215 matches
-
se găseau și încă se găsesc în abundență în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă așezată, cu un iepure la picioarele ei. Începând cu secol IX î.Hr., celții, fenicienii, grecii și cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmați de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia și sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoți în secolul V d. Hr. și atacată de
Spania () [Corola-website/Science/296723_a_298052]
-
ca celtberici, a existat. Adițional, bascii au locuit în jurul Pirineilor. Celelalte grupuri etnice au trăit pe lângă coastele Andaluziei. Între 500 î.Hr. și 300 î.Hr grecii și fenicienii au fondat primele colonii pe coaste, punând bazele pentru multe orașe contemporane. Cartaginezii au controlat o parte a Peninsulei Iberice în timpul Războaielor Punice. După ce romanii i-au învins, a început o nouă epocă din istoria Spaniei, a cărei efect se resimte și astăzi. În timpul celui de-al doilea război punic, Imperiul Bizantin a
Spania () [Corola-website/Science/296723_a_298052]
-
centrală a orașului. Înainte de epoca romană, zona Torino era locuită de de taurini; numele nu semnifică neapărat etimologic cuvântul "taur" - care devine ulterior simbolul cetății, ci mai degrabă cuvântul celtic „"tau"“ ("munte"). Așezarea inițială, "Taurisia" a fost distrusă parțial de cartaginezi în timpul invaziei lui Hannibal din 218 î.Hr. În secolul I d.Hr., romanii au întemeiat în această zonă o tabără militară "Castra Taurinorum", care a fost mai târziu închinată lui Augustus ("Augusta Taurinorum"). Planul stradal actual păstrează structura romană, cu 3-4
Torino () [Corola-website/Science/299924_a_301253]
-
în special vara în concluzie cărbunele se folosește erau trupe pestrițe ușor înarmate mai slab instruite pe care se putea baza în mai mică măsură mulți dintre locuitori au ales să se sinucidă mai degrabă decât să fie cuceriți de către cartaginezi organizațiile de stânga concepeau campanii împotriva autocrației având suport popular el decide formațiile de start solicită înlocuirile și timpii de odihnă pentru a da instrucțiuni în ultima parte a vieții romanele sale au fost concepute și scrise ca opere unitare
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
punici s-au îndreptat spre extremul Occident, până la "Essaouira" actuală, pentru a instala acolo așa zise "contoare", agenții de comerț. Primii oameni despre care există informații vorbeau o limbă berberă. De atunci Essaouira, acest loc de ancorare folosit de navigatorul cartaginez Hannon, din secolul al VI-lea î.Hr., protejat de alizee și bogat în apă potabilă, a servit, timp de mai multe secole, drept avanpost pe drumul spre Capul Verde și spre ecuator. Spre secolul al III-lea î.Hr., berberii s-au
Essaouira () [Corola-website/Science/308558_a_309887]
-
a învins religia). Sousse este un oraș cu o istorie tumultuoasă care și-a pus amprenta atât pe modul de viață al locuitorilor săi cât și în religia și arhitectura acestui oraș, el aflându-se pe rând sub dominația fenicienilor, cartaginezilor, romanilor, vandalilor, bizantinilor și otomanilor. Orașul a fost ridicat de fenicieni cu mult înainte de secolul al VI-lea î.Hr. fiind cunoscut sub numele de Hadrumète (sau Hadrim așa cum afirmă istoricul Mohamed Hassim Fantar). Acest oraș timp de câteva secole reușește
Sousse () [Corola-website/Science/308561_a_309890]
-
om și Chinet=Tenerife). A fost modificat de Juan Núñez de la Peña în „guanchos”. De-a lungul timpului au existat contacte sporadice între locuitorii Canarelor și cei de pe continentul african, în special, dar și de pe cel european. Numidienii, fenicienii și cartaginezii cunoșteau insula și o vizitau des. O dovedesc descoperirea pe insula a unor pietre cu înscrisuri libiene sau numidice sau artefactele române din insula Lanzarote care stau dovadă că românii care au cucerit nordul Africii au vizitat insula în sec
Tenerife () [Corola-website/Science/306785_a_308114]
-
parte din arhipelagul Balearelor, fiind a treia insula ca mărime, iar împreună cu vecină să mai mică Formentera alcătuiește grupa Insulelor Pitiuse sau „Insulele pinilor”. Este numită și „Insula Albă” pentru arhitectură să. Istoria ei începe în anul 654 î.Hr. cu cartaginezii, care au influențat cultură și tradițiile insulei. De atunci, cei 571 km² ai insulei au absorbit influențele culturale ale românilor, bizantinilor, arabilor și creștinilor. Ultimii „invadatori” ai insulei sunt adepții curentului hippie și turiștii care și-au lăsat și ei
Ibiza () [Corola-website/Science/303183_a_304512]
-
limbile semitice drept "QRT HDȘT" (قرة -حدشة sau קרת חדשת), ) a fost un oraș antic în Nordul Africii, localizat în partea estică a actualului liman al Tunisului, în prezent un cartier al orașului modern Tunis din Tunisia. Limba vorbită de cartaginezi se numea punică, fiind una din limbile semitice antice, care provenea din limba vorbită de fenicieni. a fost întemeiată de către negustorii fenicieni și, conform legendei, de către prințesa Didona (sau Elisa), sora lui Pigmalion. Colonia a ajuns să aibă o mare
