179 matches
-
parte integrantă a Imperiului Otoman", considerată de către acesta a fi "o expresie ofensatoare". Abilitatea și insistența monarhului român dădeau roade în cele din urmă, ministrul de externe Ali Pașa acceptând să completeze controversatul text cu sintagma: "în limitele fixate de capitulații și tratatul de la Paris"441. Recunoașterea ca domn al României a lui Carol I se realiza în cele din urmă prin schimbul de scrisori, din 7 și 8 octombrie 1866, între acesta și marele vizir Mehmed Rușdi Pașa. Rezultat al
România la răscruce. Anul 1866 by Liviu Brătescu () [Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
între ele263. Într-o intervenție în cadrul Adunării, I.C. Brătianu cerea o clarificare a atribuțiilor acesteia, insistând pe acordarea dreptului de a alege un domn ereditar și străin cu un guvern reprezentativ, care urma să fie expresia drepturilor țării obținute prin capitulații 264. Dorințele românilor căpătau, la sfârșitul anului 1857, o formă clară, cuprinse într-un program politic. Diplomația europeană nu dădea însă semne că ar accepta cererile formulate în primele adunări reprezentative românești. Astfel, ambasadorul francez la Constantinopol, Thouvenel, îi cerea
România la răscruce by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
istoria românilor, evidențiind mai ales abuzurile otomanilor ce serviseră drept pretext intervenției "protectoare" a Rusiei. Reluând o tendință sesizabilă în memoriile redactate anterior anului 1859, Brătianu insista asupra relațiilor speciale ce existau între români și turci, atâta timp cât fuseseră respectate vechile capitulații, mai ales că ele permiteau păstrarea de către primii a dreptului de autonomie. Cunoscând atitudinea marilor puteri vis-à-vis de statul otoman, Brătianu dezvolta acum o critică nu la adresa acestuia, ci a domniilor fanariote pentru nerespectarea amintitelor înțelegeri 336. Dacă față de Imperiul
România la răscruce by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
parte integrantă a Imperiului Otoman", considerată de către acesta a fi "o expresie ofensatoare". Abilitatea și insistența monarhului român dădeau roade în cele din urmă, ministrul de externe Ali Pașa acceptând să completeze controversatul text cu sintagma: "în limitele fixate de capitulații și tratatul de la Paris"441. Recunoașterea ca domn al României a lui Carol I se realiza în cele din urmă prin schimbul de scrisori, din 7 și 8 octombrie 1866, între acesta și marele vizir Mehmed Rușdi Pașa. Rezultat al
România la răscruce by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
teritorii sub stăpânirea islamului - dar-ulislam și dar-ul-harab, casa războiului, care trebuiau aduse în casa islamului ? Statutul de dar ul-ahd consemnat în actele numite ahdname-le era considerat un privilegiu, acte deosebite de diplomele imperiale numite berat care au stat la baza „capitulațiilor”, eliberate domnilor români începând cu Suleyman Magnificul, care deschide o pagină nouă în relațiile românootomane. Pentru perioada anterioară domniei lui Suleyman Magnificul (1520-1566), care considera campania sultanală din 1538 împotriva Moldovei lui Petru Rareș drept cucerire, considerându-i pe cei
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
cutume din perioada migrației din Asia Centrală), conținutul acestora rămânând neschimbat cel puțin până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Pentru boierii secolului al XVIII-lea, înțelegerile românootomane țineau de tradiție, erau cutume, necunoscându-se nici un document scris, deși conținutul „fabricat” al capitulațiilor n-a fost 145 contestat de otomani la tratativele de pace de la Focșani, din 1772 . Controversa asupra existenței sau inexistenței „capitulațiilor” ca acte scrise din istoriografia românească într-o bună parte a secolului al XX-lea a dus la rezolvarea
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
al XVIII-lea, înțelegerile românootomane țineau de tradiție, erau cutume, necunoscându-se nici un document scris, deși conținutul „fabricat” al capitulațiilor n-a fost 145 contestat de otomani la tratativele de pace de la Focșani, din 1772 . Controversa asupra existenței sau inexistenței „capitulațiilor” ca acte scrise din istoriografia românească într-o bună parte a secolului al XX-lea a dus la rezolvarea pozitivă a disputei, în sensul atestării capitulațiilor ca acte scrise după cercetări întreprinse în arhivele otomane . N.Iorga nu credea în
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
otomani la tratativele de pace de la Focșani, din 1772 . Controversa asupra existenței sau inexistenței „capitulațiilor” ca acte scrise din istoriografia românească într-o bună parte a secolului al XX-lea a dus la rezolvarea pozitivă a disputei, în sensul atestării capitulațiilor ca acte scrise după cercetări întreprinse în arhivele otomane . N.Iorga nu credea în existența „tratatelor” cu Poarta: „căci așa zisele tratate cu ei au fost fabricate de noi, în secolul al XVIII-lea ă. Și precum în războiul precedent
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
