393 matches
-
mai multe, în altele mai puține, dar le întâlnim peste tot! Dacă termenii om, bărbat, femeie sunt latini, o mulțime de cuvinte care arată însușiri fizice sau sufletești sunt slave: blajin, destoinic, drag, dârz, strașnic, sfânt, vrednic, zdravăn, dar și cârn, gângav, gârbov, lacom, nătâng, năuc, netrebnic, prost, tâmp, știrb, vinovat, apoi obraz, gât, gârb, cârcă, crac, gleznă, trup, nevastă, mașteră (mamă vitregă), ca ocupații, grădinar, precupeț, vraci, zidar, zlătar. În agricultură, terminologia esențială este latină, dar avem (întâlnim) și cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe fundalul de „spornică mulțime” la fel de pestriță („Veneau de toată mâna”) ca și pulpanele și „cârpelile” de pe „ciudatul caic”, se detașează imaginea nu atât a insului Nastratin („înghemuit pe-o bârnă, / Un turc smolit de foame și chin, cu fața cârnă, / Cu mâinile și gura aduse la genunchi”), cât a autofagiei simbolice - răspuns dat chemării ademenitoare rostite de „dulceagul glas al pașii”. Nu pitorescul, nici măcar înțelepciunea glumeață a legendarului personaj, ci o cu totul altă față a lui, gravă, poate chiar
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
renumită pentru răutatea sa). A avut trei fii. Era sărac, umbla desculț și nespălat, deși a existat și aluzia că s-ar fi înrudit cu aristocrația ateniană. Figura sa nu era dintre cele mai plăcute (exoftalmic, cu nasul turtit și cârn, cu nări mari, buze groase și cărnoase, expresie arogantă, mers legănat). Avea o bună pregătire fizică și era un bun luptător. În armată a fost pedestraș (hoplit) și a servit în trupele ateniene angajate în luptele de la Potideia, Amphipolis și
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
de Tudor Arghezi L-ați văzut cumva pe Zdreanță, Cel cu ochii de faianță? E un câine zdrențăros De flocos, dar e frumos. Parcă-i strâns din petice, Ca să-l tot împiedice, Ferfenițele-i atârnă Și pe ochi, pe nara cârnă, Și se-ncurcă și descurcă, Parcă-i scos din câlți pe furcă. Are însă o ureche De pungaș fără pereche. Dă târcoale la coteț, Ciufulit și-așa lăieț, Așteptând un ceas și două O găină să se ouă, Care cântă
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
cu robul Suleiman care ajunge sultan. În 1974 un concurs internațional de literatură destinat nevăzătorilor, organizat la New York, îi premiază nuvela Pira. SCRIERI: Focosul, București, 1958; Iusuf, București, 1959; După negură, soare..., București, 1960; Bunicuța poveștilor, București, 1968; Răpirea elefantului cârn, București, 1970; Pegas, București, 1978; Flori de pădure, București, 1982; Azura, București, 1983. Traduceri: Han Ser-ia, Amurg, București, 1960; Iuri Karlovici Oleșa, Trei grăsani, București, 1962; Nazim Hikmet, Norul îndrăgostit, București, 1965. Repere bibliografice: F. Oprescu, „Azura”, „Viața nouă”, 1983
NICOLAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288434_a_289763]
-
cu geamurile în soare, făcea o curbă. Din vagon, o babă cu chip și ochi acri de aguridă privea atentă la terasament. Rochia murdară și decolorată arăta că baba plecase de acasă pe nepusă masă. Sub fruntea ei îmbrobodită, nasul cârn și fața roșie avea o expresie rea. Zărind fata, zvâcni ca și cum ar fi voit să sară din mers. Un ceas mai târziu, bătrâna îi ieși copilei în față. Tăcută, aceasta se opri. De departe baba începu s-o ocărască. - Tu
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
genul european de americancă, un fel de Marlene Dietrich, atunci Tessie era fiica pe deplin americanizată pe care ar fi putut-o avea Dietrich. Caracterisiticile sale originare, chiar ținând cont de trăsăturile zonei, mergeau doar până la micuța strungăreață și nasul cârn. Adesea trăsăturile sar peste o generație. Eu am mult mai mult din tipicul grecesc decât are mama mea. Într-un fel, Tessie devenise parțial un produs al Sudului. Spunea lucruri gen „zălud“ și „Duaa“. Pentru că lucra În fiecare zi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nu avea cearcăne sau unghii Îngălbenite. Dar sofisticata sete de distrugere era deja prezentă. Când te apropiai de ea, mirosea a fum. Avea stomacul făcut praf. Dar fața Îi emana În continuare Înfățișarea autumnală. Ochii de pisică de deasupra nasului cârn Îi erau vii, clipeau și Își orientau iar atenția spre gălăgia crescândă din fața scenei. ― Uite-i pe ai mei! strigă Maxine Grossinger. Se Întoarse spre noi și trase un zâmbet larg. Până atunci n-o mai văzusem niciodată pe Maxine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
