137 matches
-
se încolăcească frenetic de iubit și amețită să-și dea tot corpul, tot sufletul.” Nuvela Desirée prezintă o egală a naratorului care o anunță pe Ioana cea inteligentă de mai târziu. Fata, colegă de bancă în școala primară și apoi camaradă în timpul studenției trăiește prin portret:”era subțite, sprintenă, armonioasă ca o veveriță, cu ochi subțiri, șireți, cu nasul în vânt, cu gura poate cam mare dar transfigurată de atîtea râsete, cu un păr imens, castaniu, cu nuanțe roșiatice, ușor creț
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
jumătate în jos..., cu mîna întinsă spre el... Eu n-am făcut-o! șoptește Liliana ca un oftat, și-l observă pe Mihai cum tresare. Ziceam de căsătorie, surîde cînd el o privește. Cu Andrei, fostul soț, fusesem o bună camaradă. Într-o seară eram studentă în ultimul an -, am mers amîndoi la concert. S-a prelungit mult din cauza unor bis-uri. Andrei m-a condus pînă la ușă. Venea de multe ori la noi. Era primit cu prietenie. În seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
și ackhan-ul cu guler înalt. Într-o seară, când abia plecase (să piardă vremea pe la Byculla, ca s-o mai vadă pe fata de la hotel) câțiva dintre ei îi apar în cale, oprindu-l. Frate, unde pleci? De ce nu vrei, camarade, să rămâi și să lucrezi în folosul țării? Scutură din cap, făcându-și loc printre ei. Când trece de ei, aceștia scuipă pe jos și îl insultă. Corcitură, lacheul englezilor. Când va veni ziua, strigă unul după el, tu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
erau astfel de indivizi primitivi prin poliție - majoritatea însă se mulțumeau să manifeste un soi de condescendență, nicidecum sexism, precum acest „mascul feroce”. Sachs nu mai auzise „scumpo” sau „păpușă” de cel puțin un an. - Hai să ne limităm la „camarade”, dacă ții neapărat să ne tutuim. - Nu, nu. Poți să te relaxezi acum. S-a terminat testul. - Nu văd legătura. - Păi, când am zis „scumpo”, nu mai era parte din exercițiu. Nu trebuie să privești asta în mod oficial, profesional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
larg. Venind din partea mea, ar trebui să te simți flatată. Pentru că ești... știi tu. - Hei, sper că nu te-ai supărat acum, nu? întrebă el deodată. - Nu m-am supărat deloc. Dar prefer să ne adresăm unul altuia măcar cu „camarade”. Cel puțin cât suntem față în față. - Nu am vrut să te jignesc. Doar că ești o femeie frumoasă. Iar eu sunt bărbat. Vezi legătura? Deci... - Deci..., mai spuse ea și se depărtă. Păși în fața ei, încruntându-se ușor. - Așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nimicitor, se vor întoarce împotriva celor ce-i exploatează de mii de ani, și în sângele lor buhăit de trândăvie vor înmuia steagurile păcii și ale lumii noi! Bologa atunci nu se putu stăpâni și întrebă foarte blînd: ― Lumea urii, camarade? ― Ura, numai ura va stârpi nedreptatea! răspunse Gross cu fața strâmbată de patimă. ― Ura naște veșnic ură, zise Apostol, cutremurîndu-se. Pe ură nu poți clădi, precum nu poți pe mlaștină... Înainte de a mai răspunde Gross, Varga se sculă în picioare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
naște veșnic ură, zise Apostol, cutremurîndu-se. Pe ură nu poți clădi, precum nu poți pe mlaștină... Înainte de a mai răspunde Gross, Varga se sculă în picioare și vorbi zîmbitor: ― Stați!... Dați-mi voie!... Anarhistul nostru vrea o internațională... Așa-i, camarade?... Ei bine, uite internaționala! adăugă cu mândrie, ridicând glasul și arătând împrejur cu mâna pe toți cei de față. Uite!... Tu ești ovreu, domnul căpitan e ceh, doctorul de colea e german, Cervenko e rutean, Bologa e român, eu sunt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă, dominate de un glas răgușit, care cânta fals și cu mare însuflețire o romanță sentimentală. Întunericul se zbuciuma peste tot cuprinsul, și sus, în cer, vânturile fâlfâiau pânze de nouri plângători. ― Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deodată cu vocea schimbată. În aceeași clipă însă la răsărit se ivi pe cer o trâmbă de lumină albă, tremurătoare, plimbîndu-se de ici-colo, grăbită, cercetătoare ca o iscoadă isteață, stăruind pe alocuri, alintând pământul și sfidând întunericul... Apoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