importantă este luată în 1848, cînd guvernul provizoriu, sub impulsul lui Victor Schoelcher, abolește sclavia în colonii, sclavia din care trăiau plantațiile. Prima jumătate a secolului al XIX-lea vede întărindu-se influența franceză în Levant. Misiunile catolice, bazîndu-se pe "capitulațiile" din secolul al XVI-lea prin care Imperiul Otoman acorda Franței protecția catolicilor din imperiul său, își extind acțiunea, în special în domeniul școlar, pe lîngă maroniți, greco-catolici și, în curînd, pe lîngă toți creștinii din Orient. Foarte puternică în
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
tratatul din 1812 constata: "Turcia nu putea ceda ce nu-i aparținea, pentru că Poarta otomană recunoscuse acest lucru, cînd la Carlowitz, presată de poloni să cedeze Moldo- Valahia, ea răspunse că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulațiile nu-i confereau decît un drept de suveranitate". În termeni apropiați vorbește și Friedrich Engels: "Niciodată Rusia nu avusese o poziție atît de puternică. Dar ea mai făcuse încă un pas dincolo de granițele ei naturale. Dacă pentru cuceririle Ecaterinei șovinismul
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
aparținea, pentru că Poarta otomană n-a fost niciodată suverană asupra Țărilor Române. Poarta însăși recunoscuse acest lucru, când la Carlowitz, presată de poloni să le cedeze MoldoVlahia, ea răspunde că nu are dreptul de a face vreo concesiune teritorială, deoarece capitulațiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate”. „În timpul ultimei lor ocupații în Principate, rușii s-au arătat așa cum sunt: jaful și ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile. De altfel rusul este complicele fanarioților”. „Limba română e un fel de
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
29 septembrie 1802, se preciza că Rusia “are cuvânt de dreptate a face mijlocire pentru pământurile Țării Românești și Moldovei”. în sfârșit, Tratatul de la Adrianopol precizează în mod clar, în Art. V: “Principatele Moldovei și Valahiei punându-se, în urma unei capitulații, sub suzeranitatea Sublimei Porți și Rusia garantându-le prosperitatea ...”. în aceste condiții, fără ca Marile Puteri să intervină, interesele lor în această zonă geografică nefiind clar definite atunci, Principatele au constituit obiectul unor negocieri și acte “speciale” ruso-turce, cum a fost
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
care se bucurau cele două țări române, Poarta arăta, în 1815, că cea dintâi era o provincie cucerită, în vreme ce Țara Românească și Moldova “s-au dat” prin “vechi tractaturi” respectate “cu strictețe” de-a lungul timpurilor. Este vorba despre așanumitele “capitulații”, necunoscute în original, dar a căror existență a fost atestată de documentele turcești, publicate până acum. „Vechile drepturi” ale Principatelor vor intra, de altfel, în dreptul public european, dar numai în măsura în care erau „recunoscute” de Poartă, prin tratatele încheiate între aceasta și
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
viitorului tratat de pace definitivă între Rusia și Poarta otomană”. Revoluția de la 1821 nu a determinat, prin ea însăși, o schimbare semnificativă de statut juridic, decât indirect, și mult mai târziu, mișcarea pentru „dreptate și slobozenie” evoluând în limitele legalității capitulațiilor și ale prevederilor tratatelor ruso-turce. Cum observa Gh. Platon, revoluția nu a contestat regimul juridic impus Principatelor; aceasta s-a ridicat împotriva regimului spoliator al fanarioților, păstrând normele internaționale și respectând drepturile decurgând din relațiile cu puterea suzerană. Aceste limite
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
practică a tuturor acestor prevederi, care vor fi reformulate și extinse chiar, în cuprinsul Tratatului de la Adrianopol, din 2 / 14 septembrie 1829. Esența stipulațiilor relative la Principate se află în Art. V: “ Principatele Moldovei și Valahiei, punându-se, în urma unei capitulații, sub suzeranitatea Sublimei Porți și Rusia garantându-le prosperitatea, este de la sine înțeles că ele își vor păstra toate privilegiile și imunitățile care le-au fost acordate, fie prin capitulațiile lor, fie prin tratatele încheiate între cele două imperii, sau
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
Art. V: “ Principatele Moldovei și Valahiei, punându-se, în urma unei capitulații, sub suzeranitatea Sublimei Porți și Rusia garantându-le prosperitatea, este de la sine înțeles că ele își vor păstra toate privilegiile și imunitățile care le-au fost acordate, fie prin capitulațiile lor, fie prin tratatele încheiate între cele două imperii, sau prin hatișerifurile date în diverse momente. în consecință, ele se vor bucura de libera exercitare a cultului lor, de o siguranță perfectă, de o administrație națională independentă și de o
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
în domeniu al statului. Teritoriul câștigat conferea Principatelor o importanță strategică deosebită. Sesizând importanta controlului Principatelor asupra Dunării, Bois-le-Comte afirma că acest fluviu conferea problemei statutului internațional al Principatelor o importanță europeană. Consulii francezi începeau o campanie de acreditare a capitulațiilor pe planul dreptului public internațional, metodă legală, menită să tempereze pe plan juridic apetitul anexionist al Rusiei. Regulamentele organice își au originea de jure în Actul separat relativ la Principatele Moldova și Țara Românească, cuprins în Tratatul de la Adrianopol, prin care
