181 matches
-
conform unui principiu: cu un principiu noi suntem bogați și nu întâmpinăm rezistență. Dar noi știm datorită acestui diplomat capabil să slujească atâția suverani și să ajungă mai devreme sau mai târziu să-i trădeze pe toți, datorită acestui principe cameleonic în stare să pună straiele de Ancien Régime pe individul modern și să concilieze virtuțile creștine cu laicitatea, principiile morale cu realismul politic că această declarație ascunde exact contrariul său și că declarațiile de principiu maschează astăzi absența de principii
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
decursul existenței sale. Dată fiind plasticitatea adaptativă a existenței, modurile de a fi sau de a reacționa ale unei persoane sunt extrem de variate. Mai mult chiar decât atât, se pot remarca, la o aceeași persoană, o mare labilitate, de factură cameleonică, de a fi sau de a reacționa, aspecte imprevizibile care fie surprind, fie șochează, dar care În toate situațiile ne revelează adevărul persoanei respective: felul de a fi al acesteia, modalitatea În care ea Își construiește și conduce propria sa
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Hasdeu), cu conservatorii, inspiratul gazetar face aluzie la însușirile racului, pe care le consideră manifeste la Rosetti, al cărui nume îl prescurtează inversat R.A.C., constatând în același timp că „străvestirile, caracterele, limbagiurile d-lui sunt nenumărate (a se citi cameleonice - n.n.), măcar că ele se manifestează prin numerii Românului (numerele acestui ziar liberal - n.n.) și măcar că d- lui își face prin ele un numerar”. Tema racului revine obsesiv la Hasdeu atunci când acesta se referă la „Monstruoasa coaliție”, pe seama căreia construiește silogisme
Umor hasdeean by Claudia Furtun? () [Corola-publishinghouse/Science/83581_a_84906]
-
actualmente intens promovată de Linda Hutcheon sau Gérard Genette ș.a. Secolele XX și XXI o recuperează axiologic, în avangarda și apoi pe urmele postmodernismului în care parodia, din umbra romanului, tinde să se afirme ca gen de sine stătător. Un cameleonic "motor" al metamorfozei formelor literare, o opțiune de (re-)construcție a operelor (devotată epicului, liricului, dramaticului sau hibridând, amestecând până la confuzie toate registrele) original și inteligent, în speță erudit și livresc, "consumând" cărți dintr-o strategică plăcere a textului. După
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
farmecului vechilor maeștri"303. "Postmodernismul generează atâtea teorii despre postmodernism, încât conceptul a intrat singur într-un labirint al interpretărilor, definițiilor din care nu mai poate ieși", notează Mihaela Constantinescu. Acest efect de globalizare și aparența consumistă a unui curent cameleonic au fost cauzate tocmai de influența exagerată a mass-media, care au acționat când în favoarea, când împotriva sa, montând și demontând generații întregi de cititori, uneori chiar depășindu-i rezultatele palpabile, adică operele de artă existente și virtuale. "Manevrarea publicistică a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
puterii. Tot așa cum nu poate supraviețui decât în perimetrul riscului. Curticiul ca zonă de graniță, marginală, e propice formării și dezvoltării unor asemenea trăsături exacerbate de personalitate, ca și constituirii unor identități difuze, permeabile în sens de dispuse la adaptări cameleonice adesea nemotivate. Tânărul bogătan e poate reprezentantul cel mai fidel al locului său de baștină. Coexistă în sine ușurința lepădării portului său de "plugar" cu conviețuirea interetnică întotdeauna bună. Prietenul său din perioada școlii arădene, devenit tovarășul de pahar, e
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
anarhia evenimentelor. În momentul respectiv, nemernicia sa nu a fost vizibilă, dar ea a devenit frapantă la începutul anului 1990, când nu a mai fost nici o îndoială că Ion Iliescu nu este președintele luminat de care avea nevoie România. Ambițios, cameleonic, ipocrit, rigid și cu discurs anchilozat în clișee, Ion Iliescu nu avea cum să fie președintele potrivit pentru noua Românie postcomunistă. Era un om politic al vechiului regim, care încerca să se adapteze și nu reușea - motiv pentru care reacționa
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
pupincurism, acesta definind tendința des întâlnită, în cadrul regimului comunist, de a parveni prin lingușeală, periere etc. Termenii s-au conservat și în postcomunismul românesc, fie pentru a fi acuzați oameni ai fostului regim (din diferite domenii) care s-au adaptat cameleonic la postcomunism, fie pentru a defini o tendință oarecum generalizată la români, aceea de a se complace într-o obediență slugarnică, dar sârguincioasă de a-l linge, a-l linguși pe cel aflat într-o poziție ierarhică avantajoasă de unde acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
