122 matches
-
Iorgulescu) și de la Al. Cistelecan, Ion Bogdan Lefter, Cornel Moraru, Octavian Soviany pînă la Laszlo Alexandru, Radu Voinescu, Luminița Marcu cultivă o critică ,,tradițională", de recepție estetică și cu o scriitură ,,stilistică", fără a expulza metafora, efectul cuvîntului exact în calofilia sa semnificantă. Nu e o critică aservită, într-o manieră indignă, scriitorilor, așa cum s-a pretins cu o rea voință patentă (e la mijloc un delir al ,,impersonalizării", al ,,obiectivității", deoarece ne-am putea închipui oare o critică ce s-
Un impas al lovinescianismului? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15710_a_17035]
-
un asemenea butoi cu neștire. Iarăși, am citit undeva, bunăoară, că maneaua e "kitch". Cred că pe un blog. Nimic mai neadevărat. Kitsch-ul nu e cu totul nefertil în artă. Dimpotrivă. Dar el își propune recrearea frumosului. Are intenții. Calofilie, măcar, deși nu știu dacă asta e o intenție tocmai bună. Pe cînd maneaua e un bocet al simțului estetic. Un sughiț al frumosului. O pauză de intelect. Din tentativă de a face să supraviețuiască zicala populară, maneaua a ajuns
întrebări pentru un sociolog by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Journalistic/7925_a_9250]
-
privitorul). El este un profesionist și atît. Pentru a fi mai mult, îi lipsește atît imaginația formală, cît și acuitatea ideii. Ceea ce pare, la prima vedere, complexitate nu este decît dezordine, iar o anume puritate a suprafeței nu trece dincolo de calofilie și decorativism. Efectul de monumentalitate derivă, de fapt, din dimensiuni și este indus prin construcții scenografice - trepte, retrageri succesive, supraînălțări - care prestabilesc traseele privirii. Fără o operă lesne de identificat, recognoscibilă, cu alte cuvinte, ce răspunde mai mult impulsului decît
Sculptori români contemporani (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14363_a_15688]
-
astfel să îmbine scriitura de atitudine cu cea de idei și de informație. Se pot regăsi în acest volum formule definitorii pentru proza sa, într-o sintaxă poate uneori surprinzătoare, incomodă alteori, atașată însă, prin program, rigorii și prea puțin calofiliei. Aceasta din urmă nu a reprezentat, cel puțin în ultimele scrieri, o tentație pentru autor - ceea ce ar putea părea paradoxal dat fiind că discutăm despre un estetician. Chiar dacă eseurile sale nu se sustrag totuși anumitor întorsături stilistice, aflate mai mereu
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
de apărare” (p. 40); „atleți ai bucuriilor simple/ cenușii de lăcomie/ sângele de prin artere/ l-am rânduit cu lopata” (p. 61). Am reprodus numai câteva, selectându- le aproape aleatoriu. Și separat, și împreună, ele probează o atitudine de o calofilie maniacală, urmărită în filiații și amănunte. Aceeași manie (se subînțelege că nu e nimic peiorativ în termenul acesta) care caracterizează în fond întreaga generație optzeci. O regăsim la poeți dintre cei mai diferiți. O problemă reală se ridică în chestiunea
Dereglarea simțurilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2669_a_3994]
-
nu îndrăznești/ să o atingi" (un animal care plînge). Ori: "apa din aer/ în mici cercuri se sparge/ liniștea de dinaintea țipătului/ noului născut" (ibidem). Ori: "apa are pielea atît de subțire ca pentru palmipede" (a vorbi. chiar clipa de dinainte). Calofilia se introduce aci prin valența sa ludică, avangardistă. Dar punctul vizionar cel mai avansat al "miradorului" lui Vasile Dan îl reprezintă neîndoios poemul intitulat biblioteca devastată. În liniile febricitante al acestuia (tonul cool bate în retragere) e transcrisă experiența totalizantă
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