Cartagina () [Corola-website/Science/302344_a_303673]
-
la rândul său colonii în Sicilia, Sardinia, Corsica, pe insulele Baleare, pe coasta de nord a Africii și pe cea sudică a Spaniei, creându-și astfel un imperiu maritim și terestru. Această extindere, însoțită de o politică agresivă, a pus Cartaginezii, ziși "Puni" ("Poenii") de Greci și Romani, în conflicte permanente cu diversele colonii grecești în secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr. (cele mai cunoscute fiind războaiele cu Siracuza și Nisa). În ciuda stării de război cu grecii, Punii
Cartagina () [Corola-website/Science/302344_a_303673]
-
Europei: sfântul Augustin de Hipona. În Antichitatea târzie, Cartagina este cucerită de poporul germanic al Vandalilor în anul 439, apoi recucerită de Romanii din răsărit (conduși de generalul Belisarius) în 533. În acest răstimp, creștinismul convinge, vrând, nevrând, pe toți Cartaginezii, de acum romanizați, precum și pe Vandali, dar se împarte între Arianiști și Ortodocși, care se înfruntă în mod violent. În anii 695-697, Cartagina creștină este asediată și distrusă de Arabii musulmani veniți din Egipt, și stabiliți deja de douăzeci de
Cartagina () [Corola-website/Science/302344_a_303673]
-
aprovizionare și s-a inițiat o intensă activitate diplomatică. S-a cerut sprijin din partea Cretei, a Corcyrei, a Siracuzei, ajutoare care însă nu au venit de nicăieri. Siracuza, unde domnea tiranul Gelon, era ea însăși amenințată de un atac din partea cartaginezilor, la instigația perșilor. La Atena, construcția corăbiilor necesare luptelor navale se desfășoară acum din plin iar Temistocle, uitând de vechile dușmănii politice, admite ca Aristide și Xanthippos să fie rechemați și numiți în posturi de conducere militară. Pe când Xerxes se
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
nu erau scutite de asemenea ciocniri sângeroase. Alături de fenicieni, etruscii, aliații lor reprezentau un alt dușman înverșunat al coloniștilor greci. În a doua jumătate a secolului al VI-lea (cca 535), etruscii au izbutit să-și asigure controlul Corsicei, iar Cartaginezii pe cel al unei bune părți din Sardinia. Cartagina amenința acum tot mai stăruitor coloniile din Sicilia. Tirania în Sicilia. În a doua decadă a secolului al V-lea Sicilia era dominată de regimuri tiranice: Anaxilas din Rhegion era acum
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
O armată numeroasă sub comanda lui Hamilcar, unul din magistrații principali ai republicii Cartagineze ("sofeti") a traversat marea spre Sicilia pentru a-l ataca pe Theron, care se instalase la Himera. Ajutat de ginerele său, Gelon, Theron obține victoria asupra cartaginezilor, iar Hamilcar își pierde viața în împrejurări învăluite în misterul legendelor. Aproape concomitent cu bătălia de la Salamina și cu alungarea perșilor din Europa, această victorie s-a bucurat de un prestigiu egal cu cel al luptei navale de la Salamina, mai
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
muritori. Aveau la dispoziție porturi, corăbiile și negustorii lor străbăteau Mediterana. Confederația etruscă, de multe ori agitată de tensiuni interne, a cucerit valea Padului la nord, Latium și o parte din Campania la sud, inclusiv Capuâ. Au fost aliați cu cartaginezii pe termen limitat. După ce au fost învinși într-o bătălie năvală în față cetății Cumae în 474 i.en., Capuâ a ajuns pe mâna samniților în 432 i.en. Samniții și alte populații italice au blocat ulterior expansiunea grecilor. Etruria
Regatul Roman () [Corola-website/Science/299419_a_300748]
-
repurtat o victorie îndoielnică asupra românilor în Apulia, la Asculum-Victorie a la Pyrrhus. Românii au pierdut 6000 de soldați dintre cei 40000, dar și Pyrrhus a pierdut 3000. Pyrrhus a traversat Sicilia, unde timp de 2 ani a luptat împotriva cartaginezilor și grecilor, răsculați împotriva sa. Reîntors în Italia, este înfrânt în 275 î.Hr. de români la localitatea Maleventum, rebotezata după luptă-Beneventum. Dezamăgit, regele se reîntoarce în Grecia. Românii au învățat din acest război să lupte mai organizat, să ridice tabere
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
acest conflict nu mai era în joc destinul Italiei, ci soarta întregului bazin mediteranean și a Romei însăși. Romă, în 264 î.Hr., avea un tratat de alianță cu grecii din Rodos, dar nu concepuse o strategie orientala. Acordurile încheiate cu cartaginezii îi interziceau comerțul cu Sardinia și Africa, dar îi îngăduia și accesul în Sicilia, survenind mărul discordiei. Regatul grec al Siracuzei fusese salvat de amenințările cartagineze de către Pyrrhus și de basileul sau, Hieron ÎI. Dar mamertinii, mercenari campanieni-oșci, inițial în