fiindcă România este o țară a extremelor: ori paradis, ori infern - spațiul intermediar nu este posibil. Românii s-au obișnuit cu tehnica dușului scoțian aplicată la viața lor cotidiană. Și, în general, românii s-au obișnuit cu toate, fiindcă sunt cameleonic de adaptabili, suportă aproape orice și din orice spațiu pot face un loc de tranzit în viața lor. Viața la bloc nu este altceva decât o conservă deschisă, păstrată o vreme la frigider, apoi consumată două treimi, aruncată în cele
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
5 aprilie 2010 nu 1940. Ți se taie respirația. Nu știi ce să urmărești mai întâi, gravitatea faptelor și persistența lor în actualitate, sau capacitatea de cuprindere a autorului și fluența și coerența discursului său. Trăirile afective pot căpăta nuanțe cameleonice. Pe de o parte rămâi șocat, scârbit și înfiorat de nimicnicia lumii și a politicii unor state, iar pe de altă parte nu poți să nu admiri limpezimea minții, îndrăzneala și profundul patriotism al savantului. Grigore Antipa s-a adresat
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
voință personală realizat ca urmare a unui impuls interior, uman sau creștin. Nu! În spatele celor două cuvinte cu o coloratură sentimental-romantică, imaginând o pereche de tineri îndrăgostiți alergând voioși spre locul de muncă, săltând pe câmpia înflorită, se ascundea latura cameleonică a acestei reptile comuniste, metamorfozată într-o monstruoasă creatură acvatică prevăzută cu opt brațe, tulburând cu un jet negru și otrăvitor viața noastră de zi cu zi. În timpane îmi răsună și astăzi vocea zgâriată și stridentă a "domnului milițian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
diferitele circumstanțe, Își deschide anumite paliere identitare care sunt compatibile cu ale altora. Avem de a face cu o organizare „modulară” a personalității, diferitele module spirituale asamblându-se și activându-se În funcție de numeroase variabile (e nevoie, uneori, de o evidențiere „cameleonică” a noastră!). Identitatea culturală autentică este flexibilă, modificabilă, structurantă, autoconstructivă. Ne „descoperim” ca personalitate pe măsură ce intensificăm relațiile cu celălalt. Desigur, personalitatea se organizează În jurul unui nucleu axiologic relativ stabil, dar care polarizează, din mers, valori adiționale, aduse de mediu. Identitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
trebui să fie doar trei constituții. Această imagine trinitară a generării formelor constituționale este confirmată de sugestia pe care o dă Platon plăsmuind o imagine a omului alcătuit din alăturarea unui „mic om”, a unui leu și a unei bestii cameleonice policefale. Se observă imediat că imaginea prezintă o personificare a celor trei aspecte ale sufletului: rațiunea (micul om), ardoarea (leul) și dorința (bestia). Ar trebui atunci ca primele trei constituții să epuizeze gama posibilităților combinatorice oferite de semnul omului, al
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de vrajbă interioară, el nu va fi unul, ci dublu. Iar adevărata virtute, proprie unui suflet unificat și armonizat, ar fugi undeva, departe de el”. Omul oligarhic funcționează, așa dublu cum ni-l prezintă Platon, sub semnul bestiei policefale și cameleonice. Oligarhia pare a pune capăt posibilităților de succesiune la putere a celor trei aspecte sufletești. Platon ne vorbește însă de încă două forme politice: democrația și tirania. Acest lucru nu strică în vreun fel principiul dezvoltării morfologiei sale prin succesiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
trei aspecte sufletești. Platon ne vorbește însă de încă două forme politice: democrația și tirania. Acest lucru nu strică în vreun fel principiul dezvoltării morfologiei sale prin succesiunea aspectelor psihice în rol conducător. Semnul bestiei, avertiza Socrate, este policefal și cameleonic, astfel încât morfologia politică continuă cu oligarhia, democrația și tirania, în același timp, ca morfologie a spectrului dorinței, reluând înăuntrul ei motivul recursiv alcătuit din micul om, leu și bestia policefală. 1. Dorința oligarhă de bani este o dorință de a
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
închipuiri și vise: „el este acela care, treaz fiind, este așa cum am văzut că este omul în vis”. Faptul că dorințele tiranului gravitează în jurul paricidului și incestului semnifică însăși pulsiunea nediferențierii, surprinsă atât de originar de Platon în imaginea bestiei cameleonice și policefale, din genul lui Cerber, al Scyllei, sau Chimairei, monștri în care genurile animale sunt încă nediferențiate. Însă Platon sesizează că tirania nu este doar o iluzie a demenței proprii întreținută de ceilalți, ci este simultan un coșmar în
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
le-a trecut nici până În ziua de azi) - nu am Încetat să mă minunez niciodată! În ce mă privește, În acel moment mi-am dat seama că nu Ceaușescu era adevărata problemă În materie de aberații ideologice, ci acest naționalism cameleonic și găunos, care putea fi instrumentalizat Într-un mod atât de grosolan, În folosul oricărei cauze, de la fascism la comunism; care pretindea că dreptatea nu era de partea ungurilor, ci a românilor, când oricine putea să constate că lucrurile stăteau
