pe oricine la prima vedere: toate dominourile fugeau de el ca de ciumă. Se plimba prin sală când a observat pe cineva pe care nu-l cunoștea, și care tot mergea grăbit de ici-colo, palid, buimăcit, apro pi in du-se de toate femeile în domino albastru, apoi înde părtându-se cu un aer deznădăjduit. Contele nu ezită să-l abordeze și îi spune cu solicitudine: „Domnule, mi se pare că aveți un necaz. Aș fi încântat
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
cum nu mai fusese cu adevărat de secole, din târzia medievalitate probabil, și cum, sperăm, nu se va mai repeta În curând! Dar uriașul ecou pe care-l dădea vocea liberă a Europei Libere În conștiința a milioane de Români, buimăciți literalmente de năpasta unui dictator care nu semăna cu nimeni, nici măcar cu colegii lui comuniști din țările Învecinate, Îi făcea pe cei care aveau acces la microfonul acestui post de radio american să creadă că posedau și În cultură ultimul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
l-au făcut În calea invadatorilor feluriți și prădalnici; pe văi În sus, tot mai sus, pierzându-se În munții și pădurile inaccesibile, contemplând jos, În vale, șarpele trupelor și mașinilor acelei armii compuse din atâtea și atâtea popoare asiatice, buimăciți și beți ei Înșiși de Înaintarea lor fără sfârșit În ținuturi exotice, europene, dând frâu liber instinctelor și reflexelor pe care orice armată „de tip medieval!” le arată, după ce se pleacă În fața lor cetățile și orașele foste inamice...Ă Deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
propria voință, ci de a ne urca pe spatele celor care ni se par și care noi vrem să ne fie inferiori, născuți pentru a ne sluji. Seva profundă din care s-au hrănit fascismul și comunismul, oferindu-le cetățenilor buimăciți și Înfricați „hrana vie” a celor ce trebuiau să le satisfacă dorința lor de a se „realiza”, de a se Împlini - Evreul sau dușmanul de clasă. Golul În care nu putea să se Întroneze decât acea Figură, Ceaușescu sau altul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
La dracu’, tot ceea ce cer este ceva devotament cu privire la inovare, creativitate și idei care ar putea ajuta ca noile noastre produse să aibă un start bun”. Șeful părăsește cu pași apăsați încăperea, lăsând-o pe Paula și pe colegii ei buimăciți și speriați. Șeful a intuit că poate evita implicațiile agresiunii verbale sau acuzării unui singur angajat prin aruncarea în albia de porci a întregului grup. Dacă cineva s-ar plânge cu privire la tirada și insultele sale la directorii companiei, el ar
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
-mă doar că marea mă va înghiți acum. Mi-am pierdut cunoștința, și când mi-am revenit eram pe mal înconjurată de lume. Un om văzuse că mă înec și mă trăsese la timp înapoi pe uscat. Eram așa de buimăcită, că nicinu mi-a trecut prin minte să-ntreb cine mă salvase. și n-am mai apucat să-i mulțumesc. Căci a doua zi, când am întrebat, în sfârșit, de salvatorul meu, lumea a dat din umeri și mi s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Și ce-ai făcut, Catrințaș? Ce să fac, boieri dv.?... Ia, m-au mâncat urșii!! Șiretul de Catrințaș a rostit aceste cuvinte cu un aer atât de blajin, cu o atât de prefăcută naivitate, încât toți am ramas un moment buimăciți. Ura!... Să trăiască Catrințaș, strigă în sfârșit din răsputeri Codreanu. El a pus capac la toate. Voi iștilalți nu mai plătiți o ceapă degerată. Și fiindcă a dat Dumnezeu de a înviat după ce l-au ospătat urșii, apoi să bem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
amândouă mâinile lada pe care dormea Iscru. Apoi o mutase binișor către ușă. Ca și când ar fi mutat un scaun. Fără efort și fără comentarii. Cât timp își făcuse culcușul în locul cel bun, nimeni nu scosese nici o vorbă. Apoi, în timp ce Iscru, buimăcit, se strecurase afară, unul dintre băieți începuse să vorbească încetinel, minunându-se de puterile lui. Era un băiat de la curtea găinilor, pe care Pampu îl simpatizase întotdeauna. Îl chema Mărineci. Tot ascultându-l pe acesta, își dădea seama că Pampu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Dracul, deasupra mormântului a apărut o scânteie, care l-a luat prin surprindere pe Zogru, și din ea s-a făcut linia de lumină care arăta ca ușa unei frizerii crăpate în întunericul nopții. Apoi a apărut cu totul Vlad, buimăcit și crunt, privind cu luare-aminte peste zidul mănăstirii. Apariția l-a făcut să-și țină sufletul și să se cutremure, după cum i se părea atunci, cu lemnul porții cu tot. Pe urmă privirile li s-au întâlnit. Și-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cel mai potrivit să punem lucrurile la punct. Bărbatul se așeză pe scaun, vădit plictisit. Nu vă mai bateți capul. Mergeți și vă vedeți de treabă. Doamna Noia ne părăsește. Și-a dat demisia. Nuța Cordel se uită la el buimăcită. Nu înțeleg. Directorul își pierdu răbdarea. Ce nu pricepi? Vrea să plece. Cordel clipi des, aiurită. Nu putea accepta că îndelungata așteptare, plină de planuri și măsuri severe, fusese în zadar. Domnule director, așa ceva nici nu intră în discuție. Femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
