580 matches
-
parizienii să construiască o fortăreață pe Île de la Cité. În cursul uneia dintre invazii, Parisul a fost cucerit de către vikingi, probabil sub Ragnar Lodbrok, care a primit o recompensă uriașă pentru a pleca pe 27 martie 845. Slăbiciunea ultimilor regi Carolingieni a dus la creșterea puterii conților Parisului. Odo, Conte de Paris a fost ales ca rege al Franței de către lorzii feudali, în timp ce Carol al III-lea avea pretenții la tron. Până la urmă, în 987, Hugo Capet, conte de Paris, a
Paris () [Corola-website/Science/296639_a_297968]
-
de Paris a fost ales ca rege al Franței de către lorzii feudali, în timp ce Carol al III-lea avea pretenții la tron. Până la urmă, în 987, Hugo Capet, conte de Paris, a fost ales de lorzii feudali după moartea ultimului urmaș carolingian. În cursul secolului al XI-lea orașul s-a întins pe malul drept al Senei. Secolele XII și XIII, care includ domnia lui Filip al II-lea Augustus (1180-1223), sunt notabile pentru creșterea orașului. Drumurile principale au fost pavate, primul
Paris () [Corola-website/Science/296639_a_297968]
-
Leontie (secolul al VII-lea). Numele stelelor pe care le utilizăm vin, în majoritate, din poemul lui Arătos: Ptolemeu le-a păstrat în lucrarea să "Almageste", iar tradiția arabă le-a transmis până la noi. Manuscrisul "Aratea din Leyda", un codex carolingian conținând capitolele de astronomie din „Phainomena”, compus prin anul 825 în Lotharingia, este astăzi unul dintre cele mai vechi manuscrise ale acestei opere. Sfanțul Apostol Pavel reia un citat din Arătos, ca și el originar din Cilicia. Potrivit autorului cărții
Aratos () [Corola-website/Science/316136_a_317465]
-
o integrează provinciei Gallia Belgica. Regiunea era ocupată de o populație formată din triburi celte și germanice cunoscute sub denumirea de belgi. În secolul al V-lea regiunea este ocupată de triburi germanice și aceasta intră treptat în componența Imperiului Carolingian. Judith, fiica lui Carol cel Pleșuv a primit regiunea care avea să devină Comitatul Flandra în 862. Acesta a fost divizat în secolul al XI-lea când o parte din vestul acestuia a devenit o posesie a Regatului Franței. În
Flandra () [Corola-website/Science/297502_a_298831]
-
a zonei estice de graniță a Alemaniei. Întreaga regiune a devenit parte a Imperiului Franc în secolul al VI-lea după victoria lui Clovis I asupra alemanilor la Tolbiac în 504. Liechtenstein a rămas sub hegemonie francă (dinastiile merovingiană și carolingiană) până când imperiul a fost divizat prin tratatul de la Verdun în 843 e.n. după moartea lui Carol cel Mare. Teritoriul Liechtensteinului de astăzi a aparținut Franciei de Est până când a fost reunificat cu Francia Mijlocie sub Sfântul Imperiu Roman pe la 1000
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
Tischner, Reforma calendarului nu trebuie calculată din vremea lui Cezar, ci începând cu Primul conciliu de la Niceea, din 325. În felul acesta s-ar explica de ce s-au eliminat doar 10 zile și nu 13. În felul acesta, epoca Imperiului Carolingian nu are cum să fie ștearsă din istorie.
