KorAP: Find »[drukola/base=cadiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...7 >

156 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

fiu al lui Ibrahim, fabricant de corturi din Nishapur, nu știi oare să recunoști un prieten? În această frază există o notă de sinceritate care-l Încurajează pe Khayyam. „Să recunoști un prieten?“ Analizează problema cu gravitate, privește Îndelung fața cadiului, Îi examinează rictusurile, freamătele bărbii. Încet, se lasă invadat de Încredere. Trăsăturile i se destind, i se relaxează. Se desprinde de străjile care, la un gest al cadiului, nu-l mai opresc. Apoi merge să se așeze, fără să fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Khayyam. „Să recunoști un prieten?“ Analizează problema cu gravitate, privește Îndelung fața cadiului, Îi examinează rictusurile, freamătele bărbii. Încet, se lasă invadat de Încredere. Trăsăturile i se destind, i se relaxează. Se desprinde de străjile care, la un gest al cadiului, nu-l mai opresc. Apoi merge să se așeze, fără să fi fost poftit. Judecătorul zâmbește cu cumsecădenie, dar Își reia fără păsuire iscodeala: — Ești tu oare necredinciosul pe care-l zugrăvesc unii? Mai mult decât o Întrebare, e un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
mă minunez În fața frumuseții Creației, a perfecțiunii alcătuirii sale, a omului, cea mai frumoasă operă a Ziditorului, a minții sale Însetate de cunoaștere, a sufletului Însetat de dragoste, a simțurilor sale, a tuturor simțurilor, treze sau amorțite. Cu ochi gânditori, cadiul se ridică, vine să se așeze alături de Khayyam, punând pe umărul acestuia o mână părintească. Străjile schimbă priviri uimite. — Ascultă, tinere prieten, Preaînaltul ți-a dăruit tot ce poate dobândi mai de preț un fiu de-al lui Adam, inteligența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Trăim În epoca tainei și a fricii, trebuie să ai două fețe, una s-o arăți mulțimii, iar pe cealaltă ție și Creatorului tău. Dacă vrei să-ți păstrezi ochii, urechile și limba, uită că ai ochi, urechi și limbă. Cadiul tace, tăcerea-i este aspră. Nu din acele tăceri care cheamă vorbele celuilalt, ci dintr-acelea care vuiesc și umplu spațiul. Omar așteaptă, cu privirea-n pământ, lăsându-l pe cadiu să aleagă dintre cuvintele care i se Îmbulzesc În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
și limba, uită că ai ochi, urechi și limbă. Cadiul tace, tăcerea-i este aspră. Nu din acele tăceri care cheamă vorbele celuilalt, ci dintr-acelea care vuiesc și umplu spațiul. Omar așteaptă, cu privirea-n pământ, lăsându-l pe cadiu să aleagă dintre cuvintele care i se Îmbulzesc În minte. Dar Abu Taher respiră adânc și le dă oamenilor săi un ordin tăois. Aceștia se Îndepărtează. De Îndată ce au Închis ușa, el se Îndreaptă către un colț al divan-ului, ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
formă În mintea ta, ori de câte ori se va apropia de buzele tale, căutând să iasă, Înăbușă-l fără cruțare, scrie-l mai bine pe aceste file, care vor rămâne tăinuite. Iar când Îl scrii, gândește-te la Abu Taher. Știa oare cadiul că, prin acest gest, prin aceste cuvinte, dădea naștere uneia dintre tainele cele mai bine păstrate din istoria literaturii? Că au trebuit să treacă opt secole până ce lumea să descopere poezia sublimă a lui Omar Khayyam, până ce Rubaiatele sale să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Zandan. Și un mesaj șoptit. — Stăpânul te așteaptă după rugăciunea din zori. Sala de primire e deja ticsită, reclamanți, milogi, curteni, apropiați, vizitatori de toate rangurile și, printre ei, Studentul-cu-Cicatrice, venit, fără Îndoială, după vești. De Îndată ce Omar deschide ușa, glasul cadiului Îndreaptă asupra lui priviri și murmure: — Bun-venit imamului Omar Khayyam, bărbatul pe care nu-l Întrece nimeni În cunoașterea tradiției Profetului, autoritatea pe care nimeni n-o pune la Îndoială, glasul de care nimeni nu se Îndoiește. Unul după altul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
pe care oricare cetate dorește să-l primească Între zidurile sale, pe care orice principe speră să-l atragă la curtea sa, a fost atacat, ieri, pe străzile din Samarkand! Se ridică exclamații indignate, urmate de un vuiet pe care cadiul Îl lasă să crească puțin, Înainte de a-l domoli printr-un gest și de a continua: — Fapt Încă și mai grav, În bazar a fost cât pe ce să izbucnească o răzmeriță. O răzmeriță, În ajunul vizitei preaslăvitului nostru suveran

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