medicamente, arătând că suferințele cele grele au trecut peste dânșii. În aerul încărcat de amintirile durerilor plutea o tăcere năbușitoare, pe care Varga o sfărâmă deodată cu glas speriat, ridicîndu-se în pat, ca și când ar fi văzut o nălucă: ― De ce taci, camarade?... Spune ceva, orice, te rog din suflet, căci tăcerea e mai dureroasă ca o rană de șrapnel! Bologa întoarse fața albă și suptă de suferințe spre dânsul, dar nu deschise gura. Varga așteptă un minut, întrebător, apoi se lăsă iar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o să te familiarizezi cu situația... Firește, schița e numai pentru orientare, căci pe tine aici nu te interesează decât artileria noastră... Ca să scape de el mai curând, Bologa îi dădu mâna cu un surâs neizbutit. ― Ești foarte palid și slăbit, camarade, zise locotenentul, luîndu-și rămas bun. Eu cred că nici nu ești încă vindecat pe deplin, cel puțin după înfățișare... Ar trebui să te îngrijești foarte, foarte bine! Apostol plecă ochii, de-abia stăpînindu-și un simțământ ciudat de revoltă și umilire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sorbi cu lăcomie lumina cerească... 2 A doua zi Apostol Bologa, reluîndu-și serviciul, își aduse aminte de obligațiile reglementare și înștiință, prin telefon, pe aghiotantul regimentului că, în urma ordinului telefonic, ieri după-amiază a sosit în Lunca. ― Vasăzică ai luat cunoștință, camarade, și nu mai e nevoie să mă prezint în persoană, fiindcă ni s-au aglomerat lucrările pe aici, sfârși Apostol, dar când să închidă telefonul, îi veni ceva în minte și adăugă cu puțină imputare: Apropo, era să și uit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o veste de necrezut: ― Frumoasă vreme, așa-i?... Lumea-i totdeauna frumoasă... toată lumea... Sublocotenentul tăcea zăpăcit. Apostol îl apucă de braț și urmă, grăbit, îngrijorat să nu uite ce vrea să zică: ― Vorbeai adineaori despre diferite cazuri de dezertare... Ei... camarade, ești încă tânăr și... Știi că eu azi la nouă trebuia să fiu la Curtea Marțială... ca judecător, firește... nu-i ridicol acuma?... Am mai fost o dată în Curtea Marțială... cu un caz foarte interesant... Un sublocotenent ceh, unul Svoboda
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au făcut această conexiune Într-un timp atât de scurt. „Dar o crimă rămâne o crimă, indiferent de Îndeletnicirile persoanei decedate. Nu vom sta liniștiți până nu vom găsi o explicație logică. “ Inspectorul Îndeamnă persoana care a telefonat, posibil, o „camaradă“ a femeii decedate, să iasă la rampă. „Multe Întrebări Își caută În continuare răspunsul. “ Numărul la care puteți contacta poliția este 53970. Persoana anonimă care a sunat, foarte probabil, o doamnă care se supune legilor, se poate aștepta din partea autorităților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
asupra lui Bîlbîie era limpede că atârna o întrebare grea, atît de grea, încît putea să-l strivească. Stoicescu s-a apropiat de Bîlbîie, acesta nici măcar n-a mișcat, stătea ghemuit pe ladă, cu bărbia în pumni. "Ce-ți veni camarade cu Consiliul? De ce te interesează Consiliul?" Leonard Bîlbîie a ridicat aproape imperceptibil din umeri, "mi-a venit și mie, cred că e la mintea cocoșului să te întrebi că dacă sînt luate sub control toate punctele pomenite este normal că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la croitorie, aveau o mașină de cusut... Toată ziua erau pe la ele, se supăra mama... că le era gândul numai la rochii... Curând ajunserăm pe o stradă unde coborîram și intrarăm într-o curte. Câțiva oameni descărcară lăzile. Auzeam cuvinte, camarade în sus, camarade în jos... camaradul Gheorghe e chemat la camaradul... strigă la un moment dat cineva. - Hai și tu cu mine, zise Gheorghe când totul se termină. Ieșirăm din curtea aceea și o luarăm pe stradă. - Ce e aici
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o mașină de cusut... Toată ziua erau pe la ele, se supăra mama... că le era gândul numai la rochii... Curând ajunserăm pe o stradă unde coborîram și intrarăm într-o curte. Câțiva oameni descărcară lăzile. Auzeam cuvinte, camarade în sus, camarade în jos... camaradul Gheorghe e chemat la camaradul... strigă la un moment dat cineva. - Hai și tu cu mine, zise Gheorghe când totul se termină. Ieșirăm din curtea aceea și o luarăm pe stradă. - Ce e aici unde lucrezi tu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
verde și diagonală, cum erau unii pe care îi întîlnisem pe coridoare, lucra cu capul în hârtii. Două telefoane se aflau lângă coatele lui. Nu răspunse la salut. - Gheorghe, ai adus armele? zise el într-un târziu. - Le-am adus, camarade... - Mâine dimineață te duci la adresa asta și ridici lăzi de muniție. Și îi întinse o hârtie. Și atunci mă văzu și îl văzui și eu. Era un bărbat tânăr, cu păr bogat, dar care nu-i stătea claie în cap