În momentul când Sanpei se opri lângă el și-i Împune pieptul cu vârful săbiei, Tenzo Îl apucă de picioare, trântindu-l la pământ cu o forță cumplită. Firea sălbatică a lui Tenzo ieșea acum la iveală. În timp ce Sanpei zăcea buimăcit, sări În picioare ca un lup, ridică un bolovan din apropiere cu ambele mâini și-l aruncă peste fața lui Sanpei. Se auzi un sunet ca de rodie tăiată. Apoi, Tenzo dispăru. * * * Hideyoshi, ajuns de-acum comandant al Castelului Yokoyama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
sala era plină de generali, tineri și bătrâni, cu toții exprimându-și zgomotos opiniile despre ceea ce ar fi trebuit să se facă În continuare. În sfârșit, femeia ajunse În fața lui Katsuyori și Îi aduse un mesaj din partea soției: — Toate femeile plâng buimăcite și nu vor să Înceteze, oricât le-am consola. Soția dumneavoastră a spus că ultimul moment al vieții nu vine decât o singură dată și e de părere că s-ar putea ca femeile să se stăpânească mai ușor dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
când se va albi cerul, odronă Hideyoshi, după care așteptă, liniștit, zorii zilei. Orașul era de asemenea destul de calm. În două sau trei locuri izbucniră incendii. Nu fuseseră aprinse de oamenii lui Hideyoshi ci, mai probabil, le declanșaseră, accidental, orășenii buimăciți. Întrucât puteau servi pentru iluminarea atacurilor prin surprindere ale soldaților din castel, fură lăsate să ardă toată noaptea. Feluriți generali intraseră și ieșiseră din cartierul general al lui Hideyoshi, de cu seară, până după miezul nopții. Din acest motiv, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
povestit seara/ istoria lui Tudor el mi-a arătat precis/ cu mâna unde e stația din care plecăm la Zoo/ m-a întrebat de unde a venit ce culoare avea cine/ era acolo// «Erau» i-am spus, «erau mai mulți tipi buimăciți/ De somn. Știi cum e dimineața»/ Tudor a plecat/ la duș cu Adriana când a ieșit m-a întrebat: «Ce ochi/ avea tată/ verzi roșii albaștri? Avea ochii negri?»// Ce ochi avea?” (pp. 31 - 32). Convenția („cumplită” așa cum e) și
Automobilul și căprioara by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2450_a_3775]
-
la actorie, nu de amfiteatru ai nevoie. Profesorul trebuie să se adapteze în funcție de student, cum făcea Sanda Manu cu noi, cum încerc eu să fac cu elevii pe care îi pregătesc. La ora actuală nu se întâmplă așa, studenții ies buimăciți, trebuie să lucreze individual, altfel nu învață nimic. Nu există antrenament de mișcare în facultate. E un profesor de 100 de ani care face același dansuri. Nici la capitolul "vorbire", situația nu e mai bună. Nu doar dicția, vorbirea e
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
când am văzut primele tancuri rusești. Pe urmă, a trebuit să învăț mersul pe sârmă. Decenii în șir am fost liber doar între frică și stăpânirea fricii. La 22 decembrie 1989, eram ca un animal crescut în captivitate care descoperă, buimăcit, că, brusc, cușca s-a deschis. Mă găseam, parcă, în transă. Și, poate, nu numai eu am avut vertijul depresurizării care se producea în viața noastră. De altfel, așa îmi explic de ce ne-am făcut atunci iluzii prea mari, înfrumusețând
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
Jilava: Legionari care lucrau la dezgroparea "sfintelor oseminte ale Căpitanului, Nicadorilor și Decemvirilor au pătruns în închisoare și au ucis 72 de persoane, foști miniștri și demnitari din trecut." Vestea a produs consternare în tot orașul. Oamenii "par înspăimântați și buimăciți, ca și cum o mare primejdie i-ar amenința". P. M., el însuși înmărmurit, ajunge la concluzia că "Familia Codreanu a fost o familie sinistră pentru neamul românesc". "Deveniți notorii prin crimele lor, sunt slăviți ca niște eroi". Ei omoară în demență, căzându
Un martor al anului 1940 by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10601_a_11926]
-
bruneți. Furioasă, nu mai știu pe ce motiv, mulțimea albă îi îmbrâncise afară pe negrotei din tramvai. Mă nimerisem în busculadă, printre vociferări. Fusesem împins afară pe refugiu împreună cu ceilalți de altă culoare, expulzați cu forța. Rămăsesem acolo, între țiganii buimăciți, privind în urmă tramvaiul care se ducea încă mai răsunând de glasurile albilor certăreți. Țiganii tăceau, încă aiuriți. Și, la un moment dat, aflîndu-mă încă printre ei, mă gândeam ce-o să zică ei în cele din urmă; ...ce vorbă, ce
O ceartă în tramvaiul 26 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6438_a_7763]