Teoria timpului fantomă () [Corola-website/Science/327491_a_328820]
-
Romei a eșuat, lombarzii fiind înfrânți de forțele papale. În 774, regele Desideriu (un fost demnitar sub regele Astolf) a fost înfrânt de Carol cel Mare, care îi fusese scurt timp ginere. Regatul lombard a devenit provincie a imperiului franc carolingian. În sec. al III-lea, popoarele germanice și-au constituit primele formațiuni statale, care însă nu erau state solide, ci semănau mai curând cu niște uniuni tribale. După 375, germanicii au devenit supușii hunilor și s-au eliberat odată cu declinul
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
fost invadată în repetate rânduri de triburile alemaniice. În secolul al V-lea, burgunzii au ocupat regiunea, fiind înlocuiți mai apoi de francii merovingieni. Ocupația lor nu a durat mult timp, în 888 actualul canton Vaud intrând în componența Imperiului Carolingian. În 1032 Zähringenii din Germania i-au înfrânt pe burgunzi, fiind succedați, în 1218, de conții de Savoia. Regiunea a primit atunci unitatea politică ce i-a permis să devină ceea ce astăzi este cantonul Vaud. O porțiune întinzându-se între
Cantonul Vaud () [Corola-website/Science/303802_a_305131]
-
Ludovic cel Orb (880-28 iunie 928) a fost rege de Provence din 887, rege al Italiei din 900 și împărat carolingian ca Ludovic al III-lea din 901 până la renunțarea tilurilor în 905. A fost fiul lui Boso de Provența și al fiicei lui Ludovic al II-lea, Ermengard (Irmingard). La moartea tatălui său, acesta a devenit rege de Provența, însă
Ludovic al III-lea, Împărat carolingian () [Corola-website/Science/312130_a_313459]
-
începutul celui de al XI-lea. Reședința sa se afla la Ivrea, în Piemontul de astăzi și s-a aflat în posesia Anscarizilor, familie de markgrafi din regiunea Burgundiei. Marca a reprezentat frontiera dintre Italia și Franța. După depunerea împăratului carolingian din Occident Carol cel Gras de către nepotul său de frate Arnulf de Carintia în 887, puterea în Italia a fost asumată de către markgraful Berengar I din familia Unruochingilor, pe atunci markgraf de Friuli, care a primit Coroana de fier a
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
înfrânt categoric pe conții rivali din familia de Babenberg în bătălia de la Fritzlar, dobândind astfel supremația în Franconia. Conrad cel Bătrân a murit în luptă, însă fiul său a devenit duce de Franconia. Cinci ani mai târziu, după moartea ultimului carolingian care a purtat coroana Franciei de Răsărit în 911, Conrad a fost ales rege sub numele de Conrad I, în locul regelui din Francia de apus, Carol "cel Simplu", punând astfel capăt domniei Carolingienilor în Francia Răsăriteană. Regele Conrad I nu
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]
-
Cinci ani mai târziu, după moartea ultimului carolingian care a purtat coroana Franciei de Răsărit în 911, Conrad a fost ales rege sub numele de Conrad I, în locul regelui din Francia de apus, Carol "cel Simplu", punând astfel capăt domniei Carolingienilor în Francia Răsăriteană. Regele Conrad I nu a avut copii. Eșuând total în încercarea e a asigura unitatea și ordinea în Imperiul german în fața rezistenței continue a ducilor de Suabia, Bavaria și Lorena, Conrad, aflat pe patul de moarte în
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]
-
a fost un stat al longobarzilor din sudul Italiei, axat în jurul orașului-port Salerno, constituit în 851 prin desprinderea din Ducatul de Benevento. Prin originile sale, formațiunea statlă datora supunere Imperiului Carolingian, dar de-a lungul întregii sale existențe ea a acționat ca un stat independent "de facto", doar pentru câteva scurte intervaluri de timp intrând în vasalitate față de Imperiul Bizantin. În anul 841, principele Sicard de Benevento s-a stins din
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
987), a fost rege al Franciei Occidentale din 986 până la moartea sa. Fiu al regelui Lothar al Franței și a soției sale Emma a Italiei, care era fiica lui Lothar al II-lea al Italiei, el a fost ultimul monarh carolingian. Ludovic a fost fiul cel mare al regelui Lothair și a soției acestuia, Emma și s-a născut în .. Tatăl său l-a introdus în guvernare din 978 și a fost încoronat oficial co-rege la 8 iunie 979 la mănăstirea
Ludovic al V-lea al Franței () [Corola-website/Science/322652_a_323981]
-
a fost încoronat oficial co-rege la 8 iunie 979 la mănăstirea Saint-Corneille din Compiègne de către arhiepiscopul Adalberon de Reims. Totuși, el nu și-a asumat puterea până la moartea tatălui său în 986. Ludovic al V-lea a fost ultimul rege carolingian al Franciei de Vest și a domnit la Laon între 2 martie 986 până la propria sa moarte, la vârsta de 20 de ani, în 987. În 982 la Vieille-Brioude, Haute-Loire, Ludovic, în vârstă de 15 ani, se căsătorește cu Adelaide-Blanche
Ludovic al V-lea al Franței () [Corola-website/Science/322652_a_323981]
-
căsătoriile cu contele Ștefan de Gévaudan și contele Raymond de Toulouse, Prinț de Gothia. Această uniune a fost strict politică și aranjă de rege, la sfatul reginei Emma și a contelui Geoffrey I, cu dublul scop de a restabili prezența carolingiană în sudul Regatului francilor, și (în conformitate cu Richerus) pentru a obține sprijinul domnilor locali în lupta sa împotriva Roberțienilor. Imediat după nuntă, Ludovic și Adelaide-Blanche au fost încoronați rege și regină de Aquitania de către fratele Adelaidei, episcopul Guy le Puy. Încă
Ludovic al V-lea al Franței () [Corola-website/Science/322652_a_323981]
-
numai sânge regal, dar își dovedise abilitățile prin acțiunile și puterea lui militară. Capet a fost ales pentru tronul france și Adalberon l-a încoronat, totul în termen de două luni de la moartea lui Ludovic al V-lea. Astfel, dinastia carolingiană s-a încheiat și a început dinastia capețiană.
