1,124 matches
-
respectiv proza literară. Demersul declarat este însă "recuperarea unui traiect evolutiv de la forme literare dominate de o componentă mimetica, spre experimentele narative guvernate de logică pluralismului și a ambiguității, traseu ce se confundă cu drumul căutării de sine a stilului caragialian." (op. cît. pag. 10) O înțelegere competența a acestei cărți, la origine teza de doctorat, presupune descifrarea titlului-metaforă, descifrare care, depărtîndu-se de speculații și ambiguități, poate fi regăsita chiar în textul lui Caragiale "Cîteva păreri" ("Opere 4", București, ESPLA, pag
Despre oglinzi by Tudor Vlă () [Corola-journal/Journalistic/17862_a_19187]
-
apocalipsa bufa. Ouăle fatale preiau scenariul narativ și ingredientele familiare ale literaturii de anticipație, de la "rază vieții" accelerând miraculos evoluția până la proliferarea fapturilor gigantice în maniera wellsiană. Profesorul Persikov e primul dintre demiurgii bulgakovieni și cel mai nefericit - un "viceversa" caragialian minează fatal bunele intenții și-n locul ouălelor de găină sovhozul "Rază roșie" va produce o generatie de monștri din ouăle de struț și șarpe care ar fi trebuit să parvină zoologului Persikov. Parabolă e străvezie: o Rusie dominată de
Prăbusirea casei Kalabuhov by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/17924_a_19249]
-
se deschide un nou șantier pentru (re)constituirea atît de controversatului aborigen de pe teritoriul prozei scurte". Cartea lui Liviu Papadima cucerește de la prima pagină prin verva și umor, insă miza este serioasă: realizarea unei imagini cît mai cuprinzătoare a operei caragialiene, cu metode care, în funcție de perioada în care au fost scrise studiile, variază. Sedusa inițial de lingvistică ce vine în ajutorul "poeticii", transformată în scurtă istorie a receptării, după ce a trecut prin zonă sofisticatelor instrumente naratologice, cartea convinge și, după cum ne
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
studiu, datat 1984, propune o reconstituire a lui homo caragialensis pe baza unor "resorturi" vitale: a ști, a face, a avea, cu varianta a mînca, toate puse în mișcare de un apetit insațiabil, însă cu finalități deviate: lumea de cuvinte caragialiana suferă de "hipersintaxie", maladie a limbajului caracterizată prin exces, aglomerare, alunecări și combinări haotice, care antrenează dezordine și în planul semnificațiilor. A vorbi devine un înlocuitor satisfăcător pentru a face, iar astfel "revoluția", psihoza definitorie a personajului caragialian, "e treaptă
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
de cuvinte caragialiana suferă de "hipersintaxie", maladie a limbajului caracterizată prin exces, aglomerare, alunecări și combinări haotice, care antrenează dezordine și în planul semnificațiilor. A vorbi devine un înlocuitor satisfăcător pentru a face, iar astfel "revoluția", psihoza definitorie a personajului caragialian, "e treaptă ierarhic superioară berăriei, cafenelei" (p. 38). O astfel de abordare, bazată pe coordonate ce se regăsesc în majoritatea ipostazelor particulare ale lui homo caragialensis, se oferă că o alternativă la demersul uzual ce-și propune conturarea de "lumi
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
cu claritate numai prin apelul la proza scurtă este o întrebare la care Liviu Papadima revine în a treia secțiune, scrisă în 1995, în care schițează tendințele dominante în receptarea operei lui Caragiale. Un posibil răspuns este că "proza scurtă caragialiana se oferă intuiției, cu o forță constrîngătoare, ca imagine a unui întreg" (p. 166), pe cînd "comediile(...), desi provenind dintr-un interval de timp mai redus și mai compact - 1879-1885 - oferă mai puține șanse de configurare a unei umanități globale
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
1998) poate fi considerat un remake al operei lui Cragiale. Șerban Foartă "colorizează" poetic proza și teatrul scriitorului din secolul trecut, și face aceasta cu un desăvârșit bun-gust. În calitate de cititori, ni se pare și încântător, si nostim să degustam texte caragialiene traduse din limba română în limba română. Operația traducerii presupune o adevarată virtuozitate, fiind vorba de un scriitor care a desfășurat el însuși, cu mai bine de o sută de ani in urma, o comedie a cuvântului. În unele situații
I.L. Caragiale si Serban Foartă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18114_a_19439]
-
altfel spus, a celui ce așteaptă, cu speranță, un acces la puterea interzisă - fără să devină realitate. E cazul vicelui, Mișu, din prologul romanului, dar și al bibliotecarei Temătoru, față de directoare - gazdele inspecției monografice. Subalternii sunt isteți și violenți, resentimentari, caragialieni, iar Nicolae Stan, ca în alte părți, furnizează cititorului, prin toate acestea, o deschidere teatrală, ce anunță desfășurări ample. Lumea din Apă neagră stă sub semnul stigmatelor, după cum e și Istoria. Trădarea lui Osman, oferit Securității de localnici, lasă dâre
Istoria ca așteptare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2523_a_3848]
-