pentru poeta înseși": "plîngi cu fruntea-n perna albă/ unde părul meu demult/ a crescut încet și singur/ din nesomn și din oftat/ plîngi în vise/ plîngi în crucea păsărilor călătoare/ plîngi în zborul lor de toamnă/ scuturat în mare". Calofilia triumfă aci precum o impersonalizare prin prozodie și "stil". Urmează un alt strat al poeziei în chestiune, caracterizat prin dialectica raportului dintre impersonalitate și personalitate, tot mai conștient asumată ca o cale spre eliberarea ultimei. Pe coordonatele spațiului și ale
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
bîlciurile tradiționale, iar în cea de-a doua categorie intră metalul cu tehnicile lui de asamblare și sudare, în principiu, de adăugire, dar și materiale compozite, rășini polimerice, coloranți diverși, precum și tehnici de finisare extrem de elaborate, duse pînă la limita calofiliei. Această mică istorie a interesului pentru materiale și tehnici diverse nu este, nici pe departe, una închisă, relevantă doar la nivel de inventar, ci este chiar o istorie a formelor și, prin extensie, una a operei, pentru că dinamica acesteia este
Sculptura, de la materie la sens (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7921_a_9246]
-
uscat,/ arătător: nene... bani/ ai? îmi tăia el, vânzătorul, vorba, de cum deschideam gura... uite/ ce, să-mi dai, continuam, aia... aia, aia... ăla” (p. 365) Idealul, nu și formula ca atare. Aceasta e de câteva ori mai complicată. Oroarea de calofilie (probabil înnăscută, nu deprinsă în timp) îi conferă lui Stoiciu un privilegiu stilistic. O originalitate care e inclusiv a redactării (abuz de interjecții, de paranteze, de puncte de suspensie, virgule lăsate la voia întâmplării). Comentatorii imediați au semnalat-o la
Pa vu ga di by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4365_a_5690]
-
anumită contradicție între intenție și realizarea ei în materia limbii, un soi de inadecvare a mijloacelor la scopul propus", la A. E. Baconsky "o scrâșnită și foarte șubredă alianță între două tendințe care se bat cap în cap șanticalofilia și calofilia, n.m.ț", iar în Delirul - incompatibilitatea între "romanul-cronică" și "romanul afirmării energiilor". Pentru acest "explorator" al prozei, structurile narative sunt asemenea unor plăci tectonice care, în funcție de modul îmbinării lor, creează impunătoare lanțuri montane sau, dimpotrivă, canioane primejdioase. Și fiindcă veni
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
ansamblu a unei asemenea expoziții este, dincolo de elementele deja enumerate, capacitatea de a oferi un model, aproape ireal, de rafinament al gîndirii plastice și al execuției tehnice, iar riscul major care o pîndește din umbră este acela al căderii în calofilie, din exces de rafinament, și în narcisism, din exces de îndemînare. Dar cum acest risc a fost acum ocolit cu multă prudență și cu tot atîta abilitate, semnele sînt bune și de aici încolo. P.S. întrucît numele meu a apărut
Cea de-a patra dimensiune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15733_a_17058]
-
priviți cu suspiciune. Iar școala formalistă, cu atât mai mult. (Singura „școală” în care Simona Sora crede e aceea care face uz, cu înțelepciune și tact, de grila psihanalitică). La mare preț se află în schimb empatia. Și, aș adăuga, calofilia. Dacă un critic nu „scrie bine”, e destul că probabil că el are o problemă de gust (mă alătur Simonei Sora în această convingere). Nu întâmplător, dintre cei de azi, îi preferă pe Sanda Cordoș și pe Dan C. Mihăilescu
Cronică literară and beyond by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2727_a_4052]
-