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
recunoaște drepturile și “starea lucrurilor”, generată de revoluție. Revoluționarii pașoptiști susțineau că statutul juridic internațional al Principatelor trebuia să se bazeze pe principul suveranității naționale. Ei nu atacau direct suzeranitatea otomană, pentru a cărei instituire românii își afirmaseră acordul prin „capitulațiile” încheiate de domnitorii lor cu sultanul otoman, privite ca „tratate de alianță inegală”, deci cu caracter convențional. în schimb, se solicita încetarea încălcării acestora de către Poartă, precum și înlăturarea protectoratului țarist, care, fiind încheiat între Rusia și Turcia, fără consultarea românilor
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
Uniunea personală a reprezentat, în fapt, un statut tranzitoriu până în 1862, când recunoașterea Marilor Puteri, inclusiv a puterii suzerane, ia conferit dimensiunea juridică, de drept internațional. Un aspect în strânsă legătură cu tematica lucrării îl reprezintă jurisdicția consulară. întemeiată pe capitulațiile încheiate de Imperiul otoman cu statele europene, Poarta acordase supușilor acestora din urmă, care se găseau pe teritoriul turc, dreptul de a fi judecați de proprii lor consuli, ca urmare a diferenței de religie și de statut personal. Odată cu înființarea
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
să reia relațiile diplomatice cu Turcia. Dat fiind că intervenise o stare de război, un Tratat de pace a fost necesar și acesta a fost semnat la Dardanele, la 5 ianuarie 1809. Prin acest document, vechile privilegii conferite Angliei în virtutea capitulațiilor erau restabilite, Anglia reușind chiar să obțină includerea în textul Tratatului a interdicției accesului prin Strâmtori a tuturor vaselor străine de război, prevedere îndreptată împotriva Rusiei, care beneficiase de o clauză favorabilă în acest sens, inclusă în Tratatul de alianță
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
să le dezbin”. Pretextul declanșării noii crize „orientale” la constituit „chestiunea Locurilor Sfinte”. Franța, sprijinită de Austria, Spania, Sardinia, Portugalia, Belgia și Neapole, a pus problema situației ordinelor catolice din „Țara Sfântă”, dezmoștenite în favoarea Bisericii Ortodoxe de drepturile garantate prin capitulațiile din 1740. încă din 1842, Ludovic Filip a solicitat dreptul de a repara Biserica Sfântului Mormânt, iar un an mai târziu a numit un consul la Ierusalim. în 1847, patriarhul latin, rezident până atunci la Roma, s-a reinstalat la
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
de obținerea majorității parlamentare, la insistentele Partidului catolic, guvernul lui Ludovic Filip a pus această problemă la 28 mai 1850, pe tărâmul drepturilor formale, cerând Porții să recunoască faptul că cele 12 biserici și Locuri Sfinte deținute de catolici prin capitulații nu pot fi luate prin angajamente și firmane ulterioare. O comisie înființată în acest scop a respins valoarea juridică a Tratatului din 636, ceea ce a atras protestele vehemente ale ortodocșilor, care dețineau proprietatea exclusivă asupra a patru din cele nouă
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
documentului se prevedea libera navigație a flotei comerciale franceze în Marea Neagră. O lună mai târziu, la 29 iulie, Marea Britanie obținea un privilegiu asemănător, întărit prin hatișeriful sultanului Selim al III-lea, din 15 zilhidge 1217 (8 aprilie 1803), în conformitate cu vechile capitulații (taxe vamale de 3 %, judecarea litigiilor de către comisii mixte etc.). într-un raport adresat Londrei de către ministrul rezident britanic la Constantinopol, Alexander Straton, în 1803, cu privire la comerțul și navigația britanică pe Marea Neagră, erau enumerate mărfurile expediate din Principate și din
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
la proces. Blutte constata și desființarea dreptului străinilor de a apela la Constantinopol, ca instanță supremă de justiție, în condițiile corupuției generalizate care domnea în țară. Protestele consulului englez nu au rămas, de această dată, fără ecou, apelul său la capitulații, convingând pe secretarul de stat al Munteniei să declare această decizie ca nulă și neavenită. Și gerantul viceconsulului prusian la Iași se plângea, în septembrie 1832, că nu întotdeauna președinții sfaturilor orășenești invita pe starosti să asiste la procesele dintre
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
sfaturile însărcinau pe ispravnic cu executarea ei, fără a cere autorizația starostelui. După cum se vede, argumentul de bază al consulilor și agenților străini era că drepturile lor sunt stabilite prin tratatele încheiate de țările lor cu Poarta. Ei cereau aplicarea capitulațiilor ca în oricare alt teritoriu otoman, refuzând să accepte autonomia de care se bucurau Principatele. Beizadea Nicolae Suțu vorbea, în acest context, de „pornirea cicălitoare care caracterizează consulatele europene din Orient și care nu mai poate fi tolerată de acum
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]