venit să-mi dea de știre. Îl arată cu degetul pe Studentul-cu-Cicatrice și Îl poftește să se ridice: Cum de l-ai recunoscut pe imamul Omar? În loc de răspuns, câteva silabe bolborosite. — Mai tare! Uncheșul de aici nu te aude, strigă cadiul, arătând spre o venerabilă barbă albă de la stânga sa. — L-am recunoscut pe strălucitul oaspete datorită elocinței sale, rosti cu greutate omul cu cicatrice, și l-am iscodit În privința numelui, Înainte de a-l aduce acasă la cadiul nostru. — Bine ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
te aude, strigă cadiul, arătând spre o venerabilă barbă albă de la stânga sa. — L-am recunoscut pe strălucitul oaspete datorită elocinței sale, rosti cu greutate omul cu cicatrice, și l-am iscodit În privința numelui, Înainte de a-l aduce acasă la cadiul nostru. — Bine ai făcut! Dacă răzmerița ar fi continuat, s-ar fi ajuns la vărsare de sânge. Vino, așadar, să te așezi lângă oaspetele nostru, ai meritat-o. În timp ce omul cu cicatrice se apropie, cu un aer aparent supus, Abu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
pentru mine. Iar când mă voi gândi, mai târziu, la orașul acesta, voi păstra În suflet o cu totul altă imagine, imaginea unui om minunat. Nu vorbesc de Abu Taher. Cel mai frumos elogiu care i se poate face unui cadiu nu este acela de a-i lăuda calitățile, ci spiritul de dreptate al celor pe care-i are În seamă. Or, În ziua sosirii, catârca mea suise cu greu ultima coastă care duce spre Poarta Kish, iar eu Însumi de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
meu era mai bine Îngrijit acolo decât dacă m-aș fi ocupat de el eu Însumi. Omar a privit asistența, urmărind vreo reacție. Dar istorisirea lui n-a stârnit nici un freamăt pe buze, nici o Întrebare În ochi. Ghicindu-i nedumerirea, cadiul Îi explică: — Multe orașe pretind că sunt cele mai ospitaliere din toate ținuturile Islamului, dar numai locuitorii Samarkandului merită această cinste. După știința mea, niciodată vreun călător n-a trebuit să plătească pentru găzduire sau pentru hrană, cunosc familii Întregi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Samarkand; crezi oare că fie și un singur om și-ar grava numele pe ele, spre a-și atrage mulțumiri? — Recunosc, n-am Întâlnit niciunde o asemenea generozitate. Mi-ați Îngădui, totuși, să pun o Întrebare care Îmi muncește mintea? Cadiul Îi taie vorba: — Știu ce vei Întreba: cum de niște oameni care așază atât de sus virtuțile ospitalității pot să se facă vinovați de violențe Împotriva unui oaspete ca tine? — Sau Împotriva unui nefericit de bătrân ca Jaber-cel-Lung. Am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Mecca, Medina, Isfahan, Bagdad, Damasc, Buhara, Merv, Cairo, Samarkand: nimic altceva decât niște oaze pe care o clipă de nepăsare le-ar transforma din nou În deșert. Mereu la cheremul unei furtuni de nisip! Printr-o fereastră situată la stânga sa, cadiul a cântărit cu o privire expertă poziția soarelui. S-a ridicat. — E vremea să mergem În Întâmpinarea suveranului nostru, spune el. Bate din palme. — Să ni se aducă oarece pentru drum! Căci Îi stă În obicei să-și ia cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
pari prea dornic să mă Însoțești acolo. — O veșnicie Întreagă În tovărășia unor ulema 1 ritoși? Nu, mulțumesc, Dumnezeu ne-a făgăduit altceva. Schimbul se replici s-a oprit acolo, Omar a grăbit pasul ca să-l prindă din urmă pe cadiul care-l cheamă. — Trebuie ca locuitorii orașului să te vadă călărind În preajma mea, asta va risipi impresiile de-aseară. În mulțimea adunată În vecinătatea reședinței, Omar crede că o recunoaște pe hoața de migdale, ascunsă sub umbra unui păr. Încetinește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
fața, ochii săi mici păreau mai adânciți În orbite, mai oblici ca niciodată, pomeții săi reflectau sclipirile chihlimbarii ale soarelui. Și apoi, dintr-odată, dispoziția i s-a schimbat. S-a apropiat de cele aproape două sute de notabilități adunate În jurul cadiului Abu Taher, a Îndreptat către grupul În care se amestecase Omar Khayyam o privire iscoditoare, neliniștită, oarecum bănuitoare. Nezărindu-i, se pare, pe cei pe care-i căuta, și-a cabrat brusc bidiviul, a tras scurt de frâu și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
dărăpănată În urma luptelor recente, trebuise să se renunțe la ea. De atunci, numai garnizoana turcească Își ridica uneori acolo iurtele. Văzând starea prea puțin binevoitoare a suveranului, Omar ezitase să se ducă la palat spre a-i prezenta omagiile, dar cadiul Îl obligase s-o facă, fără Îndoială În speranța că prezența eminentului său prieten ar putea constitui o schimbare bine-venită. Pe drum, Abu Taher Își făcuse o datorie din a-l lămuri pe Khayyam În legătură cu ceea ce tocmai se Întâmplase: oficialitățile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