cărți”. Patru categorii de comentatori se detașează în opinia lui Angelo Mitchievici. Mai întâi, cei care vor să ne vindece cu ajutorul lui Caragiale de metehne și de teroarea istoriei. Lucian Pintilie și Mircea Iorgulescu sunt exemplele care citesc în textul caragialian posibilitățile antitotalitare și demistificatoare. Evident că rezultatul, cu această miză subversivă a interpreților, va duce și la o „deformare” a operei, cu sensuri prelungite în distopie - pentru Pintilie - ori satiră, la Iorgulescu. Alți interpreți decupează (din texte) și instrumentează ideologic
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic”; Mitică pare să fie un Brighella, iar vorbitorul un Arlechino ambiguu; Nae din Situațiunea „este recipientul unei retorici compulsive, glosolalia sa se face ecoul tumultului discursiv din spațul mediatic în care renaște personajul caragialian”. Ziarul - în Conu´Leonida față cu reacțiunea - are funcția unei lentile deformate ce proiectează cuplul într-o dimensiune a ficțiunilor compensatorii; Lache și Mache pun în scenă „personaje degeminate” cu toate că, temperamental, ele sunt diferite; Odată cu Lefter Popescu asistăm la intrarea
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
autorului, chiar dacă sentimentele și gîndurile abundă în cercuri concentrice. Replicile sale consumă un dozaj apreciabil de dramatic distilat, ironie subtilă și umor de cea mai bună calitate („se duce dracu’ rapița” e o replică peste timp la faimoasa „rapița, moft!” caragialiană), într-o alchimie care ține de precizia cu care autorul migălește la caracterul personajelor sale. Mă bucur că am putut contribui la primul spectacol-lectură după o piesă a sa - Ultimul dans al libelulei, regia, Mircea Cornișteanu, cu actori importanți al
Un ceasornicar: Cornel Mihai Ungureanu by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/2423_a_3748]
-
e prea mult pentru mine... deja a zburat pe desktop"), uzul vocativelor - "super, OMULE", "meserie, frate!", "BRAVO MAESTRE!, "Mulțumesc, amice...", "meriți o bere, bătrîne!" și al interjecției: "Uau", "Oau". Rezultă, pînă la urmă, un dialog destul de autentic, în firească descendență caragialiană: "Cine-i asta, frate?!" - "Bă Ducule, da' ai la comentarii...!!!" - "Ce-am mai rîs..." - "Mersi fain !".
Conversații by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16702_a_18027]
-
tocmai ceea ce este simptomatic pentru o etapă sau alta din evoluția societății noastre. În rest, volumul poate părea destul de anost, opțiunea pentru formula aceasta, de tip compilație, trădează o doză considerabilă de prudență, iar "fascinanta tentație" a confruntării cu textul caragialian este sistematic reprimată. Aceasta nu înseamnă însă că demersul său este cu totul lipsit de utilitate; dimpotrivă, cartea poate prezenta interes pentru oricine dorește să se inițieze în vasta exegeză consacrată operei lui Caragiale (în primul rând pentru elevi și
Din nou Caragiale... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16800_a_18125]
-
exegeză consacrată operei lui Caragiale (în primul rând pentru elevi și studenți), cu condiția să nu se oprească numai la atât. Meritul cel mai important al lucrării este tocmai acela că invită, implicit, la o (re)lectură a (meta)textului caragialian și oferă totodată un prilej de reflecție asupra realităților cu care se confruntă societatea noastră, aceleași astăzi ca și acum câteva decenii. În plus, nu se poate tăgădui faptul că autorul însuși a întreprins o lectură atentă a respectivelor texte
Din nou Caragiale... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16800_a_18125]
-
nu intră în sufletul nostru cu anasîna și otuzbirul" (p. 54), "Zădărnicie, zădărnicie, gioarse și chimval" (p. 179) etc. Pariul lui Pascal este evocat succint: "il faut parier sau laie ori bălaie" (p. 86). Limbajul familiar se legitimează prin spiritul caragialian: în trimiteri directe, în aluzii (o scrisoare e datată "8 august - ziua republicii de la Ploiești" - p. 41) sau în parafraze. Între mărcile distinctive ale stilului lui Steinhardt aș include și enumerarea, exasperarea seriilor de sinonime: "tremurînd de spaimă, nădușiți de
Echilibru stilistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16843_a_18168]
-
este nu numai savuros, dar și, mai ales, reprezentativ pentru acele timpuri, istorice acum, în care a fost scris. Privite din perspectivă sincronică și cu un ochi critic, comediile de moravuri ale lui Valjan se dovedesc dintru început tributare moștenirii caragialiene și unui anumit esprit de l'époque ușor de regăsit și la G. Ciprian, Al. Kirițescu, Tudor Mușatescu, G. M. Zamfirescu sau Mihail Sebastian. Cu tot entuziasmul arătat de un E. Lovinescu sau G. Călinescu, piesele nu sunt nici geniale
Comediile lui I. Valjan by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16874_a_18199]
-
Litere din Cluj-Napoca și lucrarea sa despre Caragiale, devenită carte, a fost la origine teză de doctorat. După cum ne explică una din paginile de gardă, demersul autorului este unul interdisciplinar și propune o investigare a unei secțiuni din lexicul simbolic caragialian. Pînă aici, nimic nu pare deosebit. Foarte mulți universitari își publică tezele de doctorat, referatele se transformă deseori în pre(post)fețe, coperțile rețin recomandări din aceleași referate, am citit chiar și o cronică de întîmpinare pe care o auzisem