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
pe amestecul de revoltă și puci. Nicolae Stroescu ( Pe urmele revoluției, 1992) diagnostichează subtil același amestec, cu amărăciunea că vizibile au rămas mai degrabă conspirațiile decât revoluția: „Este recunoscută ca certă revoluție anticomunistă din 1989 mai presus de toate conjurațiile cameleonice, dar în același timp este constatată și rarefierea substanței ei până la a i se pierde urmele” (p. 177). Catherine Durandin, istoric și analist politic specializat pe problemele României, vorbește despre zilele insurecționale de la Timișoara și despre importanța zilei de 21
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
au fost agenți străini, dar sub controlul noii Puteri, iar personajul care a salvat România de scopurile diabolice ale grupării „neo-kominterniste” conduse de Ion Iliescu (grupare alcătuită din apparatciki pro-sovietici aflați în dizgrația lui Ceaușescu, dar și din nomenclaturiști ceaușiști cameleonici, „democratizați în viteză”) a fost generalul Ștefan Gușe. Nu este greu de înțeles că Pavel Coruț reprezintă punctul de vedere al Securității - și nu al oricărei grupări, ci al facțiunii ultranaționaliste și ceaușiste (cea mai lezată de evenimentele din decembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
populare, la Timișoara, deschisese focul asupra protestatarilor. În cazul în care Securitatea ar fi preluat conducerea, s-ar fi iscat un adevărat război civil, populația respingând o asemenea variantă chiar și în cazul în care Securitatea și-ar fi schimbat cameleonic opțiunile și ar fi devenit, brusc, anticomunistă. De aceea formațiunea politică intitulată Frontul Salvării Naționale, din care făceau parte nume cunoscute de opinia publică (comuniști anticeaușiști, disidenți, opozanți, scriitori), a avut toate șansele să pară credibilă. FSN nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
cu înalt-luminata Fraternitate a rozicrucienilor 17. Grupul de la Oxford nu numai că se scindase de „invizibili”; trecuse în cealaltă tabără, fiind gata să declanșeze o vânătoare de vrăjitoare. Doar John Heydon a îndrăznit să-și bată joc de această metamorfoză cameleonică. După întemeierea Societății Regale, în anii Restaurației, îndrăznețul astrolog și alchimist a scris The Voyage to the Land of Rozicrucians (Călătoria în țara rozicrucienilor), în care dezvăluia similitudinile majore dintre „casa lui Solomon” - descrisă de Bacon în Noua Atlantidă - și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dezlănțuirea unor porniri psihice distructive este Olga, fire romantică, naivă, dar și posesivă. Prim-planul acțiunii este ocupat de inginerul Ion Dragomir, proaspăt îmbogățit, de soția lui, Lili, ființă vicleană și egoistă, și de Cora, doctorița căsătorită cu un personaj cameleonic, Mihai Drăgescu. În volumul al doilea, distribuția se îmbogățește prin câteva personaje ce rezistă vitregiilor din acest microunivers dominat de ban. Între ele se remarcă profesorul savant Dinu Haralamb, supranumit Zeul, caracter orgolios, exclusivist, autoritar, suferind de o gelozie patologică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285423_a_286752]
-
științelor sociale. Pe plan personal, autorul a reușit să se găsească - sau să se reconstruiască ? - la capătul unei lungi și adesea chinuitoare căutări de sine prin căutarea umanității și credinței celorlalți, depășindu-și cele mai multe îndoieli și frământări prin imersiunea uimitor cameleonică într-o lume a contrastelor, forțând limitele de plasticitate ale propriei persoane, fiind pelerin (mai exact : pelerini) - adică orășean fițos, țărancă profund credincioasă, milițian, interlop țigan, milițian, bucătar, preot (pelerin sau gazdă), reporter, antropolog, student, străin, „căpșunar”, teolog, chelner improvizat
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
sufletului” scriitorului mărește enorm și agravează în sens negativ: Portretul grotesc anamorfozat al Hameleonului este cel mai reușit din toată Istoria ieroglifică. Scriitorul punctează din loc în loc descrierea fizică cu elemente care conturează portretul moral al personajului: perfid, ipocrit, intrigant, cameleonic, “un adevărat Yago al literaturii române” , “decât diavolul mai diavol” și “decât toată fiiara mai vrăjmașă și mai sălbatică”. Ceea ce șochează în acest portret este minuțiozitatea detaliilor, adevărată lucrătură arabescă, din care transpare oroarea provocată simultan de portretul fizic respingător
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
și Posthumus simbolizează Omul, care se află la mijloc Între Înger și diavol, oscilând Între cei doi. Iago, ca și Iachimo, provoacă situații-limită indispensabile. Inteligent, plin de umor, ironie și cu un acut spirit de observație, Iago e o prezență cameleonică, un amestec de sarcasm și luciditate. Dar, ca și Mefisto În Faust, el e acolo ca să-l provoace pe om să se autocunoască. Fără Iago/Iachimo, Othello/Posthumus nu ar ajunge să se vadă pe sine. Cu Pericles, am abandonat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]