sânge cade-n alb, - eterne, /când lacrimile-n har, petrec?”. Fascinat de holorime, din dorința „de a suprima (nepedepsit) aerul dintre cuvinte”, Foarță e un poet al stărilor funambulești, un poet ce se impune, așa cum notează Gheorghe Grigurcu, „printr-o calofilie fanatică, dusă până la o delirantă pedanterie” și „un hiperrealism (textualist, gramatical)”. Destinul lui Esenin și al Isadorei Duncan e transcris, de pildă, în versuri de inefabilă grație a rostirii ludico-tragice: „Unii mor când vor ei,/ alții, când bate ora,/ unii
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
mi s-a părut o catastrofă. O lectură de maturitate m-a pus în situația unui auto knock-out: citeam pagină după pagină și eram șocat de cât de prost scrisă se dovedea "capodopera" lăudată la unison tocmai pentru presupusa ei calofilie! Nu mă deranjează nici tema, nici structura (de fapt, absența oricărei structuri originale), nici ideologia cărții (de va fi existând vreuna: eu, personal, n-o văd). Nu mă deranjează nici zgomotosul cult născut în jurul ei, nici exclamațiile cvasi-sexuale scoase de
Care e cea mai proastă carte românească? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7033_a_8358]
-
într-un context mai larg, raportată la oscilațiile din limba veche, la modelele concurente și mai ales la diferențele de registru. Un reper permanent este adecvarea stilistică a lexicului; o serie de fenomene aparțin utilizărilor nerecomandate tocmai pentru că indică prețiozitate („calofilie semidoctă”) sau pentru că au devenit clișee. Remarcabilă este capacitatea autorilor de a explica foarte clar și exact, fără exces terminologic, noțiunile lingvistice, de a rezuma și simplifica dezbateri uneori complicate și greu de urmărit, de a utiliza selectiv o bibliografie
Minunile nu mai servesc la nimic? by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4609_a_5934]
-
că a suplinit o vreme funcția cărții și a revistei: "ideile noastre au fost nevoite să circule cu gazeta, odată cu vestea ultimei critice și în vecinătatea editorialului politic"5. Pentru scriitorul veritabil, gazetăria nu ucide stilul, îi consolidează autenticitatea, după cum calofilia este oriunde păgubitoare. Nici moralitatea nu-i o chestiune de caracter; prejudiciul se produce numai în cazul unui condeier de slabă condiție, altminteri gazetăria nu poate să fie decât un atú al scriitorului. Deontologia ține de poziția sufletească și, pe
Mihail Sebastian în realitatea imediată by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/9590_a_10915]
-
să nu fie capabil să sugereze evenimentul sau să nu-l crezi când scrie acest lucru, este o trișerie ce maschează absența oricărui har epic... În al doilea rând, a "scrie frumos", cum se zice, poate fi, desigur, o capcană. Calofilia în sine riscă să se transforme într-un joc gratuit, complet steril. Depinde ce spui cu acest stil frumos. Neajunsul e când, în general, se scrie prost, și vine unul care scrie cum trebuie. Atunci, majoritatea slăbănoagă protestează împotriva "intrusului
Despre proză (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14355_a_15680]
-
ca un ins țeapăn, încliftat. Stilul căutat produce un efect de nenaturalețe. Asta nu înseamnă să scrii neapărat urât, dezordonat, încâlcit, sub cuvânt că așa ar fi viața, confundându-se existența cu arta, cu artifex... Ar fi ceva asemănător cu calofilia, însă pe dos. Soluția, ca totdeauna este calea de mijloc, media res. Mai cu seamă că limba noastră, fiind latină, cere rigoare, logică și corectitudine sintactică, morfologică... Despre Ion Creangă numai că este calofil nu se poate spune. Și totuși
Despre proză (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14355_a_15680]
-
obiectivul la nivelul percepției câte unui personaj și, pentru mai multă autenticitate, împrumută ceva și din particularitățile stilistice ale acestuia. Pe de altă parte există destule momente când, perfect de-tașat, naratorul se exprimă normal și chiar cu mici nuanțe de calofilie: "Cu obrajii răcoriți de briza proaspătă ieși din patiserie spre stația de tramvai, pașii parcă o purtau tot într-o uitare dulce, de văzduh clipocind vesel și lăsându-i un gust de fericire neînțeleasă". Fragmentele de acest tip, un anumit