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a zis... e regele... și regele a îmbrăcat cămașa verde... Domnul general... ofițerii... dar n-a înțeles? Era secret? De ce secret?... Prigonitorii... Ionel Moța și-a dat viața ca un martir... Au vrut să-i dea și lui un pistol... Camarade, zice, o să ai nevoie... Ce să facă cu el? În cine să tragă?... Legiunea... Căpitanul ... Echipa morții... Era beat. Am ieșit amândoi pe seară împleticindu-ne și nu mai știu unde și cum ne-am despărțit. Acasă, Nilă, când m-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
dimineața, iar cele cinci aviatoare primiseră ordinul formal de a purta pe perioada manevrelor uniforma militară. Virginia Duțescu s-a remarcat ca un foarte bun pilot, dotată și pentru acrobația aeriană. Marianei i-a rămas în amintire ca o bună camaradă și o aviatoare de excepție. Avea însă și... un viciu. Fuma și bea cafele" își amintește Mariana, zâmbind. În 1938, se trezea dimineața din somn și, înainte de a deschide ochii, bâjbâia cu mâna după pachetul cu țigări de pe noptieră...3
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
de două ori în Franța, de două ori în Anglia, în Austria, în Italia...". Celebră deja în Occident, Mariana Drăgescu rămăsese cvasi-anonimă în România anilor '80, chiar dacă importanta Istorie a aviației române din 198420 o menționează în treacăt împreună cu alte camarade de zbor, reproducându-i și fotografia, fără a sufla însă o vorbă despre activitatea sa de pe frontul de Est. Anii de după Revoluția din 1989 i-au adus o binemeritată notorietate. Presa a început din nou să vorbească despre aviatoarele din
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
nu se întâlnească. Iar ea, Mariana, era mesagerul venit din infern. Ce amintiri aveți în legătură cu familia Acterian? " o întreb, în august 2008 pe venerabila Mariana Drăgescu. Tocmai apăruse cartea mea despre Escadrila Albă, despre povestea ei și a altor două camarade de zbor. Țin minte că, prin 1941 1942, când Haig era pe front, ei îmi cereau mereu vești despre el. Părinții lui Haig, poate și Jeni și Arșavir, se cunoșteau cu mama, și prin intermediul ei îmi cereau noutăți. Eu nu
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
Eliza Vulcu, Stela si Viorica Huțan, Constantin Abeles... O adevărată elită a aviației române la acea dată. Meetingul aviatic n-a mai avut loc, fiind interzis în ultimul moment de către sovietici. A fost ultima întâlnire în zbor a Nadiei cu camaradele ei din Escadrila Albă. După venirea comuniștilor la putere în 1945, Nadia Russo intră în atenția noului regim. Faptul că a acceptat ca în apartamentul ei din Piața Romană (București) să aibă loc două întâlniri secrete 9 între generalul Mihail
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
albe" mai e în viață. De la acel zbor memorabil, pentru care Stela Huțan merita o decorație, Mariana Drăgescu a numit-o "pilot de vreme rea", o poreclă mai onoantă decât "mademoiselle Nitouche", cu care o gratificaseră, la început, ușor ironic, camaradele din Escadrila Sanitară. La un moment dat, aviatoarele din escadrilă au început să fie invitate la popota generalilor și ofițerilor superiori: "Nicăieri nu am mâncat mai bine ca acolo. Se preparau mâncăruri și dulciuri sofisticate, ca la Capșa: suflé de
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
mi-au plăcut niciodată armele, îmi provoacă o adevărată repulsie. N-am tras niciodată". Stela Huțan-Palade a lucrat în continuare, până la pensionare, ca angajată a Ministerului Telecomunicațiilor, fără să mai zboare, participând însă, uneori, la întâlniri cu foști camarazi și camarade de zbor. Astăzi, ajunsă la o vârstă venerabilă, trăiește retras, într-un apartament discret, încărcat de amintiri, în centrul vechi al Bucureștiului, aproape de Foișorul de Foc. Primește rar oaspeți, și în general nu dă interviuri. Cu atât mai mult m-
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
s-a spus, a citit și a apreciat lucrările mele Escadrila Albă. O istorie subiectivă (2008) și Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare (2010), găsind cuvinte de laudă și regăsindu-se în textul scris de mine despre ea și camaradele ei. Voi păstra în suflet mereu amintirea multelor vizite pe care i le-am făcut Marianei Drăgescu în micul ei apartament de pe str. Dumitru Lemnea din București, și a convorbirilor purtate între anii 2006 și 2011. Daniel Focșa: Pe Dan
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]