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
destinată protecției bazelor proprii și blocării bazelor punice.În scopul de a compensa lipsa de experiență , românii au echipat noile nave cu un dispozitiv special de îmbarcare ,"Corvus", prin intermediul căruia, românii intrau la bordurile corăbiilor cartagineze și îi confruntau pe cartaginezi direct. În loc de a manevră cu berbec , care a fost tactică navală standard în acele vremuri , navele echipate cu Corvus manevrau alături de navele inamice , atașând podul de navă inamica . Nouă armă și-a dovedi utilitatea în Bătălia de Mylae , în nordul
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
î.Hr. Între timp, Hamilcar Barcă a ocupat Andaluzia și a întreprins expediții militare în Hispania pe țărmul mediteranean, murind ucis în 229 î.Hr. Fiul său, Hannibal, adus în Hispania, a jurat răzbunare împotriva românilor, crescut între militari. Operațiile militare ale cartaginezilor sunt continuate de Hasdrubal, ginerele lui Hamilcar, învinge triburile locale și întemeiează Carthago Nova. În 226 î.Hr., Hasdrubal încheie cu Romă o înțelegere ce limitează expansiunea cartagineza la albia râului Ebru. Din 221 î.Hr., Hasdrubal este înlocuit la porunca Romei
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
Hasdrubal încheie cu Romă o înțelegere ce limitează expansiunea cartagineza la albia râului Ebru. Din 221 î.Hr., Hasdrubal este înlocuit la porunca Romei, astfel, în 219 î.Hr., Hannibal cucerește Saguntum, aliat al Romei, act care redeschide ostilitățile dintre români și cartaginezi. Cel de-al doilea război punic a fost sângeros și a provocat distrugeri masive, în Italia și pe alte meleaguri ale Europei mediteranene. Romă conta pe un efectiv de 273.000 de cetățeni mobilizați (23.000 de călăreți), cu vârste
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
Hannibal se baza pe faptul că ocuparea Italiei de către români era un fenimen recent și efemer. Sicilia s-a revoltat și multe răscoale au izbucnit în Sardinia. Consiliile municipale senatele indigene se aflau de partea Romei, forțele populare militau pentru cartaginezi. Hannibal a declanșat o expediție militară spre Italia. O armată consulară îl aștepta la nord de Massilia, iar alta se concentra în Sicilia în vederea unei noi și decisive ofensive întreprinse în Africa. Totuși excepționalul strateg militar, Hannibal, a dejucat planurile
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
s-a dat drept eliberatorul Italiei. Românii au încercat să-l oprească în câmpia Padului, pe când un alt corp expediționar român a fost expediat în Hispania, spre a-l combate pe Hasdrubal, fratele acestuia. În Ticinus și Bătălia de la Trebia , cartaginezii și aliații lor au înfrânt armatele consulare române, comandate de Cornelius Scipio și Sempronius Longus. A trecut Padul și a invadat Etruria, unde îl așteptau 4 legiuni și forțe auxiliare de 30 000 de militari români, aflate sub comanda consulului
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
cavaleriei sale, si decise să amorseze ofensiva. Hannibal constietiza că forțele sale nu erau capabile să conducă un asediu asupra Romei și dorea doar să o izoleze de bazele ei italice. Astfel, și alți aliați meridionali au trecut de partea cartaginezilor. Mulți aliați precum bruttienii, lucanienii și samniții, Capua, au trecut de partea lui Hannibal. A încheiat cu acestă în 215 î.Hr. un tratat care prevedea împărțirea Italiei între Capua și Cartagina, după lichidarea puterii române. În 214 î.Hr., s-a
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
au practicat războiul de uzură, pe termen lung fiind prielnic. Efectivele ajung la 25 de legiuni, utilizate să apere cetățile litorale și din interior și să-l supravegheze pe Filip V al Macedoniei care l-ar putea sprijini pe Hannibal.Cartaginezii au debarcat în Saridinia și în Sicilia, au ocupat Tarentul și au învins trupele române din Hispania. Simultan, începuse un conflict dintre Romă și Macedonia care durase până în 205 î.Hr. În 212 românii au ocupat Capua, iar Claudius Marcellus a
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
semnificat bătălia supremă, care a decis destinul cărui va face legea în Mediterana. Răsplată victoriei-nu doar Italia și Africa, ci întreg glob pământesc. Hannibal a organizat o linie de bătaie în care se amestecau mercenari italici, o elită formată din cartaginezi și 80 de elefanți. Scipio deviază elefanții spre flancuri, unde destabilizează o cavalerie punica slabă. După o sângeroasă ciocnire dintre cele două infanterii, Scipio atacă pe centru și pe flancuri. În cele din urmă, șarja cavaleriei romano-numide, comandata de Laelius
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]