îi erau de o frumusețe rară. Expresivitatea lor era de necontestat, iar misterul ce îi cuprindea era desăvârșit de un căprui deschis. Avea o gură mică, limitată de două buze trandafirii ce nu erau niciodată uscate. Nasul nu era nici cârn, nici drept. Pornea puțin mai jos de sprâncene în linie dreaptă și nu se avânta nici în față, nici nu rămânea în spate, adâncit în craniu. Se oprea exact unde trebuia pentru ca, împreună cu niște pomeți ușor conturați și o frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Acum, că-și lăsă chipul să fie luminat, puteam vedea trăsăturile pe care le-a moștenit răposatul meu coleg. Totul, în afară de chelie și de bărbie. În rest, totul amintea de Orande. Ochii adânciți și pătrunzători, pomeții proeminenți, nasul mic și cârn, buzele generoase, toate aminteau de Orande. O lacrimă i se prelinse pe obrazul drept. Se îndreptă și începu să se plimbe încet prin cameră. Se duse până lângă un tablou, pe care-l împinse, dezvăluind în spatele lui un bar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
indianul oprindu-și măgarul ce scotea aburi albi. Tecali. Soarele dimineții se revărsa peste vreo zece colibe cu acoperișuri de stuf. În pragul uneia dintre ele, o indiancă se spăla cu apă dintr-o găleată. Avea părul împletit și nasul cârn. Când Nishi strigă tare „Japones” se întoarse spre ei. „Japones”, repetă el, însă femeia, care părea o relicvă a unei epoci demult apuse, îi privi nemișcată, fără să răspundă. Prevestind o nouă zi de arșiță, soarele începu curând să bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vântul ce bătea dinspre lac. La hotarul ogoarelor se înălța o cruce de lemn pe care era încrustat bărbatul acela ca un zeu păzitor al așezării. Omul acela sfrijit avea ochii întunecați și răbdători, părul împletit în cozi și nasul cârn, la fel ca indienii care erau vânduți de către spanioli. La picioarele lui se întindea o baltă de ceară topită, formată parcă din lacrimile vărsate chiar de el. — Seara indienii vin aici și se roagă. Și femeile, și bărbații se plâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sprintenă printre bananieri întorcându-se din când în când după misionarul care venea în urma ei. Ciudat, dar Velasco nu simțea în suflet nici frică și nici neliniște. La umbra desișului de bananieri, stătea un indian gol până la brâu, cu nas cârn și ochi întunecați. După ce femeia îi spuse ceva, acesta îl lăsă pe Velasco să străbată crângul. Într-o vizuină de pământ, stătea întins pe spate și horcăind un tânăr indian, gol și el până la brâu. Lângă el, stătea pierdută o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lui Tanaka. Acesta alergă de sub cactusul unde se ascunsese ca să-l salveze. În lumina soarelui, am văzut un bărbat înalt din tribul Huaxteca cum își pregătea plasa ochindu-l pe Tanaka și pe însoțitorul său. Îi vedeam limpede și nasul cârn, și dinții albi, și părul împletit care îi cădea pe umeri. Am văzut și cum a zburat înspre cei doi o piatră albă cam de mărimea unui cap de om. Cei doi dijmași indieni care veniseră cu noi au alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
scrisori sosiseră de la Madrid despre noi. În fiecare noapte mă trezeam adesea și mă gândeam la toate acestea. „Japonezii au fost tăcuți și rezervați. Toți erau mici de stat, cu fețe arse de soare. Tanaka, Hasekura și Nishi aveau nasuri cârne, iar părul lor lung era prins la capete cu panglici albe. Ziceau că acesta era semnul cavalerilor japonezi. Când ieșeau în lume, cei trei se îmbrăcau în haine japoneze de un purpuriu închis, dar de obicei purtau straie călugărești cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
băiețel? Făcu Sorina nedumerită. Nu! zâmbi mama. Am spus că trebuie să-l schimb, adică să-i schimb scutecele. Știi, mămică, parcă-am început să țin la Sorin. Ce dacă-i așa de mic? Îmi și seamănă. Uite, are năsucul cârn, la fel ca al meu, ochișorii negri, tot ca ai mei. Cred că frățiorul ăsta al meu o să fie un băiețel cuminte și bun. A trecut vremea. În camera lor, Sorin și Sorina dorm somnul care-i cel mai dulce
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
