89 matches
-
și întinde, Și nourii ca sloiuri de ghiață aruncate, Sfărmîndu-se de-a sferei castele înstelate - Cerul din rădăcină nălțîndu-se decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Sburînd negre și stinse surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi roșii gigantice făclii Și-apoi se sting. - Nimicul, lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, vei crede c-ai învins! Căci dacă ești Arhanghel al morții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ai înarmat cu argumente mari Contra lui Ormuz. Și el ca tine a devenit rebel, Se svîrcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți de piatră, Puterea sa cumplită - contra Lui. Dar detunat el recăzu în caos - Cadavru viu, l-învăli într-o raclă Albastră. Titan bătrân cu aspru păr de codri, Plânge în veci pe creții feții sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors de dureri este adîncu-i Și de dureri a devenit granit. A
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe-o piatră el privește lingușirea mării-adînci; Acolo, gonit de soarte și de gânduri el adoarme, Cu durere-adîncă marea vrea pământul să-l răstoarne - Și isbea mugind de doliu în mormântul lui de stânci. 1165Sori se sting și cad în caos mari sisteme planetare, Dar a omului gândire să le măsure e-n stare... Cine-mi măsur-adîncimea - dintr-un om?, nu - dintr-un gând Neaprofundabil. Vană e-a-nvățaților ghicire. Cum în fire-s numai margini, e în om nemărginire. 1170Cît
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pacinic împreună, Univers, râuri de stele - fluvii cu masse de sori; Viața turbure și mare a popoarelor trecute, 1175A veciei văi deschise-s cu-adîncimi necunoscute, Vezi icoana unui secol lângă chipul unei flori! {EminescuOpIV 147} Tu, ce în câmpii de caos semeni stele - sfânt și mare, Din ruinele gîndiri-mi o, răsari, clar ca un soare, Rupe vălur-le d-imagini ce-te-ascund ca pe-un fantom; Tu, ce scrii mai dinainte a istoriei gândire, Ce ții bolțile tăriei să nu cadă-n risipire
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
viața omenirei nu te caută pe tine? Eu un om de te-aș cunoaște, chiar să mor mi-ar părea bine. Dar să știu - semeni furnicei ce cuteaz-a te gîndi? Cine-a pus aste semințe, ce-arunc-ramure de raze, Într-a caosului câmpuri, printre veacuri numeroase, Ramuri ce purced cu toate dintr-o inimă de om? A pus gânduri uriașe într-o țeastă de furnică, O voință-atît de mare-ntr-o putere-atît de mică, Grămădind nemărginirea în sclipitu-unui atom. Vai! în van
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
firii pom suspinsă Ce cade scuturată de-a morții lung samum? Și dacă e o lume puternică, întinsă, De viața mea-i legată viața unei lumi? Pe capul meu și-ntoarce destinurile sale Când mor ea cade stinsă-ntr-a caosului vale De ce de-a mea viață o lume e legată, De ce un înger palid din cer s-a coborât Ca trupul meu să-nvie cu flacăra-i curată, De ce-un geniu coboară în corpul cel urât, {EminescuOpIV 159} De ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
oricare de-i rău ori de e bun, Căci nu vrea să mai vadă cum a văzut odată Că cete rele d-îngeri la glas nu se supun, Că cerul îl răscoală cu mintea tulburată Pîn-ce trăsniți se prăvăl în caosul străbun; De-aceea-în om ce naște, din îngeri ori și care Odată-n vecinicia-i coboară spre cercare. Când sună-n viața lumii a mieze-nopții oră Atunci prin ceruri îmblă zâmbind amorul orb, De îngeri suflete-albe văzîndu-l se coloră Și ochii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Atârnă de viață domnia lor cerească: Ce samănă în lume, în stele ei culeg; Nefericiți adesea, ce-o soarte-mpărătească, Un om ce-i născut mare în lume își aleg; Un împărat puternic dar înfocat când moare; O stea urieșască în caos se coboară. Dar în acest cer mare ce-n mii de lumi lucește Tu nu ai nici un înger, tu nu ai nici o stea, Când cartea lumii mare Dumnezeu o citește Se-mpiedică la cifra vieți-ți făr-să vrea. În planu-eternității
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
întinzînd în vânturi aripele regale L-a lumii trepte-albastre le duc și le depun. Pe magul cel puternic ei îl salută-n cale, El trece dus de steaua ce sboară ca un gând Și când veni sânt mare, pe-a caosului vale Dă drum stelei, s-aruncă în hăul fără fund. De-asupra vedea stele și de desuptu-i stele, El sboară fără preget ca tunetul rănit; În sus, în dreapta, -n stânga lanurile de stele Dispar. - El cade-un astru în caos
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
caosului vale Dă drum stelei, s-aruncă în hăul fără fund. De-asupra vedea stele și de desuptu-i stele, El sboară fără preget ca tunetul rănit; În sus, în dreapta, -n stânga lanurile de stele Dispar. - El cade-un astru în caos asvîrlit. Căci la un punct albastru privirea-i ațintită: L-a caosului margini un astru blând ușor; Cale de mii de zile el cade-ntr-o clipită, Sboară ca gândul care l-aruncă în viitor. {EminescuOpIV 169} Din ce în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
asupra vedea stele și de desuptu-i stele, El sboară fără preget ca tunetul rănit; În sus, în dreapta, -n stânga lanurile de stele Dispar. - El cade-un astru în caos asvîrlit. Căci la un punct albastru privirea-i ațintită: L-a caosului margini un astru blând ușor; Cale de mii de zile el cade-ntr-o clipită, Sboară ca gândul care l-aruncă în viitor. {EminescuOpIV 169} Din ce în ce s-apropie de lumea depărtată, O zi mai are încă ș-ajunge-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de-nțeles - Cum ascultau poeții vechi de muză. În ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o am cules. Vorbirea ta mi-i lamura de miere, În ochii tăi de visuri e un caos, Și-atît amor c-auzi pîn-și-n tăcere. Frumosul chip în voluptos repaus Pătruns-au trist și dulce în cîntare-mi. Ființa ta gîndiri-mi am adaos Căci numai tu trăiești în cugetare-mi. A ta-i viața mea, al tău poemul, Cum le
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
teribil vis, În cerul lui petrece sublim și neajuns Nici ochiul unui înger pin nori-i n-a pătruns. Ci tânăra speranță în haină de mister Arată-n lume-oglinda-i cea plină de visări! În lumea adormită, lumina când răsare Din caosul ce fierbe întunecos și mare, Cu raza-ntîi atinge a geniilor munți Ce-n nourii de gânduri se pierd bătrâni cărunți Și-apoi abia la lume s-arată zâmbitoare, O maiestate mândră în car de foc... un soare! O, munții cu-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
atribute” pe care le avea la un Lamartine („Ode au Malheur”), la un Hasdeu 5) sau la autorul „Scrisorii I”, unde era atotputernic, profund și grav: „De-atunci și pînă astăzi colonii de lumi pierdute/ Vin din sure văi de caos pe cărări necunoscute/ Și în roiuri luminoase izvorînd din infinit,/ Sunt atrase în viață de un dor nemărginit”6). „Infinitul” eminescian e cosmic, fără hotar; cel al simboliștilor e fie unul geografic, fie unul interior, sufletesc. Simboliștii, dacă se poate
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]