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
și autonomia pe care ar trebui să le aibă ca volum de-sine-stătător. În notele primei pagini apare o mențiune de tipul: "Faptul că la Caragiale se vorbește mult și că vorbitul în ipostaza de viermuială și trăncăneală devine pentru insul caragialian o adevărată ocupație a fost remarcată întîi de V. Fanache..." Nu importă atît faptul că se poate replica citînd din Comediile d-lui Caragiale, cît mai ales impresia dezagreabilă pe care o produce permanenta gratulație între ucenic și maestru, între
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
lui Caragiale, așa cum propune Ștefan Gencărău, urmărește să arate "modul în care se realizează în opera dramaturgului, a creatorului schițelor și a nuvelistului deopotrivă o lume a reprezentărilor indirecte, o logică cu totul diferită de logica reprezentărilor comune". Dacă lumea caragialiană are ea însăși o structură ambivalentă, numărul poate da indicii cu privire la partea nevăzută, mai mult, este considerat "cel mai important semn pentru constituirea acestui univers simbolic cu atribute ale umanului", avînd "capacitatea de a instituționaliza practica prin care se produc
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
ambivalentă, numărul poate da indicii cu privire la partea nevăzută, mai mult, este considerat "cel mai important semn pentru constituirea acestui univers simbolic cu atribute ale umanului", avînd "capacitatea de a instituționaliza practica prin care se produc eterogenități ale conținuturilor conștiinței". Numărul caragialian devine obiect de studiu nu datorită recurenței, nici pentru că ar constitui un fapt de stil sau un reflex al oralității, ci pentru că este "simbolul ființei și lumii caragialiene, o rațiune de a fi a acesteia, un auxiliar al ironiei, un
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
a instituționaliza practica prin care se produc eterogenități ale conținuturilor conștiinței". Numărul caragialian devine obiect de studiu nu datorită recurenței, nici pentru că ar constitui un fapt de stil sau un reflex al oralității, ci pentru că este "simbolul ființei și lumii caragialiene, o rațiune de a fi a acesteia, un auxiliar al ironiei, un instrument de calcul, dar și un martor al maladiilor intelectuale și, mai ales al stărilor de patologie lingvistică ale vorbitorilor din lumea caragialiană". Este un tip de abordare
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
este "simbolul ființei și lumii caragialiene, o rațiune de a fi a acesteia, un auxiliar al ironiei, un instrument de calcul, dar și un martor al maladiilor intelectuale și, mai ales al stărilor de patologie lingvistică ale vorbitorilor din lumea caragialiană". Este un tip de abordare care își are adepții și contestatarii ei și care conține o cantitate de ezoterism ce amintește de studiile lui Vasile Lovinescu. Cert este că Ștefan Gencărău pune în mișcare pentru justificarea demersului său un întreg
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
studiile lui Vasile Lovinescu. Cert este că Ștefan Gencărău pune în mișcare pentru justificarea demersului său un întreg sistem de referințe dintre cele mai onorabile, numele cel mai des invocat fiind Ernst Cassirer. Secțiunea care se ocupă propriu-zis de "numere caragialiene", mult lăudată de către referenți pentru ineditul ei, se constituie în "medalioane micromonografice dedicate numerelor"; toate numerele de la "unu" la "treisprezece" sînt inserate într-o schemă identică, de-a lungul a aproape o sută de pagini: o poveste despre accepțiunile numărului
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]
-
toate fiind, după a sa opinie, influența recentă a romanelor rusești. Să mai spun, la capătul atîtor citate, că opinia lui Zamfirescu era, și atunci în 1889-1890, și astăzi nedreaptă și neînțelegătoare, nepricepînd, de fapt, mai nimic din întreaga creație caragialiană? Și că și-a supraevaluat, jenant, propria operă care, oricum ar fi interpretată, nu se află deasupra celei a lui Caragiale bătrînul? Dar am reprodus acest schimb de opinii epistolare, pentru a releva cît de fals se poate răsfrînge valoarea
Ediția academică I.L. Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15627_a_16952]
-
a apărut în Universul cu titlul La 10 Mai și nu De zece mai. Și mai sînt de consemant astfel de "detalii" care fac deliciul editorului adevărat, dar nu mai am spațiul necesar relatărilor. Recomand cu căldură amatorilor de "scumpeturi" caragialiene să-și procure și să citească (evident și secțiunea "Note și variante") ediția academică a dlor Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hîrlav. Memorabilă e prefața dlui Eugen Simion, subintitulată "I.L. Caragiale și spiritul românesc". Ceea ce mă duce cu gîndul la
Ediția academică I.L. Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15627_a_16952]