ceea ce tocmai se Întâmplase: oficialitățile religioase ale orașului hotărâseră să un participe la ceremonia de primire, reproșându-i hanului că a incendiat până În temelii Marea Moschee din Buhara, unde se retrăseseră adversarii săi Înarmați. — Între suveran și oamenii Bisericii, rostește cadiul, războiul este neîntrerupt, uneori pe față, sângeros, dar cel mai adesea surd și perfid. Se zvonea chiar că ulema ar fi Înnodat contacte cu numeroși militari de rang Înalt, exasperați de purtarea hanului. Strămoșii săi, se spunea, mâncau Împreună cu trupele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
vizitează adesea În Cetatea Buhara, principala sa reședință, Îl primește ceremonios de fiecare dată când se oprește la Samarkand. Unii ulema privesc cu ochi răi atitudinea sa conciliantă, dar majoritatea apreciază prezența acestui intermediar Între ei și monarh. Încă o dată, cadiul avea să joace, cu abilitate, acest rol de conciliator, evitând să-l contrazică pe Nasr, profitând de cea mai mică schimbare favorabilă a dispoziției acestuia pentru a-l conduce spre sentimente mai bune. El așteaptă, lasă să se scurgă minutele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
așezat pe tron, când l-a văzut, În sfârșit, cu șalele bine proptite Într-o pernă moale, ia din nou lucrurile În mână, Într-un mod subtil, imperceptibil, pe care Omar Îl observă plin de ușurare. La un semn al cadiului, cămărașul a chemat o tânără sclavă, care se apucă să strângă veșmintele abandonate pe pământ asemeni cadavrelor după bătălie. Dintr-odată, aerul a devenit mai respirabil, oamenii Își dezmorțesc pe furiș mădularele, unii Îndrăznesc să murmure câteva vorbe la urechea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
strângă veșmintele abandonate pe pământ asemeni cadavrelor după bătălie. Dintr-odată, aerul a devenit mai respirabil, oamenii Își dezmorțesc pe furiș mădularele, unii Îndrăznesc să murmure câteva vorbe la urechea cea mai apropiată. Atunci, Înaintând spre spațiul eliberat În mijlocul Încăperii, cadiul se așază În fața monarhului, coboară capul și nu rostește nici un cuvânt. Astfel Încât, atunci când, după un lung răstimp de tăcere, Nasr Îi aruncă În sfârșit, cu o asprime Înmuiată de oboseală: „Mergi și spune-le tuturor ulema din această cetate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
mea“, toată lumea Înțelege că furtuna a trecut, că se Întrezărește o soluție și că este de ajuns ca preoții să se pocăiască pentru ca monarhul să renunțe la pedeapsă. Prin urmare, a doua zi, atunci când Omar Îl Însoțește din nou pe cadiu la curte, atmosfera este de nerecunoscut. Nasr e așezat pe tron, un fel de divan Înălțat, acoperit cu un covor de culoare Închisă, În preajma căruia un sclav ține un taler cu petale de trandafir zaharisite. Suveranul alege una, o așază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
de șușoteli, printre cei aproape douăzeci de poeți care-și așteptau rândul, unii se dau chiar doi pași Înapoi, dispărând apoi pe nesimțite. Doar o femeie iese din rând și se apropie cu pas sigur. Întrebat din priviri de Omar, cadiul șoptește: — O poetă din Buhara, cere să i se spună Djahane. Djahane, ca lumea largă. Este o tânără văduvă cu dragoste nestatornice. Tonul este dezaprobator, dar nu face decât să stârnească și mai mult interesul lui Omar, a cărui privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
slobozind o privire pe care Omar o culege, o obsoarbe, ar vrea s-o păstreze. O clipă insesizabilă pentru mulțime, o veșnicie pentru iubit. Timpul are două fețe, Își spune Khayyam, are două dimensiuni, lungimea după soare, adâncimea după patimi. Cadiul a pus capăt acestui moment binecuvântat Între toate; atinge ușor cu palma brațul lui Khayyam, care se Întoarce. Prea târziu, femeia a dispărut, deja e toată numai văluri. Abu Taher vrea să-și prezinte prietenul hanului, pregătește terenul: — Augustul dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
În gură. — Luna de post s-a Încheiat totuși de trei săptămâni, dacă nu mă Înșel! — În vremea Ramadanului, eram În călătorie de la Nishapur la Samarkand, a trebuit, deci, să Întrerup postul, făcând legământ să câștig mai târziu zilele pierdute. Cadiul se sperie, asistența se frământă, fața suveranului este indescifrabilă. Hotărăște să-l isodească pe Abu Taher: — Tu, care ești un cunoscător al tuturor ascuzișurilor credinței, poți să-mi spui dacă, vârând monedele de aur În gură și scoțându-le de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]