Parfum de mahala by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7974_a_9299]
-
nu atîrnă de voință, ci de clasica predestinare de gene, prin urmare apetența pe care o arată pentru amănunte extravagante ține de o fatalitate lăuntrică: stă în fatum-ul lui Zeletin să-și pună faconda în slujba unor texte de calofilie cochetă, de unde și senzația că, citindu-l, asiști la o degustare de accente docte. Cine deschide volumul Rămînerea trecerii, al cărui titlu invită la răsuciri dialectice în marginea oximoronului conținut, va intui repede înlesnirile de limbă: e vorba de un
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
precădere în calitatea limbii, abia apoi în pestrițătura de sanatoriu a episoadelor înfățișate. De aceea, volumul are un timbru a cărui finețe cere la lectură un ochi simandicos, adică un cristalin predispus la citiri subtile. Doar un spirit dornic de calofilie va simți frumusețea improvizațiilor literare, în schimb un om normal, cu tabieturi TV și cu obișnuința educării prin știri, adică omul „prea înstristat“ de care vorbesc autorii, va fi inapt a se bucura de ele. Teologia albinoșilor e pentru esteți
Turnul nebunilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5943_a_7268]
-
și este de notat aici o primă calitate importantă a scrisului său. Nimic din Zilele regelui nu mai trimite cu gândul la Degete mici. Altă epocă, alte mize, altă abordare narativă. S-a bătut multă monedă, în comentariile criticii, pe calofilie, ca element comun al ambelor romane. Nu încape discuție, Filip Florian este unul dintre prozatorii artiști ai momentului. O știm de la clasici, stilul e omul însuși, probabil marca cea mai sigură de identificare a unui autor. Pe de altă parte
Istoria la firul ierbii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7570_a_8895]
-
omul însuși, probabil marca cea mai sigură de identificare a unui autor. Pe de altă parte, sunt convins că lunga șlefuire stilistică a textelor lui Filip Florian are în vedere mai degrabă expresivitatea și claritatea mesajului decât obținerea efectelor de calofilie. Artisticitatea scrisului prozatorului, unanim recunoscută de comentatorii operei sale, este un rezultat al procesului de creație, nu un scop, o miză în sine, aprioric elaborată. De altfel, "artisticitatea" romanului Zilele regelui are cu totul alte elemente de specificitate decât cea
Istoria la firul ierbii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7570_a_8895]
-
nostalgia sihaștrilor, ci element viu de respirație zilnică, tocmai de aceea natura filocalică pe care o posedă o predispune la judecăți cu timbru spiritual. Pentru Nicoleta Baciu, e frumos ce poartă sigiliul spiritului, restul e sclifoseală estetică. Autoarei îi repugnă calofilia, dar îi surîde filocalia. Două cuvinte cu aceeași etimologie și cu sensuri la extreme. Dacă răuvoitorii văd aici o negare a autonomiei esteticului, (sub motiv că un text nu reflectă nimic decît pe el însuși, caz în care el trebuie
Omul lăuntric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2407_a_3732]
-
sens, nu poate fi trăită decît sub forma transformării ei într-un pretext pentru scris sau pentru lectură. Și astfel ajung la trăsătura esențială a autoarei noastre: scrisul ca scop în sine. Cu Yourcenar avem de-a face cu o calofilie dusă pînă la forma de incantație discretă a frazei, situație în care fraza se susține prin propriul ei ritm și prin propria ei sonoritate. În acest caz, ceea ce se spune despre un personaj este însutit mai important decît personajul propriu-zis
Scrisul Margueritei Yourcenar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11443_a_12768]