zi, impresie diferită. Pe neașteptate o zării la spatele meu. Într-o bluză albă, capul ei mi se păru mic, cu părul, din cauza căldurii, ud de transpirație și căzând în lațe sărace, fața umflată și moale, genele aproape inexistente, nasul cârn, dinții subțiri și interminabili. În fața neînsemnătății ei am fost satisfăcut ca de un câștig personal. Vioiciunea și prestanța ei de odinioară mă umilise. Și într-adevăr, la o întîlnire pe scara mare a Universității - ea urca, eu coboram - cu tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în jurul căruia se dănțuia. Mi se păruse la început o masă, dar era un catafalc. (Vis melodramatic, stupid, însă care mă face și acum să tremur.) Și pe el, printre câteva flori, cu ochii închiși, cu gura deschisă, cu nasul cârn, iarăși Irina. Vânătă, umilă, și mică, tocmai ca atunci când o alungam acasă și ea se ținea după mine. Fără mișcare, acolo, din pricina mea... Nu puteam s-o văd decât uneori, ceilalți treceau mereu primprejur și-mi împiedecau vederea. Treceau tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe alții! Mă mir cum pot suporta să târâi cu mine, pretutindeni, pe mine, străinul. Și uneori acel străin e blând, agreabil, dar alteori e odios cu egoismul lui. Și eu îl port mereu cu mine... Sfinxul înțepeni pe nisipuri (cîrn ca și Irina), încruntat, cu buza atârnând, pare că păstrează un secret din pricina tăcerii lui îndelungate. Oamenii vorbesc tot timpul. Dacă ar fi înregistrat pe discuri tot ce spun zilnic, te-ai îngrozi de atâta pierdere de vreme, și mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a crede scena de ieri. Irina e din nou neînsemnată. Ce-o fi făcând Ela? Vineri. Am suferit zilele acestea cea mai puternică emoție din viața mea, și asta din pricina Irinei. Strâmba, cu picioarele sucite, cu părul lațe, cu nasul cârn, cu rochia de 10 lei metru, cu locuința în mahalaua Dudeștilor, funcționară, mâine poate telegrafistă și viitoare soție de avocat mediocru de provincie, cu cunoștințe franceze de modistă, cu un sentimentalism de melodramă, la dispoziția mea când vreau și când
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-mi spună decât cu prețul să-i spun cum voia ea. Și nu i-am spus. Și m-am dus la școală plin de groază, căci nu știam pe i și pe u și aveam profesor un popă mare, cârn, care zbiera grozav și bătea. Nu știu cum a ieșit lecția - dar știu că nu după mult popa acela m-a speriat așa de tare răcnind la mine, că nu m-am mai dus la școală, când m-am și îmbolnăvit grozav
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
străin. Pe Ippolit plecăciunea această umilă Îl miră din cale-afară. „Se comportă ca o femeie educată. Îi lipsește doar chimonoul ca să semene cu o japoneză“, Își spuse el. Și tot el se contrazise: „Dar gheișele n-au nasul ascuțit, ci cârn și ochii migdalați...“ Pesemne, spuse Extraterestrul, În mahmureala sa, lui Subotin i se făcu dor de-o japoneză. Relatarea oaspetelui sosit din alte galaxii i se păru Mașei a fi destul de incoerentă. Prea se amestecau acolo totul de-a valma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Într-o rochie lungă, largă, de un roșu aprins și cu bordură bleumarin. Cu excepția părului lung, nimic altceva nu aducea cu fata din fotografie. E și greu să reconstitui o femeie numai din bucățele. Lăsînd la o parte nasul puțin cîrn, toate celelalte trăsături - buzele groase și Încăpățînate, urmele de coșuri de pe ambii obraji, pungile de sub ochi, umflate de parcă puteai stoarce puroi din ele - erau prea vulgare pentru o fotografie de model. Dacă faci abstracție de față, poți Însă afirma că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
spui. Pagină separată Clubul Poștei și Telegrafului din Agra, nu este cel mai mare club din oraș. Este o construcție victoriană, simplă, ca o cutie funcțională, din cărămidă roșie, cu un portic de piatră, atașat în față, ca un nas cârn. În interior, persistă un miros puternic de prăjeală, care nu poate fi înlăturat, indiferent cât ar curăța și-ar freca servitorii. Iar servitorii curăță și freacă de mama focului, cu violență chiar, răzuind și cea mai mică suprafață, lustruind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
devin tot mai mici, străzile mai înguste, până se trezesc în Whitechapel, cartierul evreiesc. De partea cealaltă a spitalului, pe Mile End Road, s-au adunat câteva sute de oameni. Steagurile încadrează o plaftormă ad-hoc, de unde o femeie cu nasul cârn, în uniformă cvasi militară, ține o cuvântare în fața publicului. Ridică un portret al Primului Ministru, denunțându-l drept Pied Piper, unealta conspirației semitic-bolșeviste. Prietenii lui Jonathan bat din palme și se bucură. Jonathan aplaudă și se amuză. Citește numele scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]