Ludovic al V-lea al Franței () [Corola-website/Science/322652_a_323981]
-
Spoleto și Benevento. În interiorul său, Langobardia Major era divizată în Austria în est și Neustria în apus. După ce aceste stăpâniri au fost cucerite de către Carol cel Mare ca urmare a asediului Paviei din 774, ele au devenit parte a Imperiului Carolingian.
Langobardia Major () [Corola-website/Science/324603_a_325932]
-
origine germane erau regiuni locuite de triburi germanie asociate Regatului francilor. Ducatele erau entități mai mult sau mai puțin independente, conduse de guvernatori din rândul localnicilor care avea titlul de "herzog" (duce). Existența tuturor acestora s-a încheiat în timpul primilor Carolingieni. Aceste mai vechi ducate originare erau: Unele triburi, precum frizonii, nu s-au constituit niciodată în ducat originar. Termenul de "Herzog" derivă din termenii germanici He(e)r ('armată') și zog (ziehen) ('a conduce, a trage după sine'), semnificând conducător
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
dintre dinastii, precum Habsburgii de Austria, Hohenzollernii de Prussia, Welfii de Hanovra, Casa de Wettin din Saxonia, Casa de Wittelsbach din Bavaria și Casa de Württemberg, au deținut "Herzogswürde" (titlul ducal) înainte de a deveni regi. După dispariția ducatelor de origine, Carolingienii au administrat aceste regiuni prin comiți (conți) și prefecți, iar uneori au distribuit conducerea către un membru al dinastiei, precum a operat Ludovic Germanul în Bavaria. După divizarea imperiului prin tratatele de la Verdun (843), Meerssen (870) și Ribemont (880), Regatul
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
triburile. Puterea regală s-a dezintegrat cu rapiditate după 899 sub domnia lui Ludovic Copilul, care a permit magnaților locali să reînvie ducatele ca entități autonome și să își guverneze triburile sub autoritatea supremă a regelui. După ce ramura răsăriteană a Carolingienilor s-a stins (911), ducii s-au luptat între ei pentru coroană, mai întâi impunându-se Conradinii din Franconia (911), iar apoi Ottonienii (Liudolfingii) (919). Deși conducerea puternică a acestora și a urmașilor lor i-a redus adesea pe duci
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
parte din a șasea generație descendentă din Carol cel Mare și se înrudea, prin sânge și alianțe matrimoniale, cu cele mai importante familii regale ale Europei. Tatăl său era fiul contelui Gerard de Metz și al Odei, văduvă a regelui carolingian de Lotharingia Zwentibold și soră a regelui Henric Păsărarul, rege al Germaniei din dinastia saxonă. Mătușa sa, Oda, era căsătorită cu Gothelo conte de Bidgau și Methingau, iar el era văr cu contele Godefroi I de Verdun, ai cărui copii
Godefroi I de Lotharingia Inferioară () [Corola-website/Science/328509_a_329838]
-
pe Nichifor și pe co-conspiratori preoți, un statut care i-a descalificat de la guvernare, și le-a ordonat să oficieze Sfânta Liturghie in ziua de Crăciun. Încă din 781, Irina a început să caute o relație mai strânsă cu dinastia Carolingiană și cu papalitatea. Ea a negociat o căsătorie între fiul ei și Rotrude, fiica lui Carol cel Mare cu a treia lui soție, Hildegard. Irina a mers până într-acolo încât a trimis un oficial care să o învețe pe
Irina Ateniana () [Corola-website/Science/307020_a_308349]
-
fiind un moment decisiv în lupta împotriva Islamului. Deși istoricii contemporani sunt de păreri diferite referitor la faptul că victoria a fost sau nu responsabilă pentru salvarea Creștinătății și oprirea cuceririi Europei de către Islam, bătălia a pregătit stabilirea fundațiilor Imperiului Carolingian și a dominației france asupra Europei timp de un secol. Bătălia a avut loc după douăzeci de ani de cuceriri Umayyade în Europa, începând cu invazia regatelor creștine ale vizigoților din peninsula Iberică în 711 și continuând în teritoriile france
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
În 534, Francii l-au învins pe Godomar, ultimul rege burgund, și au inclus acest teritoriu în imperiul lor aflat în expansiune. Burgundia a avut o existență mai mult sau mai puțin autonomă în cadrul regatelor francilor, dar în perioada Imperiului Carolingian, termenul a ajuns să desemneze doar o regiune geografică. Existența modernă a Burgundiei își are rădăcinile în dezagregarea Imperiului francilor odată cu semnarea Tratatului de la Verdun din 843. Teritoriul Burgundiei este împărțit între Francia Occidentală și Francia de Mijloc, aproxmiativ de-
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]